8,040 matches
-
a avut Încotro, și acum Îi stă În gât ca o mâncare nedigerată, Însă nu mai poate da Înapoi. Trebuie să o suporte și să Înumere cu glas tare, banii pe care ni-i trimite. Ba mai mult, să se prefacă mută și oarbă la ce se dosește, la ce se fură, la ce se murdărește și nu mai poate fi curățat. O lecție de diplomație păguboasă. Nu vreau să ajung Într-o zi, să mă simt În al nouălea cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
am fi nesinceri, tu în acuzații, iar eu în mărturisiri. Dar noi producem altora suferință și distrugere. Cum ar fi mama Antoniei, care ține foarte mult la tine. Și mai sunt și alții. Nu contează. Nu e ca și cum ne-am preface că nu vedem asta sau alte lucruri. — Și cu mine cum rămâne? am întrebat. Pe mama Antoniei s-o ia dracu'! — Tu nu vei avea de suferit, Martin, spuse Palmer. Se opri în fața mea și-și plecă spre mine privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în care așteptă ca Antonia să spună ceva, continuă: Mă tem că nu putem lăsa lucrurile așa. Dă-ți și tu seama, Martin, categoric nu putem. Trebuie să discutăm despre asta. Trebuie să avem o reacție onestă. Nu ne putem preface că nici nu ne pasă. Antonia are dreptul să afle ce ai de spus în această chestiune. Ia mai dă-l dracului de drept! Antonia nu mai are în mod legal nici un drept. — Ascultă, Martin, zise Antonia care se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
E asistentă la London School of Economics. Legătura noastră durează de doi ani. A avut un copil și a scăpat de el. Asta-i tot. — Hai, Martin, interveni Antonia, care-și revenise complet, nu face pe cinicul și nu te preface că nu-ți pasă. Sună atât de fals. Știm că o iubești pe fata asta și vrem să te ajutăm. Știm că nu e în firea ta să-ți iei o amantă decât dacă o iubești cu adevărat. Recunosc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
asigura că sunt bine. Atât ea cât și domnișoara Hernshaw, care și de data asta erau la curent cu situația mea înainte de a le informa eu, îmbinaseră cu mult tact felicitările discrete cu atenția respectuoasă. Acceptau convențiile fără a se preface, însă, că nu observă în ce hal de dărâmat și amărât sunt. Erau pline de atenție față de mine și, în general, mă tratau ca pe un om bolnav, totodată arătându-și bucuria de a mă vedea din nou la lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dar În nas și În alte orificii Îi creștea o cantitate de păr generoasă. Presupun că nu era prima oară când juca mica șaradă căreia, din câte mi-am dat seama, trebuia să ne dedicăm acum. La Început s-a prefăcut că nu mă observă. Personal, m-am străduit să par cât mai visător și mai distrat. Dar apoi mi s-a părut că interlocutorul meu exagerează un pic cu rolul lui. Scufundat În integramă, nu-și ridică privirea câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
slăbiți - și l-am Înlocuit pe Otto la intrare. La jumătatea rândului i-am distins vocea. — Sascha, Îmi spuse, Învârtind cheile și caseta cu țigări În mâini (ca de obicei, nu avea poșetă), tot În slujba lui Apollo? M-am prefăcut surprins și m-am Încheiat la sacou, jenat dar bucuros că o revedeam. Am schimbat câteva vorbe fără rost; cele mai multe se adunau În contul meu deja supraîncărcat. Apoi am Întrebat-o dacă ar vrea să vadă filmul din camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să mușamalizez. Cine știe, poate nu-ți recuperez doar clipsurile, poate aflu de ce arăta atât de agitată. Se lăsă pe spate de parcă tocmai ar fi rostit o replică memorabilă, apoi, Înainte să Închidă ochii, adăugă Încet: Între timp, fii deștept: prefă-te că ești prost. Luat prin surprindere, m-am uitat la el cum ațipește, În timp ce marele Rigoberto Își punea sentimentele pe tavă, plângându-se de condițiile aspre ale vieții de oraș: Zgomot, revoltă și agitație, gesturi bruște și tropot: În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
văzut că Îmi pusese niște cătușe la picioare. Fiarele sclipeau cu o strălucire malefică, ghiulelele erau mari și grele. Ca să dovedesc că pot să joc rolul manechinului unei croitorese dacă sunt nevoit, mi-am Îndreptat spatele și, curajos, m-am prefăcut că sunt din tablă. Mama mea a continuat să lucreze tăcută și hotărâtă. Scaunul scârțâia când și când. Își lăsase ochelarii pe vârful nasului, ținând acele Între buze. Cu o mână netezea tivul rochiei, cu cealaltă schița gesturi scurte, exacte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vorbă despre Blume, Krug sau Winkler. Nimic despre Fischl, Krankl, Seidl sau despre ceilalți băieți din școală. Și nimic despre Knisch. Mi-am dat seama că ar fi trebuit să folosesc o altă tactică. De pildă, m-aș fi putut preface că știu deja ce Înseamnă numele meu de familie. Sau, și mai bine: aș fi putut susține că cineva din clasă afirmase că numele Knisch desemna o ocupație care nu mai există - și, la o adică, nici eu n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
după Încercări repetate, nu reușeam să-mi amintesc cum Îl chema, am Început să meditez la inițiala inspectorului și de la ce nume se trăgea. Gerhard? Georg? Poate Günther? Wickert aștepta calm să-mi revin. — Aseară? am Întrebat Într-un final, prefăcându-mă potrivit de distrat, cătându-mi țigările. Mi-am băgat mâinile În buzunarul de la sacoul care atârna de clanța ușii, am dat peste tabachera Dorei, apoi peste țigările mele Moslem. — S-a Întâmplat ceva? Înainte să mă așez, am pus tabachera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În afară de Karp. Dacă aș fi mers la sediul poliției fără să știu ce mai făcuse de când nu ne mai Întâlneam, nimeni nu m-ar fi crezut. — De altfel, de ce aș avea Încredere În geniul ăsta? — Ce-ați prefera? M-am prefăcut că mă uit atent la chestionar. — Adevărul, evident. — Înțeleg... Karp zăbovi un minut, două. Într-un final, asigurându-se că ușa e Încuiată, Închise și geamurile. O muscă nimerise Între rame. Iritată, se lovea de geamul care o Împiedica să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nouă care mă strângea la guler și avea mânecile prea scurte. Am slăbit manșetele cu grijă sub masă, promițându-mi să nu mă mai las niciodată fraierit de bijnițari. Apoi m-am aplecat peste masă și am vorbit În șoaptă, prefăcându-mă că port o conversație elevată. La Început nu simțeam nici o dorință, nici o poftă, doar curiozitate. Într-un mod abstract, mă simțeam de parcă aș fi căutat un secret - poate o jucărie nouă, ascunsă de maică-mea, poate niște dulciuri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
până când minutarul nu depășea un anumit punct. Consideram aceste perioade circumscrise minutele mele „sigure“. Desigur, ca orice bun soldat, continuam să ciulesc și urechile. Dacă cineva trăgea un scaun În apartamentul de deasupra sau se auzeau pași pe scări, mă prefăceam extrem de preocupat - cu alergatul prin casă, spre exemplu. Încă mă antrenam să devin un biciclist competitiv. Dar după o vreme, după ce pericolul a Început să mă provoace, am devenit mai Îndrăzneț. Conștiincios, deschideam un sertar după altul sau descuiam șifonierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
m-am simțit obligat să Închid geamul, deși, În câteva minute, temperatura a atins cote insuportabile. Acesta a fost primul lucru pe care l-a observat și Anton când a trecut pe la mine. — Ce dracu, Knisch, faci prăjituri? M-am prefăcut că nu sunt acasă. Dar când a strigat dindărătul ușii „unde dracu să fii altundeva, Sascha?“ n-am prea avut de ales. Acum Anton Își așeză haina pe scaunul de la birou și deschise geamul, crezând că poate face curent. Ținându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
triumful testiculelor! Când Stegemann aprinse luminile, m-am prins că poate n-ar strica s-o Întind. Am coborât treptele câte trei și eram pe punctul de a mă strecura pe ușa deschisă, când răsună vocea șefului. — Hei... Stați așa! Prefăcându-mă că nu aud, am Închis ușa rapid, m-am aplecat asupra bicicletei și am simulat un interes deosebit pentru acesta. Dar, domnule Knisch... Dumneata ce cauți aici? Stegemann mimă un zâmbet - fără succes. — A, bună seara, domnule. Aseară, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe linoleu. Am trecut de câteva uși plictisitoare, apoi de altele, până când am ajuns la o ușă pe care scria „K. MANETTI, INSPECTOR - ȘEF “. Imediat, inima mi se făcu mică. Nu era deloc persoana pe care cerusem s-o văd! Prefăcându-se că nu observă cât de tulburat sunt, ofițerul ciocăni la ușă și așteptă, studiindu-și unghiile cu un interes proaspăt. După un timp se auzi un „Da?“ moale. Ușa a fost deschisă și nu se vedea nimic. Sau, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care descria viața tragică a unui vânzător din Halberstadt, când În sala de lectură intră un alt vizitator. Descoperind cine e, m-am ascuns rapid după carte. Cu inima leșinată, cu cartea ridicată pe post de paravan, Încercam să mă prefac că nu era tipul cu părul blond ca paiul. Dar eforturile mele erau În zadar. Din fericire, nu mă observă când dispăru după tejgheaua bibliotecii. Cu toate acestea, ca să fiu totuși sigur, am mai stat așa câteva minute. Apoi m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
terminau chiar deaspura genunchilor și prezentau cusături În zig-zag, care mă făceau să mă gândesc, fără nici o legătură, la șunca de Crăciun. Mă Întrebam În gând dacă cioturile erau de aceeași lungime. Și dacă asta conta În vreun fel. Else, prefăcându-se că n-a auzit nimic, dădu din cap Înspre scări. Profitând de faptul că mă uit În altă parte, Își aranjă pătura. — Lech și Thaddeus, mă informă, dat raportul despre tip cu păr roșcat În drum spre noi. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de hormoni noi stimula glanda pituară, astfel că, odată cu intensificarea circulației sângelui, mușchii mai importanți se Îngroșau și se Întăreau. — Else, mă iei prin surprindere. — Compliment imposibil. De ce Else e numită Oloaga, ce crede Sascha? Stingându-mi țigara, m-am prefăcut că n-am auzit-o. — Sascha crede că Else nu știe? Și mai mult imposibil. Colega mea părea dezamăgită. În ultimul an de război, foc mare. Otto și Else salvat. Dar ce preț. Privi În jur, contemplându-și parcă locuința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
atât de abandonată. Pedepsirea ei putea fi corectă din punct de vedere pedagogic, și bine că era vară, dar ea totuși tremura, plângea și nu avea la cine să caute alinare. Confuză, a rătăcit prin curte, În timp ce părinții ei se prefăceau că nu-i aud plânsul. Parcă ar fi trecut o eternitate până când fetiței de doisprezece ani i-au secat toate lacrimile. Apoi luminile din casă s-au stins, În afară de una de la parter. Epuizată, Dora Își aminti de căruța din curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cum putea un singur episod dintr-o viață Întreagă intimă să... — N-o să te torturez, dacă asta crezi. Poți să-ți păstrezi secretele. Dar ai promis, să știi. Și-n plus, nu crezi că am depășit faza În care ne prefăceam? Luându-și ochii de la fereastră, Dora zâmbi și Îmi făcu loc În pat. Retrospectiv, mă gândesc că e bine că soarele a apus tocmai atunci În spatele clădirilor de vizavi. — Ție, am Început, Încercând să găsesc un drum În labirintul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
afară. — Asta sună a Froehlich. — Eram paralizat de umilință. Dar Polster a reușit cumva să-i facă pe băieți să tacă și, până la urmă, oricât de incredibil ar suna, toată lumea s-a apucat să deseneze. În ceea ce mă privește, mă prefăceam că plouă. Dar Încearcă să stai nemișcat În timp ce treizeci de perechi de ochi stau ațintiți asupra ta. E imposibil. După un timp, camera a Început să se clatine și să plutească misterios, În derivă, și a trebuit să clipesc ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din cap aprobator. Dar portarul s-a uitat la mine de parcă aș fi aterizat de pe-o altă planetă. Anton insistase, spunând că e un prieten apropiat al femeii care stă la 202. Până la urmă portarul a luat registrul și, prefăcându-se că Îl consultă, l-a informat că, din păcate, femeia aceea s-a mutat. Și nu, n-a lăsat nici o adresă. — Pentru Început, m-am gândit că ar trebui să-l Întreb dacă 202 era liber. Dar apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a mă Întâlni „În circumstanțe diferite“. Toate astea indicau că renunțase la viața ei de minette. Însemnau că nu de un frate avea ea nevoie. Și mai Înseamnau că mă ascunsesem În dulapul ei, oricât aș fi vrut să mă prefac că n-am făcut-o. Singurul lucru pe care aș fi putut să-l mai fac, chiar dacă prea târziu, era să-mi asum responsabilitatea pentru faptele mele - chiar dacă asta ar fi Înseamnat că ar fi ieșirt la iveală și adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]