1,021 matches
-
săruta pe femeia aceea, o neliniște cum nu mai simțisem vreodată, nici măcar atunci cînd conjuram fantasma Clarei Barceló. Îmi citi privirea. — O să Întîrzii, Daniel, murmură ea. O parte din mine dorea să rămînă, să se piardă În ciudata intimitate de penumbre cu acea necunoscută și s-o asculte spunînd cum gesturile și tăcerile mele Îi aminteau de Julián Carax. — Da, am bîiguit. A Încuviințat fără să spună nimic și m-a Însoțit pînă la ușă. Holul mi se păru nesfîrșit. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ce reteza forfota. I-am fost recunoscător aerului rece care mă lovea În față și m-am Îndreptat spre universitate. Trecînd peste Ramblas, mi-am deschis drum pînă la strada Tallers și m-am pierdut În Îngustul său canion de penumbre, gîndindu-mă că aș fi rămas prins În acea sufragerie obscură În care acum mi-o Închipuiam pe Nuria Monfort șezînd singură În Întuneric, aranjîndu-și creioanele, mapele și amintirile, În tăcere, cu ochii Împăienjeniți de lacrimi. MÎncare din fasole tipică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu buci mari, de ins care trăiește ușor, un păpălău care întrerupea, pretimpuriu, horele stoarse dintr-un megafon cârpit în pânză groasă kaki, meșterind la un geamantan din tablă zincată , cu o mulțime de bumbi și de beculețe, lucind în penumbră, ca niște verzi ochi de pisică. Se vede că beculețele verzi îi sugerau meseanului Chirpic, cel supranumit Faraon, din Kotonoaga, un veritabil simțământ sărbătoresc, fiindcă, în timp ce-și freca și își scărpina dureroasa umflătură a unui recent sugel, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un bărbat cu sprâncene arcuite, mă scrutează nemulțumit. Cu un aplomb de care, însumi, mă mir, înfrunt fluidul mustrător. Să dau bună seara! încă nu e ora potrivită. Dar nici bună ziua! nu e adecvat, fiindcă, în cabinetul medicului, e cam penumbră și dumnealui și-a aprins lămpița. În fine, îi întind mâna, zicând: Vă salut, inginerul X, de la Mina Pietrosul. Doctor Spătaru, acceptă, fără chef, să răspundă, protocolar, medicul. Fiindcă medicul intuise imediat ținta vizitei subsemnatului, a inginerului de la Mina Pietrosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să se viseze vreun Ahile, vreun Novac sau vreun Superman (ori vreun Batman) ai modernelor basme, intrate clandestin în literatura spațiului est-european (Vai, utilitatea nu poate fi îndeplinită tocmai în asemenea dificile momente!), populând suplimentar, cu fantasme, primejdii și vătămări, penumbrele mirosind a dărâmătură și a urină proletară, Mircea practică, plin de fervoare, intuiția galeriilor, ce păreau aidoma unor hățișuri de cărămizi sparte, rătăcind pe versante de tencuială sfărâmicioasă, care se afundau în întuneric. Prin albia secată a unei cișmele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tânguiau languros, o înghesui ofensiv în extremitățile obscure ale sălii de marmură, pipăindu-i talia filiformă. Considerând delicatele împotriviri ale tinerei furnici drept avansuri acceptate, greierele-viorist încercă să o ademenească spre o canapea cu husă vegetală, care era dispusă în penumbră. Se trezi cu un croșeu fulgerându-i fragilul maxilar și pe când își freca falca, abia îndrăznind să ridice îndurerata-i privire spre partenera-i de dans, o auzi glăsuind: Stimate oaspete, deși numele poporului meu indică receptarea și pasivitatea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și-a babelor de la cămin. Doar un schelet metalic a mai rămas, ce-a fost de furat s-a furat de mult. Printre fiare a răsărit o cucută sănătoasă, iar brusturii își întind frunzele mustind de sevă. Mă obișnuiesc cu penumbra din interior. Cocoțat pe-o scară, Adrian se chinuiește să schimbe un bec. A desfăcut două șuruburi de la aplică și-acum lucrează la celelalte. - Salut... S-a înțepenit... Vino aici, ține astea... Le deșurubează până la urmă și pe celelalte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Încăperea, care părea să tot aibă vreo 200 de metri pătrați. Tavanul părea făcut din plăci de plastic intercalate, mai mult sau mai puțin opace. Cu excepția unei iluminări verticale pe partea care părea să corespundă salonului, restul camerei plutea În penumbră. Am zărit niște materiale și instrumente electroacustice - fără Îndoială erau câteva care valorau mai multe milioane de yeni -, iar trei calculatoare Apple Mother III, din care nu se prea găseau În Japonia decât modele foarte rare, tronau În mijlocul camerei. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am făcut eu vreodată ceva care să te rănească? Noriko clătină cu putere din cap În semn că nu. Nu-și dorea decât să părăsească această cameră de zi mult prea luminoasă și să se refugieze În dormitorul cufundat În penumbră, și acolo să se repeadă asupra penisului bărbatului, așa cum un câine vagabond Înfometat s-ar repezi asupra unui os cu puțină carne pe el. Însă bănuia că nu i s-ar fi Îngăduit așa ceva. Bărbatul Îi Înlănțui umerii cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se pare, că tocmai din vorbe trăiești; ar fi mai avantajat, poate, dacă ți-ar arăta un scalpel! De-acum, cine să te mai creadă cu adevărat? Și cum să mai separe forma de esență? Delirul de hiperluciditate? Umbra de penumbră? Jocul - dacă se poate numi așa - te-a marcat definitiv: știi, de-o vreme, că totul e Lazaret și că nu există nici o scăpare. Conștient, ți-ai torturat vecinii, urlând, dincolo de miezul nopții, KK! Sonoritatea-scato a invocației - cine să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
abia pășeau, ca niște orizontale ale nopții, perechi, două câte două, patru câte patru. Întunericul suprapunea incubatoare până în cer. Prin fereastră, Petru nu a reușea să o zărească. Din dreptul magaziei s-a auzit un foșnet, cineva era ascuns în penumbră. Speriată, s-a prăbușit în pat. Spaima deschide ochii, spaima închide ochii, palmele se vor gratii, zidul, munte înalt, cu fața la perete. Genia refuza întunericul. Vru să se ascundă, să țipe, să lovească, să șteargă, dar holograma bătrânului se proiecta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Întâi, un scurt ciripit de pasăre apoi, ambele de neauzit pentru urechile umane, dar clare și precise pentru cineva care Învățase de atâta timp să interpreteze sensul suspinelor. Acolo, În camera de alături, trebuie să doarmă bărbatul. Ușa e deschisă, penumbra, deși e mai adâncă decât cea din sala de muzică, lasă să se vadă un pat și silueta cuiva culcat. Moartea avansează, dă să treacă pragul, dar se oprește, nehotărâtă, simțind prezența a două ființe vii În cameră. Cunoscătoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pentru că n-ai putut să ajungi la el decât când era prea târziu, ai văzut câinele Încovrigat pe covor, și nici măcar pe acest animal nu ți-ar fi permis să-l atingi pentru că tu nu ești moartea lui, și, În penumbra molatică a dormitorului, acele două ființe vii care Încredințate somnului te ignorau n-au făcut decât să sporească În conștiința ta apăsarea eșecului. Tu, care te obișnuiseși să poți ceea ce nimeni altcineva nu mai poate, te vedeai acolo neputincioasă, legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pe o farfurie murdară. Pe masă se afla o bucată de pâine abandonată printre fârâmituri, lângă un cuțit. Am luat pâinea și am început să o mănânc. Mama ta era în camera de sus, se odihnea. Am spionat-o în penumbră prin ușa întredeschisă: doar în chiloți și cu maioul de mătase cu bretele înguste. Cearșaful era strâns la capătul patului, unde-l împinsese cu picioarele. Fața îi era acoperită de părul des. Poate dormea și mai înainte, de asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Nu vreau să rămân aici, sunt toată murdară. — O să cer să ți se dea ceva. Sosi o asistentă. — Veniți, vă duc în patul dumneavoastră. — Du-te, am șoptit, du-te. Și m-am uitat cum se îndepărta pe coridorul în penumbră, fără să-și întoarcă privirea. Acasă, fără să-mi mai dezleg șireturile, mi-am scos pantofii și i-am aruncat cât colo. Apoi m-am întins pe pat așa cum eram. M-am cufundat într-o groapă de bitum și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acum și ea intra într-o biserică să ceară iertare unei statui. Cine știe cum petrecuse Crăciunul. Am văzut un cozonac tăiat în două, pe mușama printre fărâmituri, mâna ei tăind o bucată și îmbucătura care mergea în jos pe gât în penumbra casei aceleia neîncălzite. Poate și ea avea în față o iesle sfântă, una din acelea mici din plastic, dintr-o singură bucată, care se cumpără la supermarket. Apoi am uitat. Și în timp ce uitam, viața mă premia. În februarie am devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încetișor deasupra stomacului. Dormea puțin, când se întindea, tu păreai că te trezești. Noaptea o surprindeam deseori trează și tăcută, cufundată în gânduri. Veghea la urzeala aceea de dorințe din care peste puțin te-ai fi desprins. O priveam în penumbră și nu îndrăzneam s-o deranjez, simțeam că vroia să rămână singură. Pe stradă se sprijinea de brațul meu, avea o apariție impunătoare și neîndemânatică, eram înduioșat când o vedeam reflectată într-o vitrină. Mă înduioșa comportamentul ei, încăpățânarea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și erudiție decât la subiect, îți dai seama că adevărul este altul: învelișul academic slujește doar să protejeze ceea ce povestirea spune și nu spune, inspirația poetică gata să se disperseze în contact cu aerul, ecoul unei cunoașteri dispărute, dezvăluită în penumbră și prin aluziile trecute sub tăcere. Hărțuit între nevoia de a interveni cu luminile sale interpretative, pentru a ajuta textul în explicarea multiplicității sensurilor sale, și conștiința că orice interpretare exercită asupra textului o violență și un abuz, profesorul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
numai pentru că nu simt pământul sub picioare, nici plămânii în piept. Uite Hillside Drive. 11, 15, 27, 51; slavă Domnului că numărarea merge repede, sărind atâtea numere. Uite numărul 115. Ușa e deschisă, urc scara, intru într-o cameră în penumbră. Legată pe un divan e Marjorie, cu un căluș în gură. O dezleg. Vomită. Mă privește cu dispreț. — Ești un nenorocit, îmi spune. VII Așezat la o măsuță, la cafenea, citești romanul lui Silas Flannery împrumutat de la doctor Cavedagna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
preș. Un mod de viață simplu și dezinvolt, cheia sub preș, încredere în aproapele ei, probabil mai nimic de furat. Alergi la adresa pe care ți-a dat-o. Suni. Inutil. Cum te anunțase, nu e acasă. Găsești cheia. Intri în penumbra creată de storurile trase. O casă de fată tânără, singură, casa Ludmilei: locuiește singură. Asta vrei să verifici în primul rând? Dacă există semne ale prezenței unui bărbat? Sau preferi să eviți să afli asta pe cât posibil, să rămâi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
citatele textuale ale obiectivității tale fizice, se strecoară un dubiu: ea nu te citește pe tine, unul și întreg așa cum ești, ci folosindu-te, folosind fragmentele tale desprinse din context, își construiește un partener născocit, cunoscut numai de ea, în penumbra subconștientului ei, iar ceea ce descifrează este acel vizitator apocrif al visurilor ei, și nu tu. Lectura trupurilor făcută de amanți (acea combinație de gânduri și trup de care amanții se slujesc pentru a face dragoste) e diferită de lectura paginilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
masă a văzut deschis un roman polițist. Dar se înserase și desigur trebuie să fi fost greu de citit în întunericul care se lăsa. Mai degrabă se putea presupune că, cu un minut mai devreme, Cottard se gândise liniștit în penumbră. Rieux l-a întrebat cum se simțea. Cottard, așezându-se, mormăi că se simțea bine și că s-ar simți și mai bine dacă ar putea să fie sigur că nimeni nu se ocupă de el. Rieux a făcut observația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vreo veste ? \ Da, totul e în ordine, dacă e să mă iau după ultima ei telegramă. Dar știu că ea spune așa pentru ca să mă liniștească. LA UȘĂ SE AUDE SONERIA. MEDICUL ÎI SURÂDE MAMEI ȘI SE DUCE SĂ DESCHIDĂ. ÎN PENUMBRA CULOARULUI, TARROU PĂREA UN URS MARE, ÎMBRĂCAT ÎN CENUȘIU. RIEUX ÎL POFTEȘTE SĂ SE AȘEZE ÎN FAȚA BIROULUI SĂU. EL ÎNSUȘI RĂMÂNE ÎN PICIOARE, ÎN SPATELE FOTOLIULUI. ÎI DESPĂRȚEA SINGURA LAMPĂ APRINSĂ ÎN ODAIE, PE BIROU. ― Știu că pot vorbi deschis cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
își păstra totuși seninătatea. "Lumea e plină de păcate, spunea ea. Așa că, ce să-i faci!" Ca și Marcel și Louis, Rambert era gol până la brâu. Dar așa gol cum era, sudoarea îi curgea pe spinare și pe piept. În penumbra casei cu obloanele trase asta le dădea o culoare brună și lucioasă. Rambert se plimba în jurul camerei fără să spună nimic. Într-un fel neașteptat, pe la orele patru după-amiaza, el s-a îmbrăcat și a anunțat că ieșea. \ Fii atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Am vrut să-l sun ieri. Shit. — Țelul Green Tree Centre este cel de a asigura o oază de liniște, departe de toate grijile tale zilnice. Maya apasă pe alt buton din perete, iar lumina scade în intensitate până la o penumbră caldă. — Înainte de a începe, spune blând, ai vreo întrebare ? — Sinceră să fiu, da, zic, aplecându-mă ușor în față. — Foarte bine ! spune radioasă. Vrei să știi ce tratamente facem azi sau e ceva mai general ? — Aș putea trimite un e-mail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]