3,706 matches
-
mai ales clipa în care m-am născut pe această lume deșartă! Sau mai blestemată fie clipa în care am păcătuit pentru prima oară?... Încet, îngrijorător de încet, îmi revin în acele simțiri în care m-a aruncat destinul meu păcătos și pe lângă care visul pe care l-am avut, oricât de îngrozitor, nu este decât o palidă joacă de copii. Iată, se face acum cu-adevărat că sunt în continuare imobilizat în patul acela în care boala necruțătoare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
naftalină, în tăcerea nemișcată ca de cameră pustie mi-am întâlnit tristețea. Mi-am dat seama că peste câteva minute vom fi iarăși în oraș, că va trebui să coborâm din sanie, să mă duc acasă, să-mi îngrijesc boala păcătoasă, pentru ca a doua zi să mă scol în întuneric. Încântarea s-a topit. Aveam o calitate stranie. În plină fericire, era suficient să-mi închipui că fericirea aceasta nu este de durată, ca să și simt cum se sfârșește. Și senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
râdem de el, plini de cruzime. Aceste două dorințe erau ca parfumul și miasma: nu se anulau reciproc, ci, dimpotrivă, se subliniau. Dorința de a-mi lipi fața de fața părintelui slăbea pe măsură ce el se depărta pe coridor, pe când imboldul păcătos de a duce vestea cea bună și de a face pe eroul creștea în timp ce coboram scara spre locul unde-l lăsasem pe Burkeviț. Și, deși știam că această grabă înfrigurată îmi subminează propria demnitate de erou, totuși nu mă putui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
explică sub aspect cosmopolit și literar. Mama mea a citit romane pînă la vîrsta de douăzeci de ani, cînd a Înțeles, nu fără regret, că romanele sînt niște plăsmuiri, după care le-a abandonat pentru totdeauna. Aversiunea ei față de aceste păcătoase plăsmuiri o regăsesc Într-o formă latentă În mine. În 1947, cu ajutorul Crucii Roșii, am fost repatriat la Cetinje, unde locuia unchiul meu dinspre mamă, cunoscut istoric, biograf și comentator al lui Njegoš. Odată cu sosirea noastră la Cetinje, am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
poate lună nouă, se deșteptau sufletele strămoșilor, cei dinspre partea bărbătească Îi chemau trupul păgîn, iar cei dinspre partea femeiască - sîngele păgîn. Oare asta era mîntuirea, ceasul În care sufletul se desprinde de trup, sufletul creștin de trupul păgîn, trupul păcătos - de sufletul păcătos, care e astfel milostivit, căruia Îi sînt iertate păcatele? Poate tot așa, cîinele pe care-l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce-l strîngea la piept pe cîinele Kitmir, ca pe mielul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se deșteptau sufletele strămoșilor, cei dinspre partea bărbătească Îi chemau trupul păgîn, iar cei dinspre partea femeiască - sîngele păgîn. Oare asta era mîntuirea, ceasul În care sufletul se desprinde de trup, sufletul creștin de trupul păgîn, trupul păcătos - de sufletul păcătos, care e astfel milostivit, căruia Îi sînt iertate păcatele? Poate tot așa, cîinele pe care-l duceau pe brațe, ca pe mielul Domnului, ca și băiatul ce-l strîngea la piept pe cîinele Kitmir, ca pe mielul jertfit, ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atît de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite de păstori, probabil cu piatra sau metalul, idoli farisei și capete de măgar mînjite pe ziduri de mîna păcătoasă a păstorilor, apoi mai erau niște mîzgîlituri nerușinate ca și scîrnă de om păgîn. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate, ca și capetele acelea de măgar, să fie șterse, deși se mai vedeau pe piatră urme proaspete de răzuială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care se terminau la coate Într-o piele smochinită, cîrpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era mîntuirea asta a lui? Poate era coșmarul purgatoriului, unde trupul trebuia să se abată, drept supremă caznă și suprem avertisment dat trupului păcătos, căci doar În grozăvia acelui loc sufletul, Înaintea izbăvirii sale, poate să-și amintească de iad. O fi fost un coșmar, golgota trupului și a sufletului său, dacă n-o fi fost chiar iadul, unde ajunsese trupul pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și a sufletului său, dacă n-o fi fost chiar iadul, unde ajunsese trupul pentru a fi ars și sfîrtecat, poate rugăciunea lui, cîntarea-i pioasă, lumina aceea și purtatul pe umeri, pe aripile Îngerilor, or fi ultime ispite ale sufletului păcătos, tocmai ca sufletul să-și amintească de paradisul pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dezastrul provocat de un atare gest. 2. Serghei Aleksandrovici Nilus, autorul Antichristului, pentru inițiați părintele Serghei, va intra pe scena istoriei direct din bezna feudalismului rus. Pierzîndu-și domeniile, va peregrina mănăstirile, aprinzînd lungi lumînări galbene de ceară Întru odihnirea sufletelor păcătoase, lovindu-și fruntea de piatra rece a chiliilor. Adîncindu-se În biografiile sfinților și ale blajinilor, va da de unele potriveli cu viața sa spirituală. Astfel Îi va Încolți gîndul de a-și depăna rătăcirile - de la anarhism și ateism pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care Nilus Își Încheiase opusul biografic, Începură să apară foiletoanele mai sus-numitului Krușevan. Sămînța căzuse pe un teren fertil. Călătorul francez Duchelle va publica În luna mai a anului 1921 (crezînd că revoluția Îl măturase de pe suprafața pamîntului pe bătrînul păcătos) un articol În care va vorbi despre Nilus cu un respect cuvenit doar răposaților: „Înainte de a deschide prețiosul cufăr, va Începe să-mi citească din cartea sa, apoi fragmente dintr-o lucrare cu caracter documentar: visurile mitropolitului Filaret, apoi citate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din ministerul de interne ne spunea că cenzura bine înțeleasă este ca soarele, când răsare e pentru toți, pentru noi nu e nici o noutate, știam că așa merg lucrurile în lume, dar întotdeauna cei drepți sunt cei care plătesc pentru păcătoși. Cu toate aceste precauții, atât legate de formă cât și de conținut, curând deveni evident că interesul pentru lectura ziarelor scăzuse mult. Mânate de nerăbdarea ușor de înțeles de a împușca și vâna în toate direcțiile, au existat ziare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
guvernului, Niciodată să nu-i doară mâinile, exorta unul dintre ele, îndrăzneau să exprime anumite îndoieli în legătură cu invocatul caracter rezonabil al interzicerii de a ieși din oraș impusă locuitorilor, Încă o dată, pentru a fi consecvenți, vor plăti cei drepți pentru păcătoși, cei cinstiți pentru răufăcători, este cazul demnelor cetățene și demnilor cetățeni care, îndeplinindu-și cu mare scrupul datoria lor de alegători votând cu oricare dintre partidele legal constituite care determină cadrul opțiunilor politice și ideologice în care societatea se recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întrucât au încetat să se mai supună orbește poruncilor domnului, trăsnetele cad numai unde au ele chef și a devenit evident și neîndoielnic faptul că nu se va putea conta pe ele pentru a readuce pe calea cea bună orașul păcătos al votului în alb. Pentru a le ține locul, ministrul de interne a trimis trei dintre arhanghelii săi, pe polițiștii aceștia, șef și subalterni, pe care, de acum înainte, îi vom desemna prin gradele oficiale corespunzătoare, care sunt, urmând scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ar veni deloc ușor colonelului MacAndrew să facă ceea ce spunea, întrucât Strickland îmi dăduse impresia unui individ foarte solid, dar n-am comentat. E întotdeauna supărător când moralitatea jignită nu posedă și tăria brațelor pentru a-i administra direct pedeapsa păcătosului. Căutam un pretext pentru a face o nouă încercare de a mă retrage, când se întoarse dna Strickland. Își ștersese lacrimile și-și pudrase nasul. Îmi pare rău că mi-am pierdut firea, zise ea. Mă bucur că n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-mi fugă pământul de sub picioare. Îmi complica situația, ca să nu zic că mi-o făcea ridicolă. Eram pregătit să fiu convingător, înduioșător, retoric, sfătuitor, critic și la nevoie chiar sarcastic, indignat și necruțător; dar ce naiba face un mentor când păcătosul nu se sfiește câtuși de puțin să-și mărturisească păcatul? N-aveam pic de experiență, întrucât propria mea atitudine în astfel de situații fusese întotdeauna să neg totul. — Ei, mai e ceva? m-a întrebat Strickland. Am încercat aă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai nobil dintre bărbați, primul și ultimul dintre profeți. Cine este mai demn decât el să viziteze tărâmurile cele mai Înalte și mai apoi să ne aducă mărturie despre ele? - Dumnezeu l-ar putea chema la el pe ultimul dintre păcătoși, cu condiția să Îi fi dăruit din naștere o facultate superioară a sufletului rațional. Un om a cărui matrice să fi fost iluminată de o scânteie a luminii de sus. - Un om ca domnia ta, messer Alighieri? Dante ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
putea juca o femeie în viața omenirii. Dar Horațiu preferase desenele animate, pentru că numai trăind ca un copil își putea păstra puritatea unuia. Deci da, Maria Magdalena fusese, după cum știa heruvimul, o femeie simplă din popor, și chiar una foarte păcătoasă. Mai păcătoasă decât fata asta, cu siguranță. - Cum te cheamă? - Grigore Mariana. Pe tine? - Romeo. Momentul de tăcere care urmă răscoli ceva în inima Marianei. Horațiu alias Romeo terminase varza și părea că se simte mai bine. Ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o femeie în viața omenirii. Dar Horațiu preferase desenele animate, pentru că numai trăind ca un copil își putea păstra puritatea unuia. Deci da, Maria Magdalena fusese, după cum știa heruvimul, o femeie simplă din popor, și chiar una foarte păcătoasă. Mai păcătoasă decât fata asta, cu siguranță. - Cum te cheamă? - Grigore Mariana. Pe tine? - Romeo. Momentul de tăcere care urmă răscoli ceva în inima Marianei. Horațiu alias Romeo terminase varza și părea că se simte mai bine. Ce fel de conversație puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
tainele telepatiei, îl forțase să doarmă lângă ea, apoi îl trezea brusc cu apă rece și-l punea să-i povestească visele. Horațiu mințea că nu visase nimic și rămânea în pat până când anumite semne ale viselor și tinereții lui păcătoase dispăreau. Acum însă era suficient de obosit pentru un vis adevărat. Horațiu mai avu putere să se uite la ceasul lui: Tom era crucificat la 14.45. Contesa sigur dormea. Așteaptă-mă, Contesă! Mariana descuie dezamăgită ușa. La urma urmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trezită din somnul ritualic de o bubuitură puternică. Fereastra deschisă lăsa să intre un frig care-i îngheța sufletul. Pe jos, heruvimul ei părea întors din Iad, după lupta cu mii de diavoli. Iar lângă el, Popa, sforăind cu nevinovăția păcătosului pe care nu-l luminase niciodată nimeni. Ce făcuse Horațiu? Ce grozăvii se întâmplaseră afară, dincolo de pacea Palatului? Cum ajunseseră cei doi aici, în această stare? Își sacrificase heruvimul viața pentru acest năpăstuit? Ce trebuia să facă ea acum? Inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
în abdomen. Sorinel se apropia de ea, mereu pătrunzător, mereu din semiprofil. Mariana oftă sub spasmul unui junghi îngrozitor. Publicul crezu altceva. Spiritele se înfierbântaseră și o țară întreagă, plus o parte mică, dar importantă a Americii nutrea aceleași gânduri păcătoase care-l făcuseră de rușine pe Popa în fața Contesei. Mariana ofta și dansa, murind încet. Sorinel se apropie de ea, o sărută cu buze reci pe gât... Mariana tremură, străbătută de un fior de gheață. Mișu se apropie încordat. Sorinel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
puțin. Și când se întoarseră, Maica Tereza, într-o lumină orbitoare, le zâmbea blajin din spatele unor ochelari fumurii și a unei mustăți care, așa cum hotărâse și Contesa, nu se punea la socoteală. Cei doi, heruvim și diavol, amândoi curați, amândoi păcătoși, se aruncară în genunchi. Maica Tereza zâmbi și ridică mâna în semn de binecuvântare. Cei doi alergară spre gratii să îi sărute mâinile. Maica le făcu semn să păstreze distanța. Apoi scoase un scăunel pliant, așa cum avusese nea Ovidiu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
chiar și din spatele ochelarilor fumurii, îl străpunse până în suflet, iar mustața parcă mai aspră ca de obicei îi inspira o severitate absolută în privința plăcerilor trupului. „Acum între noi”, părea să zică bătrânica, și Horațiu se gândi cu frică la visele păcătoase cu Mariana, la minciuna pe care i-o zisese mamei în clasa a IV-a, când a spart vaza chinezească încercând să bage o pisică în ea, la bucățica de slănină pe care salivase cu atâta lăcomie în cămăruța din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
trăit până la concentrarea lui de la noțional și esență. Este în poezia sa un fel de ceremonie de doctor Faustus modern, desins în Balcani, unde se luptă între luciditate carteziană și senzualitate las-civ-orientală. O strălucire de cristal străbate o trăire lumească păcătoasă, delirul poetic este al unui voluptuos dionisiac. Divinul și pă-gînul s-au încins în jocul și euritmia formelor și a ritmurilor existențiale. Poezia lui Ion Barbu se ridică dintr-o zonă lutoasă arsă până la regimul de cristalizare perfectă. Aventura poetului
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]