999 matches
-
în pictura sa și care, aparent, sunt elementele unor potențiale naturi statice, cum ar fi merele, sau pietrele, sau orice altceva, nu sunt decît spectre, sigle ale unei lumi încă neinstituite, concepte solitare într-un discurs neformulat sau chiar arhetipuri platoniciene, realități primordiale și incoruptibile.
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]
-
paradis poetic delabrat și derealizat, Al. Cistelecan scoate, la repezeală, din mânecă o "listă a lui Hassan" ad-hoc, numai bună de aplicat în caz de "narcoză (cronică, n.a.) a identificărilor livrești" cu metaforizare narativă acută și nostalgie postmodernă a logosului platonician. Joc de tenis, aventură cosmică într-o parte, devoțiune casnică în cealaltă, expansiv vs. retractil, febrilitate vs. blazare, metaforă vs. notație și transcriere a realului, rostire augurală vs. crepuscul, sensibilitate vs. clișee livrești, post-literatură și palimpsest. Concluzia? Postmodernismul e, pentru
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
în lume dacă porți un nume ilustru decât dacă ești un Popescu oarecare? Și, la urma urmelor, de ce te numești Popescu, și nu Ionescu sau Georgescu? Dacă l-am crede pe Cratylos, dilema e rezolvată chiar din debutul faimosului dialog platonician al cărui erou este. Rezumat de Hermogenes, punctul lui de vedere e limpede: "Iată, Socrate, după Cratylos, ar exista în chip firesc, pentru fiecare din realități, o dreaptă potrivire a numelui, iar numele nu ar fi aceea ce unii denumesc
V-ați gândit vreodată să vă schimbați numele? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7195_a_8520]
-
importante încep prin a fi figuri de stil". Adagiul apare într-un text despre migrația materiei cenușii sub forma unui stol romantic de creiere zburătoare, contemplat de franțuzul Alphonse și de Narator, într-un dialog pastișat după cunoscutul model maieutic platonician. Autorul tratează în spirit postmodern, cu ironie și gust pentru un "realism magic" moldovenesc narațiuni originale, pe care le dezvoltă imaginativ și voluptuos până la ultimele consecințe. Culoarea locală este, de fapt, una dintre cele mai realizate aspecte ale prozelor lui
Iași by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15149_a_16474]
-
a primilor termeni ai binoamelor este valabilă. Cu toate că sfârșesc în moarte, unii eroi căzuți pradă seducției ajung, astfel, la o renaștere spirituală și, în fond, la autenticitatea ființei (de pildă, Apostol Bologa ori Gavrilescu). Circularitatea, asociată, în general, cu erosul platonician, cu regăsirea „centrului“, nu este, uneori, decât cercul strâmt al conveniențelor și al falselor certitudini (cazul Bologa, pentru că rătăcirea lui Gavrilescu se dovedește, până la urmă, tot o odisee, prin regăsirea Hildegardei, iubirea abandonată în tinerețe). Plecând de la seducția frontierelor, incursiunile
Fascinația (absenței) frontierelor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3369_a_4694]
-
lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și nicidecum un comentariu narcisiac pe marginea expresivității ei tranzitorii. Ca dinamică sufletescă și ca stilistică generală, Florin Mitroi este un nonfigurativ, un spirit platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți și lipsiți de orice echivoc. Atunci cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
un volum de versuri echivalent cu o fenomenologie a alcoolului. Conform viziunii d-sale, alcoolul nu e o simplă scornire pămîntească, defel o smintire, un nărav ce se cuvine osîndit, ci un reflex al unei puteri metafizice, al unei idei platoniciene. O rămășiță edenică (Întoarcerea fiului risipitor). Nu e de mirare, așadar, că alcoolicii trăiesc într-o lume a lor ce ignoră Lumea, că libațiile reprezintă un ritual cosmic (Poemul alcoolicilor). Totul e să menții această relație fragilă între cele două
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
să intre în ordinea superioară a devenirii întru ființă. Este vorba de o ordine superioară, de un general întru care el - individualul - s-a născut și care i-a fost făgăduit la naștere (tinerețea fără bătrânețe). Alexandru Dragomir și interpretarea platoniciană a Scrisorii pierdute Ajungem acum la Dragomir 6. Poziția acestuia este una foarte contemporană, de inspirație hermeneutică. El se ghidează după principiul oricărei interpretări care spune că ,oricine creează ș...ț spune mai puțin decât vrea să spună și mai
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
o idee proprie, dată în prealabil, căreia să îi caute o întruchipare literar-artistică, una care să i se potrivească - am zice noi - ca o mânușă. De aceea, el nu face o interpretare ,dragomiriană" la O scrisoare pierdută, ci o interpretare platoniciană. Să observăm că Dragomir spune dintru început un lucru foarte interesant: , Am șovăit, în privința Scrisorii pierdute, între o interpretare platoniciană, una aristoteliciană și una leibniziană" (Crase banalități..., p. 4). Acest lucru vrea să spună că aceste interpretări erau cu putință
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
zice noi - ca o mânușă. De aceea, el nu face o interpretare ,dragomiriană" la O scrisoare pierdută, ci o interpretare platoniciană. Să observăm că Dragomir spune dintru început un lucru foarte interesant: , Am șovăit, în privința Scrisorii pierdute, între o interpretare platoniciană, una aristoteliciană și una leibniziană" (Crase banalități..., p. 4). Acest lucru vrea să spună că aceste interpretări erau cu putință, că piesa literară permitea o multiplă abordare, ca operă deschisă mai multor interpretări! Însă cât de multe? Putem oare presupune
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
Însă cât de multe? Putem oare presupune că ar fi posibilă și o interpretare plotiniană, și una kantiană, și una spinozistă și una bergsoniană? Apoi, această ,șovăire" arată că Dragomir a evaluat și a cântărit aceste trei grile de interpretare - platoniciană, aristoteliciană și leibniziană - și a conchis, în cele din urmă, că interpretarea platoniciană ar fi preferabilă. Preferabilă, însă în ce sens? Ar fi oare ea, la o adică, mai plauzibilă decât celelalte? Sau mai bogată, mai consistentă? Sau mai corectă
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
interpretare plotiniană, și una kantiană, și una spinozistă și una bergsoniană? Apoi, această ,șovăire" arată că Dragomir a evaluat și a cântărit aceste trei grile de interpretare - platoniciană, aristoteliciană și leibniziană - și a conchis, în cele din urmă, că interpretarea platoniciană ar fi preferabilă. Preferabilă, însă în ce sens? Ar fi oare ea, la o adică, mai plauzibilă decât celelalte? Sau mai bogată, mai consistentă? Sau mai corectă? Sau mai eficace, mai rodnică? Sau mai cuprinzătoare? Sunt tot atâtea motive ale
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
motive ale preferabilului. Dragomir spune doar atât: ,pentru motive de continuitate, am ales-o pe cea platoniciană". Însă în ce sens ,continuitate"? Putem presupune, deși textul nu ne-o spune explicit, că e vorba de continuitatea unui fir hermeneutic: grila platoniciană ar străbate ca un fir roșu întreaga piesă, în timp ce celelalte grile nu ar acoperi decât parțial textul lui Caragiale. Dragomir propune așadar o interpretare platoniciană. Un cititor răutăcios ar putea spune că tocmai pentru că nu avea un ,concept propriu" a
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
textul nu ne-o spune explicit, că e vorba de continuitatea unui fir hermeneutic: grila platoniciană ar străbate ca un fir roșu întreaga piesă, în timp ce celelalte grile nu ar acoperi decât parțial textul lui Caragiale. Dragomir propune așadar o interpretare platoniciană. Un cititor răutăcios ar putea spune că tocmai pentru că nu avea un ,concept propriu" a făcut Dragomir apel la Platon. Însă s-ar putea ca poziția lui Dragomir să fie mult mai interesantă. Întâi de toate, dacă privim cu atenție
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
mult mai interesantă. Întâi de toate, dacă privim cu atenție, vedem că interpretarea lui Dragomir nu e la urma urmei ,atât de platoniciană" pe cât o arată titlul. Desigur, el va folosi în discuția sa o serie de concepte de sorginte platoniciană, anume raportul dintre paradigmă și copie, concretizat ca raport dintre centru și provincie, ca raport dintre pur și amestecat, dintre real și simulacru, dintre ființă și devenire, dintre suflet și corp. Dar folosirea unor astfel de concepte platoniciene nu duce
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
de sorginte platoniciană, anume raportul dintre paradigmă și copie, concretizat ca raport dintre centru și provincie, ca raport dintre pur și amestecat, dintre real și simulacru, dintre ființă și devenire, dintre suflet și corp. Dar folosirea unor astfel de concepte platoniciene nu duce neapărat la o interpretare care să fie ea însăși, în esența ei, platoniciană. În plus, găsim de-a lungul lecturii o serie de teme care îi sunt foarte proprii lui Dragomir însuși: de exemplu, raportul dintre intim și
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
provincie, ca raport dintre pur și amestecat, dintre real și simulacru, dintre ființă și devenire, dintre suflet și corp. Dar folosirea unor astfel de concepte platoniciene nu duce neapărat la o interpretare care să fie ea însăși, în esența ei, platoniciană. În plus, găsim de-a lungul lecturii o serie de teme care îi sunt foarte proprii lui Dragomir însuși: de exemplu, raportul dintre intim și vileag, apetența pentru concret, problema viitorului și a trecutului și înțelesul timpului în genere. Personal
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
Corbie... Cele șapte arte liberale servesc teologia (altă semănare cu marxismul). Nisi crediteriris, non inteligetis. Frază pe care Scott Erigen o preia din apostolul Isaia... Se ajunge la o filosofie pioasa... că în orice totalitarism. Ideile divine informează materia, ideile platoniciene alterate de gnosticismul creștin. ~n acest spirit, sub influența lui Alcuin și a discipolilor săi, printre care Loup Șervet, studiul se dezvoltă în mănăstiri, se creează o rețea bogată de legături culturale, astfel încât Loup Șervet, în secolul X, va declara
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
aristotelic; la acel "exemplar pe care natura l-a creat pentru a dovedi supremă perfecțiune la care ajunge omul îmbrăcând un corp". ~n secolul XII, marele duel dintre Abelard și Saint-Bernard, ceartă dintre nominaliști și realiști, un diferend mascat între platonicieni și aristotelicieni. ~n 1231, papa înființează la Paris Universitas magistrorum et scolarium protejată de rege. ~n cursul aceluiași secol, Aristotel, tradus între timp în întregime de arabi, pătrunde în Occident, atras de universitatea pariziana atât de activă. Urmează cealaltă luptă
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
Adriana Cînța Cu referire la Kant, Goethe spunea odată că orice filosofie ar trebui să fie iubită și trăită dacă vrea să dobândească semnificație pentru viață. „[...] stoicul, platonicianul, epicureicul, fiecare, în propria sa manieră, trebuie să se împace cu lumea; aceasta este tocmai sarcina vieții de care nimeni nu este scutit, indiferent de școala căreia îi aparține. În ceea ce-i privește pe filosofi, ei nu pot să ne
Ernst Cassirer Kant – viața și opera by Adriana Cînța () [Corola-journal/Journalistic/3676_a_5001]
-
în pictura sa și care, aparent, sunt elementele unor potențiale naturi statice, cum ar fi merele, sau pietrele sau orice altceva, nu sunt decît spectre, sigle ale unei lumi încă neinstituite, concepte solitare într-un discurs neformulat, sau chiar arhetipuri platoniciene, realități primordiale și incoruptibile. IV. Adversitate și comuniune în vreme ce Ovidiu Maitec vine de jos, din lumea fenomenală, dintr-o îndelungată civilizație a statuarului, și încearcă să mîntuie efemerul prin ridicarea lui la semnificație spirituală, să transforme materia în sursă de
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
există valori negative. Tot ce e valoare este progresist, de multe ori împotriva părerii celor ce o creează. În sensul acesta, mă întreb cum poate cineva, cunoscând bine marxismul, să-i fie realmente potrivnic? (...) Marxismul îmi per-mite să fiu și platonician, și aristotelician, și kantian..." (p. 227) Curat murdar, coane Alecule! Astăzi ironia zdrobitoare a acestor afirmații sare în ochi. Nu pot însă să nu mă întreb dacă la mijlocul anilor șaptezeci ele au putut trece drept un omagiu adus regimului (să
Turnirurile inteligenței by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9102_a_10427]
-
lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și nicidecum un comentariu narcisiac pe marginea expresivității ei tranzitorii. Ca dinamică sufletescă și ca stilistică generală, Florin Mitroi este un nonfigurativ, un spirit platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți și lipsiți de orice echivoc. Atunci cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul
Singurătatea lui Florin Mitroi(II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8152_a_9477]
-
de azi n-a făcut decât să le prelungească, în armonioase polifonii, inconfundabilul ton fundamental. Mi-a plăcut, ani de zile, să citez, cu diverse ocazii, multe dintre versurile acelui ciclu de neuitat și, mai ales, unul de luminos ecou platonician: "Odată am știut să zbor, odată, / Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte". Îl reiau acum fiindcă îmi pare că, dincolo de încărcătura emoțională a momentului evocator, concentrează ceva esențial pentru definirea particularului sentiment al lumii pe care întreaga operă a
Adrian Popescu - 60 Căutând "Înțelesul minunii" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/9623_a_10948]
-
a lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și nicidecum un comentariu narcisiac pe marginea unei expresivități tranzitorii. Ca dinamică sufletescă și stilistică generală, Florin Mitroi este un nonfigurativ, un spirit platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți, lipsiți de orice echivoc. Cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și limbajului, dispare cu totul orice referent narativ
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7093_a_8418]