1,817 matches
-
manifestă printre păgâni prin multe lucruri abominabile. Odată cu Anticristul își va schimba tactica. De la variat va trece în chip complicat la un singur idol, pentru ca, prin intermediul acestuia, să fie adorat în templul de la Ierusalim atât de iudei, cât și de păgâni. Va schimba, așadar, greșeala uarius cu un idol suprem, adorat în mod deschis în templul și în cetatea unde se desfășoară de obicei cultul Creatorului. Acesta este simbolul supremei nerușinări!”. Diavolul nu se mai ascunde de Dumnezeu, el se dezlănțuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu vor avea de ce să se teamă de Judecata de Apoi, câtă vreme vor lua hotărâri drepte. Ei vor fi pedepsiți în cazul în care se vor transforma în tirani; regnum terrenum a fost instituit de Dumnezeu însuși, spre folosul păgânilor. Nu întâmplător teologia lui Irineu a fost caracterizată drept o „teologie optimistă”, spre deosebire de concepția gnostică marcată de un pesimism radical. Într‑adevăr, pentru gnostici, istoria se află sub dominația diavolului, singura soluție pentru a scăpa de această teroare existențială fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt singurii care s‑au adăpat din măreția cunoașterii Puterii inexprimabile. Ei se află în înălțime, deasupra oricărei puteri. Astfel, își îngăduie orice, în mod liber și fără cea mai mică teamă” (I, 13, 6). Faima proastă a creștinilor în fața păgânilor se datorează ereticilor, așa‑zișilor „desăvârșiți”, care „afirmă că pot făptui liber toate nelegiuirile, toate sacrilegiile” (I, 25, 4). „Acești oameni”, este vorba de secta lui Carpocrat, au fost trimiși de Satan să calomnieze în fața păgânilor numele cinstit al Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
proastă a creștinilor în fața păgânilor se datorează ereticilor, așa‑zișilor „desăvârșiți”, care „afirmă că pot făptui liber toate nelegiuirile, toate sacrilegiile” (I, 25, 4). „Acești oameni”, este vorba de secta lui Carpocrat, au fost trimiși de Satan să calomnieze în fața păgânilor numele cinstit al Bisericii, ca oamenii să audă vorbindu‑se despre ei în multe feluri și să‑și închipuie că toți suntem asemenea lor, întorcând urechile lor de la propovăduirea adevărului și, văzând deopotrivă purtarea lor, să ne acopere pe toți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de un voal cu care își acoperă răutatea (I, 25, 3). Așadar, ereticii nu numai că proclamă o doctrină falsă, fără nici o legătură cu cea transmisă de Apostoli și preoți; mai mult, prin comportamentul lor insolent, compromit Biserica în ochii păgânilor, cărora le este greu să distingă între diferitele nuanțe în sânul noii religii, între adevărații și falșii creștini. Cu câțiva ani înainte, Iustin acuza deschis ereticii că dărâmă din interior creștinismul. Pentru el, doctrinele lui Simon, Ptolemeu sau Marcion reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la sfârșitul veacurilor. Credința în acești doi mesia opuși, adversari, va marca, într‑o anumită măsură, cristologia secolului al II‑lea. Plecând de la aceasta, o altă teorie, complementară, ia naștere, în mod firesc: cea a doi anticriști, unul iudeu, celălalt păgân. Commodian, de altfel, îi va distinge ca atare. În cazul lui Irineu, și ulterior al lui Hipolit, aceștia se contopesc într‑un singur și unic personaj . Dacă Anticristul este iudeu, înseamnă că el trebuie să se nască în sânul unuia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu se dovedește din nou radicală: apostatul de bună voie pierde orice șansă de a recupera starea paradisiacă de communio cu Dumnezeu. Episcopul îi vizează mai ales pe eretici și pe cei atrași de erezie (cazul destinatarilor epistolei sale). Un păgân nu poate fi apostat, căci el nu îl cunoaște pe Cristos. Apostat nu poate fi decât credinciosul care renunță la Cristos după ce l‑a cunoscut. Pentru a suferi „pedeapsa întunericului”, trebuie ca mai înainte să fi gustat din bucuria luminii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apostați, ereticii. Aducând ca temei principal capitolele 2 și 7 din Daniel (coroborate cu alte mărturii ale Vechiului Testament), Irineu precizează mai întâi caracterul violent și tiranic al Anticristului. El va fi un rege iudeu - dar inspirat de modelul tiranului păgân - a cărui legitimitate va fi contestabilă și care va pune stăpânire asupra templului; va pune capăt cultului tradițional, instaurând propriul cult (influență de la Dan. 8,11‑12; 9,27); va deveni stăpân al lumii cu spijinul complicilor săi. Remarcăm absența
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în vin trimite la scena botezului în Iordan; cel care vorbește de „sângele de strugure” se referă la răstignire: „Dintr‑însul au țâșnit două izvoare, unul de sânge și altul de apă, cu care spălându‑se păgânii se vor curăți. Păgânii sunt considerați ca un veșmânt pentru Cristos” (11). Ochii lui Cristos‑Iuda sunt profeții (12), iar „dinții săi mai albi ca laptele”, poruncile care ies din gura lui Isus (13). Binecuvântările lui Iacob cuprind elemente inedite. Hipolit face aici o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
suferit din pricina celor doi bătrâni ceea ce suferim și astăzi din pricina regilor Babiloniei. Suzana era imaginea Bisericii” (I 14, 5). La rândul lor, „cei doi bătrâni reprezintă, în figură, cele două popoare care urzesc împotriva Bisericii, poporul circumciziei și cel al păgânilor” (ibidem). Biserica se vede prinsă între ciocan și nicovală. Victimă a unei „coaliții diabolice” (Imperiul Roman și poporul evreu), aceasta nu are de ales decât între apostazie și martiriu. Acest ton alarmant se face simțit de‑a lungul întregului comentariu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numără, de asemenea, Origen. El depășește viziunea eminamente eshatologică întâlnită la Irineu și Hipolit fără să elimine irevocabil caracterul istoric al personajului. Întâmplător sau nu, întâlnim la el trei sensuri ale figurii Anticristului: 1) istorico‑eshatologic, în contextul polemicii cu păgânul Celsus; 2) moral, în contextul polemicii cu ereticii; 3) anagogic, de asemenea în contextul antieretic, dar în cadrul unei exegeze realizate la solicitarea membrilor comunității creștine (Comentariu la Evanghelia după Matei). Origen ne introduce într‑un context teologic și exegetic cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
haer., a lui Irineu și cu mai bine de treizeci de ani înaintea amplei monografii a lui Hipolit. Exceptând problemele de fond pe care le ridică intervenția sa, probleme care țin de dialogul dintre două universuri aproape opuse, cel al păgânilor și cel al creștinilor, putem spune că Celsus este înainte de toate un foarte prețios martor exterior al existenței unui mit care face parte din „ideologia” adversarilor. Răspunsul pe care i‑l dă Origen, către jumătatea secolului al III‑lea, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atunci când săvârșim păcate împotriva moralei, cu atât mai mult vom fi pedepsiți atunci când mărturisim învățături false. Dacă pentru mântuirea noastră ar fi fost într‑adevăr de ajuns o bună conduită a vieții, cum se explică faptul că nici filozofii, dintre păgâni, nici cei care trăiesc în feciorie, dintre eretici, nu s‑au mântuit încă? Oare nu pentru că falsitatea dogmelor lor întunecă, întinează modul lor de viață?” (Com. Mt. ser. 33). Origen reacționează împotriva laxismului dogmatic, destul de prezent, probabil, printre creștinii din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
falsi prophetae). Mai mult chiar, ducând abstractizarea mai departe, Origen ajunge la identificarea Anticristului cu omnis sermo profitens se esse ueritatem, cum non sit ueritas, siue apud gentiles siue apud barbaros. Această lărgire a sensului către orice discurs „grec sau păgân”, care se pretinde adevărat fără însă a fi, îi aparține în exclusivitate. În același sens este interpretată arta pseudoprofetului de a face semne și minuni (Apoc. 13,13; 2Tes. 2,9; Mt. 24,24). Nu mai este vorba, așa cum se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se folosește în Contra lui Celsus, adică într‑o operă polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de calitatea și de competența auditoriului. În CC, Origen este obligat să invoce à la lettre mărturiile scripturistice, pentru a demonstra ignoranța pretinsului „filozof” păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor, care folosește „puterea numelui” lui Cristos în scopuri personale, pentru a atrage și pentru a aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
invoce à la lettre mărturiile scripturistice, pentru a demonstra ignoranța pretinsului „filozof” păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor, care folosește „puterea numelui” lui Cristos în scopuri personale, pentru a atrage și pentru a aduce rătăcire, atât păgânilor, cât și creștinilor. În Com. Mt., se face trecerea de la sensul literal și eshatologic, la sensul moral și alegoric, Anticristul este aici anti‑Logosul ascuns în „templul Scripturilor”. Într‑adevăr, nu este vorba de un singur Anticrist (cuvânt fals), ci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Η ar corespunde lui augustus). El „va ridica munți înalți, va încremeni marea” (3, 64), va țintui luna și soarele pe cer; va învia morții și va face tot felul de minuni; va amăgi deopotrivă credincioșii (creștinii), iudeii și necredincioșii (păgânii). Dar când puterea lui va ajunge la apogeu, o „putere mistuitoare” (∗β<∀:4Η ν8≅(γ¬Φ∀) va ieși din adâncurile mării, va veni pe pământ și‑l va răpune. Cartea a IV‑a (redactată în jurul anului 80 d.Cr.) relatează un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Ieronim. Aria de răspândire și de influență de care beneficia Victorin, ca autor „provincial”, era destul de restrânsă. În plus, lipsa culturii clasice de care dădea dovadă nu făcea decât să amplifice senzația de jenă pe care o încercau păgânii convertiți în fața operelor sale. Însă episcopul de Poetovio s‑a bucurat să‑l numere pe Ieronim printre fidelii săi admiratori. Admirația a fost dublată de o anumită afecțiune datorată originilor geografice învecinate ale celor doi. Ieronim avea să joace rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție (8). Cu toate acestea, ea se va solda cu o serie de convertiri ale evreilor și păgânilor. În capitolul 11 se vorbește însă nu de unul, ci de doi martori, insistându‑se asupra activității lor înfricoșătoare: „Toate plăgile pe care îngerii le vor dezlănțui se vor abate [asupra pământului] la cuvântul celor doi martori” (11, 2). În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
putea să‑i silească decât la un singur lucru: să primească tăierea împrejur. Se va face demn de crezare atât de mult, încât va fi numit de ei Cristos [Mesia]” (ibidem). Anticrist va întreprinde astfel o triplă acțiune distructivă: asupra păgânilor, prin distrugerea Romei; asupra iudeilor, pe care îi va înșela pretinzând că este Mesia; și asupra creștinilor, pe care îi va întoarce de la adevărata credință, impunându‑le circumcizia. Potrivit interpretării lui Victorin, el va fi un avatar al lui Nero
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aceeași situație în comunități diferite” (pp. 274‑275). În favoarea unei datări timpurii sunt avansate următoarele argumente: 1) De ordin lingvistic și teologic: - sensul non‑tehnic al diferitelor cuvinte, cum ar fi: senior, propheta, doctor; - verbul iudaïzare se referă strict la păgâni, nu la creștini; - verbul timere are conotație „ebraică” (timere Deum), împotriva căreia reacționează Commodian; - substantivul lex are, și el, sensul ebraic de „alianță”, și nu cel de „lege” opusă harului, care apare la Pavel; - Commodian nu cunoaște cuvântul baptizare și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Deum), împotriva căreia reacționează Commodian; - substantivul lex are, și el, sensul ebraic de „alianță”, și nu cel de „lege” opusă harului, care apare la Pavel; - Commodian nu cunoaște cuvântul baptizare și folosește vechiul mergere („cufunda”); - absența termenului paganus pentru desemnarea păgânilor. 2) De ordin teologic: Teologia lui Commodian reflectă teologia iudeo‑creștină de la sfârșitul secolului al II‑lea împotriva căreia vor lua poziție Ciprian și Tertulian urmând lui Iustin și lui Hipolit. Iată câteva trăsături ale acestei teologii: - monarhianism (transcendență absolută
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
988: poporul ascuns; 13) vv. 989‑1038: Judecata; sfârșitul veacurilor. Versurile lui Commodian se adresează păgânilor atrași de iudaism. Poetul nu se limitează la o expunere neutră a doctrinei creștine, ci apără doctrina de eventualele atacuri venite de pe teritoriul iudaic, păgânii având o poziție de judecători și de adversari în același timp. Commodian speră să‑i atragă, prezentându‑le creștinismul în cel mai interesant mod cu putință și, în același timp, generând în ei o reacție de respingere a idolatriei. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
remarcă două idei puternic recurente: existența umană redusă la preocupările cotidiene de ordin material este lipsită de sens; existența își află împlinirea numai în descoperirea lui Isus. Aceste două idei sunt sprijinite de un ansamblu vast de citate în care păgânii apar ca „popor” privilegiat în raport cu iudeii: „Vedeți deci voi cei ce călătoriți încă pe marea îndoielilor,/ Că, după cum spun Scripturile, neamurile au fost cele care au crezut mai întâi în Domnul/ Acum deci drept este să credeți în Cel descoperit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar sta în felul acesta, opoziția între primul Anticrist, occidental, și al doilea, ab oriente, ar dispărea pur și simplu. Salvatore păstrează deci lecțiunea „Cyrus”, justificând validitatea acesteia astfel: poemul lui Commodian se adresează în primul rând, dar nu exclusiv, păgânilor iudaizanți, adică acelor păgâni care dovedesc o bună cunoaștere a tradiției și istoriei iudaice. În consecință, aceștia trebuie să știe că pentru iudei Cyrus este simbolul regelui eliberator al lui Israel din captivitatea babiloniană. Valerian‑Nero rediuiuus este, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]