1,143 matches
-
merele mai mari în lădițe mai mari, iar merele mai mici le mâncau ei; spre grupurile de heruvimi care zburau ras cu pământul de-acolo, ducând cu voioșie spre un loc anume găleți cu nisip, cu mortar, bârne, cărămidă; spre pâlcurile de îngerele care coseau la gherghef sau mânuiau pașnicul război sau pliveau ceapa sau pur și simplu stăteau într-o minunată pauză; spre corurile de arhangheli care făceau vocalize; spre sfinții mai tineri care învățau să zboare sărind dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o încercare de a pune hornul la loc, între 1693-1696, prin osârdia logofătului Gheorghe Stoenescu, nepot al lui Radu, dă greș; conacul va rămâne de-acum înainte cu hornul mic. în zorii secolului luminilor ia foc aripa din stânga, de la un pâlc de tătari, și doar cu mare greutate și cu ajutorul băltărețului, care sufla invers, slugile reușesc să salveze corpul central și aripa din dreapta, dinspre eleșteu, veșnic umedă. în timpul războiului ruso-turc de 9 ani, când conacul trece de mai multe ori dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
LUI BARZOVIE-VODĂ (Iî în vremea când vestea fugii lui Sima-Vodă se preumbla pe ulițele târgului, dinspre sud, trecând lunca Bârladului, se apropiau de Ieși Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, rapsodul Broanteș și țigăncușa Cosette însoțiți de boierul Radu Stoenescu-Balcâzu și de-un pâlc de slujitori călări ai acestuia. Veneau în două căruțe cu coviltir, ca și cum ar fî negustori, iar în a treia aveau ascunși sub boarfe zece desagi cu barabule. Gândul lor era să pătrundă în Ieși, să nu precupețească nici un efort pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-aici încolo pașalâc - spuse turcul cu mândrie. — Mă scuzați, n-am știut - zise Metodiu. Eu sunt moldovean, și știți, la noi nu... — Moldovean?! - spuse uimit ienicerul. Osman, Selim, Zaiafet, ia veniți bre, încoace! Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi, răsăriră câteva busturi mahmure de turci. Alături de ele apărură și altele, mai tuciurii, cu inel în ureche și cu viori în mâini. Abia acum își dădu seama Metodiu de ce nu-i zărise pe turci și de unde venea muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
importanță, probleme general-umane, iubire, naștere, moarte, bătrânețe, libertate, cum va fi timpul, mă rog, chestiuni ce se discutau atunci pe Dunăre. Insă tocmai când Metodiu abordase cu aplomb problema general-umană a asupririi turcești, iacătă că la un cot, de după un pâlc de sălcii impasibile, pletoase, le tăie calea un masiv caiac la prora căruia stătea în picioare - nu mai încăpea nici o îndoială - un otoman. Grecul se pregăti să-l salute cu un gest larg și-un zâmbet respectuos pe față, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strângea fericită acel braț cu ambele mâini. Se simțeau bine împreună. Vorbeau cu lux de amănunte despre Sinaia și istoria sa, priveau, se opreau să admire câte o vitrină ori o vilă sau hotel, un spațiu amenajat pentru copii, un pâlc de brazi înalți și bătrâni acoperiți de zăpadă, plecau râzând și gesticulând ușor pentru a fi mai convingători și se priveau ades în ochi, oprindu-se din mers în clipe de extaz. La un moment dat, în zona centrală a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
aveam încă să ne batem cu frigul siberian, ci numai cu norii de oribile musculițe care intrau în ochi, în gură, în nas. Am fost debarcați toți șapte, cinci femei și doi copii, pe un platou ierbos dominat de un pâlc de mesteceni. Ne-au lăsat, ca "inventar", trei cazmale, un târnăcop, un cuțit, o oală, un sac cu fasole uscată, unul cu boabe de porumb și două pâini ca niște cărămizi crăpate. Ni s-a spus că zona este încercuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că promiscuitatea bordeiului nostru cu totul neîncăpător pentru șapte suflete, condițiile de igienă precare și mai ales lipsa oricărei intimități au fost greu de suportat, pe lângă toate celelalte. Pârâul era destul de departe și aveam o singură găleată, toaleta era sub pâlcul de mesteceni, spălatul sumar mai ales cu zăpadă. Petrolul trebuia drămuit, făina trebuia drămuită, sacul cu fasole trecuse de mult sub jumătate. Arareori reușeam să mai prindem câte o pasăre de apă, a trebuit să acceptăm că se pot mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de acum se rezumă la a exprima căderile masive de zăpadă (în acest spațiu se petrece conversația esoterică între mine și fratele meu "Despre sublimul femeilor scandinave") Revin târziu acasă de unul singur printre bețivi, tramvaie, cucuvăi Mă încântă un pâlc de țigani și o armonică, imagine pe care am întâlnit-o și într-un poem celebru Acasă mă așteaptă șobolanul însingurat își plimbă coada printre manuscrise, rememorează biografia lui J.S. Bach Fără aripi, fără împărăție eu sunt un fel de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
dintre 1905 și 1935, iar apoi un imens volum (al doilea) despre viața Ioanei d’arc semnat de anatole France, dezordinea devine călătorie. Viața însăși, de fapt, este concepută astfel de marele Creator de dezordine. Pe stradă nu vedem niciodată pîlcuri de oameni deplasîndu-se în funcție de apartenența la un sex, la o religie, la o categorie de vîrstă sau în funcție de cine știe ce convingeri filozofice sau politice comune. nu, pe stradă oamenii sunt tot atît de amestecați precum cărțile din librăria domnului Bernard. Iată
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Kariatide, zis și motamo, ha, ha... Cel puțin patru sau cinci locatari cu care aveam vagi relații îmi examinau acum cu atenție nu numai trandafirii, ci și cele trei specii vegetale plantate de mine în interiorul parcelei. Cele patru sau cinci pîlcuri de roșii nu puneau nicio problemă de identificare, mai greu era însă cu loboda și cu leușteanul care păreau niște plante misterioase, necunoscute în Franța. — Le folosiți efectiv pentru supă ? mă întrebă cineva, un tip despre care nu știam decît
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
exact? Polițistul, tânăr, crud și stânjenit la culme, șovăi. Phyllis se ivi gâfâind, în spatele lui Fran. — Domnișoara spune că domnul s-a expus în mod indecent în fața ei. — Era în tufișurile de acolo, insistă duduia cea dotată. Arătă înspre un pâlc de copaci care coborau spre lac. — Oh, Doamne, Ralph, se isteriză Phyllis. Cum a putut să facă așa ceva? A avut probleme de sănătate, înțelegețiă — Uite ce e, mamă, o întrerupse Fran, încă nu știm ce s-a întâmplat de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
renunțat la ideea aia absurdă de-a afla cine e tatăl copilului. — Auu! țipă Fran, când vânzătoarea, aparent concentrată să îi modifice rochia la spate, o înțepă din greșeală cu un bold. Când se întoarse la redacție, Fran descoperi un pâlc de persoane abătute care stăteau cu picioarele pe birouri și arătau de parcă tocmai fuseseră concediate. Haideți, haideți ă Fran împinse niște picioare la o parte și se așeză pe un birou. — Ce-i cu fețele astea? — Suntem deprimați, îi explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de fânețe cosite, pe care înnoia otava. Pășeam drept înainte, la întâmplare. Lumina scădea; negurile se întunecau. Și tocmai când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din neguri, ca din pământ, o clădire mare înaintea mea și un pâlc de copaci. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. În bătătura hanului, mi-am scuturat de țărână cizmele. Dar nimeni nu ieși să mă întâmpine. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
e prea dimineață și mintea ne e limpede macar că am băut mai multe pahare decât trebuia. Voi, acum, o să înțelegeți ușor că horcăitul putea foarte bine să fie sforăitul unui om adormit undeva; că lumina dulce a negurilor și pâlcul de copaci de lângă rateș înjghebau figuri fantastice; că cele două stele de fosfor puteau să fie doi ochi de motan; - dar eu atunci, ațâțat, pregătit de ciudățenia împrejurărilor, nu puteam să cred decât anumite lucruri. Dar lucrurile acestea n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga, pe muchii, copaci cu frunzele arse stăteau nemișcați în lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși, o movilă plină de bălării și ierburi uscate. Aici a fost hanul Boului, odată... zisei eu. Boierul Dumitrașcu își opri calul, se uită la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina tainică. La o cotitură, deodată izvorî ca din pământ, lângă un pâlc de mesteceni pletoși, o movilă plină de bălării și ierburi uscate. Aici a fost hanul Boului, odată... zisei eu. Boierul Dumitrașcu își opri calul, se uită la pâlcul de copaci, la șesul drept care se pierdea scurt în vălul de ceață, la movila singuratică, și zise încet, dând din cap: Da, aici a fost... Apoi oftă lung, își puse calul în trap liniștit și ne cufundarăm în pâclele tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea frumuseți nebănuite. Dimineața, mă trezeam când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce mă îmbrăcam. Calul mă aștepta la scară, lângă pâlcul de salcâmi care străjuia casa, palatul nostru, cum îi zicea tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările erau învăluite de aburi; ciocârlii cântau deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de cale zbuciumată, de soare, de singurătate. Și moșneagul coborâse din carul lui, și mergea încet pe drum, desculț și el, lângă băiatul cu părul ca undelemnul. Mergeam și noi pe jos, ca să ne mai desmorțim. Și deodată, într-un pâlc de holdă întârziată, zărirăm umbre de secerători. Se ridicau și se plecau regulat. Iar la margine o momâie se târa la fața pământului, ceva negru ce se mișca cu greutate. —Ce să fie acolo? întrebă doctorul. Ne apropiem încet. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii în pădure. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră, cu coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii în pădure. M-a căutat pesemne și pe acasă... zise deodată Voinea, lângă mine. —Cine? boierul? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. Vântul de secetă tot sufla în întinderi. Cât cuprindeau ochii, se vedeau numai arături, miriști, păpușoiști; în valea de aproape lucea un iaz; pe-o culme ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mare dintre toți vânătorii cei mari de pe lume!“ Erau cucoși sălbatici la Valea Mare și, în unele dimineți, jucau și se băteau pe viscoliturile rămase. La o mie cinci sute de metri înălțime, se afla, într-o așezătură ferită, un pâlc de brazi bătrâni. Culi se ducea de cu sară ca să-i asculte pe cucoși cum vin pe sus cu zgomot, ca să se așeze pe spice de brad. Îndată ce-i știa unde sunt, se retrăgea și se întorcea acasă, la Prelunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el nimic, am cunoscut acel loc. Era o grădină sălbatică, înflorită nou de la nuferii din baltă până la malurile ușor înclinate. Volburi se răsuceau pe trestii, iriși galbeni deschideau cărări, boschete de tamarix își atârnau strugurii dulce mirositori. După sălcii urmau pâlcuri de salcâmi înfloriți încă, al căror parfum părea că se târăște nevăzut și nesimțit pe oglinda luciului. Înainte de a ajunge la salcâmi, m-am oprit între papuri nalte, căci dincolo, în acea grădină ascunsă a liniștii, se zbenguiau cu glasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]