3,449 matches
-
cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri de mesteacăn - copacul prezicătorilor - și de paltin, prin crengile căruia vântul suflă scoțând sunete melodioase. Lângă ea fuseseră depuse colierele de chihlimbar pe care îi plăcea să le poarte, panglicile albe cu care își lega părul și sandalele, pentru a putea să treacă pragul și să străbată drumul spre lumea de dincolo. Lurr stătea lângă catafalc, cu botul pe labe. Nu se ridicase când Valerius intrase în sat împreună cu Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clipa aceea, îi văzu chipul oglindit în apa fântânii. Zâmbea. Înmărmurit, Valerius nu îndrăzni să se miște. Trupul îi fu străbătut de un fior. Velunda era acolo, lângă el. „Rămâi“, se gândi, continuând să privească chipul reflectat în apă. „Rămâi.“ Panglica albă cu care își legase părul căzuse, iar ea și-l prinsese cu o mână, să nu atingă apa. Duse un deget la buze, făcându-i semn să tacă și să asculte ce se întâmpla în jurul lui, dându-i parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
strălucirea lor. Se așeză pe margine și-și ascultă bătăile inimii, pe care viziunea aceea o trezise din amorțeală. Apoi se uită în jur. Ceva îi atrase atenția. Pe piatra cenușie se vedea ceva alb... Cu o mână tremurândă ridică panglica Velundei. O privi cu luare-aminte. Recunoscu capetele: unul cu franjuri, celălalt tăiat drept. El tăiase capătul acela, fiindcă Velunda voia ca panglica să fie mai scurtă. Ridică ochii și o văzu îndepărtându-se, înveșmântată în tunica ei albă cu marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în jur. Ceva îi atrase atenția. Pe piatra cenușie se vedea ceva alb... Cu o mână tremurândă ridică panglica Velundei. O privi cu luare-aminte. Recunoscu capetele: unul cu franjuri, celălalt tăiat drept. El tăiase capătul acela, fiindcă Velunda voia ca panglica să fie mai scurtă. Ridică ochii și o văzu îndepărtându-se, înveșmântată în tunica ei albă cu marginea purpurie. Părul îi strălucea în soare. Îi făcu un semn, vrând parcă să-i dea de înțeles că se va întoarce, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aveau să intre pe poarta principală a cetății și să străbată Augusta, înainte de a fi închiși în Ludi, aproape de arenă. Lui Valerius i se păru că se trezește dintr-un vis. Se ridică brusc, cuprins de emoție. Vârî cu grijă panglica Velundei în traistă și se apropie de grupul de bărbați. — De la Școala din Tolosa? întrebă, străduindu-se să-și stăpânească neliniștea. Am auzit bine? — Noi toți pariem pe ei, zise un tânăr, zornăind niște monede. — Mai bine pariază pe Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îl deschise și scoase, pe rând, instrumentele chirurgicale, micile vase sigilate, fașele, săculeții de pânză cu plante mărunțite, carnețelul în care Valerius nota noutățile din arta medicală pe care le afla în peregrinările sale prin Europa. La urmă dădu peste panglica albă a Velundei. O puse pe masă, privind-o gânditor, și o desfășură. O netezi delicat cu două degete. Deodată, expresia chipului său se schimbă. Antonius avu impresia că rămăsese singur în bibliotecă. Înălță capul. Proculus era însă în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privind-o gânditor, și o desfășură. O netezi delicat cu două degete. Deodată, expresia chipului său se schimbă. Antonius avu impresia că rămăsese singur în bibliotecă. Înălță capul. Proculus era însă în fața lui, cu ochii închiși, cu o mână pe panglica albă. Își mișca ușor buzele, fără să scoată un sunet. O lumină coborî din tavan, învăluind figura maestrului într-un soi de ceață aurie. Proculus luă panglica și o duse la buze. Rămase multă vreme așa. Încet-încet, raza de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
capul. Proculus era însă în fața lui, cu ochii închiși, cu o mână pe panglica albă. Își mișca ușor buzele, fără să scoată un sunet. O lumină coborî din tavan, învăluind figura maestrului într-un soi de ceață aurie. Proculus luă panglica și o duse la buze. Rămase multă vreme așa. Încet-încet, raza de lumină alunecă pe pardoseală, apoi se ridică, dispărând. Suspinând adânc, ca și cum s-ar fi întors de la mare depărtare, Proculus deschise ochii. Răsuci gânditor panglica, apoi o puse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ceață aurie. Proculus luă panglica și o duse la buze. Rămase multă vreme așa. Încet-încet, raza de lumină alunecă pe pardoseală, apoi se ridică, dispărând. Suspinând adânc, ca și cum s-ar fi întors de la mare depărtare, Proculus deschise ochii. Răsuci gânditor panglica, apoi o puse la loc în sac, împreună cu celelalte lucruri ale lui Valerius. — Bine, spuse, ridicându-se. Îi voi duce sacul lui Valerius. Îl voi învăța cum să țină o armă. Îl voi învăța să lupte. Și cred că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
grav pe maestru. Proculus ridică sacul, pe care îl lăsase jos când intrase, și îl puse pe genunchii lui Valerius. Ți l-a dat Antonius! — Cine altcineva? Valerius deschise nerăbdător sacul. Inima înepu să-i bată cu putere când văzu panglica albă a Velundei. Închise sacul și îl așeză cu grijă alături, ca pe o pernă. — Aici n-am cum să fiu medic. — Lasă-mă să-ți privesc chipul. Cei doi bărbați se priviră lung. Valerius nu puse întrebări. Îl cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Soarele apunea când Valerius se întinse pe salteaua lui de paie. Nu-i era foame și-și simțea mușchii arzând din cauza efortului. Mestecă încet felia de pâine care constituia cina și rămase nemișcat, cu capul pe sacul în care păstra panglica albă a Velundei. Proculus stătea lângă el. — Povestește-mi despre durere, Valerius. Proculus aprinse o lampă și o puse pe podea. Lângă ea așeză o clepsidră. Se uită o clipă la nisipul care curgea, apoi se întinse. — Mă refer la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
meu ar fi supt tot creierul, să se hrănească. Se întinse pe saltea, sprijinindu-și capul pe sacul de medic. Închise ochii și o văzu pe Velunda pe malul izvorului, pieptănându-și pletele blonde; zâmbind, îi ceru să-i dea panglica albă, să-și lege părul. Valerius simți că i se pune un nod în gât și-și acoperi fața cu brațul. — Proculus... — Știu că zilele astea, când te antrenai, te-ai gândit mereu că, dacă ai lupta cu Marcus, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmă, semnele plate și luminile albe ale aeroportului au început să-mi defileze prin fața ochilor. — La ce oră pleci? m-a întrebat șoferul și eu i-am răspuns. Mințeam. Din câte îmi dădeam seama uitându-mă la ceas și la panglicile roșii de pe bilete - ambele avioane își luaseră deja zborul. Dar în expoziția de zburătoare din aerogara mă așteptau câteva surprize tari. Decolarea avionului de la ora nouă fusese întârziată din cauza unei glume cu o bombă cu ceas. Tocmai începuse reîncărcarea bagajelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
te-ai săturat de atâta băutură? — Da. Sunt sătul. M-am săturat de ea de ani de zile... Da, sunt. Douăzeci de minute mai târziu stăteam afară, pe asfaltul poros. Vizavi, în fața noastră, se desfășura șirul sclipitor de vitrine ca panglica unui film - Manhattan-ul și micile lui concerne: spălătoria Thai, o marochinărie, un magazin cu delicatese („Lonnie’s - Pentru Un Sandvici Mai Bun“ - „Fără microunde“ - „Ne pare rău. Am închis“), pădurea unui florar, un magazin cu bibelouri Zen, care vindea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
șterg? — Ia-i, i-am spus eu. De fapt, nici nu sunt banii mei. Ia-i un cadou prietenei tale. Sau mamei. Ia-o-ncet, omule, îmi spuse Felix. Valiza neagră era pe pat lângă cutia albă. Am tras de panglică și am ridicat capacul și m-am auzit scoțând un țipăt ascuțit de furie și refuz și, probabil, de rușine. Am rupt-o în bucăți cu mâinile goale. Apoi am rămas în centrul camerei, spunându-mi, hopa, ia stai, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spate. Am privit curbele desenate de gâtul ei, lentilele holbate ale sutienului, mari cât farfuriile, un ochi închis, unul deschis, dar amândoi privind fix, talia încinsă cu un lanț subțire de aur, șoldurile bune de expus în vitrină prinse în panglicile și fundele lor. Pielea îi este precum calota ce îmbracă un singur mădular. E ca o erecție, ca o sulă așezată pe mine... Și-atunci... de ce spaima, de ce rușinea? Știi că nu mă voi simți bine până când nu voi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pernei, și cât îți datorez, și... Am sărit din mașină și peste zid. Am aterizat de la cei trei metri ai zidului pe coate și pelvis, dar picioarele m-au regăsit imediat, după care am luat-o iar la goană, printre panglicile negre și încâlcite ale gardurilor, drumurilor de acces, liniilor de cabluri. Nu m-a urmărit. Tot ceea ce am auzit a fost doar un „Hei“ uimit, rostit cu o voce atât de obosită, atât de sătulă de blatiști, cecuri false, trișori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ani în urmă, când Alec leșinase; Alec știre? Puțin probabil, pentru că nici chiar Ella nu mai știe. Istoria s-a rescris și evenimentul nu a mai fost inclus. Vremurile sunt grele. Nu mai e loc pentru săruturi. Nici pentru zâmbete, panglici în păr, volănașe la rochii, aș cum a fost înainte. Acum poartă pantaloni, pantaloni lungi. — Deci, ce mai face marele magnat al filmelor? spuse ea. — Binișor. — Arăți groaznic. — Nu mai spune. — Spune-i salut lui John, zise Alec, în timp ce Mandolina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Costumul ei bleu pal, făcut la croitor, nu o avantaja deloc. Ceva mai lejer și bleumarin s-ar fi potrivit mai bine culorii pielii, ca să nu mai zicem feței. Părul ei lung și dezordonat era ținut pe spate cu o panglică din catifea marca Alice, clasicul stil Sloane: ceea ce era ciudat, pentru că nu arăta a Sloane. —Sam, se ridică Tim și mă sărută când am ajuns la masă, ea e Anne-Marie, editorul nostru - și arătă înspre costumul portocaliu -, iar ea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
un film. În tăcere, am ocolit Albert Memorial și am pornit prin parc. Luna palidă răspândea puțină lumină, la fel și luminile de pe stradă, risipite de-a lungul aleilor principale, albe și ireal de frumoase. În față, Serpentina licărea, o panglică argintie cu poduri delicate arcuindu-se deasupra ei. Am ajuns la un pavilion mic de piatră ridicat doar cu câteva trepte deasupra pământului; Sebastian le-a sărit ușor, costumul lui strălucind în lumina lunii. L-am urmat și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
deputați. Casa de pe Semicercului cu ce am făcut-o? Da’ am pierdut-o la naționalizare.“ WANDA. O doamnă grasă, cu picioarele umflate, roșii, cu șosete trei sferturi. Îmbrăcată țipător, cu rochii pline de volănașe, cu pălărioare de pai cu multe panglici și dantele, cu eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te miri ce. Venea, de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Oliver și Braic, de femeia-șarpe și femeia-ou, de oameni-mâini și oameni-degete, de românopitecusul John Smith, multiplicat În mii de exemplare, de femeia-scaun și femeia-ușă, intră, șuierând pe nări, omul-locomotivă, trăgând În urma lui un număr de douăzeci și patru de vagoane, acoperite de panglici și steaguri tricolore, cu roțile mânjite de macaroane și compot... PAGINĂ NOUĂ Larghetto e piano ... Și totuși, urmele unui oarecare Bikinski se vedeau prin Încăpere. Cineva călcase pe ici-colo, purtându-și adidașii murdari de noroi sau vomă de la masă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tot felul de sprayuri, deodorante, curățindu-și mâinile și hainele, dacă nu și limba, cu Colgate și alți Înălbitori. Cavitățile bucale tremurau În fața lui. Măselele ieșeau din gingii, saliva se scurgea În mod scârbavnic printre buze, limbile atârnau ca niște panglici multicolore, lingând praful de pe covor. Imaginile acestea erau Însoțite de altele obscene, În care apăreau organe genitale În exercițiul funcțiunii, degete și mameloane, bucăți de coapsă și falusuri acționate pe bază de stimuli. Cavitățile bucale se acopereau de beculețe roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și o pereche de mănuși din piele de căprioară pe care le avea asupra sa. Noimann Îi Întinse birjarului În frac negru și joben câteva bancnote, rugându-l ca pe drum să cumpere și o jerbă de flori și o panglică tricoloră cu inscripția: „REGRETE ETERNE. PRIETENII NU TE VOR UITA...”. La remarca lui Bikinski că pe panglici tricolore nu se fac inscripții mortuare, Noimann dădu a lehamite din mână. Birjarul pocni din bici și trăsura se puse În mișcare. „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întinse birjarului În frac negru și joben câteva bancnote, rugându-l ca pe drum să cumpere și o jerbă de flori și o panglică tricoloră cu inscripția: „REGRETE ETERNE. PRIETENII NU TE VOR UITA...”. La remarca lui Bikinski că pe panglici tricolore nu se fac inscripții mortuare, Noimann dădu a lehamite din mână. Birjarul pocni din bici și trăsura se puse În mișcare. „Nu mi-ați dat adresa”, strigă În urmă omul cu joben, Întorcându-și pe jumătate fața Înspre masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]