1,535 matches
-
pierde la Heliade Într-o savantă mitologie creștină În care viziunea căderii este sistematic urmată de aceea a ascensiunii, zborului. LÎngă funcția creatoare, există și funcția recuperatoare a poeziei. Ea trebuie să re-măduleze universul și să dea omului sentimentul de plenitudine și fericire pe care l-a pierdut. În viziunea evanghelică a lui Ion Heliade Rădulescu, asta se traduce prin dorința de a Înfățișa „starea adamiană” a omului, corespunzătoare evului de aur, În contrast cu aceea pustie și chinuită a omului care trăiește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
omului care trăiește În evul de cremene. Acestei viziuni, trase din Biblie și din marile poeme metafizice, Îi corespunde un mare proiect liric. Proiectul stă sub o dublă obsesie: aceea a golului și a ordinei care, prin opunere, angajează tema plenitudinii și tema informului. Spre deosebire de Hugo, pentru care punctul de plecare este haosul („la originea lumii după Hugo, și la originea propriei creații verbale [...] se plasează o figură cu un statut În mod vizibil oniric: haosul”, Jean Pierre Richard), În imaginarul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu poate fi, În planul profan al filologiei, decît latinitatea. Starea adamiană a limbii este aceea din preajma limbii de origine. Iată cum am putea explica erezia lingvistică a lui Heliade. Întoarcerea la izvoarele latine este o Întoarcere la starea de plenitudine și puritate a spiritului din preajma Omnipotenței. În Sfînta cetate, care după unii comentatori ar fi o Încheiere a poemului Anatolidei, Heliade dezleagă din nou fantezia lui aeriană. Cetatea ideală, rezidență a Mirelui-popol, este o „tindă cerească” ce unește tot ceea ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
templul familiei. În el oficiază mama care-și alăptează, ca În scena sacră, pruncul, În timp ce de sus, dintr-un triunghi, privește ochiul ocrotitor al Părintelui. Heliade se abandonează acestei reverii a voluptății conjugale cu sentimentul că participă la recuperarea, unei plenitudini pierdute. O datorie care se transformă Într-o bucurie mistică. Recapitulînd, putem spune că Ion Heliade Rădulescu pune totdeauna Într-un poem mai multe teme (de la cosmologie la ideologie), În discursul său fiind mereu mai multe discursuri, inabil anvelopate. Latura
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Între lumea reală și lumea ce nu se vede. Este momentul unei revelații: semnele „altei lumi” ies la suprafață, un proces obscur („o muncă”) Înviază În fiecare sunet, granițele dintre planurile existenței dispar, natura Își recapătă, sub protecția misterului nocturn, plenitudinea, unitatea ei. Este momentul În care pătrunde vijelios istoria În spațiul reveriei. Trecutul pune stăpînire pe scena lirică. Prezentul este ocrotit de lumina zilei, noaptea este acaparată de imaginile trecutului. În Adio la TÎrgoviște, acul ceasornicului arată Începutul zilei, cînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inima-mi bate: aceasta este ea”. Acesta este momentul inaugural, și cel mai puternic liric, al iubirii În poemele lui Gr. Alexandrescu. De el se leagă o promisiune de fericire. Figura așteptării este, În fond, o figură a promisiunii de plenitudine, a speranței de salvare. „Nădăjduiesc Într-Însul”, zice poetul, În meditațiile lui reci despre amor. Starea de plenitudine este Însă scurtă, extazul se concentrează Într-un minut: „minutul cel Încîntat”, „minutul cel dorit” (Nu, a ta moarte...). Înainte de acest minut
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poemele lui Gr. Alexandrescu. De el se leagă o promisiune de fericire. Figura așteptării este, În fond, o figură a promisiunii de plenitudine, a speranței de salvare. „Nădăjduiesc Într-Însul”, zice poetul, În meditațiile lui reci despre amor. Starea de plenitudine este Însă scurtă, extazul se concentrează Într-un minut: „minutul cel Încîntat”, „minutul cel dorit” (Nu, a ta moarte...). Înainte de acest minut fericit este așteptarea, după el reapare soarta geloasă („jaluză d-al meu bine făcu nenorocirea un semn și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tremurător al femeii. Dar și acest curaj este o faptă a trecutului: „Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simț că svîcnește, Focul din sînu-ți arde În ea.” Un extaz retrăit, o plenitudine ce vine din amintire, un minut pe care l-a Înghițit deja timpul și-l „muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, a zilii domnitor? La patrie, În lume, la tot ce pătimește, Nimic nu ești dator?” Figura contestației (figura promisiunii ratate și a aspirației spre altă formă de plenitudine: sentimentul datoriei, de pildă, sau alte patimi demne de o inimă bărbătească!), contestația, zic, mai apare o dată, Într-un limbaj mai calm. Este contestația de după consumarea crizei erotice. O izbăvire tristă, o pace mohorîtă. Îndrăgostitul și-a regăsit „dreapta gîndire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este și altceva decît un element de comparație: este un obiect liric, un obiect de contemplație, un peisaj interior. Peisajul Începe prin a fi un cadru: scenă de cruzime pasională, mijloc de evaziune, spațiul unde erosul află un regim de plenitudine. Marea este, În fine, și locul unde se sfîrșește, de regulă, aventura: mormîntul Îndrăgostiților fugari. TÎnăra sultană Leili fuge pe mare cu Ali-bei și moare, bucuroasă, cînd află că moartea poate s-o unească În eternitate cu dulcele-i amant
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Murmurul apei invită, spune chiar poetul, la „dulce moliciune”. Privind luna ce se Înalță și danturile albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu, iar viciul caută tonurile stinse, concupiscente. Edenul bolintinean este plin de grații obosite din cauza abundenței. Obiectele Își pierd vigoarea matinală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
albei baiadere, sultanul se Îmbată de o „dulce desfătare”. Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu, iar viciul caută tonurile stinse, concupiscente. Edenul bolintinean este plin de grații obosite din cauza abundenței. Obiectele Își pierd vigoarea matinală, farmecul prospețimii. Privirea le Învăluie complice, privirea le adoră și, cum ziceam, le corupe prin exaltarea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
două atribute pe care poetul le cere feminității: inocența și capacitatea de a Îmbăta sufletul. Fața poate fi Înșelătoare, ochiul este Însă mereu loial: el traduce exact combustia interioară, starea, natura pasiunilor. Pentru a fi complet, pentru a da sentimentul plenitudinii, erosul trebuie să atingă, prin inocență, treapta magicului. Efectul imediat este beția dulce („și amorul magic ne Îmbată dulce”), răsfățul acela viclean pentru că este ambiguu: o exaltare a grației, un joc al inocenței, dar și o subtilă perversitate, o Întîrziere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de referință și obiect de meditație lirică: loc de refugiu, obiect, În fine, de adorație, imagine a fecundității și armoniei naturale. Lunca este, În lumea materiei, ceea ce este cabinetul În existența frigurosului, comodului Alecsandri: un spațiu privilegiat. Satisface sentimentul de plenitudine pe care poetul Îl reclamă mereu cînd se află În mijlocul naturii. O plenitudine a liniștii și siguranței. Lunca reprezintă natura domesticită, simpatică: un veritabil tranchilizant pentru spirit. Ea ne Învață limba coexistenței pașnice În universul material: „Sus, paingul pe un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de adorație, imagine a fecundității și armoniei naturale. Lunca este, În lumea materiei, ceea ce este cabinetul În existența frigurosului, comodului Alecsandri: un spațiu privilegiat. Satisface sentimentul de plenitudine pe care poetul Îl reclamă mereu cînd se află În mijlocul naturii. O plenitudine a liniștii și siguranței. Lunca reprezintă natura domesticită, simpatică: un veritabil tranchilizant pentru spirit. Ea ne Învață limba coexistenței pașnice În universul material: „Sus, paingul pe un frasin, urzind pînza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ea se mulțumește cu sentimentul unei comuniuni bonome În natură. Lunca este o natură fericită. Nu cunoaște contestația pentru că nu cunoaște contradicția. N-are forțe rebele, În teritoriul ei nu există goluri, rupturi care să primejduiască sensul acestei comuniuni și plenitudini. Lunca este și un spațiu erotic. Eminescu cheamă femeia În mijlocul codrului, Alecsandri o invită (vom arăta mai tirziu) În luncă la o partidă de șoapte, de cîntece Îngînate și de bocete line. În interiorul luncii se află și balta. Romanticii cîntă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante. * Alecsandri găsește energii proaspete să celebreze apariția luminii și renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pămîntul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cîntări!” În poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric este acaparat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se despart) ce stă ambiguu la frontiera dintre simulare și senzația reală de stingere. Conachi se grăbește să Îmbrățișeze o idee mare, răspîndită În poezia erotică a evului mediu: unirea eternă În moarte. Este mitul tristanian al pasiunii care află plenitudine și liniște În transcendent. Nu-ți vine să crezi că ipocritul boier moldav Împinge libovul lui spre o asemenea metafizică: „Amar nouă, ce durere ne arde și ne topește, Noi murim, și lumea toată nimic nu ne folosăște! Nu-i
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zulnie, eu nu mi-oi schimba cuvîntul”). Traduse În gramatica afecțiunii, timpurile lui Conachi sînt următoarele: prezentul (timpul durerii, al absenței, al fugii; timpul bocetului, timpul prefăcătoriei, seducției și timpul scriiturii); trecutul, care, de regulă, este timpul petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul prin care vorbește eternitatea și se exprimă absolutul: iubirea va fi veșnică, chinul nu mă va
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vărul Cartof, Loboda, Știrul, Dovleacul, Salata, Manila, Piersica, Pepinile, Urzica și, cu toate acestea, impresia este de abstracțiune pentru că simțul liric este covîrșit de simțul moral. Lipsește implicarea În materie, lipsește acea spaimă obscură față de anumite elemente și sentimentul de plenitudine și siguranță față de altele. Pentru Pann toate obiectele sînt la fel. Numai virtutea sau viciul (prin omologare cu natură umană) le-ar putea diferenția. Unde reușește el este În portretul moral. Iată pe acela al femeii senile și rele: „O
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Întristare. Petrecerea În singurătate. „Valea tristă” și sentimentul securității. O evaziune și un eșec. VI. Ion Heliade Rădulescu. Trei verbe esențiale: a crea, a plasma, a edifica. Impaciența și lăcomia acumulării. Poezia Începe cu treapta zero a existenței. Tema plenitudinii, tema informului. Nevoia de ordine. Scrisul ca datorie sacră. Figura Părintelui și abolirea complexelor. Obiectul supradimensionat. „Sublimul În cele dinafară”. Un obiect poetic „În sfadă” și un subiect „În volbură”. Adorația și greața față de lucruri. Discursul unui poem: O noapte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la o mai bună înțelegere a condiției umane înstrăinate”. Una din interogațiile filosofului francez vizează modul în care am putea trăi sentimentul solitudinii, al instabilității și indigenței ființei noastre? Răspunsul pe care autorul Jurnalului metafizic ni-l oferă este experiența plenitudinii. Suferința cauzată de neliniște este datorată raportării la plenitudine, în afara căreia experiența a ceea ce ne lipsește ar fi de neconceput. Experiența interioară este nu numai sursa revelatoare a ființei, ci ea se arată învestită cu dimensiunea transcendenței - sentimentul unei plenitudini
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
Una din interogațiile filosofului francez vizează modul în care am putea trăi sentimentul solitudinii, al instabilității și indigenței ființei noastre? Răspunsul pe care autorul Jurnalului metafizic ni-l oferă este experiența plenitudinii. Suferința cauzată de neliniște este datorată raportării la plenitudine, în afara căreia experiența a ceea ce ne lipsește ar fi de neconceput. Experiența interioară este nu numai sursa revelatoare a ființei, ci ea se arată învestită cu dimensiunea transcendenței - sentimentul unei plenitudini eterne și imuabile, realizarea valorii, măntuirea spirituală, presupun tocmai
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
plenitudinii. Suferința cauzată de neliniște este datorată raportării la plenitudine, în afara căreia experiența a ceea ce ne lipsește ar fi de neconceput. Experiența interioară este nu numai sursa revelatoare a ființei, ci ea se arată învestită cu dimensiunea transcendenței - sentimentul unei plenitudini eterne și imuabile, realizarea valorii, măntuirea spirituală, presupun tocmai acest lucru. În afara asentimentului la transcendența care ne animă, consideră filosoful francez, nu suntem și nu valorăm nimic. Analoagă experienței muzicale, transcendența oferă deschidere spre înțelesul profund al existenței, „grație căreia
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]
-
pulsul, doar în ceea ce privește ritmicitatea (ritmic-aritmic), frecvența (tahicardic-bradicardic) și amplitudinea (puls marepuls mic), medicina extrem-orientală cercetează pulsurile pe un plan mult diversificat. Studiul atent a permis descrierea a 27 de caractere ale pulsurilor în special privind: frecvența, ritmicitatea, duritatea, amplitudinea, forma, plenitudinea și amplasamentul. Pulsurile chinezești sunt în număr de 12 situate pe artera radială la nivelul unui segment de 5-6 cm, unde se ia și în mod obișnuit pulsul (ca în medicina alopatică), dar se cercetează trei niveluri și două profunzimi
IV. Diagnosticul şi tehnica examinării pacientului în medicina alternativă/alopatică. In: Fitoterapie clinică by Florina Filip ciubotaru () [Corola-publishinghouse/Science/1133_a_2097]