922 matches
-
loc o campanie de dezinformare susținînd că un dosar KGB conține documente care arată că Vietnamul a deținut într-adevăr prizonieri de război americani și după război; acest mit a fost perpetuat timp de decenii de către Ross Perot și ceilalți paranoici de dreapta, dar și de cei care doreau să oprească normalizarea relațiilor cu Vietnamul, văzînd în aceasta o răzbunare pentru înfrîngerea militară suferită de Statele Unite în zonă. În ce privește demascarea acestei campanii din 1992 vezi articolul lui Bruce Franklin din ziarul
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
deceniilor de teroare stalinistă ce au transformat Gulagul într-un spațiu al suferinței și al morții. Vinovăția și pedeapsa erau atribuite aleatoriu, iar motivele încarcerării sfidau logica elementară, într-un joc diabolic ce avea unicul scop de a exacerba orgoliul paranoic al puterii. Existența lui Ivan Denisovici Șuhov se consumă într-o coordonată spațio-temporală aflată sub semnul închiderii - barăcile pătrunse de vânt și ger, pâcla dimineții, lumina difuză a amiezii, cenușiul copleșitor al înserării. Supraviețuirea înseamnă o stare permanentă de vigilență
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
conte de Saint- Germain se izolează ca mesager al timpului istoric, întotdeauna impenetrabil outsiderilor. Implicită, ironia lui Gog condiționează satira proiectată de Papini sub forma unui jurnal ficțional în ramă. Dorințelor monstruoase le răspund, în interioritatea a acestui antierou, explozii paranoice vizând, într-o simetrie și ea ironică, apocalipsa - o fortăreață construită pe o insulă îl poate pune la adăpost de o catastrofă. Întâmplările prin care trece Gog sunt fără excepție esențiale pentru înțelegerea biografiei și a viziunii sale despre lume
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Prima se situează în zona realului, a istoriei copilului așa cum este aceasta. A doua, în zona idealului, a istoriei copilului așa cum ar dori el să fie. În scrisoarea către Fliess, Freud 490 vorbește în acest context de: "romanticizarea originilor la paranoici eroi fondatori de religii". Nimeni nu descrie însă mai bine aceste raporturi decît Proust. La începutul romanului În căutarea timpului pierdut, tînărul Marcel îl privește cu ostilitate pe Charles Swann. Venind să cineze la părinții lui, o împiedică pe mamă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Mai mult decât oameni (1953)51. Perspectiva lor asupra "americanizării" lumii această viziune care presupune ca subînțeles faptul că normele civilizației ar fi specifice Statelor Unite devine tot mai critică. Galaxy contribuie la această conștientizare. Noua atitudine contabalansează prin satiră tratamentul paranoic al temelor invadării Statelor Unite de către spioni deghizați în extratereștri. Robert Sheckley parodiază tema invaziilor terestre (sau ET) în Accept No Substitutes / Invazie în zori (1958), unde una și aceeași creatură este cotropită de rase diferite, obligate să coabiteze pentru a
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
Márquez (intensitatea metaforică, ritmul halucinant), de Hermann Hesse (mai ales cu povestirile și basmele sale simbolice, cu parabola inițiatică) și de Jorge Luis Borges (fantasticul livresc, jocul lumilor ficționale). Cele mai multe povestiri au drept protagonist și narator un personaj alienat, ambiguu paranoic, implicat în tot felul de scenarii, inițial realiste, dar care se dezvăluie, brusc ori treptat, ca funambulești. Tema spectacolului absurd, existențial și livresc, apare chiar din prima proză, intitulată Într-o seară: „eul” primește vizita unor personaje deopotrivă reale și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
mult Între ei sub raport psihologic: oricâte Înșelătorii s-ar face În lume, Întotdeauna se vor găsi destui care să se lase escrocați de alții! Μ Iubirea-i unul dintre acele puține lucruri care nu pot fi interzise omului. Μ Paranoicul până și În iubire face să se vadă adorația sa de sine. Μ Contribuțiile unor cercetători la dezvoltarea unui domeniu al cunoașterii relevă un fapt interesant: ideile acestora s-au dovedit a fi fecunde numai În măsura În care au fost negate! Μ
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
i se subordoneze, Încorporînd-o. Acesta este momentul În care nici discursul despre literatură nu scapă neatins. Iată ce scrie Rancière, pornind de la Artaud și de la suprarealism: „Literatura este formula și mitul, jocul fabulării și clinica unde delirul psihotic Îngrijește delirul paranoic.” Era prea mult. Este prea mult și, se știe, modernitatea este caracterizată, spun francezii, de exces. Este prea mult deci, da, este vorba tocmai despre discursul francez despre modernitate. Literatura, ca unul dintre elementele ei, nu e, În această carte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și chiar ontologice. Pentru că zona marginală, liminaritatea, de la avangarde Încoace, dacă nu mai devreme, fascinează, și sînt puțini scriitorii care rezistă apelului. Euri spectralizate, agonizante, absurde, locuitoare ale unor cadavre (În anii ‘90), voci Înșelătoare, golemice, teratologice, homunculoide, confuze, isterice, paranoice - enervante, teroriste invadează textele literare postbelice. În atari bolgii, survolînd asemenea “ospicii” (uneori la propriu), reconstruite și redate În variante omologate teoretic (cum este azilul și materialul antropologic aferent) imaginarului colectiv, cercetători dogmatici ca Lejeune și Genette ar cam trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de tensiune interioară, să elibereze, să temporizeze, impulsiunea obsedantă (de fapt este vorba de o descărcare prin „acte substitute”, așa cum se întâmplă și în actele de sublimare a energiilor refulate, din unele opere artistice). 2) Persoanele cu înclinații megalomanice, sau paranoice, prezintă o fenomenologie obsesivă asociată cu potențialități delirante, respectiv cu tendințe de prelucrare și interpretare aberantă a situațiilor și a evenimentelor realității. Din acest motiv, persoanele care prezintă în structura lor psihică tendințe paranoide, reprezintă o sursă de frustrație atât
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
patologic. Mai ales în „paranoia” bolnavul poate avea un discurs coerent, chiar elegant sub raport stilistic, dar el ne va frapa prin conținutul celor afirmate, prin caracterul bizar al celor susținute. Datorită acestui fapt că unii subiecți deliranți, mai ales paranoici, au un potențial cognitiv în general superior mediei, — ceea ce-i face să dea raționamentelor lor un aspect logic și credibil, — astfel de indivizi se dovedesc a fi buni inductori, făcându-i pe cei din jur să le adopte ideile și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
familiale și profesionale într-o stare de exasperare. Atât delirul de „persecuție”, cât și cel de „revendicare”,, sunt puternic susținute afectiv și volițional în cadrul „sindromului paranoid”, știut fiind că paranoicul este un aprig luptător pentru realizarea dezideratelor sale imaginare. Argumentarea paranoicului este uneori așa de bine făcută, încât el poate atrage în sistemul său de convingeri personale din jur, ajungându-se astfel la situația de a se trăi „delirul în doi”, sau în grup, adică delirul indus. Delirul de gelozie. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
se stabilizează, dar mai ales atunci când determină interpretări aberante și modificări patologice de conduită (ex. suspiciune agasantă, agresivități verbale sau fizice etc.). Psihologii (ex. D. Lagache) fac deosebirea între mai multe tipuri de gelozie: geloziile reacționale; geloziile delirante, de structură paranoică; delirurile simptomatice de gelozie ale proceselor organice degenerative. În fiecare din aceste tipuri, „frustrarea” se particularizează, căpătând un anumit specific. Gelozia reacțională (sau nevrotică) este considerată de psihologi (ex. H. Ey) ca reprezentând o conduită reacțională relativ normală și reversibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
mult o criză de gelozie și nu un delir propriu-zis, ea fiind favorizată de un fond de „hiperestezie” orgolioasă sau, altfel spus, de o suspiciune crescută, care dezvoltă tendințe de dragoste captativă (sau de dragoste posesivă). Gelozia delirantă de structură paranoică desemnează, în fapt, delirul sistematizant de gelozie, în care fondul înnăscut de suspiciune și de neîncredere al persoanei în cauză face ca interpretarea să se dezvolte și să se îmbogățească continuu cu impresii referitoare la înjosirea / umilirea sa intenționată de către
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
imensă a unor fărădelegi bine puse la punct, victima își vede fiecare acțiune supravegheată, spionată de mii de priviri clandestine; o aceeași mînă nevăzută i-a luat în posesie destinul și-1 conduce irevocabil spre nenorocire... Coerența și logica delirului paranoic se intersectează aici cu acea coerență și logică a discursului mitologic. Analiza sociologică și observația psihiatrică tind să se confunde. Și nu are importanță, în acest caz, care dintre cele două interpretări este luată în considerație. În ceea ce privește istoria, ambele se
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
închis și sigur, sau a căpcăunului devorator. Denunțarea complotului eliberează de spaime, de resentimente, de ură... Și, fără îndoială, fiecare dintre aceste porniri poate lua un aspect patologic, poate deveni melancolie regresivă, nevroză de transfer, delir de persecuție sau obsesie paranoică. Ele rărmn totuși niște manifestări insidioase în ceea ce observația clinică definește drept stare de normalitate. Printr-un efort introspectiv nu prea mare le putem regăsi pe toate, pe jumătate ascunse, sau acționînd vizibil, în fiecare dintre noi. Cine nu are
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
asupra lumii se va dezlănțui nebunia care îi va împinge pe Dominatori către sinucidere. Tocmai Apogeul puterii europene este, în mod necesar, stadiul ultim dinaintea Abisului. De fapt, statele nu sînt atît "monștri reci", cît monștri smintiți. Ele au devenit paranoice, nesocotind din acest moment orice regulă a jocului atunci cînd acesta deservește interesele lor. După cum spunea Bismarck, strateg politic și trișor diplomatic implacabil, "Austria și Prusia sînt state mult prea mari pentru a se socoti ținute de textul unui tratat
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
diversității culturale, devenită componentă a identității europene. În concluzie, identitatea noastră și unitatea noastră europeană provin din dezbinare și conflict. Am făcut astfel o binecuvîntare din blestemul nostru originar, însă am păstrat și blestemul însuși, statul-națiune, nu sub forma sa paranoică ce dezlănțuie războaie, ci sub forma sa de suveran necondiționat, care respinge orice instanță superioară ce ar dori să îl subordoneze. Din prezent asupra trecuuluit Prin conștiința a ceea ce leagă originile conflictuale de prezentul solidar, comunitatea de destin actuală poate
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
înverșunări, rasiale, etnice, religioase, departe de a fi dispărut, au năvălit asupra formelor moderne de civilizație, începînd cu statul-națiune. Acea formulă, împrumutată de la asupritori, care le-a permis colonizaților să se elibereze s-a generalizat acum sub forma sa suverană paranoică, cea a statelor-națiune europene de la începutul secolului XX. După o clipă de libertate, popoarele s-au trezit asuprite din nou de călăuzele eliberării lor. Promisiunea salvării terestre, garantată de "socialismul științific", a implantat aparatul totalitar, s-a impregnat în naționalism
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
volum. Paginile dedicate dictatorului de la București, mai puțin consistente decât altele, conturează totuși destul de bine tabloul epocii căreia Ceaușescu i-a conferit o prea tristă faimă. Simple presupuneri în privința stării fizice, aproape nimic despre tarele morale, despre funesta megalomanie a paranoicului. Interogația pe care o alimentează Accoce și Rentcknick în noul volum privește totodată istoria și etica, mai ales etica medicală. O asemenea preocupare nu trebuie să mire într-o societate care a simțit nevoia să creeze chiar un comitet consultativ
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pielea este o tactică de bază, chiar dacă nu ai un șef dificil. Nu se știe niciodată cînd se poate schimba situația, iar tehnicile prin care să-ți aperi pielea te pot scuti de multe necazuri. Desigur, nu trebuie să devii paranoic, însă nu uita motto-ul cercetașilor: „Fii întotdeauna pregătit”. Partea a doua Iadul în miniatură „în fața lui stau pururi la poruncă cohorta celor ce-au trăit în viciu: vorbesc, aud, și-apoi în hău i-aruncă”. îDante, Infernulț Capitolul cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
vedea în acest sens demonstrația pe care o face Michel Maffesoli, Eloge de la raison sensible, Paris, Bernard Grasset, 1996. În general, autorul condamnă "acel relativism al pretenției comune a științelor moderne de obiectivitate, de distanțare; este ceea ce de o manieră "paranoică" am putea numi "ruptura epistemologică"" (p. 170). 115 Ibidem, p. 163. 116 Ibidem, p. 133. 117 J.G. Frazer, Creanga de aur, traducere, prefață și tabel cronologic de Octavian Nistor, note de Gabriela Duda, București, Ed. Minerva, 1980. 118 Marc Augé
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
fără organe (...Ă. Corpul fără organe opune mașinilor-organe suprafața sa glisantă, opacă și moale. Fluxurilor legate, conectate și întrerupte le opune fluidul său amorf, nediferențiat (Deleuze și Guattari, 1972, p. 15Ă. Acest fenomen de repulsie și de negare constituie starea paranoică a mașinii: stadiul ontologic în care corpul fără organe respinge mașinile dezirante. Însă în cadrul acestui nivel de opoziție, între procesele productive ale mașinilor dezirante și caracterul neproductiv al corpului fără organe are loc geneza însăși a mașinii paranoice (la machine
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
constituie starea paranoică a mașinii: stadiul ontologic în care corpul fără organe respinge mașinile dezirante. Însă în cadrul acestui nivel de opoziție, între procesele productive ale mașinilor dezirante și caracterul neproductiv al corpului fără organe are loc geneza însăși a mașinii paranoice (la machine paranoïaqueă: „mașina paranoică este un avatar al mașinilor dezirante: ea rezultă din raportul mașinilor dezirante cu corpul fără organe, în timp ce acesta nu mai poate să le suporte”. (Deleuze și Guattari, 1972, pp. 15-16Ă. Fenomenul succesiv repulsiei este însă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
stadiul ontologic în care corpul fără organe respinge mașinile dezirante. Însă în cadrul acestui nivel de opoziție, între procesele productive ale mașinilor dezirante și caracterul neproductiv al corpului fără organe are loc geneza însăși a mașinii paranoice (la machine paranoïaqueă: „mașina paranoică este un avatar al mașinilor dezirante: ea rezultă din raportul mașinilor dezirante cu corpul fără organe, în timp ce acesta nu mai poate să le suporte”. (Deleuze și Guattari, 1972, pp. 15-16Ă. Fenomenul succesiv repulsiei este însă fenomenul de atracție: „mașina miraculantă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]