KorAP: Find »[drukola/base=plenipotențiar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...139 >

3,457 matches

Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727

Ibidem, p. 105. 53 N. Callimachi-Catargi, Apendice la Cartea Verde Română asupra cestiunei Dunărei, Paris, 1881, p. 5. Circulara nr. 10.549 din 23 iunie 1880, trimisă din București de Vasile Boerescu, ministrul Afacerilor Străine, și lui Nicolae Callimachi-Catargi, ministrul plenipotențiar al României la Londra. 54 M. Kogălniceanu, op.cit., partea II, pp. 2-3. 55 Ibidem, partea I, p. 59. 56 Ibidem, partea I, pp. 62-63 57 Ibidem, partea I, p. 64. 58 N. Callimachi-Catargi, op.cit., p. 7. Telegrama cifrată nr. 26

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
Stătescu, telegrama din 24 martie 1882. 191 Ibidem, p. 324. Eugeniu Stătescu către Gheorghe Vârnav-Liteanu, telegrama din 25 martie 1882. 192 Arhiva M.A.E., loc. cit., vol. 194, f. 211-212. Circulara lui Eugeniu Stătescu din 29 martie 1882 către plenipotențiarii României la Paris, Londra, Berlin și Viena. 193 Paul Gogeanu, op. cit., p. 83. 194 Ibidem, p. 84. 195 Vasile Netea, Ion Ghica (1816-1897), în lucrarea Diplomați iluștri, volumul III, Editura Politică, București, 1973, p. 276. De asemenea, mai recomandăm spre

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
către Eugeniu Stătescu. 215 Paul Gogeanu, op. cit., p. 113. 216 Ibidem. De asemenea, Cestiunea Dunărei, p. 436-437. Telegrama din 28 octombrie 1882 adresată de contele Granville vicontelui Lyons. 217 Cestiunea Dunărei, p. 464. Nota circulară a lordului Granville către miniștrii plenipotențiari ai Marii Britanii în străinătate, din 11 decembrie 1882. 218 Șerban Rădulescu-Zoner, op. cit., p. 124. 219 Cestiunea Dunărei, pp. 446-447, 450 și 455. Telegramele lui P.P. Carp către D.A. Sturdza din 23 și 25 noiembrie și 2 decembrie 1882; vezi și

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
contele Buol la 12 mai și consemnate în protocolul nr. VIII al Congresului, vom realiza că el mergea mult mai departe decât ar fi lăsat de înțeles. Atunci când cerea ca acțiunea a două comisii să fie circumscrisă Dunării de Jos, plenipotențiarul Austriei nu era în poziția să nu știe că în vederile congresului Comisia Riverană trebuia să fie alcătuită din toate statele riverane ale Dunării; or, cum el nu propunea de fel modificarea acestei comisii și se mulțumea numai să îi

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
celor stipulate Tratatului de la Paris nu putea obține niciodată aprobarea Puterilor Europene. De asemenea, atunci când aceste puteri s-au reunit într-o conferință la Paris, în 1858, pentru a lua act de lucrările executate de Comisia Riverană, lordul Cowley 7, plenipotențiarul Marii Britanii, a protestat cu toată forța împotriva spiritului anti-liberal în care membrii acestei comisii concepuseră Actul de Navigație care trebuia să guverneze Dunărea. Vorbind în mod special despre articolul VIII al actului în chestiune, lordul Cowley a declarat, în ședința

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
fără consimțământul puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris ( s.a.). În rezumat, lordul Cowley găsea că intențiile manifestate de Actul de Navigație semnat la Viena erau departe de a fi în armonie cu principiile stabilite în 1856 pentru navigația pe Dunăre. Plenipotențiarii Franței, Prusiei, Rusiei și Sardiniei asociindu-se observațiilor prezentate de lordul Cowley, baronul de Hübner8 a luat cuvântul pentru a interzice, în numele guvernului austriac, opera statelor riverane. El s-a străduit să susțină, interpretând Actul Final al Congresului de la Viena

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
că aceste două documente mențin distincția între statele riverane și cele neriverane. Nu s-ar putea deduce din nici una din dispozițiile lor - spunea el - o libertate absolută de navigație pentru pavilioanele tuturor națiunilor". După o discuție dintre cele mai însuflețite, plenipotențiarii celor cinci mari puteri, la care s-a adăugat în ultimul rând și plenipotențiarul otoman, au declarat că își mențineau punctul de vedere și că Actul de Navigație, nereușind să obțină adeziunea concertului european, nu putea deveni executoriu. Reprezentantul Austriei

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
ar putea deduce din nici una din dispozițiile lor - spunea el - o libertate absolută de navigație pentru pavilioanele tuturor națiunilor". După o discuție dintre cele mai însuflețite, plenipotențiarii celor cinci mari puteri, la care s-a adăugat în ultimul rând și plenipotențiarul otoman, au declarat că își mențineau punctul de vedere și că Actul de Navigație, nereușind să obțină adeziunea concertului european, nu putea deveni executoriu. Reprezentantul Austriei și-a luat atunci angajamentul de a supune observațiile Conferinței aprecierii guvernului său, iar

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
va fi aprobat Actul Public elaborat în 1865 de către membrii Comisiei Europene și după ce se va fi decis prelungirea pentru încă cinci ani a mandatului acestei Comisii, Conferința a trecut la examinarea chestiunii privind Actul de Navigație al Comisiei Riverane. Plenipotențiarul Rusiei a remarcat atunci că baronul de Hübner ridicase împotriva modificărilor cerute la Conferința din 1858 o obiecție provenită din drepturile de suveranitate (s.a.) ale Austriei, și ar fi bine ca să fie date explicații cu privire la acest subiect. Plenipotențiarul Franței rezumă

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
Comisiei Riverane. Plenipotențiarul Rusiei a remarcat atunci că baronul de Hübner ridicase împotriva modificărilor cerute la Conferința din 1858 o obiecție provenită din drepturile de suveranitate (s.a.) ale Austriei, și ar fi bine ca să fie date explicații cu privire la acest subiect. Plenipotențiarul Franței rezumă astfel chestiunile de supus Curții de la Viena: ce dispoziții a luat ea pentru a modifica regulamentul (s.a.) elaborat în 1857 și pentru a reconstitui Comisia Riverană? Ce își propune ea să facă pentru îndeplinirea acestui dublu obiectiv? La

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
astfel chestiunile de supus Curții de la Viena: ce dispoziții a luat ea pentru a modifica regulamentul (s.a.) elaborat în 1857 și pentru a reconstitui Comisia Riverană? Ce își propune ea să facă pentru îndeplinirea acestui dublu obiectiv? La rândul său, plenipotențiarul Italiei a adăugat că ar fi la fel de oportun să fie întrebat guvernul austriac care ar fi, după părerea sa, intervalul de timp în care ar putea fi prezentată activitatea Comisiei Riverane, deoarece Comisia Europeană nu ar putea fi dizolvată înainte

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
strictețe. Atunci când, în ședința Conferinței de la Londra din 3 februarie 1871, lordul Granville 16, sub impulsul marilor interese ale comerțului britanic la gurile Dunării, a exprimat, timid, dorința de a vedea dându-i-se Comisiei Europene caracterul unei instituții permanente, plenipotențiarii Austro-Ungariei au fost primii care s-au opus și care au declarat că nu puteau consimți decât la prelungirea limitată a termenului stabilit anterior. Este deci peremptoriu, dacă ne referim la circumstanțele care au prezidat la instituirea unei Comisii Europene

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
lor, vrând să determine printr-un Act Public drepturile și obligațiile pe care noua stare de lucruri stabilite pe Dunăre le-a creat pentru diferiții interesați și mai ales pentru toate pavilioanele care practică navigația pe fluviu, și-au numit plenipotențiarii ... care au convenit următoarele dispoziții". Acest act, care a fost supus aprobării puterilor reunite la Conferința Internațională de la Paris și sancționat de ea în ședința din 28 Martie 1866, conține mai multe dispoziții importante, între care noi o găsim pe

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
de perfectă egalitate cu celelalte puteri (s.tr.). Ea nu cere să se discute la Londra chestiuni străine de interesele sale. Însă în toate chestiunile atingând navigația pe Dunăre, delegatul ei trebuie să aibă un drept egal cu al altor plenipotențiari. România nu va putea accepta o poziție inferioară sub acest raport. Ea nu se va duce în fața conferinței pentru a aduce plângeri, pentru a formula doleanțe și a aștepta apoi la ușă verdictul areopagului european. Dacă nu i se va

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
militar austriac. Aghiotant al mareșalului-prinț Schwarzenberg (1818), însărcinat cu misiuni în Grecia și Levant (1828), apoi la Roma (1831- 1832); însărcinat cu misiunea negocierii păcii între Mehmet-Ali, pașa rebel al Egiptului și sultanul Mahmud al II-lea, în 1833. Ministru plenipotențiar în Grecia (1834-1849) și ambasador la Berlin (1849). Delegat, apoi Președinte al Dietei germanice de la Frankfurt (1853-1854). Internunțiu (1855), apoi ambasador al Austro-Ungariei la Contantinopol (1867-1870). În plan militar, o importantă realizare a sa a fost aceea când, în calitate de Șef

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
i-a înfrânt, separat, pe fiecare dintre ei, la Ligny și Quatre-Bras, el nu a reușit să împiedice joncțiunea celor doi, care l-au înfrânt decisiv la Waterloo, la 18 iunie 1815. Apoi Wellington a negociat cu succes, cu ceilalți plenipotențiari, revenirea Bourbonilor pe tronul Franței, prin persoana regelui Ludovic al XVIII-lea și plecarea trupelor de ocupație din Franța. La 8 octombrie 1818, la Aix-la-Chapelle, aliații au semnat ordinul de evacuarea a trupelor străine din Franța. Intrând în viața politică

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
plecarea trupelor de ocupație din Franța. La 8 octombrie 1818, la Aix-la-Chapelle, aliații au semnat ordinul de evacuarea a trupelor străine din Franța. Intrând în viața politică, Wellington a activat în Camera Lorzilor, în rândurile conservatorilor ("Tory") și a fost plenipotențiar al Marii Britanii la Congresul de la Verona din 1822. În 1826, premierul reformator George Canning l-a însărcinat pe Wellington să se deplaseze la St. Petersburg pentru a-l felicita pe noul țar Nicolae al II-lea pentru înscăunare, el având

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
20 de ani, să se deplaseze la Londra pentru a obține intervenția Marii Britanii la cauza poporului polonez. Fiu natural al lui Napoléon I și al contesei poloneze Maria Walewska, a avut o fulminantă carieră politică și diplomatică, după cum urmează: ministru plenipotențiar în Uruguay și în Argentina (1847); ministru plenipotențiar la Florența (1849) și Neapole (1850); ambasador al Franței la Londra (1851-1855); ministru al Afacerilor Străine (1855-1860); senator (1856-1865) și ministru de stat (1860-1863); deputat și președinte al Corpului legislativ (1865-1867); din

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
pentru a obține intervenția Marii Britanii la cauza poporului polonez. Fiu natural al lui Napoléon I și al contesei poloneze Maria Walewska, a avut o fulminantă carieră politică și diplomatică, după cum urmează: ministru plenipotențiar în Uruguay și în Argentina (1847); ministru plenipotențiar la Florența (1849) și Neapole (1850); ambasador al Franței la Londra (1851-1855); ministru al Afacerilor Străine (1855-1860); senator (1856-1865) și ministru de stat (1860-1863); deputat și președinte al Corpului legislativ (1865-1867); din nou senator (1867-1868). A fost plenipotențiar al Franței

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
1847); ministru plenipotențiar la Florența (1849) și Neapole (1850); ambasador al Franței la Londra (1851-1855); ministru al Afacerilor Străine (1855-1860); senator (1856-1865) și ministru de stat (1860-1863); deputat și președinte al Corpului legislativ (1865-1867); din nou senator (1867-1868). A fost plenipotențiar al Franței la Congresul de la Paris (februarie-martie 1856), la sfârșitul căruia a fost elaborat Tratatul de la Paris (30 martie 1856), care a reglat "Problema Orientală" după Războiul Crimeii. A fost, de asemenea, semnatar al tratatului de alianță din 15 aprilie

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
1804-1884), diplomat britanic. Fiu al baronului lord Cowley și nepot al ducelui de Wellington. Atașat la Viena (1824), apoi ministru pentru cantoanele elvețiene confederate (1848) și pentru Confederația Germanică la Frankfurt (1851). Ambasador al Marii Britanii la Paris (1852-1867). A fost plenipotențiar al Regatului Unit la Congresul de la Paris (februarie-martie 1856), la sfârșitul căruia a fost elaborat Tratatul de la Paris (30 martie 1856), care a reglat "Problema Orientală" după Războiul Crimeei. A fost semnatar al tratatului de alianță din 15 aprilie 1856

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
în slujba prințului Schwarzenberg, care îl va folosi în diverse misiuni externe, cea mai importantă fiind cea de la Paris, în 1849. În 1850 devine ambasadorul Austriei la Paris, iar în 1854 este înnobilat conte (până atunci fusese baron). A fost plenipotențiarul Austriei la Congresul de la Paris (februarie-martie 1856) și semnatarul Tratatului de Pace din 10 martie 1856. Adversar neîmpăcat al unificării Italiei și Unirii Principatelor Dunărene. În 1859 a fost numit prefect de poliție, dar, din cauza neînțelegerilor avute cu contele Agenor

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
parte activă la negocierea Tratatului de Pace de la Praga, în urma războiului pruso-austriac, câștigat de Prusia. Însărcinat cu afaceri la Berlin (1866-1868), apoi la Atena, unde a pregătit vizita împăratului Franz Joseph. Ambasador la Roma (1877-1879), Haymerle a fost al treilea plenipotențiar al Austro-Ungariei la lucrările Congresului de la Berlin, din vara anului 1878. Devenit ministru al Afacerilor Străine în anul 1879, i-a succedat în acest post important contelui Gyula Andrássy și a continuat linia politică a acestuia, de consolidare a antantei

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
al Coloniilor. Vreme de 35 de ani, lordul Granville a fost cancelarul Universității din Londra. În A.F. Frangulis (coordonator), op. cit., pp. 416-417. 17 Camille Barrère. Pierre-Eugène-Camille Barrère (1851-1940). Diplomat francez. Delegatul Franței în Comisia Europeană a Dunării (1880). Ministru plenipotențiar (1882), calitate în care a semnat, la Galați, în anul 1882, Actul Adițional la Actul de Navigație din 1865. Plenipotențiar la Conferința de la Londra (1883), care a reunit reprezentanții puterilor semnatare ale Tratatului de la Berlin, pentru a se înțelege asupra

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
op. cit., pp. 416-417. 17 Camille Barrère. Pierre-Eugène-Camille Barrère (1851-1940). Diplomat francez. Delegatul Franței în Comisia Europeană a Dunării (1880). Ministru plenipotențiar (1882), calitate în care a semnat, la Galați, în anul 1882, Actul Adițional la Actul de Navigație din 1865. Plenipotențiar la Conferința de la Londra (1883), care a reunit reprezentanții puterilor semnatare ale Tratatului de la Berlin, pentru a se înțelege asupra deciziilor de luat în virtutea articolului 54 ale acelui tratat (13 iulie 1878) și asupra executării articolului 55 privind navigația pe

Chestiunea dunăreană la Conferința de la Londra: viziunea unui tânăr diplomat by -Emanoil Porumbaru (2016) [Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]