7,636 matches
-
nu fie ale fiicei sau ale fiului ei, nici ale celor treisprezece nepoți, ci ale unui strănepot, cel mai firav și mai puțin Înzestrat pentru viață dintre toți, slab de amîndoi ochii, purtat din spital În spital ca să nu-i piară prea devreme darul luminii, tăiat și șubrezit de doctori, ținîndu-și tot neamul cu sufletul la gură că nu cumva, din nestatornicie ori din nebăgare de seamă, să se lovească ori să fie lovit, pierzînd și ce-i mai rămăsese. Mama
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de o asemenea poftă de merele acelea, încât părea că se sfârșește. Era curtea cu livadă (pomerium) a lui Ruben, tatăl lui Iuda, dar nici Iuda nu-și cunoștea tatăl, nici Ruben fiul, deoarece Ruben credea că șfiulț său a pierit în valurile mării, iar Iuda nu știa deloc cine-i este tată și care-i este patria. Atunci Pilat îi spune lui Iuda, care s-a apropiat: „Atât de tare mi-e poftă de fructele acelea, încât, dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sabatului! Scena imediat următoare se petrece în sinagogă, unde se roagă un om cu mâna uscată. Fariseii îl ispitesc pe Isus: oare se cuvine a-i vindeca pe suferinzi de sabat? Răspuns: dacă oaia cade în groapă, o lași să piară de dragul sabatului sau o scoți de dragul vieții? Urmează, ca „exemplificare” tranșantă, vindecarea ologului, apoi alte vindecări spectaculoase, care culminează cu aceea a unui demonizat deopotrivă orb și mut. Reacția mulțimilor: Acesta este fiul lui David, Mesia! Reacția fariseilor: Acesta îi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aruncat-o pe pământ. După încetarea ploilor și uscarea pământului, Noe a ieșit din corabie și a început să răsădească plantele salvate. Printre ele și vița-de-vie. Un înger (același Phamael) îi spune povestea și-l pune pe gânduri: „Adam a pierit din cauza ei; eu, unul, nu vreau să stârnesc mânia lui Dumnezeu răsădind-o!” și după ce s-a rugat cu lacrimi timp de patruzeci de zile, Domnul i-a trimis în ajutor un alt înger, cu următorul mesaj: „Ridică-te, Noe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dintru început, căci era fără folos, atâta vreme cât legea firească rămânea în picioare și nu era stricată pe de-a-ntregul” (Conl. 8,24). În sfârșit, tot „tradițiile din vechime” ne informează că acea curiosarum rerum notitia („știința lucrurilor ciudate”) n-a pierit odată cu potopul, ci a fost salvată in extremis de către Ham, unul dintre fiii lui Noe. Ham fusese inițiat în „artele nelegiuite și profane”. „știind că nu va putea să aducă pe arcă, unde trebuia să urce împreună cu tatăl său, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să-i zic și "frate", dacă vreau, dar mie-mi plăcea mai mult "unchi". Fiindcă nimeni, dar nimeni nu are un unchi ca al meu ! De data asta, chiar mergem ! a zis tata. Nu mi-a venit să cred. Îmi pierise graiul și am încremenit cu gura căscată. Hai, du-te, mișcă-te odată, spală-te și să te găsesc gata când mă întorc cu mama lui, că o luăm și pe ea să-l vadă. E fiul ei și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
scap!" îmi zisei când am ajuns jos, pe pământ. Uf ! tare mai era întuneric de unde veneam ! Și pustiu ! Doar niscaiva fire praf ce se adunaseră acolo, într-un colț, și câteva firimituri de pâine, uscate și colțuroase și ele... le pierise și graiul de când erau uitate acolo. Și oricum, n-aveam ce vorbi cu ele ! La ce bun ?! Am încercat să le spun să ieșim la lumină, dar nu m-au auzit sau numai s-au făcut că nu aud. Or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
copil care aleargă după ei, a râs, s-a aplecat spre mine și o fi crezut că mi-era foame: a scos un pumn de curmale și mi le-a dat. Dar eu mă tot uitam la femeie și-mi pierise graiul. Nici măcar nu puteam spune că vroiam să mă uit la copil. S-au uitat unul la altul și ea a dezvelit puțin copilul. Nu știu ce m-a făcut atunci să le spun : Așa-i că-i regele ? Erau frumoși amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cum i-a pus urechea la loc și s-a lipit de parcă niciodată nu fusese aruncată pe jos ; a zis cu cuvintele Scripturii: "Pune-ți sabia la locul ei, fiindcă toți cei care pun mâna pe sabie, de sabie vor pieri". Și a adăugat: Crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl meu și mi-ar pune îndată la dispoziție mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?". Pe urmă i-a mustrat pe cei care ieșiseră împotriva Lui ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Bătuta de la Prundu... Răcenița de la Hotarele... Cine mai știe acum de ele?... Cine mai știe azi de Zâncă, de Lambru, de Panțâru, de Pribeagu, de Ploscă, de Veselu?... Nu mai știe nimeni astăzi de ei, că de mult le-a pierit graiul... Dar tu, nepoate, să iei aminte și să le pui pe toate la inimă, pricepi?... Of, of, of... Că se prăpădește cântecul ălor bătrâni, dacă nu-l mai zice și nu-l mai ascultă nimeni, nepoate!!... Și bătrânul, ștergându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îl îmbrățișeze, cu lacrimi în ochi. Vittorio! Caro mio!... Nu te-ai schimbat deloc... Ce bine-mi pare c-ai venit... Credeam că n-o să te mai văd niciodată!... Da de unde, sorella!... Cum se spune în românește?... Iarba rea nu piere..., îi răspunse Nando cu dezinvoltura-i obișnuită. Sora sa vru să afle fără întârziere cum de reușise să scape teafăr și el se văzu silit să-i istorisească din fir a păr cele petrecute în urmă cu trei ani, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
haina-i, Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet. Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări... Pot să mai re-nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii tulburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă! O liniște ca de catedrală se așternu în hol și toți îl ascultară pe recitator cu vădită admirație. Când sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ea s-au adunat într-o pânză a înțelegerii care o înveșmântă. Prin gândirea celei ce fusese trecuse ideea că în univers se nasc noi lumi în fiecare secundă, că în depărtatele goluri ale galaxiei, stele și planete trăiesc și pier, învârtindu-se în lumina sorilor îndepărtați. Memoria, mai ageră ca oricând, îi amintește că a citit undeva că filozofii medievali credeau că sufletul omului se naște dintr-o stea căreia îi este copil și la care se va întoarce într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și neînfricați pentru a vă bucura cu toții de viață și de frumusețile ei aici, în prea frumoasa și vesela Grădină. Iar cine va încălca vrerea mea și va încerca orice supunere a semenilor prin puterea pumnului acela de buzdugan va pieri! Și blestemat în veci va fi! Înseamnă, slăvite Stăpâne, că, pentru toate cele îndurate și câte-or să mai vină, ne dai în schimb o rază de lumină a speranței! Întocmai așa va fi! Nădejdea spre mai bine vă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
mai, un Gheo pe cinste, un Gheo și jumătate, fost lipit pământului din cauza bogătanilor hrăperți. Și-apoi, câte un hartan se va mai putea dosi pentru acasă, că doar carnea de cal abatorizat îi mai bună decât cea de oaie pierită de gălbează pe la oamenii din sat. Oricum, măi Gheo-tată, suntem la un singur pas de belșugul făgăduit, și-a zis grăjdarul, salivând cu gândul la fripturi și la tocane aburinde, bine mirositoare, și la mulțumirea sufletească pentru răzbunarea împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
2002. Oaspetele, roman, volumul I, Editura "Cartea Românească", București, 2004. Oaspetele, roman, volumul al IIlea, Editura "Universitas XXI", Iași , 2007. Mariei, lui Adrian și Tiberiu Moto: "Ucenicii sau apropiat de El, și L-au deșteptat, strigând: "Doamne, scapă-ne, că pierim!"" (Matei, 8;25) 1 Știu, Doamne, Dumnezeul meu, știu și cred că ești ființa perfectă. Mi-a argumentat asta, genial, Sfântul Augustin. Dar mai știu și ceea ce spune Cioran, că lumea aceasta zămislită de Tine trebuia să fie oricum, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
copilă. Faleza pe care fata se aștepta să vadă pe cineva viu, ca s-o ajute, e pustie. Ea vede, în cealaltă parte, doar chipul tatălui ei, dar un mort n-o poate ajuta. Visul nu zice că fata a pierit în valuri, așa că ea mai poate fi ajutată. Colacul de salvare este la mamă. Aceasta trebuie să discute cu ea, cât mai urgent... Un oftat prelung de eliberare din prizonieratul spaimei a fost slobozit din toate piepturile ninetistelor. Obosită de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
împiedică și căzu. Se lungise pe pământ. Ajunsese cea mai decăzută ființă. Era cel mai rău lucru care i se putea întâmpla: îl dezgusta propria-i persoană. Conștientizarea acestui lucru îl lovi atât de tare încât orice urmă de beție pieri. Trebuia să se regăsească, cu asta trebuia să înceapă. Dar avea o revelație. Conștientizarea faptului că nu dezgusta doar ce-1 înconjura ci chiar pe el era cel mai bun început. Personalitatea lui prindea contur cu fiecare secundă de calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-mi trag sufletul. ,,De față cu toți se văd cei doi și rămân pe loc, neschimbându-și nici măcar privirile de frică să nu piardă ceva, strice momentul. Lumina bleu, artificială, de interior a barului elegant de noapte, încremenește. Orice zumzet piere, din punct de vedere fizic, corpurile nu mai există, nu se simte greutatea lor sau vreo apropiere dintre ele, totul e mintal, privire si o legătură mai strânsă decât orice altceva din jur, neafectabilă de nimic, pură si neînțeleasă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
când mi-a plăcut și cum mi-a plăcut, nu ca ea care nu mi-a dat posibilitatea pentru un adevărat sărut. —Ioi!ce-a zis? — A rămas surprinsă. Albastrul ochilor i s-a întunecat, zâmbetul de pe buze i-a pierit. Mi-a spus că venise pentru altceva și că regretă că iubirea pentru mine înseamnă un simplu sărut și că am uitat momentele frumoase trăite împreună, dar dacă asta cred, mă lasă să-mi trăiesc iubirea cu cine-mi place
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
dar dacă n-ai ființa iubită lângă tine, te simți în plus printre ceilalți. În „Epistola către corinteni a Sfântului apostol Pavel” se spune:” Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu va pieri niciodată”. Prin urmare, chiar dacă suferi acum, rabdă, dar trebuie să crezi în dragostea voastră și să nădăjduiești că ea nu va pieri niciodată. Știi cât te-ai frământat pentru ea de la prima întâlnire și până v-ați regăsit și nu
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
se spune:” Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu va pieri niciodată”. Prin urmare, chiar dacă suferi acum, rabdă, dar trebuie să crezi în dragostea voastră și să nădăjduiești că ea nu va pieri niciodată. Știi cât te-ai frământat pentru ea de la prima întâlnire și până v-ați regăsit și nu era nimic între voi, dar acum când sentimentele s-au înfiripat, crezi că vor dispărea la prima adiere de vânt? Niciodată. Cum
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a întâmplat. — Acum că sunteți informați vreau părerea voastră. Ne ceri părerea după ce faptul este consumat? Să ai noroc, să fiți fericiți împreună, îl felicită Virgil. Ce ți-am spus eu, dragă Matei, că adevărata dragoste iartă totul, rabdă, nu piere niciodată. Să fiți sănătoși și să vă iubiți toată viața voastră! Ai avut baftă în dragoste, să ai baftă și-n viață!, îl îmbrățișează Tiberiu. Între timp, sosește Virgil cu o sticlă de vin, trimițând-o pe Ștefania să aducă
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
o încleștare purificatoare, încât sărutul ținu o secundă, sau un șir de veacuri - nu-și dădeau seama. Sufletul copilei rătăci un oarecare răstimp în neant, după care coborî înapoi în pieptu-i rotund și molatic, iar înlănțuirea unitară a buzelor lor pieri... Speriată de ceea ce tocmai făcuse, șiroaie de lacrimi începură a se scurge de pe obrajii fragezi de floare primăvăratică ai fetei, în spatele cărora pendulau sentimente prea amestecate, cu neputință de deslușit. Într-o clipă, fata o luă repede la fugă și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ajunge obiectul obsesiei tale. De aceea, de multe ori, el se așeza la masa de lucru exact de cum se trezea din somn și se scula din pat, adică nespălat, nepieptănat, fiindcă nu-și putea îngădui imprudența de a lăsa săi piară puseurile inspirației, căci inspirația este întotdeauna alunecoasă, nestatornică și trecătoare. În astfel de momente, nu mai simțea nimic altceva, decât cadența agitată a respirației sale, pusă în acord deplin cu tulburarea-i creatoare, ce o avea. Întruchipa tipul omului perfecționist
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]