1,151 matches
-
împărații Romei și se adâncea în controverse scolastice în compania învățaților găzduiți din când în când la conacul lui Don Juan Manuel. Ines, în schimb, se pricepea să încalece, să tragă cu arcul și să mânuiască spada. Una avea o paloare neobișnuită la o asemenea vârstă, cealaltă ar fi putut trăi o săptămână fără somn. Una era brunetă, fragilă și roasă în permanență de o mâhnire fără leac, cealaltă avea un păr blond, împletit în două cosițe ca niște cercei uriași
Cu inima smulsă din piept by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/8429_a_9754]
-
Te-ai așezat la ușa mea și implora-i O muritoare, fără rost pe lume De mila mea, o Doamne, iar plângeai. Mergând prin valul lumii trecătoare, Un chip la orizontul vieții s-a ivit Purta pe-obraz o gingașă paloare Și apucându-mi mâna, mi-a zâmbit Era... ca astrul care suie-n zare Privit și admirat, invidiat, dorit, O clipă am uitat de Creatorul Cel bun și sfânt, care mult m-a iubit. M-am aruncat cu ochi-nchiși
Risipitoarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83248_a_84573]
-
apucă, Stă tristă-n pat și în tavan privește, Nimic în jur nu-i mai priește. A început albastrul din ochi să i se stingă Și în tăcere durerea ea și-o strigă. Nu i se mai vede firea îndrăzneață, Paloarea se așterne pe-a sa față. Tăcută stă în patul din odaie, Iar frumusețea ei s-a stins ca o văpaie. Eu stau tăcut și o privesc În ochii care azi nu mai lucesc. cu mâini blajine, Tu vei pleca
O, scumpa mea by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83209_a_84534]
-
întoarcerile doar în vis râvnite, Că niciodată nu mai plec de-acum Cu nave de-așteptare, putrezite... Ori în a urmelor migrare de cocori, Spre care suduri lâncede de soare? Când vântule, din amintiri, cobori, Trecând târziu, prin calma mea paloare... Sau în acele nerostiri pierdute De-a lungul tinereții zburătoare, Ca un covor de amintiri țesute Ce te apasă, chinuie și doare... Poate târziu, în clipele sleite, Sub goana timpului mereu arzând, Ce-au mistuit făpturile iubite Și-au calcinat
M? VOI CUNOA?TE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83825_a_85150]
-
de metal. - Uitați-vă în oglindă, îi spuse cu glas mult mai blând fata. Nimic nu poate fi mai liniștitor decât propria-ți imagine. De fapt, trupul dumneavoastră rezistă destul de bine la șocul mintal. Se holbă la propria-i imagine. Paloarea feței prelungi parcă se reflecta asupra lui. Dar trupul nu i se zguduia propriu-zis, așa cum tindea să-i sugereze vârtejul din minte. Deveni din nou conștient de prezența fetei, care ținea degetul pe unul dintre întrerupătoarele de pe perete. Deodată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
-l mai auzea. Privirile lui înnebunite se opriră asupra fetei, care stătea, tăcută și intimidată, lângă ușa din față. Păși către ea. Fie privirile lui aspre, fie prezența lui impunătoare o speriară, căci se trase înapoi, cu chipul cuprins de paloare. - Uitați! strigă el. M-am băgat până peste cap în povestea asta. Și care e riscul?! Trebuie să simt că am o oarecare șansă. Spuneți-mi care-i șmecheria? Intre timp, fața se făcuse cenușie la față, având aproape aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
observa, ar fi jurat că Olivares părea să se delecteze de situație. — Trebuie. Pentru a patra oară Alquézar Înghiți salivă, dregându-și glasul. De data asta o făcu zgomotos. — Sunt Întotdeauna la dispoziția Înălțimii Voastre. Pielea Îi trecea de la extrema paloare la roșeață subită, de parcă Îl lua când cu frig, când cu cald. Ceea ce Îmi pot imagina despre această a doua conspirație... — Încearcă să-ți imaginezi cu toate detaliile, te rog. — Desigur, Excelență... Ochii lui Alquézar continuau să scruteze inutil hârtiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
încăperea vagonului. — Vă deranjează dacă aprindem lumina în compartiment? sparse mămăița tăcerea cu un glas firav. Nu-i răspunse nimeni, așa că mămăița consideră tăcerea cum pofti și aprinse lumina. Tinerii părură dintr-odată ca de ceară. Albi, nemișcați. Cu o paloare inexplicabilă pe chip. Îi trecu prin minte ceva neplăcut, dar refuză gândul. Deschise din nou ziarul. La zodia lui scria că va avea parte de unele evenimente neplăcute, dar pe care, cu nițică stăpânire de sine, le va trece cu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
să i-o prezinte pe bătrână. Mama lui Tom. Sărut mâinile, doamnă! se înclină el, ceremonios. Veneam la dumneata. Noi singure veneam, dacă nu ne-a căutat nimeni, îi reproșă ea direct, și-i observă, odată cu tremurul imperceptibil al mâinilor, paloarea din nou a feței și rictusul gurii lui, plină, senzuală. Regretă apoi i se făcu rușine de regretul ei că nu-l lăsase s-o sărute la mare și nu... Ar fi fost plăcut să simtă buzele acelea căutându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dintâi, Acrivițele cu damf de pucioasă la cel din urmă. De-o parte Cătălina între Hyperion, Cătălin și Demiurg, de cealaltă Zoe între Trahanache, Tipătescu și Cațavencu. Marmoree nele brațe, „tu ești sântă prin iubire“, „plutești ca visul de ușor“, palorile Cezarei, Răsai asupra mea, luntrea din Sarmis, insula lui Euthanasius, față cu istericoasele Mița Baston și Didina Mazu, năbădăioasele Zița și Veta, cu furia răzbunătoare a Ancăi și sarcasmul final al Efimiței, bașca Mânjoloaia și toate Tarsițele, Procopoaiele, Piscu peștile
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
îl căută și în oraș, îi scrise, îl găsi, însă Ioanide, după o scurtă fază de intimitate, cunoscând mai de aproape pe Saferian, deveni din ce în ce mai distant. Dar acum lucrurile luau o față neplăcută. Sub tonul măsliniu al obrazului se ghicea paloarea. Sultana slăbea, căpăta cearcăne în jurul ochilor. I se găsi un mic revolver sidefat în noptieră. Ioanide și Saferian, fără multe explicații, prin aluzii, înțeleseră situația. Lui Saferian îi venea greu să facă mărturisirea, la urma urmelor era mai nimerită o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în vorbă, să îndemne pe Smărăndache să plaseze anecdota, pe care acela o spusese de atâtea ori, asupra sicriului lui Hagienuș. - Ce sicriu? Întrebă Conțescu. Lui Smărăndache, om cu pulsul societății, i se păru a surprinde pe fața geografului oarecare paloare panică (se înșela) și de aceea se roși până în vârful urechilor la ideea gafei de a vorbi despre coșciug în casa unui bolnav. Totuși, îndemnat de Conțescu, spuse că Hagienuș păstra în casă sicriul de plumb cu osemintele soției sale
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cum găsise pe fată și lăsă pe Pica să meargă în odaia ei fără a-i spune nimic. A doua zi o chemă în birou. - Pica, intră Ioanide de-a dreptul în chestiune, de ce pândesc agenții secreți în fața casei? O paloare subită înfrumuseță fața brună a Pichii. - Care agenți? Îngăimă ea. - Dragă Pica, eu îți vorbesc ca un prieten, nu cred că tu șistimabilul tău frate Tudorel, zis Doru, nu știți că de atâta vreme doi indivizi dau târcoale pe stradă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în acest timp un incident și comic, și penibil. Pomponescu nu întîrzie, firește, să afle de felonia lui Ioanide (după gândul lui intim) și cea dintâi reacție când i se comunică de către amicii malițioși fu că se acoperi de o paloare mortală și-și mușcă mustața cu o violență neobișnuită pentru temperamentul lui plin de decor. El nu văzu aci dezerțiunea Ioanei, ci o jignire personală, o insultă premeditată din partea lui Ioanide, lucru ce ar fi putut într-adevăr să fie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care căuta să-i dea edificare, exasperat tocmai de ideea morții pe care o sugera, îi răspunse cu brutalitate. Atunci îi legară mâinile la spate și-l târâră aproape pe coridoare. Urletul se prefăcu treptat în geamăt, congestiunea feței, în paloare cu emisiune de sudori, și violența fizică, într-o tremurătură continuă, cu scuturături mai puternice uneori. Fiindcă Cioarec se lăsa mereu pe vine, se hotărî să fie legat de un stâlp portativ pus pe un trepied, care servea la instrucția
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și umor, că se ridică în picioare. Cum Rima cea ghemuită părea că nu-l poate observa, el o urmă pe cea care mergea. Se luară de mînă și parcurseră o mare distanță în tăcere. Nimic nu era vizibil în afară de paloarea ceții, nimic audibil, în afară de oftatul mării. Aerul rece le înțepa fața; umerii, coatele și degetele începură să li se încleșteze și să îi ardă, în special la mijlocul pantei, cînd unul se lupta să-l tragă pe celălalt, care o lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a mașinii-pasăre. Lacul, deși întunecat, avea propria lui culoare. Un halou negru înconjura luna reflectată și un inel de apă albastră adîncă și presărată cu stele îl împrejmuia. La dreapta și stînga era o plajă cu nisip pur, de o paloare perlată, asemenea norilor, iar lacul cel rotund și plajele lui erau închise de două maluri curbe în formă de ochi. Iar Lanark își dădu seama că era un ochi și sentimentul ce se născu în el în acel moment era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în mii de culori: violete, roze, verzi ca jadul, ciclam, acaju... Îmi zicea că așa sânt ele-n realitate, dar noaptea ochiul nostru nu mai distinge culorile, așa că le vedem anemice, jalnice, despuiate de frumusețe. Așa mi-am explicat atunci paloarea tristă a ruinelor ce ne-au ieșit în față. Era ca și când secole trecuseră peste clădirile din tablou. Nici un perete al lor, subțire și fragil ca hârtia, nu mai era-ntreg. Ferestrele deveniseră găuri albe în pereții din blocuri de marmură
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
putea salva. ― Etete... Și cine o să-l împiedice? Încă puțin și îl am la degetul cel mic. Gîndește-te că încă nu l-am... ― Să taci! tună Abatele. Glasul său răsună atât de tare, încît femeia încremeni și căpătă brusc o paloare cadaverică. ― Rade, ce te-a apucat, glumeam... ― Ceea ce vei vedea nu poate fi nici măcar pentru tine subiect de glumă. Vino! Strîngîndu-și sutana în jurul trupului, Abatele ieși din cabinetul său și porni pe coridoare ca p furtună. Abia dacă îi aruncă
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Nu-ți fie frică! Nu o să-ți solicit să debarci cu mine! Vorbele lui Kasser făcură ca tot sângele din obrajii căpitanului să se scurgă înspre inimă, dar numai pentru a reveni apoi în forță și a-i da o paloare stacojie. ― Nu pentru mine mă tem, Înălțimea Voastră... Dacă ai ști, brav ostaș, cât de puține sunt lucrurHe de care merită să ne mai temem! Kasser își îmblînzi privirea și începu să îi explice. ― Știu de ceva vreme că Vechea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
anunțe că, pe străzile din nord, se ridicaseră deja baricade pentru ca nu cumva containerul cu cea mai prețioasă substanță din Univers să iasă din oraș. ― O să-i alunge armata imperială... ― Cum așa? dori să știe Alarik, căruia îi pierise toata paloarea de pe față. ― Doar nu crezi că am australul de pe vreun asteroid pe care l-am moștenit de la tata... De fapt, tata mi-a lăsat toți nenorociții de asteroizi ai Universului. ― Atunci pot să știu și eu de unde...? ― L-am furat
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
în care se întîlnise cu clona fugară. Dacă Maria era o persoană atât de importantă, oare de ce poziția ei era atât de umilă în Abație? Ceva nu era în regulă. Mai privi o dată la ochii femeii. Păreau sinceri și nici paloarea nu părea să i se fi schimbat. ― Bine, și-atunci de ce?... ― De ce sunt doar ajutorul fraților-savanți? ― Da, cred că asta am vrut să întreb. ― Mama m-a născut undeva, în câmpie. A fost asasinată însă de îndată ce a venit cu mine
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
a întîlnit nemărginirea. Și din locul acela au plecat creaturi ale răului, care au inspirat Curtea Imperială să ne atace. Eu unul cred că e vorba despre un eveniment legat de un contact cu extraterestrii, cu o rasă inteligentă... Iar paloarea de pe fața ta nu face decât să mă convingă că am dreptate. Nu putem să-l lăsăm singur pe Domnul Dumnezeul nostru într-o asemenea încercare. Nu secretele Abației sunt aici în joc, ci ființa Lui. Kasser își înghiți nodul
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
auzul acestor cuvinte, lui Ionuț Îi Înghețase sângele În vine. Cele două gemene chicoteau Într-un colț al singurei odăi, În care trăiau cele șapte suflete, Înghesuite Într-un pat mare de scânduri cu salteaua plină cu paie. Mama observând paloarea lui Ionuț, Încercase să abată discuția În altă direcție. Cuvine-se oare să jertfim Domnului o pasăre cu beteșug și găsită măi omule? Nici nu putem spune sigur, că este a noastră. Sfânta Scriptură spune clar.... Știi ceva? De unde vrei
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Eu, care n-am văzut decât ochii plini de groază și roșii a dușmanilor murinzi în războaie, nu pot să-nțeleg ochii ei cei înfundați și plânși... Eu, care n-am privit decât fețele învinețite de moarte, cum pot înțelege paloarea gingașă a unei fete în anii de dor... Tu poate că-i înțelege-o mai bine! Apoi moșia e mai mult decât copilul... Și simt trebuința unui ginere care s-o-n-grijească mai mult decât mine, căci cu ochii o văd topindu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]