KorAP: Find »[drukola/base=pocni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...71 >

1,760 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

ce-mi mai trecea prin minte în acel moment. „Dacă nu dau afară la prima înghițitură, găsesc obiectele pierdute și-mi recuperez geanta“, mi-am spus hotărât. Ana se retrăsese lângă perdea. Era pregătită de orice. Parcă aștepta, încordată, să pocnească pistolul și să ia startul spre mine. Probabil avea și o găleată sau un lighean la îndemână. — Asta-i, mi-am spus, cu nepăsarea celui care, oricum, nu mai are ce lăsa pe altarul demnității. Am dus paharul la gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Ester de mână, ea să nu se sprijine de brațul meu și, dincolo de toate acestea, să nu-mi scuture ea zăpada de pe umeri. I-am zâmbit înțelegător inginerului, aproape îmi venea să-mi cer scuze pentru deziluzia cu care îl pocnise revederea cu Ester. Am zâmbit de câteva ori încurajator, „Înghite hapul, n-ai ce-i face, inginere, viața e mult mai înțeleaptă decât noi“. Și m-am lăsat dus pe calea pe care, odinioară, intrau pușcăriașii. Încă erau masive zidurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Rămâi mut. Uite-așa, paca-paca-poc-poc, paca-poc-poc-paca, pum-poc-paca-pum-pum-paca.“ Bătea ritmul cu cuțitul și furculița, atingând pe rând, într-o ordine numai de el știută, farfuria, paharele, solnița, sticla, frapiera, coșul de pâine. „Iar la sfârșit fac și așa.“ Și începu să pocnească din limbă, profesional. Ieșeau niște sunete de parcă desfunda, una după alta, sticle de șampanie. Fascinat, am dat să-l imit și eu, prins de ritmul diabolic al pocniturilor lui. Limba nu mă asculta. Părea de vată, îmbibată de vin. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
prăbușirea casei“. Avea o patimă neobișnuită în felul în care mișca bățul pe perete, o ciudă pe numele ciudate bolborosite, le certa pentru nu știu ce greșeli făcute, pentru lașități neînțelese de mine și, mai ales, îl dojenea pe un oarecare bastard, pocnindu-l cu bățul: „Tu trebuia să rămâi acolo, în legea ta, în nenorocirea ta, ce-ai mai venit să le strici rosturile?“. L-am urcat cu greu pe treptele înguste, mai mult opintindu-l din spate, ca pe un balot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și tot voia să afle de ce mi-am tuns pletele și nu mai port cercei. Încerca să-mi salte fulgarinul și să mă strângă de fund. Mă feream ca o fată mare, căutând să-mi înfrâng pornirea de a-l pocni. Mă dădeam când într-o parte, când în alta, prefăcându-mă că nu-i observ insistențele. Îi țineam și diplomatul, și sacoșa cu albitură, dând să-l sprijin cât mai bine cu umărul să nu cadă. Știam că nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ușor să câștige din prostia țiganului, uite-l cum îi dă miarul babei cu papornița, de și-ar pune mintea cu ei, în trei clipite i-ar rade, mai râde puțin când vede cum Zanzibaria se ferește să n-o pocnească Pișcot ăl chior, femeia se agață de brațul lui, șantieristul dă să-l pocnească p-ăla, femeia se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
papornița, de și-ar pune mintea cu ei, în trei clipite i-ar rade, mai râde puțin când vede cum Zanzibaria se ferește să n-o pocnească Pișcot ăl chior, femeia se agață de brațul lui, șantieristul dă să-l pocnească p-ăla, femeia se lipește de spatele lui, îi simte țâțele sfredelindu-l, „d-alea țapene“, tresaltă șantieristu’, „mamă, să fie ca acu’ cu mine col’șa la tufănele, ce jaf i-aș face, mujdeială și trei reprize de picamăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
s-a spart cheful, am plecat spre casă, gândind să mă duc pe la prânz la vot. Am adormit însă în tramvai. La capătul liniei, vatmanul m-a trezit. Se lumina de ziuă. De undeva se auzea un taraf. Instinctiv am pocnit din degete, zvâcnind spre o țopăitură. N-am mai apucat să chiui. Vatmanul m-a scos afară din vagon. Un fel de șut, cu învârtitură pe loc. L-am întrebat unde am ajuns. Mi-a spus că acolo era capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
gata, dacă ești dispus, supus, totul va fi bine? Dădu iar să se repeadă la mine. Mă trăsesem în tocul ușii și îl priveam îngrozit. Se opri dintr-odată în fața mea, tocmai când ridicasem brațul și mă avântasem să-l pocnesc. Zâmbi, ca luminat de cine știe ce rază care îl străbătea chiar atunci. — Eu nu m-am spânzurat. Eu am vrut doar să trăiesc. Doar să trăiesc, asta am vrut. Le-am lăsat altora demnitatea și toate celelalte gogorițe de-astea. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

privirea. — Tu nu meritai bătaia asta, băiete. Asta-i problema prietenului tău: pariază mereu pe partea greșită. Data viitoare am să-l fut adînc, ca niciodată, și sînt sigur că vina are să fie a ta. Am crezut că mă va pocni atunci, că Îmi venise rîndul. Pentru un motiv sau altul, m-am bucurat că era așa. Am vrut să cred că loviturile aveau să mă vindece de rușinea de a nu fi fost În stare să mișc un deget pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

În grabă. Acolo se afla și o sticlă de coniac Alexandrion, cu trei degete de lichid arămiu ce se balansa ispititor Înăuntrul ei. Drumul era totuși riscant. Medicul nu se simțea Încă pe deplin restabilit. Noimann căscă și se Întinse, pocnindu-și Încheieturile degetelor. Înfășurat pe jumătate În cearșaf, stătea În brațele Sfintei Născătoare, acoperind cu șezutul său nemernic chipul zugrăvit cu atâta gingășie al Mântuitorului. Semnul se arăta a fi de rău augur. Ziua Începea prost. Și nu era marți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
doamnei Bernic ce se desfăcuse ca o floare carnivoră, toată numai spumă, toată numai zâmbet, umplând cu gemetele sale aerul jilav. După plecarea sa, În capul scării apăru pentru câteva clipe, Îmbrăcat În ținută de gală, inginerul Edward Satanovski, care, pocnind din două degete, transformă frunzele aruncate de Oliver Într-un careu de ași, după care, făcând o piruetă În fața femeii-ușă, dispăru În salonul vecin... Stând țeapăn ca un stâlp În mijlocul camerei, cu tălpile Înfipte În linoleum și aripile sprijinite de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
cu gust de căpșuni și de banană ce se umflau și dezumflau Învârtoșându-se În aer erau expirați de mult. Prin porii lor infimi ieșiră spermatozoizii minusculi ai lui Oliver, contaminând tot ce se afla În jur. Multe din baloane pocniră În timpul „actului de penitență”. Spermatozoizii plutiră asemenea unor pistrui galben-verzuliu, așezându-se Încet pe frunze, pe flori și ramuri. Chiar și apa râurilor fusese afectată de pistrui. Privind la cele ce se-ntâmplau, Oliver Își frământa În poale mâinile de teamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul s-a evaporat În neant. Dar În urma lui tot rămâne ceva. Și după un timp vezi că Începe să fâsâie din nou. E ca la hocus-pocus. Cineva se joacă cu noi. Pocnește din degete și-am apărut. Mai face o mișcare și-am dispărut. Ce ziceți de această teorie? Totu-i un coșmar. Dar nu cumva vorbesc prea mult?” „Spuneți lucruri extrem de interesante și Într-un mod deosebit de plastic... Până și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
În orice caz, nimic bun nu aștepta să vină din viitor... Stomatologul Îl privi Întrebător pe ospătar, zicând: „Desigur, prietenii mei se-nșală... Am comandat o birjă, vreau să fiu servit”. „Nici o problemă”, răsunase ospătarul. „Corso vă stă la dispoziție” - și, pocnind din degete ca un prestidigitator, chelnerul făcu să apară În fața lor o birjă. Patru cai focoși, bătând din copite, se opriră chiar În fața mesei lor. Noimann le Întinse câte o halbă. Birjarul Îi deschise portiera, Îndemnându-l să urce pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
să cumpere și o jerbă de flori și o panglică tricoloră cu inscripția: „REGRETE ETERNE. PRIETENII NU TE VOR UITA...”. La remarca lui Bikinski că pe panglici tricolore nu se fac inscripții mortuare, Noimann dădu a lehamite din mână. Birjarul pocni din bici și trăsura se puse În mișcare. „Nu mi-ați dat adresa”, strigă În urmă omul cu joben, Întorcându-și pe jumătate fața Înspre masă. „Drept Înainte”, Îl Îndrumă stomatologul. „La cimitir...” „Care?” zise omul cocoțat pe capră. „Eternitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
dintre ea și femeia-șarpe a lui Oliver era uluitoare. Amândouă posedau același cap feroce, doar corpul diferea ca Înfățișare. Unul semăna cu o spirala unei galaxii aflată În expasiune, a doua cu o lume prăbușită În propria-i nimicnicie. Birjarul pocni din bici și brișca se smulse iar din loc, scrâșnind din roți printre cioburile de sticlă mărunțite și dopurile de bere aruncate printre mese. Cravata și trabucul Început se lăfăiau Între jerbele de crini... Noimann se așeză din nou la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
În curând, În jurul frunții lui apăru ca un fel de nimb sau ca o coroniță „Împletită” din urechi de câine. Când veni ospătărița să strângă resturile de la masă, golind scrumierele de mucuri și lăsând În locul lor altele, curate, inginerul Edward, pocnind din două degete, transformă urechile de câine Într-un triplu careu de ași, iar perechile de urechi de pe pleoape le acoperi cu doi șeptari, unul de caro, altul de treflă. Chelnerița scoase un strigăt ascuțit, scăpă tava și cârpa jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
semnul crucii. Femeia izbucni din nou În râs, Înmuindu-și buzele rujate strident În spuma ce se prelingea fără voia ei din halbă. Noimann nu mai știa exact cum Începuse „spectacolul” iluzionist. Ținea minte doar că la un moment dat, pocnind din nou din cele două degete, inginerul Edward, Îmbrăcat acum Într-un frac negru și purtând pe cap un turban de culoarea peruzelei, făcu să apară deasupra mesei o tavă și un iatagan strălucitor, pe care, prinzându-l cu mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
În cazul de față era vorba de doi Adami. Medicului i se păruse destul de amuzantă povestea, astfel că, găsind În incintă o tavă plină de fructe, se apucase s-o Împodobească pe noua Evă cu ele. Ținea minte că, tot pocnind din degete și ridicând unul după altul strugurii și merele, vișinele și portocalele și fragii și șerbetul, inginerul făcuse să zboare veșmintele de pe trupul plin de vinișoare sinilii al Însoțitoarei lor, gătindu-l ca pe o bacantă. De fapt, medicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
ce palpita În beznă. Gemetele celor trei se contopiră Într-o arie ambiguă, În care sunetele emise de cele trei guri erau acompaniate de cele ițite de alte orificii. Sus-jos, stânga, dreapta. Sus-jos, stânga, dreapta. Și tot așa. Falangele degetelor pocneau. Gingiile clefăiau. Dinții clănțăneau În gură. Sus-jos. Stânga, dreapta. Ritmul se Întețea. Se aflau acum toți conectați la aceeași priză. Ritmul devenea halucinant. Și deodată morișca de trupuri se opri din opinteli. O străfulgerare de lumină și apoi beznă. Tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
aduce multe neplăceri...” Mesenii râseră. Dar medicului vorba aceasta i se Înfipse ca un cui În inimă. Asta cu atât mai mult cu cât Satanovski se oferi să prezinte un alt spectacol de prestidigitație. Și, fără să mai lungească vorba, pocnind din degete, inginerul făcu să se desfășoare În fața lor un covor roșu lat de un metru, cu franjuri aurii pe margini, pe care apăru mărșăluind țanțoș un picior de lemn Îmbrăcat În frac, cu papion, cămașă albă și manșete, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
ca la mahmureală. Alcoolul s-a dus, dar visele rămân. Așa și-aici. Fâsul s-a evaporat În neant. Dar În urma lui tot rămâne ceva. Și după un timp vezi că Începe să fâsâie din nou. E ca la hocus-pocus. Pocnește din degete și-am apărut. Mai face o mișcare și-am dispărut... trăim ca-ntr-un coșmar. Suntem, la urma urmei, cu toții niște fetuși expulzați În necunoscut. Un pântece ne germinează, altul ne digeră și asta-i cam tot. Însăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618

buzunarul pantalonilor și fixându-și geanta Hermès În spatele motocicletei. Hai să-i dăm drumul, da? Oamenii au nevoie de mine În momentul ăsta. Încălecă motocicleta și catadicsi să se uite la mine. Ei? Pe moment am rămas mută, până când a pocnit efectiv din degete. Hai, scumpo, e momentul să iei o decizie. Vii sau nu? Nu e așa de greu. Aseară nu erai deloc nehotărâtă... Întotdeauna nutrisem fantezia clasică de a avea un motiv real ca să plesnesc un mitocan peste față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
cu mâna Elisei și i-am urmat pe Philip și Sonja spre intrarea din față, simțindu-mă ca fetița rotofeie și stângace a unui cuplu de atleți olimpici. Hei, băiete, cheamă-ne un taxi, te rog, Îi strigă Philip portarului, pocnind din degete fără vreo direcție anume. Fără Îndoială, era un gest insuportabil, dar având În vedere că tipul se purtase cu noi ca un cretin, mi s-a părut perfect acceptabil. Asta până când, la o privire mai atentă, mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]