1,069 matches
-
problema. Îl iau pe Tom pe sus, din locul În care ședea În țarc, și mă duc cu el la masa pe care se schimbă scutecele. CÎnd isprăvim și observ că Andy se uită În continuare la mine cu ochi plini de entuziasm și de chef de discuție, mă așez dinadins lîngă Trish și Lisa și Începem să discutăm chestiuni legate de modul În care Îi Învățăm pe copii să doarmă la ore fixe. Și astfel, Îmi petrec restul după-amiezii evitînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Bineînțeles! — Tatăl tău doar n-o fi Conrad Donaldson, nu? Simt cum Îmi crește buna dispoziție și sunt sigur că pula mea n-a fost niciodată mai mare ca acum În pantaloni. — Da, zice ea, iar ochii i se măresc plini de speranță. O ticălosu! Domnul Puțoi Ticălos Cu Nasu Pe Sus În persoană! Bingo! Odrasla lui chiar aici pe tava lui Bruce Robertson! Ce mică e lumea, ce oraș mic. Dumnezeu s-o binecuvânteze pe Edina, draga reședință a Scoției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
dracu. Iar gagicuța aia sonată de Drummond Își mai bagă și ea nasu. Mă fut În joaca asta de-a soldații. Ore suplimentare la greu pe chestia asta, reține bine, mai ales cu transformarea asta docilă a budigăilor lui Toal plini de căcat moale și vâscos. Aceleași reguli se aplică și În cazul ăsta, ce pula mea. — Ultimu praf de prizat pe care-l mai am de la cretinii ăia pe care i-am prins, Îți zic Robbo, ce totală pierdere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
felul de ustensile, pe care o căra de altfel oriunde mergea să investigheze locul unei crime, Amelia Sachs păși pe coridorul îngust. Simți miros de pământ jilav și lemn putrezit. Tavanul era înțesat de pânze de păianjen, iar pereții erau plini de pete verzi de mucegai. Cum naiba să studiezi muzică într-un loc ca ăsta? Aducea mai degrabă cu decorurile descrise de Anne Rice prin cărțile pe care mama ei le citea. - Înspăimântător, o auzi pe una din polițiste, completându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe pat, mă scuz eu, și îi conduc spre zâmbetul acela radios și tânăr al său, pe care nu i-l mai văzusem de atâta vreme, zâmbetul pe care îl păstrează numai pentru străini și pentru cei care îl însoțesc plini de devotament în drumețiile sale. Ce s-a întâmplat, întreabă ei, iar el le spune pe un ton calm, ca și când s-ar fi resemnat deja, nu îmi simt picioarele, nu le pot mișca, iar mâinile, cu dificultate, și ei îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai greu, ce să îi spui, cum să o feliciți, când ziua nașterii se transformă într-o zi a despărțirii. Etile, bravo, încerc eu, am auzit că ai fost pur și simplu o eroină, iar ea mă privește cu ochi plini de mânie, a fost un coșmar, nu mă întreba nimic, se lipise de mine ca o căpușă, iar eu îi mângâi brațele osoase, într-adevăr, este îngrozitor de greu, dar cu timpul uităm, însă ea spune, ca o lipitoare se ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
are nici un sens să încercăm să ascundem acest lucru. Când ni se aduc ceștile cu cafea, eliberăm masa de camerele acelea frumoase în care nu vom locui niciodată, iar el spune, vorbește, își scoate o țigară, mă privește cu ochi plini de regrete, triști, negri, dar îndărătul cărora mijește o lumină difuză, ca și când în străfundurile ființei lui ar fi fost uitată o lumină aprinsă, iar ea îl luminează, chiar și din gura lui licărește o lumină liniștitoare, atunci arată cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sunt tăcute în dimineața aceasta, la avizier flutură programul lor din ziua aceasta, ce legătură am eu cu programul acestei zile. Trec repede prin fața lor și urc în biroul meu, fotografiile din jurul meu mă privesc provocator, holbând la mine ochi plini de ipocrizie, o fotografie cu femei frumoase însărcinate îmbrățișându-și burțile și privind împăcate pe fereastră, cum putusem suporta asta atâția ani, golesc dezgustată pereții, rup fotografiile, pe unul dintre peticele de hârtie îi scriu lui Hava un mesaj, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
noastră, care era pe deal, tunuri, pe care la plecare le-au lăsat așa cum erau, cu muniții cu tot, și au fugit. Primul rus care a intrat în casă s-a uitat în jur și a văzut că pereții erau plini de icoane, de acelea vechi cum erau în Maramureș. Avea un automat și le-a ras pe toate. Ăsta a fost primul meu contact cu rușii. Au venit după aceea niște soldați basarabeni, care ne-au ajutat să ne înțelegem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
că ar fi mult mai potrivit să începem cu franceza. După o vreme a spus că ar fi mai bine să combinăm studiul limbii și cunoașterea lumii, așa că am pornit să facem insectare. Casa lui era îngrozitoare. Toți pereții erau plini cu insectare. C.Ș.: Ai folosit ceva din datele lui în crearea unui personaj? A.B.: Foarte puțin, deși mă obsedează. Nu știu de unde să-l prind. Terminasem liceul și tot mă mai întâlneam cu el. Venea noaptea târziu, pe la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
niște ridicături de teren care s-au ridicat pe teren mai demult, În decursul istoriei. Mama Îmi face semn din mână că ea știe asta, să nu insist. Se zgribulește, Închide fereastra. Zice: - Doamne, dar crăpați mai sunt Carpații - și plini de omăăăt... - Ei sunt Munții Carpați!, zic eu, care știu geografie. Munții Carpați, ei sunt... Ei sunt foarte... Ei se numesc munții-carpați pentru că, În decursul istoriei, au căpătat o mulțime de crăpături... - Cam ca noi, refugiații, zice mama repede și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acasă mai târziu și că nu poate să bea, iar apoi să conducă. Nu v-ar veni să credeți câți din prietenii mei încă mai fac asta. Mereu li se pare că pot să conducă, apoi a doua zi sunt plini de remușcări și recunoștință că nu au fost prinși și jură că nu mai fac niciodată. E ciudat cum sunt mai încântați de faptul că nu au fost prinși decât că nu au dat peste vreun pieton nevinovat. Adam îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mare grijă să nu-și atingă buzele vopsite strident, creionate din plin. Avea degetele încărcate de inele, o poșetă veche, albă cândva, cu încuietoare nichelată. Privea plină de interes în interiorul încăperii, uneori își trecea limba peste buze, dinții îi erau plini de ruj. Dintr-odată se desprinse de lângă stâlpul rotund și porni către una dintre mese, tocmai eliberată, se opri, cercetă cu privire expertă farfuriile și, așezându-și poșeta pe suportul care era dedesubt începu să mănânce cu multă delicatețe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Reiko. — Să nu mă uiți, a zis Reiko. — N-am să te uit niciodată. — S-ar putea să nu ne mai întâlnim, dar oriunde voi fi, îmi voi aminti de tine și de Naoko. Am privit-o în ochi. Erau plini de lacrimi. Am sărutat-o fără să realizez că suntem pe peron și că cei din jur rămăseseră cu ochii pironiți pe noi. Nici nu-mi mai păsa, de fapt, de asemenea lucruri. Noi doi trăiam și nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
decît că la tine acasă e stăpînă frica, teama, pentru că "respectul" e un fel de apă de ploaie cînd e pus alături de teamă. Știa el foarte bine de ce unii, cei mai mulți, ba poate chiar toți negustorii de pe Strada Mare își scot plini de "respect" pălăria cînd trece prin dreptul dughenei lor, ba îi mai și aude "să trăiți cu respect, domnule adjutant", nu pentru că îl respectă, ci pentru că le e teamă, de el. N-au băut împreună, n-au conversat, habar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
umedă, lucie. Bătrânul întinse sumanul roșcat peste trupul gol, îl acoperi până la bărbie, după aceea se așeză lângă bulgar, cu luleaua, slobozind din clipă în clipă vălurele de fum albăstriu. Grădinarul îl privise în tăcere. Cu ochii umezi, deodată răsăriți plini de milă de sub sprâncene, acuma se uita la bătrân. Vorbea din gât privindu-l țintă, parcă-l întreba ceva. Moșneagul se îndreptă spre el: — Ce spui? Grădinarul bolborosi iar câteva vorbe și-și întoarse ochii spre mortul liniștit. Nu știu ce spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uitat în mână. O văzui zâmbind cu teamă. După aceea zâmbetul i se deschise; parcă se lumina. Făcu o mișcare îndărăt, o mișcare lină și nesimțită. Și ochii, ochii mă priveau ciudat acuma. Dintrodată aveau înțelesuri și dorinți; parcă ardeau plini de altă viață. Nu, nu era o deșteptare a simțurilor mele, asta o pot spune cu credință; nu vedeam ceea ce nu era; într-însa, în ochii ei, se deșteptase ceva, care mă tulbura, mă cucerea. Iar n-am băgat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreau, ți-o vâr pe gât... Da’ cu tine nu mai am ce face... Mai bine stăi aici liniștit lângă vatră, că eu mă duc să-mi împlinesc slujba... Boierul mi-a dat o poruncă și eu trebuie s-o plinesc... Petrișor simți o aburire de vin, o suflare pe gura gârliciului. Hangiul sta neclintit la pământ, rumenit de jarul din vatră. Trecu pe dinaintea gârliciului, deschise ușa din fund. Ș-acolo erau obloanele puse - și trei lumânări de seu ardeau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
latură a perimetrului serelor, sub poală de pă- dure, facem cunoștință cu tatăl lui Thierry. Omul pregătea pentru putrezire niște resturi vegetale, peste care urma să fie pu-se altele. Văd foarte mulți arbuști de coacăz roșu, aduși din sere. Erau plini de fructe. - Ce se întâmplă cu aceste fructe? îl întreb. - Putrezesc și ele. - De ce nu le valorificați? - Nu le cumpără nimeni. Sunt de slabă calitate. - Și de ce ați scos arbuștii? - Au trecut cei doi ani de producție. Nu mai dau
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
vindem, iar banii sunt folosiți la restaurare. - De când organizați asemenea expoziții cu vânzare? - Din anul 1989. Bun sau nu, eu mai am un obicei: atunci când pătrund într-o încăpere, mă uit pe pereți. Cum în acest vechi edificiu pereții sunt plini cu tot felul de afișe, afară de tablouri, și de foi cu înscrisuri, las frâu liber obiceiului, bun sau rău. Și peste ce credeți că dau, la un moment dat? Dau peste un nume de român: Matei Lăzărescu, șef cu restaurările
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
pe mine ’’ și așa credem că s-ar fi întâmplat. După aceasta a fugit în acea noapte prin pădure spre Odobești pe cărări și tufșiuri pe unde nu trecuseră niciodată. Pe drum a aruncat hainele, cuțitul, iar pantofii care erau plini de sânge, aruncându-i într-un WC din marginea orașului și și-a cumpărat alții noi. Din motive lesne de înțeles n-am dat numele real al autorului faptei, ci numai nșite inițiale fictive, că el n-a intrat în
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
cu copiii în timpul războiului și mulți ani după război, își avea camera ei tapisată cu flori palide, galbene la etajul la care ducea scara interioară de lemn, întortocheată ca o cochilie de melc. La parter și pe holuri pereții erau plini de sus până jos cu rafturi cu cărți în multe limbi ale pământului și undeva erau cele câteva cutii cu toate titlurile cărților, orânduite alfabetic și pe specialități, scrise și îngrijite de fiica ei, la fel cum erau ținute la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
În schimb, căci, la fel ca și doctorul Ransome, venise În lagăr fără nimic. Pe de altă parte, Jim nu vedea la ce-ar fi putut folosi tot acest echipament. Nimeni nu era destul de puternic ca să joace tenis, pantofii erau plini de găuri, iar În tigăi nu aveai ce să gătești. Stewardul de cabine era, cu toată viclenia lui, același om limitat pe care Jim Îl Întîlnise pentru prima dată În docurile de la Nantao, cu aceeași perspectivă clară dar Îngustă despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
când rămân Și soarta nu ți-e bună E trist destul că ești bătrân Și-l rogi: hai sună, sună! Îi cerți în gând, rămân iertați Așa e mama- ntotdeauna ! Poate-s extrem de ocupați, Ori sunt plecați cu luna, Sunt plini de treburi și probleme, Așa gândește-o mamă bună, Ce-așteaptă un copil s-o cheme Și telefonul nu mai sună. Eu n-am nevoie de ... nimic Vreau să-i aud atât, un pic Cum altădată mă- ntrebau: Ce faci
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
mi se fac farmece cu buruieni, ce să-mi pierd mințile din dragoste. Nu i-am spus Laurei niciodată un cuvânt de iubire, cu toate că în nopțile târzii ale Duminecilor binecuvântate, când sub mâna mea ușor mângâietoare se conturau tot mai plini sânii ei de carne tare, fecioara cobora, tremurătoare, pleoapele cu gene lungi și grele. Abia mai târziu, după ce am pierdut-o, sau mai bine zis după ce mi-am închis-o în suflet, efemer, dar pentru eternitate, am înțeles că ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]