907 matches
-
fost pus în practică la acel moment. Abia în anul 1871, după reluarea demersurilor de către comercianții din Romanați, a fost adoptată Legea fondării orașului Corabia la 30 noiembrie/11 decembrie 1871, lege prin care se acordau viitorului oraș 500 de pogoane pentru construcția de locuințe și utilități publice și se stabilea edificarea noului port pe malul Dunării. La Corabia armata română a trecut Dunărea în 1877 pentru a angaja lupte cu trupele turcești în cadrul Războiului de Independență. Mărturie stau monumentele din
Corabia () [Corola-website/Science/297007_a_298336]
-
aprilie 1837 de epistatul Constantin Doicescu și înaintată Ocârmuirii județului Ialomița, aflăm că în acel an din cele 125 de familii ale Sloboziei 91 erau de țigani. Satul Slobozia avea în acel an 612 locuitori, erau lucrate 1.360 de pogoane de pământ (se cultivau numai grâu, porumb, orz și mei) și se aflau în proprietatea locuitorilor 161 de cai, 447 boi, 195 vaci, 672 oi, 8 capre, 161 de râmători și 205 stupi de albine. Legea organizării comunelor urbane și
Slobozia () [Corola-website/Science/296947_a_298276]
-
Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,55%). Pentru 3,63% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În 1902, comuna Țintești făcea parte din plasa Câmpului din județul Buzău și era formată din cătunele Țintești și Pogoanele Mici, cu o populație de 870 de locuitori; în comună funcționau o școală și o biserică. Satul Pogoanele Mici (astăzi, Pogonele) a fost înființat în 1863, când foștii clăcași au cumpărat pământ pe moșia lui Grigore Hrisoscoleu. Pe atunci, satul
Comuna Țintești, Buzău () [Corola-website/Science/301049_a_302378]
-
cunoscută apartenența confesională. În 1902, comuna Țintești făcea parte din plasa Câmpului din județul Buzău și era formată din cătunele Țintești și Pogoanele Mici, cu o populație de 870 de locuitori; în comună funcționau o școală și o biserică. Satul Pogoanele Mici (astăzi, Pogonele) a fost înființat în 1863, când foștii clăcași au cumpărat pământ pe moșia lui Grigore Hrisoscoleu. Pe atunci, satul Maxenu forma o comună de sine stătătoare, cu 900 de locuitori, aflată în aceeași plasă. La Maxenu funcționa
Comuna Țintești, Buzău () [Corola-website/Science/301049_a_302378]
-
de Sus. La 1864 satul făcea parte tot din comuna Popești-Palanga și avea 56 de familii de clăcași, dintre care 6 familii fruntașe care au fost înproprietărite cu câte 11 poboane fiecare, 44 de familii mijlocașe, împroprietărite cu câte 7 pogoane și 19 prăjini, iar 6 pălmași cu câte 498 de stânjeni pătrați. La fiecare li s-a dat loc de casă și de grădină, iar satul a fost dat la linie 1, toate gospodăriile fiind mutate pe o parte și
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
Teleorman; 13. Mihalache Stancu Popescu din comuna Tecuci-Calinderu, jud. Teleorman; 14. Delimitații din 1864 în moșia Tătărăștii de Sus, domiciliați în cătunul Porcărești din comuna Bucov-Adunați. În satul Purcărești, la 1864 s-au împroprietărit 6 locuitori fruntași cu câte 11 pogoane și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
din 1864 în moșia Tătărăștii de Sus, domiciliați în cătunul Porcărești din comuna Bucov-Adunați. În satul Purcărești, la 1864 s-au împroprietărit 6 locuitori fruntași cu câte 11 pogoane și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de pogoane și două prăjini și jumătate. <Locuitorii din cătunul Purcărești care fac
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
din comuna Bucov-Adunați. În satul Purcărești, la 1864 s-au împroprietărit 6 locuitori fruntași cu câte 11 pogoane și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de pogoane și două prăjini și jumătate. <Locuitorii din cătunul Purcărești care fac hotărnicia actuală se învecinează cu proprietatea Tătărăști a doamnei Câmpineanu pe
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de pogoane și două prăjini și jumătate. <Locuitorii din cătunul Purcărești care fac hotărnicia actuală se învecinează cu proprietatea Tătărăști a doamnei Câmpineanu pe latura despre miază noapte și pe latura despre miază zi a terenurilor de hrană ale locuitorilor. Noi am
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
colț dintre drumuri de unde urmând aceeași direcție la depărtare de 123 metri și 50 cm. Ajunge în măgurița făcută de noi acum în malul stâng al gârlei Bucov pe plan nr. 9. (În această parcelă s-a găsit lipsă 34 pogoane <cutropite> de arendașii d-nei Proprietărese.) În legătură cu vecinătatea locului bisericii din Bucov, de față cu epitropii bisericii, Gheorghe Nicolau și Gheorghe Ionescu, primul învățător și al doilea comeciant, s-a trasat următorul hotar: <începând din măgura mare din malul stâng al
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
subversivă a arendașului Constantin Bogdan și cupiditatea organelor din administrația județului Argeș au făcut ca cele 123 de familii din Stroești să nu beneficieze de „"claca mare"”, prin eliminarea de la împroprietărire a „"treimii proprietății"” situată în lunca văii Vâlsanului, 279 pogoane și 16 prăjini de teren foarte productiv și prin scoaterea din circuitul agricol a Șoptanei, peste 100 de pogoane, și considerarea acesteia drept izlaz. În anii 1878 - 1880, după Războiul de Independență, au fost împroprietăriți 15 însurăței și școala cu
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
din Stroești să nu beneficieze de „"claca mare"”, prin eliminarea de la împroprietărire a „"treimii proprietății"” situată în lunca văii Vâlsanului, 279 pogoane și 16 prăjini de teren foarte productiv și prin scoaterea din circuitul agricol a Șoptanei, peste 100 de pogoane, și considerarea acesteia drept izlaz. În anii 1878 - 1880, după Războiul de Independență, au fost împroprietăriți 15 însurăței și școala cu 123 de pogoane în țarină și vatra satului, ceea ce reprezenta 43,19 % din „"treimea proprietății"”. Legea pentru vânzarea unor
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
prăjini de teren foarte productiv și prin scoaterea din circuitul agricol a Șoptanei, peste 100 de pogoane, și considerarea acesteia drept izlaz. În anii 1878 - 1880, după Războiul de Independență, au fost împroprietăriți 15 însurăței și școala cu 123 de pogoane în țarină și vatra satului, ceea ce reprezenta 43,19 % din „"treimea proprietății"”. Legea pentru vânzarea unor părți din bunurile statului, din 8 aprilie 1881, deschide calea spre soluția definitivă pentru stroeșteni. La 16 ianuarie 1885, Secretarul general al Ministerului Agriculturii
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
Căldărăști (în trecut, și Trandafiru) este o localitate componentă a orașului Pogoanele din județul Buzău, Muntenia, România. Prima atestare documentară a satului datează din 1550. În registrele vigesimale ale Brașovului, un cetățean din Căldărăsti este înregistrat cu un transport în valoare de 800 aspri. În trecut, satul purta și numele de "Trandafiru
Căldărăști, Buzău () [Corola-website/Science/300800_a_302129]
-
de ani. În 1899 el avea însă o școală cu 47 de elevi (din care 2 fete) și o biserică. În 1925, Anuarul Socec arată cum comuna avea 1385 de locuitori. În 1950, comuna Căldărăști a fost inclusă în raionul Pogoanele din regiunea Buzău și apoi (după 1952) în raionul Buzău din regiunea Ploiești. În 1968, comuna a fost desființată, iar satul a fost inclus în comuna Pogoanele, care a devenit oraș în 1989.
Căldărăști, Buzău () [Corola-website/Science/300800_a_302129]
-
avea 1385 de locuitori. În 1950, comuna Căldărăști a fost inclusă în raionul Pogoanele din regiunea Buzău și apoi (după 1952) în raionul Buzău din regiunea Ploiești. În 1968, comuna a fost desființată, iar satul a fost inclus în comuna Pogoanele, care a devenit oraș în 1989.
Căldărăști, Buzău () [Corola-website/Science/300800_a_302129]
-
1872”). Într-o monografie a satului Corbu, alăturat, la nord, localității Casota, realizată în 1944 de către invățătorul Ion Vișan, se face referire la testamentul lui Procopie Casotta din data de 2 decembrie 1905, prin care acesta donează întreaga moșie (4150 pogoane teren arabil, din care 10 pogoane pădure tânără) Prefecturii Buzău sau Eforiei Spitalelor Civile din București, cu obligația ca, din uzufructul proprietății, să se construiască un spital și o școală. Eforia Spitalelor Civile din București a admis donația și a
Casota, Buzău () [Corola-website/Science/300801_a_302130]
-
Corbu, alăturat, la nord, localității Casota, realizată în 1944 de către invățătorul Ion Vișan, se face referire la testamentul lui Procopie Casotta din data de 2 decembrie 1905, prin care acesta donează întreaga moșie (4150 pogoane teren arabil, din care 10 pogoane pădure tânără) Prefecturii Buzău sau Eforiei Spitalelor Civile din București, cu obligația ca, din uzufructul proprietății, să se construiască un spital și o școală. Eforia Spitalelor Civile din București a admis donația și a realizat ambele prevederi testamentare. Mai multe
Casota, Buzău () [Corola-website/Science/300801_a_302130]
-
Comuna se află în sud-estul județului, în Câmpia Călmățuiului, pe malul drept al râului Călmățui. Lângă satul Luciu se află lacul Luciu. Prin vestul comunei, prin satul Caragele, trece șoseaua județeană DJ203I, care leagă comuna de (DN2B) spre nord și Pogoanele (DN2C) spre sud, și mai departe de nordul județului Ialomița. Din DJ203I, la Caragele se desprinde șoseaua județeană DJ214A, care leagă comuna spre est de Largu și Rușețu. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Luciu se ridică la locuitori
Comuna Luciu, Buzău () [Corola-website/Science/300822_a_302151]
-
școală cu 37 de elevi și o biserică. În 1925, cele două comune se găseau în aceeași configurație și în aceeași plasă, comuna Luciu având 1113 locuitori, iar Caragele cu 860. În 1950, cele două comune au fost arondate raionului Pogoanele din regiunea Buzău și apoi (după 1952) raionului Buzău din regiunea Ploiești. În 1968, comuna Caragele a fost desființată și inclusă în comuna Luciu, care a fost arondată județului Buzău, reînființat. Două obiective din comuna Luciu sunt incluse pe lista
Comuna Luciu, Buzău () [Corola-website/Science/300822_a_302151]
-
României, sunt emblematice. Până la un punct, ctitoriile surori ale căpitanului Mănăilă, Bordești și Recea, au avut un destin similar: au fost închinate altor mănăstiri, exploatate, distruse și părăsite de monahi. Mănăstirea Bordești, înzestrată de căpitanul Mănăilă cu peste 40 de pogoane de vie, a fost închinată de fii acestuia Episcopiei Buzăului, iar către sfârșitul secolului XVIII, Episcopia a închinat-o Schitului Băbeni, care a exploatat bogățiile moșiei și a ignorat necesitățile monahilor și ale construcțiilor. La sfârșitul secolului XIX, totul era
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
Domnesc” citat mai sus era prevăzută și obligația expresă ca „inginerul județului” să creeze un sat modern, sistematizat, cu ulițe drepte și paralele cu șoseaua națională care străbate satul. În centrul satului trebuia să se rezerve un teren de 4 pogoane pentru o viitoare construcție de interes public. Pe acest teren se află acum Primăria a cărei construcție a fost finalizată în 1942, la 17 ani de la declararea comunei Ștefan cel Mare. Primele case au fost construite din „ceamur pe furci
Ștefan cel Mare, Vaslui () [Corola-website/Science/301916_a_303245]
-
relativ noi fiind construite sau refăcute după 1950. Satul a fost electrificat în anul 1964, cetățenii contribuind cu 80% din valoarea devizului, restul de 20% fiind participarea statului. Tot prin decretul domnitorului Carol I, viitoarei biserici i se rezervau 17 pogoane de pământ, iar viitorului învățător și școlii, tot 17 pogoane. Din 1878 și până în 1939, enoriașii s-au dus la biserica din satul Mărășeni, sat aflat la 4 km sud de Ștefan cel Mare, dar, odată cu sfințirea noii biserici din
Ștefan cel Mare, Vaslui () [Corola-website/Science/301916_a_303245]
-
fost electrificat în anul 1964, cetățenii contribuind cu 80% din valoarea devizului, restul de 20% fiind participarea statului. Tot prin decretul domnitorului Carol I, viitoarei biserici i se rezervau 17 pogoane de pământ, iar viitorului învățător și școlii, tot 17 pogoane. Din 1878 și până în 1939, enoriașii s-au dus la biserica din satul Mărășeni, sat aflat la 4 km sud de Ștefan cel Mare, dar, odată cu sfințirea noii biserici din sat (cu hramul „Înălțarea Domnului”) la 8 noiembrie 1939, oamenii
Ștefan cel Mare, Vaslui () [Corola-website/Science/301916_a_303245]
-
căreia sunt incluse satele Boura, Dolheștii Mici, Vămeni, Poiana Răhtivanu și Dolheștii Mari (centrul comunei). La recensământul efectuat în noua împărțire administrativă, numărul locuitorilor pe comună s-a ridicat la 2.660 iar pădurea de pe teritoriul ei la 1.344 pogoane. 1886 - Prima menționare a unui primar al satului, Petru Al. Sandu 1892 - Prima menționare a stampilei satului Dolhestii Mari pe un act întocmit de inginerul Eduard Dobias din Piatră Neamț, act prin care se rectifica terenul Hanului din satul Dolhestii
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]