879 matches
-
un alt glas rosti, cu regret: „Și cînd mă gîndesc c-aș fi putut prinde expresul de 6 și 15!“ Amintirile continuau să se Îmbulzească În mintea lui Rowe, Într-o succesiune oribilă... Odinioară, Biserica Îl Învățase valoarea penitenței, dar penitența nu te ajută decît pe tine Însuți. Avea sentimentul că nici un sacrificiu nu l-ar putea ajuta să-și ispășească vina față de morți. Morții sînt inaccesibili celor vii - fie ei vinovați sau nu. Și Rowe nu voia să-și mîntuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
motorul și o luăm pe șosea, uitîndu-ne cum silueta ei dărîmată se micșorează În oglinda retrovizoare. Shirley și-a făcut-o cu mîna ei. O boală a pizdei, recompensa divină pentru infidelitățile ei. Avem și noi iritația noastră, asta-i penitența noastră. Noi nu punem altora pe cap ghinioanele noastre. Noi nu sîntem făcuți așa. Pizdă ușchită. Capul nostru, al meu, ni se Învîrtește, dar simt În același timp și euforie și greață. În nici un caz nu mă pot Întoarce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
cu o femeie Într-o biserică, unde a sosit să se roage ca să fie iertată de dorințele carnale ce-i frământă noapte de noapte visele cele mai secrete. Te Îndrăgostești instinctiv de ființa ce a venit să implore starea de penitență, ca o formă involuntară de Întețire a dorințelor; orice act de penitență duce la potențarea sentimentului și naturile prea pasionale vin să se roage În biserică nu pentru ceea ce au făcut, ci pentru ceea ce simt că vor face de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca să fie iertată de dorințele carnale ce-i frământă noapte de noapte visele cele mai secrete. Te Îndrăgostești instinctiv de ființa ce a venit să implore starea de penitență, ca o formă involuntară de Întețire a dorințelor; orice act de penitență duce la potențarea sentimentului și naturile prea pasionale vin să se roage În biserică nu pentru ceea ce au făcut, ci pentru ceea ce simt că vor face de acum Înainte, ceva de care le este frică lor Înseși și de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
relativ detașat față de autoritatea civilă, înclinată să-și considere participarea exterioară la activitățile publice indiferentă și tot astfel la cele legate de riturile religioase păgâne. Pentru montaniști judecata de pe urmă a lui Cristos era iminentă, fapt pentru care își trăiau penitența într-un rigorism excesiv și într-o atitudine de sfidare a lumii pe care o disprețuiau. Antimilitarismul era foarte viu între ei, proclamându-și credința printr-o dorință fanatică de martiriu, provocând o și mai mare duritate din partea păgânilor care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
putea să recomande profesia militară. Întrucât papa a folosit un cuvânt amical față de împărat, tot astfel găsea unul adecvat și pentru starea soldatului. Textul din Lc 3, 14 ne vorbește despre niște soldați care au venit să asculte predica de penitență a lui Ioan Botezătorul (+35 p.Chr.), care l-au întrebat zicându-i: „Noi ce trebuie să facem?“, iar el le-a zis: Să nu asupriți pe nimeni. Un răspuns identic a adresat și strângătorilor de impozite: nu le cere
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au răzbunat moartea inocentă a fraților lor chiar și sâmbăta. 3.2.2. Vasile cel Mare, episcop de Capadocia Sfântul episcop Vasile cel Mare (329-379) în îndemnul său la viața ascetică, la renunțarea la bunurile pământești și la spiritul de penitență, face apel la disciplina militară care obligă soldații să se adapteze unei vieți de privațiuni, necesară celui care vrea să slujească cu fidelitate propriul suveran, spunând că: Ilustre sunt edictele împăraților, care au scopul de a-și guverna proprii supuși
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
singurele capabile să mai poată săvârși minunea unei transformări și a unei reînsănătoșiri sociale în acele momente. Punea sub ochii romanilor diverse episoade ale Vechiului Testament despre eficacitatea rugăciunii în timp de război prezentându-i pe: Ezechia, care a făcut penitență și, într-o singură noapte, au fost exterminați 185.000 de asirieni de un înger (cf. 4Re 19, 35); Iozafat, care înălța laude Domnului, iar Domnul îi dădea biruință (cf. 2Cron 26, 21); Moise, care a luptat împotriva lui Amalec
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de fidelitate. Acești apostați au ajuns ulterior obiectul de dispreț al întregii Biserici, chiar și atunci când, după moartea lui Licinius (324), s-au reîntors la credința de odinioară. Conciliul de la Niceea (325), prin canonul 12, îi condamna la o lungă penitență interzicându-le să acceadă vreodată la ordinele sacre: Iar dacă unii, chemați de harul lui Dumnezeu, mai întâi și-au recunoscut credința, renunțând la serviciul militar (deposito militiae cingulo), după aceea s-au întors la mocirla lor, astfel încât pe de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rațională. Fără călăi și fără victime. Aceasta ne-ar duce de unde am plecat. Dar cu vinovați capabili să-și recunoască ticăloșiile mai mici sau mai mari și să-și trăiască rușinați insomniile. Dacă le au. Acest spectacol nu este o penitență. Nici o acuză. Acest spectacol se vrea a fi o oglindă în care să ne privim pe noi înșine, înainte de a ne face necesara toaletă a conștiinței cotidiene. Atât. Aceste rînduri de gînduri mi-au fost provocate, evident, de textul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fie mult mai dramatic decît îl propune piesa și-l acceptă regizorul. Spectacolul provoacă la meditație, dar nu cutremură. În locul unui verdict el sugerează doar o privire în oglindă. Zice regizorul în caietul de sală: "Acest spectacol nu este o penitență. Nici o acuză. Acest spectacol se vrea a fi o oglindă în care să ne privim pe noi înșine, înainte de a face necesara toaletă a conștiinței cotidiene. Atît." Am simțit, mărturisesc, nevoia de ceva mai mult și poate că nu atît
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cazul practicilor divinatorii și magice populare: justiție, dreptate, sănătate, fericire, dragoste etc. De asemenea, semnalăm o mare fervoare religioasă în jurul preoților și al persoanelor care folosesc cartea religioasă pentru actele divinatorii. Paralel cu actul divinării se pot observa gesturi de penitență, de rugăciune, de pioșenie etc. Pentru o analiză socioantropologică cât mai riguroasă a fenomenului, am dori să plecăm de la o serie de abordări teoretice care propun distincția religie populară religie savantă. O mare parte din analizele întâlnite operează o distincție
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
Divină pentru păcatele noastre. Dacă există războaie, inundații și cutremure, prețuri mari sau mici sau oricare alte calamități, unii le proclamă pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele ființei umane. Dar toate întrebările despre intervenția lui Dumnezeu în problemele umane și rosturile penitențelor și rugăciunilor aparțin domeniilor religiei și filozofiei și nu sociologiei. Desigur că există întrebări pentru care nu avem nici o tehnică științifică pentru a le găsi răspuns, cel puțin pentru moment, dar în studiul problemelor sociale, sociologii ca oameni de știință
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
și Coughlin, 2003; Olick, 2007). Aruncând o privire scrutătoare asupra istoriei recente, spectatorul interesat nu se poate să nu remarce o turnură semnificativă în atitudinea oficială a statelor naționale față de propriul lor trecut. Un întreg cortegiu de regrete exprimate oficial, penitențe publice și declarații de nostra culpa s-au succedat în sfera publică internațională în ultimele decenii. Cazuistica este bogată, iar protagoniștii acestor acte de căință diverși. Papa Ioan Paul al II-lea și-a exprimat în 1992 regretele în numele Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
asumarea oficială a păcatelor trecutului. Această penitențializare a politicii memoriei este identificată de către J. Olick ca fiind "noul principiu de legitimare" politică în contemporaneitatea postnaționalistă. Legitimitatea politică în ordinea actuală a postnaționalismului pare a fi condiționată de ritualul simbolic de penitență publică la care statele naționale se autosupun în vederea reconcilierii prezentului cu trecutul. Regretul a fost instituit astfel ca principiu politic al noii etici europene a memoriei (Olick și Coughlin, 2003, p. 38). Proiectul politic al Uniunii Europene își construiește propria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
condamnă operele ca fiind propovăduitoare ale păcatelor, le acuză de glorificarea viciilor. Cariera poetică a lui Chaucer este interesantă: a început cu o rugăciune și în același timp o laudă adusă Fecioarei Maria (ABC) și s-a încheiat cu o penitență (Retractarea), în care sunt invocați Hristos, mama Sa și sfinții, expresie vădită a unei nevoi de salvare sufletească. Dar între cele două extreme, autorul englez a avut grijă să mărturisească că universul său diegetic nu aparține nici raiului, dar nici
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
narația în sine, ci și convenția, codul, atmosfera și ritualul, cunoașterea vieții (acel savoir-vivre), arta conversației. Povestirile vor deveni o spovedanie despre o lume care își mărturisește cu o oarecare libertate carențele, le recunoaște, dar nu manifestă nicio dorință de penitență. În universul boccaccesc există ferma convingere că apreciind binele și frumosul, pledând pentru sinceritate și toleranță a omenescului se poate salva cea mai nobilă valoare - viața, se poate supraviețui în ciuda tuturor vicisitudinilor. Salvare prin cuvânt, prin povestire, prin creație. Povestirile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dincolo” și a unor pedepse destinate celor răi, dar dragostea rămâne întotdeauna în afara oricărei condamnări, căci ea guvernează nevăzut întregul univers boccaccesc sau chaucerian, este cea mai puternică dintre legături - vinculum vinculorum 513. Purgatoriul este amintit ca un spațiu de penitență tranzitoriu (un stareț reușește să o convingă pe o femeie credulă că doar ajungând aici și apoi înviind, soțul 510 Ibidem, p. 263. 511 Giovanni Boccaccio, Decameronul, vol. II, ed. cit., p. 171. 512 Ibidem, vol. I, p. 221. 513
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
trebui să o ghideze. Cu toate acestea nu rămâne întru-totul malefică, are puterea de a-și recunoaște păcatul pe patul de moarte, spovedindu-se smerită arhiepiscopului din Rouen, și mărturisind și unor curteni nedemna ei faptă, într-un fel de penitență publică, cerând stăruitor ca bărbatul pe care îl nedreptățise sau urmașii lui să fie repuși în drepturi. De minciună și de trădare o putem învinui și pe eroina poemului Il Filostrato (aproximativ 1335), una din operele de tinerețe ale lui
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sa, ca gest (cerere, rugare) de iertare creștină pentru că discută cu atâta insistență divinul feminin. E multă remușcare pentru hybris la Eminescu, abia dacă se întrevede curajul, clipa de a cugeta pe când „anii de păreri de rău” sunt pregnanți; această penitență este de sorginte creștină. Altfel, să ne amintim de „Venere și Madonă”, versul: „Căci femeea-i prototipul îngerilor din senin”. Aici poetul intră de-a dreptul în discuții teologale, consideră că îngerii au fost făcuți după chipul și asemănarea femeii, sunt
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
la Cambridge în 1929, intenția de a pune din nou capăt activității filozofice la mijlocul anilor ’30 pot fi înțelese ca expresii ale acestei zbateri chinuitoare. Ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a și anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente ale vieții sale care îi inspirau sentimente de rușine și de căință. Le-a cerut unor membri
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
oglinda dumneavoastră. A fost capul celei mai frumoase femei din Veneția. A fost ceea ce sînteți și Într-o zi Îi veți semăna Întocmaiă. Dar, spre marea dezamăgire a confesorului, prin această stratagemă doamna În cauză n-a fost cîștigată pentru penitență și cuvioșie. Dimpotrivă, fermecătoarea doamnă a găsit de cuviință să tragă o cu totul altă concluzie: s-a gîndit că dacă preafrumosul său chip va ajunge, vai, prea curînd, o grămăjoară de oase, atunci să se dăruiască vieții din plin
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
titlul Réflexions sur la miséricorde de Dieu. La ceremonia publică a călugăririi definitive, Louise nu împlinise încă treizeci de ani și avea să-și petreacă următorii treizeci și cinci de ani dând pildă lumii cu„unul dintre cele mai desăvârșite exemple de penitență pe care Dumnezeu voise să-l arate oamenilor din acea vreme“. într-una din scrierile apocrife, intitulată Les Amours du palais royal, cea care va ajunge regina Franței, Françoise d‘Aubigné, marquise de Maintenon, afirma că nu pune nicio opreliște
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
la Cambridge în 1929, intenția de a pune din nou capăt activității filozofice la mijlocul anilor ’30 pot fi înțelese ca expresii ale acestei zbateri chinuitoare. Ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a și anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente ale vieții sale care îi inspirau sentimente de rușine și de căință. Le-a cerut unor membri
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că atât VOCES, cât și Filarmonica ieșeană aflată sub conducerea lui Buj, sunt printre puținele instituții ieșene care au un viitor pe măsura trecutului lor, ci despre altceva. Săptămâna Patimilor este, pentru orice creștin autentic, un moment de reculegere și penitență, de curățire a trupului și a sufletului, dar și de meditație la sensul suferinței mundane care, după modelul christic, va fi răscumpărată în veac, de-a dreapta Tatălui, alături de cei buni și drepți. Suferința și chinul, disperarea și deznădejdea (am ales
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]