5,484 matches
-
de porumbel Înainte de a se lungi cuminte pe covorul de Buhara, fără să pricinuiască pagube materiale, În jur era plin de porțelanuri și de cristale. Doamna Ster, În genunchi, Își lipise obrazul de obrazul lui. Abia dacă i se auzea plânsul. Gheretă se trezi mototolind ziarul cu care domnul Ster nu mai avea ce să facă. Ziarul lui era România liberă. Citea mai ales decesele printre care Își găsea o mulțime de cunoștințe. Un fost director de bancă era un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ani. A avut o moarte ușoară, la Începutul toamnei, anotimpul ei preferat. Cu puțin noroc, aș fi avut parte de un braț de crizanteme galbene, florile mele cele mai dragi. Auzind-o vorbind așa, am zâmbit, apoi am izbucnit În plâns. Ei, lasă, că și ție Îți plac crizantemele galbene, a zi ea, bucurându-se de căldura trupului meu tânăr aplecat asupra ei atât cât să nu o strivească. Apoi s-a dus. Geamul camerei era deschis și... cam atât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vana orbitor de albă un bărbat tânăr Își spăla sexul. Nu se simți câtuși de puțin tentată să pipăie fantoma care Îi zâmbea confuz de sub duș și nici să-i adreseze vreun cuvânt. Se Întoarse În camera ei Înghițindu-și plânsul. În adâncul ei, spaima, mânia și ura strangulau sunetul pur, inconfundabil al conviețuirii cu himera... Pășea Înainte Îngândurat. Uitase de ea. Vru să-l strige, dar renunță, fascinată de urma Întunecată a pașilor săi. Dacă aceste urme ar duce undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Înainte de a ne despărți. Recita mereu versuri din cartea asta. Două poeme reveneau obsesiv: Cimitir săsesc și Vama Veche. Când am aflat de moartea lui Klaus În loc să plâng m-am pomenit recitând ore În șir poemele lui preferate: Cum Însă plânsul eliberator se lăsa așteptat, am luat cartea, mereu la Îndemână, și am citit-o cu voce tare din scoarță În scoarță. Apoi a venit și plânsul mult dorit si apoi somnul pentru că și vinul meu roșu era pe terminate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În loc să plâng m-am pomenit recitând ore În șir poemele lui preferate: Cum Însă plânsul eliberator se lăsa așteptat, am luat cartea, mereu la Îndemână, și am citit-o cu voce tare din scoarță În scoarță. Apoi a venit și plânsul mult dorit si apoi somnul pentru că și vinul meu roșu era pe terminate În sticla de Bordeaux, ultima din lotul de 12 cu care Michel spera să mai sară peste o criză existențială care, În cazul lui, va dura toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la două spitale Așteaptă un copil. Ne-au Întrebat dacă avem o preferință pentru nume. Niciuna, am zis noi. Apoi mi-a venit În minte fata desculță din pustă și ne-am spus, după ce nevastă-mea s-a oprit din plâns, că ar fi un nume potrivit pentru nepoțica noastră, dacă l-am cunoaște. Ca să Înțelegeți mai bine rugămintea noastră, am hotărât să vă scriu o scrisoare specială În care să vedeți că mă simt legat de fiul dumneavoastră de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mereu aceleași, și ce n-a avut loc nu Încetează de a nu mai avea loc. mormintele Își schimbă morții, veșnicia durează două, trei decenii.” La un moment dat, pentru că nu se auzea nimic altceva decât un hohot sfâșietor de plâns, telefonul hotărî cu de la sine putere că e cazul să Întrerupă convorbirea. Era doar Anul Nou și câte mesaje și urări de bine nu-și așteptau rândul? X. Epilog: The Brave New World Motto: „Erau adânci ca niște roze” (Ioan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vreodată dezgropate și luate de acolo. * — Se pare că asta e. — Mda. Am desenat traseul pe hartă ca să-l vadă și Scout... Cred că ne aflăm în „a“. — Foarte bine, zâmbi ea. Vezi? Știam eu că poți. Un acces de plâns și jumătate de oră de tăcere fuseseră suficiente să-i înlăture răceala din priviri. Cu excepția unei ușoare neliniști, care putea fi foarte bine doar o impresie a mea, Scout își revenise complet. Pe deasupra, Ian era înapoi în cușca lui, morocănos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Cred că am reușit să stabilesc conexiunea laptopului. Am încuviințat din cap, chiar dacă ea nu mă putea vedea. — Asta-i bine. Știi ce? zise ea. Putem să nu facem asta? Se întoarse, iar ochii ei erau sticloși și umflați de plâns. — Sunt obosită și încerc să rămân trează și să mă concentrez și, în orice caz, nu e nevoie să mă mai prefac că-mi pasă de tine, nu? Ți-amintești? Așa-i, nu? — Tu ești cea care a mințit. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau „nu-i așa - de ce-ar fi“ sau „fetița mea“ sau „n-ai avut grijă de ea“ sau „nu pot, pur și simplu nu pot...“ Uneori, nu se auzea absolut nici un cuvânt, ci doar trei, patru, cinci hohote de plâns, apoi se întrerupea legătura. Îi spuneam întotdeauna același lucru: — Îmi pare rău, îmi pare tare tău. Plângeam mult după ce închidea, uneori cât era noaptea de lungă. N-am spus asta nimănui, niciodată. Mi-amintesc întruna amănunte. Chiar acum o secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
platan și... Cum o fi găsit Șichy tocmai Sonata de noiembrie? Sonata asta a lui Iordan, compusă/cîntată de el, îmi azvîrle-n față ace de gheață. Mă rade de pe picioare, ca pe turnurile gemene americane avioanele deturnate. Mă prăbușesc în plîns. Bătăile pendulei, interferînd sonata, mă aruncă în alt timp. Sînt copilul cu copilărie schizoidă: la București, între lucrurile Lisellei lucruri cu inimă (ca pendula asta, darul ei; i-a dăruit-o mamei cînd a plecat în Franța) și la Iași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Mă atinge cu palma pe spate și spatele mi se îndreaptă: Refuz domnește să ne despărțim ca doi boschetari. De ce mergi înainte cum merge orbul din parabolă? Și se oprește, fulgerat de cuvînt: orbul. Nu-mi pot reprima hohotul de plîns. Știi? Da știu. Ei, ei, lasă! N-am piese de schimb. Mama a uitat să-mi facă și piese de schimb. Dar de mine n-o să scapi. O să te caut cu auzul, dacă n-o să mai pot cu vederea. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
unde semăn cu o mașină veche de scris, se uită cu o tristețe nedisimulată: "De ce ești supărată, Șichy?" "Nu-s supărată". Atunci de ce pari supărată?" În seara confesiunilor, și-a pus capul pe umărul meu, abia ascunzîndu-și un icnet de plîns. Acolo, în poarta casei de pe strada "Trompeta". Jena față de vecina care se holba dindărătul perdelei cu maci. "Lasă, nu mai..." Se auzise și un bufnet de armă. Pe Moara de Vînt se trăgea după ciori. Am rămas cu un gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
gata să rămân să locuiesc în lună de-acum înainte, s-o pot privi la nesfârșit. Drept răspuns, fata a început să plângă cu gemete. Următoarele zile au decurs la fel; cum îi puneam întrebarea, fata din lună izbucnea în plâns și-și scufunda capul între palme, încât nu mai puteam nici măcar sa-i zăresc chipul... Enervat până la exasperare, mi-am înfipt colții în peretele de lumină al lunii și am mușcat cu toată forța. Luna s-a desfăcut în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei și-a făcut loc speranța, jumătatea despărțită a devenit ființa mea. Printr-o eroare metafizică, dublurile pot trăi în același timp și spațiu. Apoi m-am așezat pe un bolovan pe măsura mea și m-am pornit pe un plâns sfâșietor și nostalgic, din care nu m-am putut opri nici după ce am adormit. Când m-am trezit, lacrimile continuau să se adune în jurul meu și făceau să crească apele spre un al doilea potop. Desigur, apele unindu-se îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
așteaptă mama. E o căldură insuportabilă și o lumină orbitoare. Mi se face alb în fața ochilor, nu mai văd nimic, nu știu ce să fac. Nu-mi rămâne decât să mă trezesc. Nașterea Un strigăt ascuțit îmi sparge visul, urmat de un plâns nevralgic. Deschid ochii. Deasupra mea o lampă albă, orbitoare, în formă de farfurie zburătoare. Nu-mi simt trupul de la jumătate în jos, sunt tăiată în două de un paravan ce-mi desparte trunchiul de picioare. Deasupra paravanului se agită două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mâini: fetița mea saltă în sus și în jos, dispare și apare de după paravan, ca în teatrul de umbre Wayang. Doresc ca șirul recursiv al viselor mele să se oprească aici; când un vis se împlinește, el devine realitate... Aud plânsul copilului, calm și liniștit de-acum, în leagănul ploii ce bate curioasă la fereastră... Umbrela Tanti Eugenia. Părintele-confesional. D Tanti Eugenia era o veritabilă mireasă a lui Hristos. Taina spovedaniei corespundea cu desăvârșire spiritualității ei de duminică, atunci când apărea în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lume. Veselia ei permanentă dădea impresia de un adânc atribut al firii, ce survenea chiar și în timpul stărilor prelungite de marasm. De altfel, Tanti Eugenia era cunoscută pentru trecerile ei rapide și inexplicabile de la o stare de euforie exuberantă la plâns patologic. Cu toate acestea, trecea drept o persoană echilibrată, cu picioarele pe pământ, organizată și bine intenționată. Totuși, exuberanța și deopotrivă melancolia firii ei îi făcea pe cei din jur circumspecți, fie ca să n-o rănească, fie doar pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
A mângâiat-o, a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special pentru torturarea păpușilor mici cum era ea, care învățase limba plânsului de când se zbătea în lichidul amniotic, speriată de tunetele oceanice, de sunetele onomatopeice în do major, venite de dincolo de somn, se ghemuia în închisoarea mișcătoare, inerția șocurilor îi accelera pulsul, inventa o noua ghemuire acrobatică, prin vene îi curgea frica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
așezându-i o piatră de polizor spartă de dimensiunea unei lespezi mai mici, fixată pe pieptul păpușii cu o banderolă roșie de scotch, împotriva deochiului, o bătea acum pe spate, cu o curea de ceas și când nu înceta din plâns îi înfigea andrele în palme, în pulpe, în gât, în laba piciorului, în cap, în ochi. Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o banderolă roșie de scotch, împotriva deochiului, o bătea acum pe spate, cu o curea de ceas și când nu înceta din plâns îi înfigea andrele în palme, în pulpe, în gât, în laba piciorului, în cap, în ochi. Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se aștearnă adânc peste o lume moartă. Tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu merge cum trebuie între noi? zise Angelina. — Nu e mare scofală, dacă vă gîndiți că aproape în fiecare zi eu vă aduc corespondența, zise Poștașul. — Să fie totul chiar așa bătător la ochi? întrebă Angelina simțind că o înfundă plînsul, ducînd o palmă la frunte, începînd să-și maseze tîmplele. — E clar că Părințelul nu s-a schimbat cu nimic de cînd îl știu, zise Poștașul înghițind în sec, corectați-mă dacă greșesc, adăugă, mutîndu-și stînjenit privirea în altă parte
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și amintit de mine, ca dovadă că totul a fost pură realitate. Sînt pierdut, o să înceapă iar după același scenariu, toată viața asta de popă e un mare căcat, e prea devreme să te lamentezi, nu i chiar așa de plîns, el o să-și ia doar cireșica de pe vîrful tortului și o să plece ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic. — Totul se plătește Părințele, prostuțule, măcar de ea să fi avut grijă, zice Roja, dar tu nici măcar nu te-ai gîndit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Învingătorul, rupea ca turbată cleștele vinovat de tragedie, cu o mișcare răzbunătoare arunca racul pe mal după care urla: Na bataie, na bataie, spurcăciune! Cleștele, Încă viu, se desprindea lent de deget iar Va, tremurând din tot corpul, reducea urletul, plânsul și smiorcăiturile până aproape de zero, când acestea se transformau Într-un geamăt finalizat cu sughițuri și cu amenințătorul: Na batai! Spu’căcine! Dorița, cu cămașa de finet udă și lipită de trup, lăsând să se vadă formele pulpelor și ale
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
nimic din mirificul său univers de la Cățălești, iar când Îi lipsea căldura alinturilor cu care-l copleșeau bunica și mătușile sale Începea să plângă cu o acustică și durere ce urca de la simplu la complex, de la scâncet și până la un plâns sugrumat. Ajuns la faza de apogeu nedorit, intervenea Vizanti cu două „ham-ham-uri”, adică „taci-taci!”, apoi cu patru, opt și finaliza cu un urlet subțirel, copleșitor și duios, de participare afectivă, un semnal care o aducea pe Aneta de oriunde era
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]