KorAP: Find »[drukola/base=pasa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...274 >

6,839 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243

piesele de teatru. Ne informam reciproc cum merge treaba. Acum, iaca, vin aici și trăncănesc despre proiectele mele, iar el, în replică, îmi zice o laie. E ca si cum as servi la tenis în fața unui adversar ciung. — Lui Adrian nu-i pasă. Ei bine, mie-mi pasă. Mă face să par... lăudăros. — Zău că nu, Șam, spuse sec Eleanor. — Bate pasul pe loc. Amândoi bateți pasul pe loc. — Ba nu batem nici un pas pe loc, îl contrazise Eleanor. Eu îmi văd de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
reciproc cum merge treaba. Acum, iaca, vin aici și trăncănesc despre proiectele mele, iar el, în replică, îmi zice o laie. E ca si cum as servi la tenis în fața unui adversar ciung. — Lui Adrian nu-i pasă. Ei bine, mie-mi pasă. Mă face să par... lăudăros. — Zău că nu, Șam, spuse sec Eleanor. — Bate pasul pe loc. Amândoi bateți pasul pe loc. — Ba nu batem nici un pas pe loc, îl contrazise Eleanor. Eu îmi văd de ceramică mea. Adrian își vede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
zău! Ce te face să fii atât de sigur pe tine? — Faptul că eu nu mai concurez. Am ieșit din joc. — Ce joc? — Jocul de-a celebritatea, spuse Adrian. N-am nimic de pierdut. Spre deosebire de Șam, mie unuia nu-mi pasă de ce-o să zică Fanny Tarrant despre mine. — Așa crezi tu... Oricum, ce rost are să dai niște bătălii în numele lui Șam? — Mi-a promis c-o să adapteze Adăpostul pentru BBC, răspunse Adrian. — N-o să iasă nimic din povestea asta, prezise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
Nu știi ce-o să apară-n ziarul ăla! — Chiar dacă s-a folosit de povestea aia, tot n-o să facă valuri. Așadar, te-ai culcat cu doi dintre prietenii tăi, unul după altul, acum treizeci de ani. Ei și? Cui îi pasă? Eleanor rămase tăcută. — Nu i-a mai povestit și altceva, nu? o întreba Șam cu îngrijorare în glas. Nimic despre... Nu, răspunse Eleanor. — Slavă Domnului! ofta ușurat Șam. Păi, atunci n-ai de ce să-ți faci griji. Stai puțin, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
flecărește, zâmbește, râde și mă provoacă la conversație, de parcă totul ar fi cât se poate de normal, dar de-ndată ce pleacă ceilalți, indiferent că-i vorba de vecini, paroh sau menajeră, devine iar mut că un pește, nu-i pasă de ce-i spun și-mi lasă biletele scrise. Bagă mâna în buzunarul capotului și scoase un pumn de hârtiuțe împăturite și mototolite, pe care le aruncă pe masă, în fața lui Șam. Acesta lua un ghemotoc, îl desfăcu și citi: „Voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
o întreba Adrian pe Fanny. — Îmi închipui că l-ați citit... articolul meu despre dumneavoastră... Nu. Încă nu ne-au sosit ziarele. — Ah, scăpa Fanny, părând de-a dreptul jignita. Ei bine, să fiu în locul dumneavoastră, nici că mi-ar pasă. Fapt e că nimeni n-o să-i dea nici o atenție. Privi cu jind spre masă și adaugă: — Te pomenești că acolo-i cafea? — Ce se-ntâmplă aici? În casa asta nu sunteți bine-venită. — Ca să folosim un eufemism, interveni Șam. Ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
o lasă să scape așa ușor, Adrian! interveni Șam. Să fiu al dracu’ dacă eu, unul, am s-o las! — A, nu mă gândeam la dumneavoastră, domnule Sharp, zise Fanny. Nu cred că am remușcări în legătură cu articolul acela. — Puțin îmi pasă, fiindcă tocmai voiam să-ți spun să-ți vari în cur remușcările! i-o întoarse Șam. N-am auzit în viața mea așa o smiorcăiala de tot rahatul. Fanny îl ignoră. — Uitați care-i treaba! N-ar trebui să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907

de munte nervoase prin poiene-și Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.” Adverbului temporal astăzi din poezie îi corespunde în opera lui Creangă acum. Adverbele fixează prezentul autorilor, din care pornește relatarea spre trecut, cu duioase amintiri din copilărie: ,,Mai pasă de ține minte toate cele și acum, așa, dacă te slujește capul, bade Ioane!” Imaginea casei părintești, a împrejurimilor îmbrăcate în haina albă a iernii sugerează liniște, calm: Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul

Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
Știu că am promis să nu mă revolt. Dar am plâns. Mi s-au adunat mii de lacrimi în obraz. Și acum tot pentru voi scriu. Și va rămâne ceva când și dacă eu nu voi mai fi. Nu-mi pasă dacă lacrimile mele vor deveni cenușă. Și așa le-am legănat în lumina ochilor mei pentru prea mult timp. Adio, oameni! Am hotărât să mă ascund în codru. Când veți uita de mine, vă voi trimite în zori surâsul meu

Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

Magazinul. Mă doare În cot de șef, domnule! Vorbeam de bărbatu-meu. Datoria șefului e să se asigure că toți călătorii sunt În tren Înainte de a porni. Ce vorbești? N-am rămas eu acum o săptămână la Beclean? Puțin Îi pasă șefului de noi. Un accident. Șeful e Întotdeauna o persoană cu simțul datoriei și supus legilor. SNCFR-ul are legi severe, doamnă, și nimeni nu Îndrăznește să le Încalce. S-a dus vremea acarului Păun. De când? se miră doamna În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
morman greu de ocolit cu care femeia de serviciu nu știa ce să facă. Le-ar fi aruncat, era pusă acolo să facă ordine, dar n-o lăsa inima. Dă omu' o avere pe ele și 'mneavoastră nici nu vă pasă! Aranja florile În așa fel Încât cele vechi să se vadă cât mai puțin. Io, donșoară, le păstrez cât pot. Îi plăceau garoafele. Nu putea suferi crizantemele, că miroseau a mort. Cât despre frezii, să nu le vadă. Regreta În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Avusese cândva, În liceu, o aventură cu un tip respectabil, de vârsta domnului Sirvain și s-a vindecat de pasiunea conversației. Într-un fel a avut noroc căci a rămas fată mare, cu toate că, la Început, a zis că nu-i pasă. Apoi s-a bucurat văzând ce puternice sunt prejudecățile. De parcă numai fecioarele ar vrea să se mărite... Îngropată Într-un teanc de avize pe care trebuia să le transmită, Șușu nu observă apariția profesorului. Petru Îi admira profilul delicat așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
puțin În titlu. Aceasta era opinia lui Elodie, titulară a unui Bac + 5 la HEC. Ah, putain, s'éclater en écoutant „l'Hymne à la Jouissance”. Cine să o asculte Însă? Beethoven e oricum surd iar Europei unite puțin Îi pasă de orgasmul unor cetățeni de rând rătăciți pentru o noapte Într-un hotel din Paris, France, În care bucuria revederii se amesteca cu disperarea atâtor ani de separație. Autocarul era parcat pe rue La Fayette. În ziua hotărâtă pentru Întoarcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

capcană? — Da, putem să-l prindem în capcană. — Și să-l luați cu voi? — Da. Cu ajutorul dumneavoastră, îl putem captura, îl putem transporta în siguranță și-l putem ține în viață o perioadă de timp nedefinită. — Odată prins, nu-mi pasă dacă e viu sau mort. Deși, sincer să fiu, m-aș simți mult mai în siguranță dacă ar fi mort. — Da, zise domnul Nimeni. Vă înțeleg perfect. — Dar de unde știți? De ce sunteți atât de sigur că lucrul ăsta poate fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
linia de plutire, fir-ar să fie, nu-i așa, pentru că nu știm niciodată ce-o să spună el. Dar e prea lung, țesătura s-a destrămat - fire trase și găuri, se întrevede el, știi cum e înainte de pilule. Nu-mi pasă de asta, nu-mi pasă de găurile și firele tale, treaba e aproape gata, mai trebuie doar să. Șșș, taci, o să te audă. Nimeni se întoarse din nou cu fața la mine. Ochelarii îi săltară pe obraji când gura i se lăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
să fie, nu-i așa, pentru că nu știm niciodată ce-o să spună el. Dar e prea lung, țesătura s-a destrămat - fire trase și găuri, se întrevede el, știi cum e înainte de pilule. Nu-mi pasă de asta, nu-mi pasă de găurile și firele tale, treaba e aproape gata, mai trebuie doar să. Șșș, taci, o să te audă. Nimeni se întoarse din nou cu fața la mine. Ochelarii îi săltară pe obraji când gura i se lăți într-un rânjet uriaș, numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
până la tavan. — Bun. Dă-mi-l. Ian avea o expresie greu de descifrat. Era fie foarte speriat, fie surprinzător de calm. — Îmi pare rău, am spus privind spre cușcă. Promit să mă revanșez pentru toate astea. Și i l-am pasat lui Scout. Ea prinse cușca de mâner. — Ne vedem jos, zise, ținând cușca pisicii deasupra capului și coborând scara, folosindu-se doar de-o mână. I-am privit dispărând cu mișcări săltate, repetate, umerii lui Scout, apoi capul, apoi mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
DOAR PENTRU PERSONAL în măruntaiele unor clădiri părăsite și încă-n viață. Ne opream să ne odihnim odată la două sau trei ore. Scout verifica într-un carnețel roșu distanța parcursă și beam apă și poate mâncam ceva, apoi îl pasam pe Ian de la unul la celălalt și porneam iar la drum. Treceau bucăți de timp incolor. După-amiaza devenea seară și rămâneam în pană de glume și jocuri, călătoria devenind un marș în mare parte tăcut, meditativ, care ne chinuia picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
știu că încă exiști. Dacă asta contează în vreun fel. Ea nu răspunse. Surprins, mi-am dat seama că aproape plângea. Ochii i se încețoșaseră de lacrimi pe care se străduia să nu le lase să curgă. — Mie chiar îmi pasă de tine, să știi. — Hei, e-n ordine. Te cred. Cu fața în sus, se hazardă să-mi arunce o privire fugară. — Iisuse. — O să fie bine, am spus. Haide, o să fie bine. Am încercat s-o cuprind cu brațul ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bucura peste poate chestia asta. Lipsa câtorva cărți în mijlocul raftului lăsa un loc suficient de mare ca să te poți târî prin el și exact asta făcu doctorul, extraordinar de flexibil pentru vârsta sa. — Hai, dă-mi cutia. I l-am pasat pe Ian lui Fidorous, apoi m-am avântat pe urmele lui. Am descoperit că mă târam pe un covor, unul roșu, scump, dar de modă veche. Alarma se auzea mai tare acolo sus. Ridicându-mă în picioare, camera mă duse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Putem să nu facem asta? Se întoarse, iar ochii ei erau sticloși și umflați de plâns. — Sunt obosită și încerc să rămân trează și să mă concentrez și, în orice caz, nu e nevoie să mă mai prefac că-mi pasă de tine, nu? Ți-amintești? Așa-i, nu? — Tu ești cea care a mințit. Ce lucru copilăresc am putut să spun! — Cum ar trebui eu să... — Așa-i, pentru că tu știi totul, nu? Știi tot ce gândesc și ce simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
eu aș fi gândit cu voce tare. Ludovicianul este foarte periculos, dar ține minte că noi avem toate avantajele în cazul de față. Știu sigur că-l putem înfrunta în condiții de siguranță. M-am gândit la asta. — Nu-mi pasă de modul în care moare, am spus într-un târziu. Doctorul încuviință tăcut, căzând pe gânduri. Îmi întinse sulița și eu am cântărit-o în mâni, așa cum făcuse el. Părea solidă, bine echilibrată. Va trebui să-l lovești în cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

la rupere pește oceanic. România avea a cincea flotă de pescuit oceanic din lume sau așa ne lăudam. Un lider politic, despre care presa scrie că a contribuit la distrugerea flotei, dă interviuri într-o revistă porno. Cui ce-i pasă? "Boulitica"* e uluitoare. Doi dintre consilierii ex-președintelui au fondat astfel de reviste: unul, "Prostituția", altul, "Bordel". "Interesul poartă fesele"**. Zîmbetul comercializat al fetei din reclama de șampon mă urmărește: aduce vag cu surîsul lui Șichy. O întîlnesc mai rar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
cînd îmi aranjează/ corijează din ochi maxilarul. Cînd brațul întins înainte încearcă să-mi șteargă o cută din colțul gurii. N-o poate șterge. Mai bine crăp decît să mă victimizez ori să mă las compătimită de Rusalin: Puțin îmi pasă de compasiunea față de ridurile mele. Și nu mă mai picta atîta. Asta am venit să-ți cer. Nu ți-a trecut prin cap că mă tratezi ca pe-o hartă de luptă? Pielea mea e-o hartă în care înfigi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
ăsta?" După Fluturel, era un demers psihanalitic. Rîdeam de bietul Ciușcă, băiatul pus pe alergătură între lynotip și zincărie: "Vreți literă pitit? Mai pitită n-am". "Ăla, poetul, vine cu cărbunele încins în palmă manuscrisul și vouă, redactori, nu vă pasă? ne moraliza Pasăre. Rîdeți de truda lui?" Dă-l în post-meridian!" îl înjura Lucian Foișor. De-acasă îl cheamă Șopîrlă, nu Pasăre. E de la noi, din Dorohoi. S-a preschimbat în sturz și se umflă-n pene de găselnița cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]