37,317 matches
-
fetei care urcă acuma în autobuz. E la modă să speri? Pajura fumegă. Scînteia fumegă. Dimineața fumegă ca o cîrpă aprinsă azvîrlită pe geam. O fată cu lacrimi calde pe obraz urcă pe scara pe care sînt eu. Ștrumfi care plîng, ștrumfi care visează Arată-mi că mă iubești, știu că poți să faci asta, poemul ăla pe care-l tot scriu pentru tine nu-i publicabil, e prea puțin, da' refrenul îmi place - "de ce-ai fi plîns în Herestrău
Poezie by Marius Ianuș () [Corola-journal/Imaginative/11066_a_12391]
-
Ștrumfi care plîng, ștrumfi care visează Arată-mi că mă iubești, știu că poți să faci asta, poemul ăla pe care-l tot scriu pentru tine nu-i publicabil, e prea puțin, da' refrenul îmi place - "de ce-ai fi plîns în Herestrău?..." Chiar așa? De ce? Arată-mi că mă iubești - știu că în fișa postului tău nu scrie asta, da' poți s-o faci, sînt convins, ne-am cumpărat case și fericire, dar asta nu-i de ajuns, nu-i
Poezie by Marius Ianuș () [Corola-journal/Imaginative/11066_a_12391]
-
tine, o să omor ratatul din mine pentru tine și o să fac bani - O să învăț să fiu mai cool decît el , o sa invat toate versurile, piesele și albumele trupelor care-ți plac ție, sau o să te țin în brațe cînd o să plîngi - Troleibuzele care nu duc la tine nu-mi folosesc la nimic. Troleibuzele care duc la tine nu-mi folosesc la nimic. Într-o noapte o sa ma lipesc de mașină neagră din fața blocului tău, să-i pornesc alarmă, să te trezești
Cântece eXcesive by Dan Sociu () [Corola-journal/Imaginative/11361_a_12686]
-
și trebuia să facă pe colegul de cameră. Într-o zi i-a vorbit despre toate acestea și Mirela a înțeles. În timp ce el îi vorbea, ea înclina rar din cap și spunea: da, da, da! La urmă a început să plîngă. De fapt, nu plîngea, ci numai își ștergea lacrimile cu o batistă. În tot acest timp, fața îi rămăsese politicoasă și surîzătoare. Înduioșat, Valerian a prins-o în brațe și a început să o sărute lacom. Îi săruta ochii și
Ficțiune ilicită - fără sex by Petru Cimpoeșu () [Corola-journal/Imaginative/11143_a_12468]
-
pe colegul de cameră. Într-o zi i-a vorbit despre toate acestea și Mirela a înțeles. În timp ce el îi vorbea, ea înclina rar din cap și spunea: da, da, da! La urmă a început să plîngă. De fapt, nu plîngea, ci numai își ștergea lacrimile cu o batistă. În tot acest timp, fața îi rămăsese politicoasă și surîzătoare. Înduioșat, Valerian a prins-o în brațe și a început să o sărute lacom. Îi săruta ochii și lacrimile, obrajii, fruntea, gura
Ficțiune ilicită - fără sex by Petru Cimpoeșu () [Corola-journal/Imaginative/11143_a_12468]
-
a supărat și nu le-a mai moderat nici singură. Spun asta pentru că nu știu cine a avut ideea nefericită de a-l aduce acolo pe regele Mihai, care pe vremea aceea nu era agreat de oficialități, și distinsa poetă s-a plîns că nu i s-a spus lucrul acesta. Pentru că, dacă știa, poate că nu mai venea ea. Oricum, nu s-a compromis din cauza asta. Pentru că, atunci cînd a sosit familia regală, a părăsit în mod ostentativ locul. Nici primarul comunist
La un festival închinat României by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/11130_a_12455]
-
e-n zvârcolirea nebunească, De ce răsare steaua înțeleaptă, De ce încep tăcerile să crească; Privind de jos, pare că ard departe Doar focuri reci, cu flăcări fără sânge, De care o vecie te desparte Și-n care nici o rază nu te plânge; Deschide ochii! Nimeni n-o să știe Dacă-i deschizi sau dacă-i lași în noapte, E cerul ca un geam de florărie Cu stele pârguite și mai coapte; Privește lung și-adună flori în tine, Din frumusețe vremea se dezleagă
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
cu ho și cu huideo, trăgeau clopotele la biserică și clopotele de la vite; trăgeau cu pistoalele, îngenuncheau și făceau rugăciuni lui Dumnezeu să facă să fugă Vârcolacii, ca să nu mănânce Luna; m-au pus și pe mine în genunchi și plângeam, mă închinam și mă rugam lui Dumnezeu să gonească Vârcolacii ca să nu mănânce Luna cea frumoasă". După trecerea ,pericolului", sătenii reacționează la fel de sălbatic: , După ce a trecut eclipsa, auzeam oamenii spunând, care mai de care, că el e cel care a
Luna de pe cer by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/11213_a_12538]
-
al izbânzii din crâncena durere, Și învață ce-I IUBIREA și CREDINȚA cea adevarată! De povara ți-e prea grea, nu te-ndoi ca o floare, Subjugată-n pragul serii de-a vântului desfătare. În cumplita-ți existență nu te plânge niciodată, Ci învață ce-i IUBIREA din CREDINȚĂ cea adevărată! Întinde mâna și cere! Cu prisosință ți se va da. Deschide-ți inima și iartă! ORICÂND stă în putința ta. Sărută crucea răstingnirii, însângerată, prima dată, Și urmează-L pe
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
al izbânzii din crâncena durere,Și învață ce-I IUBIREA și CREDINȚA cea adevarată! De povara ți-e prea grea, nu te-ndoi ca o floare,Subjugată-n pragul serii de-a vântului desfătare.În cumplita-ți existență nu te plânge niciodată,Ci învață ce-i IUBIREA din CREDINȚĂ cea adevărată! Întinde mâna și cere! Cu prisosință ți se va da.Deschide-ți inima și iartă! ORICÂND stă în putința ta.Sărută crucea răstingnirii, însângerată, prima dată,Și urmează-L pe
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
I-au ucis bărbații-n lupte, s-au stins mame de durere, Dar românul e ca bradul: NICIODATĂ EL NU PIERE! Au călcat-o în picioare, aurul i-au smuls din pântec, Românul a renăscut, s-a ridicat și-a plâns în cântec. I-au ucis pruncii în leagăn și i-au mai tăiat o mână, Ea rămas-a împietrită, ȘI-I TOT NAȚIA ROMÂNĂ! Și TIMPUL s-a ridicat din hrisoave și din cărți; Au urlat lupii la graniți, s-
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
I-au ucis bărbații-n lupte, s-au stins mame de durere,Dar românul e ca bradul: NICIODATĂ EL NU PIERE! Au călcat-o în picioare, aurul i-au smuls din pântec,Românul a renăscut, s-a ridicat și-a plâns în cântec.I-au ucis pruncii în leagăn și i-au mai tăiat o mână,Ea rămas-a împietrită, ȘI-I TOT NAȚIA ROMÂNĂ!Și TIMPUL s-a ridicat din hrisoave și din cărți;Au urlat lupii la graniți, s-
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
vostru!Prindeți-I Lumina-n minteși-ngropați-o în adâncuri!E torța noastră spre-nainteSoarele ne reunească!... XXXII. CÂNTEC TRIST, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 1840 din 14 ianuarie 2016. Ce te legeni codrule, De-ți tremură frunza-n vânt? Plâng pustii cărările Și-ți freamătă codru-n vânt... Toamna trece...iarna-i iarnă... Geru-I crâncen, greu-I greu... Cântăreții nu se-ntoarnă... Eu îmi tângui dorul meu Pândește vântul la răscruce... Să nu mori până la vară!... Trece luna-ncet...străluce... Clipele
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
-ncet...străluce... Clipele sunt ore iară. Tristul fluieraș de fag Plimbă doina prin frunziș... Eu ți-s dragă...tu mi-ești drag... Și mă săruți pe furiș!... Citește mai mult Ce te legeni codrule,De-ți tremură frunza-n vânt? Plâng pustii cărărileși-ți freamătă codru-n vânt...Toamna trece...iarna-i iarnă...Geru-I crâncen, greu-I greu...Cântăreții nu se-ntoarnă...Eu îmi tângui dorul meuPândește vântul la răscruce...Să nu mori până la vară!...Trece luna-ncet...străluce...Clipele sunt ore iară
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
de fitness, tot atâtea realități virtuale, simulacre, poeta noastră trăiește poezia ca pe un fel de spontaneous combustion, autoimolare, iar nu ca pe o rece răsfrângere estetizantă, mimetică: „Cine?.../ Focul rupe din mine,/cu mânie și-n-verșunare rupe... Și tu?.../ Tu, plângi că te doare imaginea flăcării?. (Cine mai are timp). În același timp o trăiește ca pe o terapie în contra a ceea poeta numește „sfâșietoare oboseală de mine”, „Plata sau chingile timpu-lui”, „Blestem”, în contra orei fatidice, a nepăsării generalizate. Din „gânduri
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
armonie și lumină, de regresiune spre edenul prunciei și pavăza în fața agresivității timpului, irepresibila sete de puritate ca perenă întoarcere la primordialul izvor al mitopoiezei: „pe pânzele albe ale destinului/ dăltuind flori-de-nufăr/ îngemănate cu flori-de-colț/ încrustate pe sufletul meu/ ce plânge după nostalgia fulgilor/ și a zăpezii dintâi“ (Tainică amintire). Există mereu un filon elegiac de amintire leopardiană și eminesciano-nichitiană în același timp al compenetrării între stihiile universului cosmic, în versiunea lor antropomorfică, și ființa poetei:„Cui îi pasă de îngândurarea
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
de amintire leopardiană și eminesciano-nichitiană în același timp al compenetrării între stihiile universului cosmic, în versiunea lor antropomorfică, și ființa poetei:„Cui îi pasă de îngândurarea și tristețea stelelor ce coboară în mine?/ Cui îi pasă de sălciile ce mă plâng,/ de râul ce se aruncă în lac,/ unde plutește umbra mea/ mână în mână cu imaginea ei în apă?/ Cui îi pasă de cerul fierbinte/ cu șuvițe cărunte/rămas de la norii ce nu mai suportă albastrul? Atâtea întrebări îmi rămân
IL SILENZIO DELLE SPINE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380608_a_381937]
-
văzduhuri sidefii/le aude cineva și dacă da cui îi pasă/ai ascultat cum pocnesc mugurii cleioși de plop în prier/ori în seara de armindeni/când vine miros de liliac/ tulburări comportamentale produc insomnia/în astfel de nopți ai plânge dacă ești singur/unii oameni urlă la câini/atunci ai vrea să le ai pe toate. (Primăvara ai vrea să le ai pe toate). Destăinuirile propriilor senzații o scutesc de codificarea mesajului real. De aici și alegerea versului alb, care
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]
-
poeta de mai bine de un deceniu încoace (o cităm integral): // Ce risipă de verde pe dealuri!/ De ce îmi tot spui/ să intru încălțată pe pajiștea cu flori?/ Nu ți-e teamă că macii ar sângera/iar câmpia și-ar plânge cu lacrimi de rouă trecutul?/E prea dimineață pentru mâhniri,/caii zburători au obosit de atâta visare./ Mai bine hai să ne-ascundem între anotimpuri,/să plămădim consecințe./ Cele mai multe drumuri nu mai duc nicăieri./ Te rog, înainte de a lua urmele
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]
-
rememorează căile ce au condus-o spre iubire, una dintre acestea fiind lacrima izvorâtă din lumina limpede, necontrafăcută a sufletului, de aceea se confesează adolescentin, ca în poezia „Plouă”: //picătura de ploaie/se topește/pe buzele arse/de sărutul/nesărutat/plâng/de fericire/respir iubire/cu mireasmă/de petunie/și de busuioc înflorit/sufletul e ud de lacrimi/îl pun la uscat/ pe curcubeu”//. Tăcerile iubirii sunt sublime, iubirea nu are nevoie de vorbe, senzațiile ei unice creează Edenul, acolo unde
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]
-
ca stigmat. Versul Dorinei Stoica se întruchipează într-o abandonare în iubire, dar nu într-una găsită, ci în una râvnită: // În altă viață tu vei fi al meu,/ Ne vom găsi pe țărmuri umezite/De plânsul ce l-am plâns mereu/ În multe ale mele vieți trecute.// Ne vom găsi în zări, sau mai departe/ Pe-acest pământ, sau cine știe unde,/Și nimeni nu putea-va-ne desparte,/ Vom dispărea în lume, ne-om ascunde//. ( În altă viață) Este o aspirație
GHEORGHE CLAPA (AUTORUL ESEULUI)– “LIRICA FEMININĂ ROMÂNEASCĂ S-A ÎMBOGĂȚIT CU O VOCE DISTINCTĂ: DORINA STOICA” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380571_a_381900]
-
brazdă pe moșie năpădit-au viermii beznelor de caznă Cățelul Pământului și cu Inorogul se-mpăcară-n noapte șui - ca surdul cu orbul regi și neamuri au apus - îngropate-n sorburi mlaștina-a-asmuțit în munți bufniți șerpi și scorburi bieți stejarii plâng pe prispe - Lebăda-i străpunsă e nebună Cosânzeana - stă în piatră-ascunsă... unde-i Sculptor - Făt-Frumosul - cu mâna-i vrăjită din stânci iar iubita-și scoată - lumii iar trezită? LĂMURIRE (16 August 2016 - Sfinții Martiri Brâncoveni) de departe vin ecouri munții
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
stea martiră cu voievozii stau sub cetini la voroavă ei mie-mi spun de ștefanida liră eu lor - cum limba azi ni-e sclavă sub tot copacul - răzeșescul sânge și-n toată floarea - -nvăpăiată zâna aici e veșnic cântecul ce plânge Crist veșnic peste noi își tinde mâna ...doar că privighetoarea azi e-un mit și-L vindem ne-ncetat pe Răstignit... IZBÂNDA OSÂNDIȚILOR cu noi dimpreună tot sângeri pe Cruce Hristosule - Frate mai Mare-al simțirii când trece-ascuțișul prin carnea osândei
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
am uitat grai și glie văzduhul ni-i colivie ...ne sufocă fierărie! foaie uscată tot arde țărâna să ne-o descoarde vin puhoi și vin în hoarde mii de coarde - „lorzi” și „loarde”! ...se-ntunecă sihăstria crește-n suflet bălăria plânge-n bunget Sân' Măria -„unde-ați ascuns România?” puneți-i măcar o cruce duhul ei nu se usuce Crist-Judele să n-o-ncurce! iscoade prin văzduh vrăbii se țes mreajă de seară cade peste cetini e ceas când toate capătă
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
toamna frunzelor fecioare, prin parcuri umblă tei desculți; dacă-i privești atent și-asculți, i-auzi, în foșnet de frunzare, târându-și pașii pe cărare ca niște moși cu plete rare. În toamna frunzelor fecioare, statui ținându-se de mână plâng plânsul ploii împreună și-n ude franjuri de blazare, strivind cohorta de culoare, par umbre lungi de cerșetoare. În toamna frunzelor fecioare, vântul țâfnos nu se dă-n lături să se dezlănțuie...și-alături de fantomatice fanfare cântă-n funebră cadențare
ÎN TOAMNA FRUNZELOR FECIOARE de ELENA GLODEAN în ediţia nr. 1408 din 08 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/380652_a_381981]