4,003 matches
-
n-o lăsa să plece din aripa sudică, degeaba se făcuse deja mare. Chiar și până la iubitul ei, tot soldații au dus-o, câteva luni mai târziu, cu camionul. Mi se părea doar că e acolo. Dar nu m-a potolit, atât de mult țineam la aceste rămășițe. După o jumătate de oră, când obuzele țiuiau deja peste tot, Edit a ieșit în curte după apă. Și n-am reușit să-mi dau seama nici până în ziua de azi dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am dezvoltat. Mirosul, din ce în ce mai mult. Simțeam vechea duhoare a lacului în timp ce-l sorbeam sau mă scăldam în el. O simțeam în ceaiul ușor stătut când goleam cana după o săptămână și în ploile care se porneau ca să nu se mai potolească o lună întreagă. Părerea mea e că, dacă există încă un iad, independent de ăsta, ăla e un acvariu. Cu cea mai veche apă în el, cu alge înfometate și cu un miel în adâncuri. Care știe mai multe decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și anume că manifestarea mult prea îndelungată a acestei trăsături specifice incredibilului spirit uman poate duce în foarte scurt timp la dispariție. Și cum nici eu, nici el nu prea aveam chef să murim, iată că am încercat să ne potolim, revenind la locurile noastre. - Mda. Genial... spuse Euripide răvășit, încercând să se regăsească. N-am mai văzut niciodată așa ceva, mă jur... Doamne Dumnezeule... Genial domnul Bobby Giordano, nu-i așa? întrebă el ceva mai tare, nesigur, pentru a vedea dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ca fiind un biet delincvent, un delincvent excentric și vulgar, nimic mai mult! - Hiii! se auzi din sală, din nenumărate locuri, auzi ce nesimțire... să vorbească așa despre domnul Giordano... incredibil... Un murmur de nemulțumire străbătu întreaga sală. Euripide îl potoli însă rapid, printr-un simplu gest al mânii, înfruntându-l pe Maro cu cea mai aspră privire de care era capabil. - Un moment. Un moment! spuse Euripide, încercând să-l domine pe vecinul meu cu vocea sa puternică. Cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acestor oameni cumsecade? Nu se poate! Dați-mi arme și sânge suficient încât să sfâșii, într-o ultimă încercare de revoltă, ordinea universului! Iar voi pregătiți cea mai severă și organizată exorcizare a lumii pentru ca demența din mine să se potolească ! Dar nu, nu poate fi așa, animale spumegânde ale lumii, nu aceasta este moartea voastră, n-ați înțeles, și nici a mea, suflet stricat și încă pierdut. Ci moartea a ceea ce e întunecat în noi este pedeapsa pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
totdeauna, acela de a-și împlini menirea salvându-se... Dar stați, SALVAT?! Am fost salvat, am spus parcă, nu de mult? Dar ce vorbă mare-i asta? Nu mi-e rușine locului o clipă? Dar eu chiar nu mă pot potoli naibii odată? Întunecată trebuie să fi fost ziua în care mi-a dat naștere acest pământ și nefastă clipa în care mi-a fost hărăzit destinul, de vreme ce nici o creatură n-a fost mai teribilă decât mine în întunecimea minții ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Și, după ce mă mângâie pe păr și încercă să-mi spună ceva, fără o vorbă, ieși în vârful picioarelor, închizând fără zgomot ușa în urma ei. 2 N-a trecut mult și m-am îmbolnăvit. Spaima mea deloc mică a fost potolită de veselia unui doctor a cărui adresă am ales-o la întâmplare între anunțurile venerologilor care ocupau aproape o pagină întreagă de ziar. Examinându-mă, acesta făcu ochii mari, exact cum făcea profesorul de literatură când primea un răspuns bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dar asta chiar are alt gust. Ceva special. Mă bucur că nu ați avut altceva. Vedeți? V-am spus eu, domnule inspector că o să vă placă. Vă mai aduc una? Stai dragă, să o termin mai întâi pe asta! îl potoli Cristi pe Maricel. Abia acum am ajuns la halba aia pe care trebuie să o savurez cu plăcere, parcă așa spuneai că se face, nu-i așa? Ba da, așa-i. Maricel strânse cele două halbe goale și se apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vrei să spui? Bătrânul, e șeful poliției din oraș. Pe celălalt nu l-am mai văzut, dar cred că se cunosc. Când Nikolai l-a pocnit în creștet, bătrânul a sărit ca un leu să-l apere. Nu s-a potolit decât atunci când l-au trosnit cu patul armei în ceafă. Câteva clipe, Vlad rămase pe gânduri. Presimțirea lui se dovedea întemeiată. Nu era de loc bine că poliția intrase pe fir. Încă nu știa cât de multe aflaseră cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mititel basarabeanul, masivul ardelean îl ridică de la pământ ca pe un fulg. Îți mai bați mult joc de mine? strigă el zgâlțâindu-l cu putere. Domnule comisar, domnule comisar, protestă Vlad cu vocea gâtuită de strânsoarea lui Pop, vă rog... potoliți-vă! N-ai de gând să răspunzi odată? Ai grijă că răbdarea mea are și ea o margine! Cât crezi că mai pierd vremea cu tine? Dându-și seama că depășise limita, Pop îi dădu drumul. Vlad se dezechilibră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
FilipeniVichenție Gavrilescu - 1877-1878; - Gheorghe Cârlănescu - 1879-1 dec. 1880; oct. 1881-22oct. 1888; - Gheoghe Mircea - 18881890; - Gheorghe Postoi - 1890-1931; - Ilie Pintilescu din 1938 până în 1945, alternativ - Dumitru Rbureanu - Gheorghe Călinescu - 1945-1946; - Vasile Iacobeanu - 1946-1947; - Gheorghe Vraciu - 1 nov.-31 iulie 1952; - Vasile Potolea - 1952-1959; între anii 1959 și 2009 au îndeplinit funcția de director: - Vitali Râlea; - Vasile Ojog; - Vasile Boghiu; - Iordache Minescu; - Gheorghe Ambrozie; - Floarea Boca;Gheorghe Ambrozie; - Ana Ciorcilă; - Ana Buganu. Constatările organelor școlare în privința activității școlii din Lunca (Fragmente din procesele-verbale
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Inima Îmi bătea În piept ca și cum sufletul ar fi vrut să-și deschidă drum și s-o ia la goană pe scări În jos. Tata a dat fuga speriat În cameră și m-a luat În brațe, Încercînd să mă potolească. — Nu pot să-mi amintesc fața ei. Nu pot să-mi amintesc fața mamei, am murmurat cu răsuflarea tăiată. Tata m-a Îmbrățișat cu putere. — Nu te teme, Daniel. Am să-mi aduc aminte eu pentru amîndoi. Ne-am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Tăietura de pe față mă ardea. — Vă simțiți bine? Întrebă un glas din umbră. Era cerșetorul pe care refuzasem să-l ajut, cu cîteva clipe Înainte. Am Încuviințat, evitîndu-i privirea, rușinat. Am Început să umblu. — Așteptați puțin, măcar pînă se mai potolește ploaia, sugeră cerșetorul. Mă luă de braț și mă conduse pînă Într-un ungher de sub arcade unde avea o boccea și o geantă cu haine vechi și murdare. Am un pic de vin. Nu e rău. Beți o țîră. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de-adevăratelea, jinduia la acea conversație anodină aproape la fel de mult ca la o baie caldă, la o farfurie de linte cu cîrnați și la niște rufe curate. I-am cîntat În strună o bucată de vreme, așteptînd să mi se potolească durerea. Nu mi-a fost prea greu, fiindcă omulețul n-avea nevoie decît de cîte-un asentiment scurt și de cineva care să facă pe ascultătorul. Cerșetorul se pregătea să-mi relateze amănuntele și termenii tehnici ai unui plan secret de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o coadă demnă de acest nume. Aveam eu dreptate, observă delegatul p.d.c., absenteismul va fi teribil, masiv, după asta nimeni nu se va mai înțelege cu nimeni, singura soluție constă în repetarea alegerilor, Poate că vremea rea se mai potolește, spuse președintele și, uitându-se la ceas, murmură ca și cum s-ar fi rugat, E aproape douăsprezece. Hotărât, cel pe care l-am tot numit membrul prezidiului cel cu ușa se ridică, Dacă domnul președinte îmi permite, acum că nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
suferit această răsturnare a balanței dacă remarcabila apetență mito-poetică a omenirii n-ar fi dat la o parte cu enervare o poveste care-i dezamăgea toată pofta ei de extraordinar. Curând după aceea, Dr. Weitbrecht-Rotholz a produs opera care a potolit în sfârșit toate îndoielile iubitorilor de artă. Dr. Weitbrecht-Rotholz aparține acelei școli de istorici care cred că natura omenească e nu doar cum nu se poate mai rea, dar chiar mai rea decât se crede; și fără îndoială că cititorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cum șade acolo. Ce zici ce tablou frumos alcătuiește? Parcă ar fi pictată de Chardin, nu? Am văzut cele mai frumoase femei din lume, dar n-am văzut încă una mai frumoasă decât soția lui Dirk Stroeve. — Dacă nu te potolești, Dirk, am să plec. Nu, mon petit chou, îi zise el. Doamna a roșit puțin, tulburată de patima din glasul lui. Din scrisorile pe care mi le trimisese aflasem că-și iubește foarte mult nevasta și vedeam că nici acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care să șadă comod, se simțea mult mai în largul lui pe un scăunel de bucătărie. Mânca într-adevăr cu poftă, dar nu-i păsa ce mănâncă; pentru el era doar o hrană pe care o devora pentru a-și potoli chinurile foamei; și când n-avea ce să mănânce părea perfect capabil să flămânzească. Am aflat șase luni trăise doar cu o pâine și o sticlă de lapte pe zi. Era un om senzual și totuși se arăta indiferent față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Și vrei să te bălăcești în el. Și găsești o femeie ordinară, vulgară, de ultima speță, vreo ființă animalică în care strălucește cu înflăcărare oroarea sexualității, și te năpustești asupra ei ca o fiară. Și sorbi din ea până-ți potolești furia oarbă. Se uita la mine fără să se clintească. Izbuteam să-i susțin privirea. Vorbeam foarte rar: — Am să-ți spun ceea ce ți se pare probabil straniu, și anume că atunci când totul s-a sfârșit, te simți extraordinar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
oraș curățel, cochet, englezesc. Îți amintește de un port de pe coasta de sud a Angliei. Iar trei zile mai târziu s-a stârnit o furtună pe mare. Pe cer alergau unul după altul nori cenușii. Apoi vântul s-a mai potolit și apa era domoală și albastră. Pacificul are un aer mai dezolant decât alte oceane. Spațiul pare mai vast și călătoria cea mai banală pe valurile lui îți dă sentimentul aventurii. Aerul pe care-l respiri e un elixir care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
miere și un foc lăuntric Îmi mistuie măruntaiele. Mă rog lui Dumnezeu numai să Îmi mai lase timpul să Îmi duc opera la bun sfârșit, Încheie dânsul, aplecându-se să mai bea o dată de la fântână. Priorul Îl așteptă să Își potolească oarecum arsura. Apoi omul se ridică, lingându-se pe buze ca pentru a sorbi și ultima picătură. Avea aerul că se simțea mai bine. - Ar fi trebuit să Închei și eu pactul de la Ierusalim, murmură. Dante Îi aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a o interoga. Între timp, căuta prin preajmă ceva cu care să o lege, Înainte să se facă nevăzută, precum călugărul. Dar femeia nu părea că ar fi vrut să fugă. - De unde vii? o Întrebă, respirând adânc pentru a-și potoli gâfâiala. Cum te cheamă? Din nou femeia clătină din cap, de astă dată ducându-și mâna la gât. - Nu vrei să-mi spui? Va trebui s-o faci. Ea deschise larg gura, fără să scoată nici un sunet articulat. Doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la valoroșii săi colegi, Humbird arată de milioane, dar Langueduc ăsta... e tipul de dur, nu? Categoria asta de oameni nu-mi place. Toate diamantele par mari până nu-s șlefuite. — Ei bine, a spus Kerry după ce s-a mai potolit agitația, tu ești un geniu literar. Doar de tine depinde. — Mă Întreb dacă aș putea fi, a zis Amory. Uneori cred sincer că da. Ceea ce sună ca dracu’, așa că n-aș spune-o nimănui altcuiva. — Păi, dă-i drumul. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
speranță. - Bine, a spus Amory cam nerăbdător, și ce vreți să facem acum? - Să te Îmbraci iute și să-i spui amicei dumitale să nu mai facă atâta tărăboi. Jill suspina zgomotos pe pat, dar, auzind cele spuse, s-a potolit și, luându-și Încruntată hainele, a dispărut În baie. Strecurându-și trupul În B.V.D.-urile lui Alec, Amory și-a spus că situația În care se afla era comică la modul agreabil. Simțul moral rănit al insului solid Îl Îndemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
manifestă nici de data aceasta. El e îndrăgostit de mult de Anna, dar asta nu‑l ajută cu nimic. Însă promisiunea e promisiune, așa că Anna se lasă totuși peste băiatul care zbiară și plânge de extaz fără să se poată potoli, căci nu‑i vine să creadă că în sfârșit a sosit clipa, că ziua mult dorită a venit, ura, ura, despre chestia asta o să povestească el apoi cu lux de amănunte și altora de vârsta lui. În amintire oricum totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]