1,457 matches
-
Într-o mână, Sorin ține mingea, iar cu cealaltă îl ține de zgardă pe Cuțulache, care acum merge precum oamenii. Deodată, însă, câinele mârâie: „Stai! Nu mai e de glumă! S-a întâmplat ceva! Hai să vedem!” Au ajuns pe prispă. Ei, ce e, ce-ai văzut? Mare scofală! Sorina doarme pe salteaua pneumatică, atâta tot! îl ceartă Sorin pe Cuțulache. Cu un nou mârâit, câinele ar vrea să-i spună: „Să privim mai atent. Oare, de ce zboară rânduneii încoace și
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
pază. Hai, du-te mai repede.!” Frunzele pomilor și ale viței de vie murmură: „Foarte bine, Cuțulache, așa trebuie să faci!” Iar vântul șoptește: „Sigur, sigur!” Auzind despre ce este vorba, bunica ia un scaun și vine cu el pe prispă. Îl așază în dreptul cuibului, apoi îl ia pe ștrengarul cel mic și-l pune lângă frații săi. „Cip-cirip! Ce-am mai pățit!” spune poznașul. „Cip-cirip! Bine-ai venit!” îi răspund ceilalți pui. „Cip-cirip, cirip, mulțumim frumos, mulțumim!” pare a zice
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
României) „Nu există ținut românesc mai original ca înfățișare fizică și etnică decât pământul Dobrogei. Cuprinsă pe trei părți de ape: Marea Neagră și Dunărea cu delta și larga sa luncă, Delta Dunării apare ca o peninsulă ridicată în chip de prispă, cu vreo 100 metri, deasupra nivelului mării. Numai la capătul nordic se ridică munți mici și domoli, iar în capătul sudic, prispa se înalță la aceeași înălțime ca și la nord, adică ceva peste 400 metri...Căci sub liniile domoale
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
și Dunărea cu delta și larga sa luncă, Delta Dunării apare ca o peninsulă ridicată în chip de prispă, cu vreo 100 metri, deasupra nivelului mării. Numai la capătul nordic se ridică munți mici și domoli, iar în capătul sudic, prispa se înalță la aceeași înălțime ca și la nord, adică ceva peste 400 metri...Căci sub liniile domoale ale acestui pământ obosit, culcat leneș în mijlocul apelor, se ascunde o lume deosebită de forme, o viață surprinzătoare de plante și animale
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
a întristat: — Ce mică și neînsemnată sunt. Toate în jurul meu au un rost, numai eu nu. Nimeni nu mă bagă în seamă! Zicând acestea și-a desfăcut larg aripile lasându-le purtate de-o boare de vânt. Așa a ajuns pe prispa unei case, iar de acolo pe mâna unui copil care se juca. . — Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuză. Ce gâză micuță și drăgălașă, i-o fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necăji, buburuzo. Am să
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
sunet de vioară. Si, dacă se poate, să-l suporte un sfert de oră. Deci trebuie să pretindem lui Viky, aproape de moarte poate, să ia parte la combinațiile noastre convenționale de oameni teferi! Seara, cu Ioana și cu Hacik pe prispă, fac planuri pentru Viky, deoarece temperatura e scăzută. Ioana e preocupată dacă Viky trebuie să se mărite la vârsta asta sau e bine să mai aștepte. Și apoi, ce fel de bărbat s-ar potrivi mai bine cu dânsa. Dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
n-al vieții polonic Când omul cel incult îl soarbe pe cel cult. * Ne dați legi, vă fie bine Pentru suflet, pentru trup; Nouă mască de rubine, Strâmtorări dese și-n grup. 4 august 2004 Aș vrea să mor pe prispa casei, a casei ’n care m-am născut Acolo să se-ncheie ciclul la câte-n viață-am cunoscut, Trecând prin hoarde de necazuri, fără laure, fără scut, Doar ocrotit de Sfântu-n toate, de toate care-s la trecut. 11
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
din afară m-a deșteptat din semi-halucinația tulburătoare. Clinchetele zurgălăilor deveniseră mai tari, mai metalice, mai apropiate - mai categorice: intrasem în Humulești. Badea Vasile opri la prima crâșmă ca să-și odihnească, zicea el, caii. Crâșmarul, mic, pipernicit, creț, stătea pe prispă, în vestă, cu picioarele goale în papuci, silabisind Universul cu o voce mai tare decât era nevoie ca să-și ajute înțelegerea prin auz. Din casă veneau valuri de melodie. Cineva, probabil crâșmărița, cînta: "Suspine crude pieptu-mi zdrobește". Desigur că acela
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
picioare și câteodată suflete știa că nu moartea e cea mai fără de îngeri timpul își scoate uneori veșmintele cusute cu fir la uscat pe locul odăii am făcut grădină cine-a știut că și florile dor ca atunci în fereastra prispei sub umbra viței de vie se leagănă fața lui Dumnezeu venit la întâmpinare ce-ai face tu în locul meu, Doamne? uneori iubirea își închide ochii a temniță în oase durerea sfârâie precum în candelă uleiul ajuns la ultima suflare griji
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cu secolul XXI! În alt registru, fiecare din aceste două zile este tezaurizabilă. La Maria și cu Maria mă simt undeva între răsăritul Europei, taiga și, ciudat, Titanic și totodată mă simt în anii ’70 în America. Atunci când ies pe prispă este ca în vremea și atmosfera de defrișare a marilor păduri ale lumii noi. Cred că scaunele de afară, din mesteacăn negeluit, și câteva unelte sunt din acele vremuri. În studioul de înregistrare unde locuiesc ei acum mă simt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
întâmplărilor uitate. Punându-mi mâna streașină la ochi, privii ca pentru prima dată, câmpul abia secerat, neajutorat de ploi în anul acela. Din când în când mă uitam către Lung și zâmbeam. Îmi aduceam apoi aminte unele seri petrecute pe prispa casei învățătorului, al cărui chiriaș fusesem, privind stelele pe cer, de discuțiile noastre în mirosul proaspăt al ierbii, toți ai casei câți eram. Vrui să-l trag de mânecă: „Lung, te-ai despărțit vreodată de o ființă la care ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
știrbit ceva din prestigiul la care păreau să țină foarte mult. Aveam în același timp impresia că împachetarea arhivei, mutarea se terminaseră de mult, de ani de zile, că se așezase uitarea peste toate. Stăteam, bună parte a zilei, pe prispa casei învățătorului. Pălăvrăgeam cu el, cu soția acestuia, și cele două fete ale lor, cu care făceam uneori plimbări în după-amiezi sticlinde, de-a lungul iazului comunal; îmi odihneam privirea, fără să se observe, în ochii Anei, fiica cea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și un țol anume ca să-i fie cald. - Doamna Pavel citește mai departe, la lumina veiozei de pe noptieră, Contele de Monte Cristo și zâmbește. 7. Intrasem în octombrie. Era în prima săptămână, vremea dădea să se strice. Lung, ieșit în prispa casei sale, privi cu mândrie câmpul în partea dinspre răsărit, unde se afla bucata lui de pământ. Soarele bătea cețos pe suprafața tunsă a câmpiei. - Mărie, vino să vezi! Femeia ieși în prispă, puse mâinile deasupra ochilor și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dădea să se strice. Lung, ieșit în prispa casei sale, privi cu mândrie câmpul în partea dinspre răsărit, unde se afla bucata lui de pământ. Soarele bătea cețos pe suprafața tunsă a câmpiei. - Mărie, vino să vezi! Femeia ieși în prispă, puse mâinile deasupra ochilor și se uită departe, încotro privea bărbat-su. Apoi întrebă simplu: - Ce-i? - Pământu’! Păru nedumerită. Lung coborî în curte și începu să măture frunzele ce căzuseră peste noapte din pomi; se simțea înviorat, gândea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fusese la gară, trecând pe la casa învățătorului, acesta-l întrebă cum au mers cu șareta, dacă trenul a sosit la timp, câtă lume a fost, și altele, în timp ce Ana îi privea pe amândoi gândind ca pierdute după-amiezile petrecute aici, pe prispa și în curtea casei cu tânărul chiriaș, ori plimbările de-a lungul iazului sub copacii rămași în singurătatea ținutului. Se uita uneori, anume, la tabloul pe care i-l dăduse, simțea nevoia să-l întoarcă, să citească - să recitească - cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trase aer, adânc, în plămâni, încrucișă mâinile și privi încă o dată câmpul aproape cenușiu, cu bucuria secretă a unui învingător. Deodată curtea fu rasă de un vânt dușmănos venit dinspre câmpie, casa dispăru, rămase ca prin miracol, desprinsă, izolată, numai prispa lungă și lată, primitoare, cu stâlpii de lemn sculptat, apoi dispăru și prispa, după aceea și pomii, acum uscați, la urmă nu se mai văzu nici Lung, o ceață - și deodată morții din cel de-al doilea război mondial, îngropați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cenușiu, cu bucuria secretă a unui învingător. Deodată curtea fu rasă de un vânt dușmănos venit dinspre câmpie, casa dispăru, rămase ca prin miracol, desprinsă, izolată, numai prispa lungă și lată, primitoare, cu stâlpii de lemn sculptat, apoi dispăru și prispa, după aceea și pomii, acum uscați, la urmă nu se mai văzu nici Lung, o ceață - și deodată morții din cel de-al doilea război mondial, îngropați sau neîngropați, trupele noastre despuiate, cu uniformele rupte, căștile într-o parte sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domnule judecător? - Nicăieri. În aceeași dimineață, și Lung primi o telegramă asemănătoare. „Ce spui, Lung? își vorbi lui însuși, ți-am spus eu că judecătorul e un om de aur, nu ne-a uitat!”, apoi urcă cele trei trepte ale prispei și-și strigă, mândru, nevasta, dar intrând în camera din fund nu se mai auzi ce vorbi. Deodată, profesoara: - Păreți a fi un visător, v-am mai spus, ceea ce nu se potrivește profesiunii dumneavoastră. - Vă înșelați, înțelegeți, ca atâția alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
război, se retrăsese mândră și liniștită în cimitirul din partea de apus a orașului. Îmi aduceam aminte de acestea acum, prin nu știu ce asociație de idei și de unde venind, întâmplări trecătoare ale vieții. Gândul mi se duse din nou la Ana; revedeam prispa cuprinzătoare, auzeam glasul tatălui ei. 20. „- Dar tu, Keti, cine ești, dacă Ana...” Întrebând-o, îi auzii foșnirea caldă a rochiei de mătase, îi simții mâinile cuprinzându-mă după gât. „EU, Îmi răspunse, adică tu și eu, spre deosebire de tot, formăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fu greu să-i deslușesc pe față o tristețe greu ascunsă, sau pe care i-aș fi vrut-o în acele momente. După-amiază, când totul se împrăștie, mă dusei la Lung acasă. Poarta era deschisă, el rămăsese în capul treptelor prispei, soția coborâse și, când îmi ajunse în față, mă îmbrățișă alungând orice altă introducere, râdea, avea lacrimi în ochi: bucuria unei ființe sincere; broboada i se mișcă pe frunte, că păru pentru moment un personaj caraghios de comedie. Mai presus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
iau puțin aer. El mă privi în penumbra dată de întunericul de afară și lumina difuză ce bătea din odăi, căci cele două becuri din cerdac nu mai erau aprinse, vorbi ceva despre gospodăria lui, că vroia să-și pardosească prispa și despre alte câteva înnoiri, apoi, deodată, fără legătură cu vorbirea dinainte, trădând un gând mai vechi, stăruitor, pe care, după modul cum îl rosti îl înțelesei, deși nu-l duse până la capăt, spuse: - Ce anapoda e viața, domnule judecător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
invitați și nu mă găsise. - Aici erați? Haideți înăuntru să mai ciocnim un pahar; ori nu vă simțiți bine? - Dimpotrivă, chiar foarte bine. Era cald, am ieșit puțin afară la aer; schimbam niște cuvinte cu Lung, spunea că-și pardosește prispa, la fel ca dumneavoastră. - Știu, mi-a spus și mie și mi-a cerut niște sfaturi. Este, Lung? El dădu din cap că e adevărat, dar cu gândul în altă parte. Învățătorul continuă: Să intrăm înăuntru, că mâine plecați și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îi stătea la fel, nemișcată, mă privi fix, - în sfârșit! - își ridică brațele, mi le încolăci după gât, ne sărutarăm prelung, un fel de uitare, nu-mi dau seama... Eram în martie 1949. Începuseră muncile de primăvară, Lung privea (de pe prispa casei lui, în fiecare dimineață, cu mâna streașină la ochi, spre pământul care cu câteva săptămâni în urmă fusese al lui, intrat acum în stăpânirea unei firme cu birouri nu se știe de unde aduse, și funcționari născuți peste noapte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și celorlalți când și cum să muncească pământul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi își vopsi în albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului în fibrele lemnului vechi ce va trebui în curând înlocuit, își spunea, dar mai încolo, nu mai avea bani acum. Mâine sau poimâine după-amiază, până joi oricum, va vopsi în negru lucios șareta după ce-i va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
proprietate... ziceați ceva că mă simțeam stăpân, sigur pe mine... când n-ai noroc, n-ai și pace”. Adevărat că nu-mi dau seama: Ușa se deschise, sora Anei ieși din casă, eu eram încă în cerdac (îi spuneam când prispă, când cerdac), ea se rezemă de balustradă după ce făcu o piruetă, știindu-se neobservată, îmi dădui seama că nu mă vede, asta mă miră foarte mult, se pregătea să plece la biserică. Aș fi vrut să-i vorbesc, mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]