7,894 matches
-
după colț. Am simțit din nou Înțepătura aia În inimă. Aș fi putut jura... Casa În care Anton stătea cu chirie era la câteva sute de metri de gară, ascunsă Între două clădiri, chiar În spatele scuarului. Nu mai era ora prânzului, dar oamenii Încă mâncau la restaurantele În aer liber. Se duceau pahare la gură, furculițe și cuțite străluceau nepăsătoare În soare. La o masă stătea un bărbat Între două vârste cu o expresie placidă, cu capul dat pe spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din bucătărie. Soarele, rozaliu dar șters, tocmai ce răsărise deasupra clădirii de vis-a-vis. Chérie dădu din coadă, dar nu se clinti. În curând am adormit amândoi și eu, cel puțin, m-am scufundat Într-un somn adânc, fără vise. Pe la prânz, m-a trezit o limbă aspră care-mi explora fața. Când Heino a reușit să-și alunge pudelul curios, mă anunță că se gândise să-și viziteze mama, Împreună cu Boris. M-ar fi deranjat să am grijă de prăvălie cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
chiar și decât o șvarțe 1, în ochii căreia ea e singura femeie cumsecade dintre toate prietenele ei care și-o împart pe bătrâna doamnă de culoare cu zâmbet copilăros. „Numai eu sunt cumsecade cu ea. Sunt singura care la prânz îi dă o conservă întreagă de ton și nu-i vorba de drek3, să știi. E vorba de Chicken of the Sea, Alex. Îmi pare rău. Nu-mi stă-n fire să fiu răutăcioasă. Scuză-mă, dar nu pot trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cinci în zilele când vine Dorothy și, pe urmă, îi numără să vadă dacă nu lipsește vreuna. Poate că-s prea bună“, îmi șoptește ea turnând între timp un jet de apă fierbinte peste farfuria din care a mâncat de prânz menajera, singură, ca o leproasă, „dar n-aș fi în stare de așa ceva“. S-a întâmplat o dată ca Dorothy să se-ntoarcă-n bucătărie în timp ce maică-mea încă stătea aplecată deasupra robinetului de apă caldă, turnând torente pe cuțitul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
soră-mii că-i tra-la-la, m-am trezit spălat pe gură cu un săpun maro, de rufe; asta, treacă-meargă, o mai înțeleg. Dar de aici și până la a fi izgonit de-acasă? Oare ce-am făcut? O să-mi pună un prânz la pachet, că așa e ea, cumsecade, dar pe urmă n-am decât s-o șterg, în pardesiu și galoși, și ce-o să se aleagă de mine - asta nu mai e treaba ei. Bine, fie, zic eu, dacă așa vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mulțumi cu o labă pe zi sau să mă limitez la două sau, treacă de la mine, trei! Având, însă, dinaintea mea perspectiva morții iminente, am început, de fapt, să stabilesc noi recorduri personale. Înainte de masă. După masă. În timpul mesei. La prânz, numai ce sar de la masă, mă apuc de burtă cu o mutră tragică - am diaree! strig eu, m-a apucat diareea! - și, odată ajuns în spatele ușii încuiate de la baie, îmi trag peste cap o pereche de chiloți de-ai soră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ăsta jumătate din viață prin spitale? — Fiindcă mănâncă hazerai. — Să nu-ndrăznești să-ți bați joc de mine! — Biiine, urlu eu furios, atunci de unde s-a pricopsit cu colita? — Păi asta e, mănâncă hazerai! Da’ nu glumesc! Pentru că la el prânzul înseamnă un baton de ciocolată O’Henry spălată cu o sticlă de Pepsi. Pentru că știi în ce constă micul lui dejun? Cea mai importantă masă a zilei - nu numai după mintea maică-tii, Alex, ci după mintea celor mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de altfel, și cutia de tampoane... ca, de altfel, și ciorapii lungi, urcându-i pe picioare... ca, de altfel - mai e nevoie să spun? - și cuțitul de pâine cu care e amenințat propriul meu sânge când refuz să mănânc la prânz. Cuțitul! Cuțitul! Cel mai tare mă înnebunește gândul că ea n-avea nici o jenă sau, cât de cât, o reținere să recurgă la el. Din pătuțul meu, o aud trăncănind cu celelalte femei adunate în jurul mesei, la o partidă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
făcut checul; a frecat dușumeaua la baie și la bucătărie și a acoperit-o cu ziare; a șters, bineînțeles, și praful; e de prisos să mai adaug că a dat cu aspiratorul; a strâns masa și a spălat vasele după prânz și (cu ajutorul meu modest și drăgălaș) le-a pus la loc în bufetul milhiks din cămară - toate astea fluierând întreaga dimineață, veselă ca un canar, un cântecel fără melodie, plin de vigoare și bucurie, de inimă ușoară și mulțumire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ea cu un bărbat care locuiește la noi noaptea și duminica după-amiază. Cică ar fi taică-meu. Pe buricele degetelor, deși mi-a spălat fiecare purceluș în parte cu o cârpă umezită cu apă caldă, îmi stăruie mirosul mâncării de la prânz, al salatei de ton. Poate că, de fapt, adulmec miros de pizdă, mai știi? Asta o fi! Ah, îmi vine să mormăi de plăcere. Am patru ani și, cu toate astea, simt în sânge - ăhă, iar ajungem la sânge - ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
rămână cu mămica pentru totdeauna? Eu. Cine-o s-o urmeze pe mămica oriunde o să meargă ea în lumea asta mare? Păi, eu, desigur. Ce întrebare tâmpită - dar nu mă-nțelege greșit, o să respect regulile jocului! Cine a păpat de prânz cu mămica, cine merge cu autobuzul în oraș, ca un băiețel cuminte, cu mămica, cine intră în magazinul cel mare împreună cu mămica... și tot așa și iar așa și hop și-așa... așa că, să tot fie o săptămână de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
omului, drepturi de care în Uniunea Sovietică se bucură toți oamenii, fără deosebire de rasă, religie sau culoare. De fapt, comunismul meu e cel care mă face să insist să iau masa laolaltă cu menajera lunea, când vin acasă la prânz, și am grijă să fie și ea de față - o să mănânc cu ea, mamă, la aceeași masă, și aceeași mâncare. E clar? Dacă mie-mi dai restul de friptură la tavă încălzită, ei o să-i dai tot un rest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de ani, încă umblă hai-hui pe străzi, cu ochii ieșindu-i din cap ca la melci. E de mirare că încă n-a fost făcut terci de vreun taxi, dacă ne gândim cum traversează marile artere ale Manhattan-ului la ora prânzului. Are treizeci și trei de ani și încă aruncă ocheade și visează cu ochii deschiși la fiecare pipiță care stă picior peste picior vizavi de el în metrou! Încă se înjură în gând că n-a aruncat o vorbă țâțelor lăptoase care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Ăhă, îi ține taică-meu isonul, și când ți-ai dat jos chestia aia, nu puteai să îndoi piciorul, de-am crezut c-o să rămâi infirm pe viață. Îi spuneam „Îndoaie-l! Îndoaie-l!“ Ajunsesem să-l implor dimineața, la prânz și seara, „Vrei să rămâi olog pe viață? Îndoaie genunchiul!“ — Ne-ai speriat de moarte cu genunchiul ăla! — Dar asta s-a întâmplat în 1947. Iar acum suntem în 1966. Ghipsul ăla l-am avut acum aproape douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
șvanț, că pe urmă o să-ți pui chestia aia pe cap. Acuș’, trebuie să ți-o pui pe cap și să te plimbi prin centrul Newark-ului, cu șuvițe de clei scurgându-ți-se la vale pe frunte. Cum o să iei prânzul cu pălăria aia pe cap?! Ce jale se pogoară în sufletul meu când mi se prelinge în mănușă ultima picătură. Deprimarea e copleșitoare: până și pula mi se rușinează și nu mai scoate un cuvânt când ies de la varieteu mustrându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la trei și jumătate - iar apoi, încă o dată, în dinții furculiței, la cinci și jumătate, laolaltă cu ceilalți membri ai nevinovatei mele familii. Bun. Acum știi care-i lucrul cel mai urât pe care l-am făcut vreodată. Am futut prânzul înghițit de-ai mei. Doar dacă nu împărtășești și tu pretenția Maimuței, cum că cea mai mârșavă crimă din câte am comis vreodată a fost faptul că am abandonat-o în Grecia. Iar a doua, ce mârșăvie, triumviratul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
întîmplat în cele din urmă în Parcul Irvington: într-o sâmbătă, pe înserat, m-am trezit, practic, singur pe suprafața înghețată a lacului, cu o șiksele drăgălașă, de paisprezece ani, la care mă tot uitasem cum face opturi încă de după prânz, o fată care mi se părea înzestrată cu farmecele clasei mijlocii, așa cum apăreau ele la Margaret O’Brien - agerimea și gingășia ochilor ei strălucitori, a năsucului pistruiat - și cu simplitatea, naturalețea și accesibilitatea clasei de jos, precum și cu părul blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
da, asta îmi explică în suficientă măsură totul - de ce merge el la înot în Parcul Olimpic și de ce simte nevoia să-i tragă mereu pe toți de puță. Își duce zilele cu brioșe și cu propria lui șmecherie. Eu mănânc prânzuri gustoase și de-aici mi se trag toate inhibițiile. Dar nu mă-nțelege greșit (nici n-ai avea cum): ce e mai emoționant în timpul unui viscol, când îți scuturi încălțările de zloată la ușa din spate, decât să auzi acordurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
bărbați! Asta-i propoziția care mă dă gata la aterizarea în Ereț Isroel 2: să mă uit la bărbați! Fiindcă îi iubesc pe bărbații ăia! Vreau să cresc mare, să fiu și eu ca ei! Să mă duc acasă la prânzul de duminică la ora unu, cu șosetele îmbibate de sudoare și împuțite după douăzeci și una de runde de softball, cu lenjeria de corp mirosind a transpirație de sportiv, cu mușchii brațului zvâcnindu-mi discret de-atâtea aruncări superbe și razante cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
făcându-i să lucească, iar între timp copiii frunzăresc ziarele de duminică (ochii lor au exact culoarea ochilor mei), chicotesc pe covorul din camera de zi, iar soția mea, doamna Alexander Portnoy, pune masa în sufragerie - îi avem invitați la prânz pe mama și pe tata, trebuie să sosească din clipă-n clipă, ca în fiecare duminică. Iată un posibil viitor, înțelegi? Un viitor simplu și satisfăcător. Un meci de softball epuizant, entuziasmant, în care să-mi istovesc vigoarea trupului - asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe când încă era fetiță mică, în legătură cu faptul că unii membri aveau ceas de mână, iar alții nu. După mai multe ședințe furtunoase la care a participat toată lumea, s-a stabilit rotația ceasurilor din trei în trei luni. Peste zi, în timpul prânzului, iar apoi seara, în timpul plimbării noastre de pe romanticul dig din Akko, i-am povestit câte ceva despre viața mea. Am întrebat-o dacă nu vrea să se-ntoarcă cu mine, să bem ceva la hotelul meu din Haifa. Mi-a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
propriei firme, cu un comision de cincisprezece la sută din partea lui Stein ca probabilă motivare. Domnul Eckman scrisese că Moult Îi oferea lui Stein un preț bunicel pentru marfă și vadul economic. Myatt nu-l crezuse. Luase Într-o zi prânzul cu junele Moult și, ca din Întâmplare, lăsase să-i scape numele de Stein. Moult nu era evreu. Nu avea subtilitate, nici știința ocolirii răspunsului. Dacă voia să mintă, mințea, dar minciuna s-ar fi limitat la cuvinte; nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cina de aseară și dejunul din dimineața asta. Am economisit astfel vreo opt șilingi. — Ești scoțiancă? Ascultă-mă. Vei lua micul dejun cu mine. — Și ce mai aștepți să iau cu dumneata? — Îți spun, zise el cu gura până la urechi. Prânzul, ceaiul, cina. Și mâine... Ea Îl Întrerupse cu un oftat: — Cred că ești puțin dus. N-ai scăpat de pe undeva, nu? Fața lui se posomorî și tînărul o Întrebă cu neașteptată umilință: — Nu vrei să fii prietena mea? Te-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
schimbări pentru ultima ediție până la orele trei ale dimineții. Relatarea mea va putea fi citită mâine dimineață, la micul dejun. La nouă dimineața fiecare ziar din Londra va avea un reporter ce va da târcoale pe la ambasada iugoslavă. Mâine, Înainte de prânz, toată povestea va fi cunoscută la Belgrad, iar trenul nu are șanse să ajungă acolo până la șase seara. Și nici pentru imaginație nu vor rămâne prea multe. Gândiți-vă la câte pot spune eu. Dr. Richard Czinner, faimosul agitator socialist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
uiți că noaptea se apropia, amintindu-ți tot ce-ți spuseseră, te sfătuiseră și te avertizaseră prietenele, nedumerită și dezgustată la ideea că un bărbat poate simți În același timp indiferență și poftă. Toată dimineața aceea și pe toată durata prânzului zăpada continuă să cadă, acoperind la Passau Într-un strat gros acoperișurile gheretelor vămii, topită pe linii de aburii locomotivelor până se transformă În bulgări cenușii de gheață, iar funcționarii austrieci călcau cu grijă, În cizme de cauciuc, și Înjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]