852 matches
-
realitate decât are ființa ce se oglindește în ea. Narcis este un exemplu clasic pentru această experiență în care dublul sfîrșește prin a lua locul ființei. Interpretarea gnostică atribuie crearea lumii proiectării unei imagini arhetipice a omenirii, care a rămas prizonieră ca urmare a unei fascinații pentru reflexul său. Imaginea tinde să-și piardă identitatea, nu numai în cazul abaterii sale de la model, ci și în momentul producerii unei iluzii care poate să genereze disoluția realului 14. Teologia creștină a făcut
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
simplu să răspundem la această Întrebare. Este adevărat că personajul istoric pe care avem tendința de a-l vedea ca eroină, Theophano - soția Împăratului Nichifor, pe care Îl ajută să asasineze - nu moare, ci ajunge, În ultima pagină a cărții, prizonieră și exilată. E, Într-adevăr, vorba despre o formă a morții sau, cel puțin, a dispariției, iar un cititor care ar fi citit cu adevărat cartea poate, pe bună dreptate, să uite circumstanțele clare ale eliminării ei și să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
decât cea a Anei Blandiana (din a doua etapă a creației). Aceasta din urmă face din propria intimitate un spațiu al refugiului, un cadru ocrotitor, deoarece ea se simțea bine în trupul său, material și spiritual. Ileana Mălăncioiu devine, însă, prizoniera propriei realități interioare, iar tragicul, transpus printr-o lirică a gravului, pe care aceasta o adoptă în cea mai mare parte a creațiilor sale, e constituit tocmai din căderea între cele două lumi, simțindu-se neînțeleasă total, în niciuna. Lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o poezie care continuă modelul Blaga, în literatura română, de o poezie, așadar, eminamente reflexivă, cu rare "scurtcircuitări" de tranzitivitate, n-aș fi optat pentru neta despărțire de metaforă, la un moment dat. Poezia Anei Blandiana rămâne, orice am spune, prizoniera afectului, e o lirică a sentimentului descătușat, senzorială, până la un punct. Chiar și volumul Cu stea de pradă (1985), care se delimitează de letargicele, oniricele, metafizicele poeme anterioare (unde visarea și somnul erau tutelare), din perioada maturității (Octombrie, noiembrie, decembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a fascinat-o și, de aici, nu a fost decât un pas până la extinderea ariei de cercetare. Cu ingredientele folosite, de la cele clasice până la cele mai puțin cunoscute, hipermoderne, cu sensibilitatea permanent disimulată, cu aparenta teamă de a nu deveni prizoniera nisipurilor mișcătoare, autoarea construiește, pas cu pas, o monografie atipică. Un valoros studiu, situat, în mod clar și asumat, într-o zonă fertilă, a interdisciplinarității. Concluzionând, voi spune că Alina-Iuliana Popescu și-a propus să resuscite, în secolul versului minimalist
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
coerent Însă: trecutul izbucnește În ciuda unui prezent relativizant, nebunia tragediei este mai puternică decât normalitatea cotidianului insignifiant, iar naratoarea este, În ciuda ei, contaminată de aceaste dezlănțuiri pe care uneori nici nu mai are puterea să le oprească: ea Însăși devine prizoniera capriciilor propriei conștiințe supuse traumei cotidiene (se deschid supapele subconștientului). În Conferința de la Cintegabelle (Cintegabelle, un oraș din sud-estul Franței) discursul are aceeași greutate sentențioasă dublată de virtuozitate retorică descinsă din scrierile morale ale secolului al XVII-lea. Sigur, naratorul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
foarte bun interpret al simulării. Atîta vreme cît romanul de gen simluează viața și se mulțumesc cu un inautentic verosimil, scriitorul crede că simulînd aceste genuri nu face altceva decît să redea viață unor personaje mecanice și autenticitate unei literaturi prizoniere convenției. În romanele lui Jean Echenoz - dintre care Le Méridien de Greenwich, 1979, L’Equipée malaise, 1986, Nous trois, 1992 și Les Grandes blondes, 1995 rămîn probabil cele mai bune - protagoniștii sînt exilați sociali, vagabonzi sau foști dereglați psihic. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de pertinența lor informativă. Iar noi știm prea bine că această practică este dublată de o alta, la fel de absurdă, aceea a arhivării tuturor acestor mizerii. Supravegherea este, astfel, crunt ironizată pentru incapacitatea ei de a accede la esențial. Ea rămâne prizoniera unor informații deseori superficiale sau a unor neadevăruri consemnate cu grijă. Prizoniera unor nimicuri, unor fleacuri, dar care ar putea fi oricând bune la ceva. Într-adevăr, retrospectiv, exact asta te și îngrozește: faptul că derizoria turnătorie, jalnica pâră ar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
este dublată de o alta, la fel de absurdă, aceea a arhivării tuturor acestor mizerii. Supravegherea este, astfel, crunt ironizată pentru incapacitatea ei de a accede la esențial. Ea rămâne prizoniera unor informații deseori superficiale sau a unor neadevăruri consemnate cu grijă. Prizoniera unor nimicuri, unor fleacuri, dar care ar putea fi oricând bune la ceva. Într-adevăr, retrospectiv, exact asta te și îngrozește: faptul că derizoria turnătorie, jalnica pâră ar putea deveni în orice clipă act de acuzare. Lectura proceselor staliniste ne
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
adăpostul conceput de Arnolphe ca un obstacol de netrecut, balconul se dovedește a fi fereastra spre exterior prin care va intra freamătul vieții adevărate, răsturnând ordinea penitenciară instaurată: Horace va reuși să-i vină de hac, ajutat - sfântă justiție! - de prizoniera însăși. Întreg sistemul de protecție elaborat de Arnolphe se năruie din pricina absenței lui temporare și a slujitorilor care, în lipsa stăpânului, își slăbesc vigilența... astfel, Agnès poate comunica, se poate elibera interior din lanțurile în care o ținuse temnicerul ei „conceptual
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de sare). Sau: " E întuneric;/ tu încă mai privești foile/ pline de/ graiul nopților,/ ce sapă/ huma ființelor noastre.// Am dat la o parte peretele zilei/ și am văzut sânii tăi/ sprijinind amazoanele;/ în lagărul lor, apele albe/ îmi iau prizonieră mâna/ scriitoare./ Cuvintele, unul câte unul,/ tot mai singure, cad pe hârtie/ într-o ordine parcă prestabilită..." (O dată cu seara). Și încă: "Pe sub arborii in floare ai întunericului pășești;/ văd semnele care-au ajuns scrum,/ pe ferestrele-nverzite...// În apele lor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
forma aceasta și mersul așa delicat doar pentru a putea împleti această pînză doar pentru a putea țese în toate direcțiile opera din bale fără să o rupă sau să se încurce în ea în timp ce toate celelalte insecte, neștiutoare, devin prizoniere prin orice gest sau încercare disperată de a scăpa din ea... Dar, mai întîi, cum procedează el? Oare dintr-o singură mișcare? Sau lăsîndu-se dus, fără a lăsa să-i scape nici un moment firul discursului, pentru ca apoi să revină de
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Însă era o capitală-oază fără suburbii ori periferie, fără un ținut interior, fără ținut, chiar. Orașul din Vest era împrejmuit de Zid. Părea a fi prizonier. El era însă Orașul liber, deoarece țara ce-l ținea îngrădit era ea însăși prizonieră. Germania de Est era cea care devenise prizonieră odată cu închiderea Berlinului de Vest, iar orașul își găsea astfel viața și substanța în îngrăditura libertății sale. Am făcut o incursiune în Berlinul de Est. Unter den Linden și Alexanderplatz se transformaseră
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
fără un ținut interior, fără ținut, chiar. Orașul din Vest era împrejmuit de Zid. Părea a fi prizonier. El era însă Orașul liber, deoarece țara ce-l ținea îngrădit era ea însăși prizonieră. Germania de Est era cea care devenise prizonieră odată cu închiderea Berlinului de Vest, iar orașul își găsea astfel viața și substanța în îngrăditura libertății sale. Am făcut o incursiune în Berlinul de Est. Unter den Linden și Alexanderplatz se transformaseră, se occidentalizaseră într-un mod bizar și neconvingător
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
căi de acces spre tema culturală: filozofia germană, care insistă pe aspectul său ideal; antropologia anglo-saxonă, care privilegiază abordarea descriptivă a elementelor materiale și simbolice; sociologia, în formare, care analizează tipurile de relații cu societatea. Dar aceste tradiții rămân încă prizonierele unei prejudecăți substanțialiste. Astăzi, contextul intelectual este complet schimbat: ne întrebăm prin ce proces anumite bunuri sunt calificate drept "culturale". În capitolele următoare, această întrebare se va extinde la agenți și practicile lor, la instituții și profesiunile lor, la acțiuni
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Soarelui cu razele pe cer. Argatul îi bate pe musafirii Soarelui: pe Sf. Petru, pentru că a lăsat lupul să-i ia vițeaua, pe Sf. Ilie, că i-a stricat holda de grâu, iar pe mama Soarelui, c-a luat-o prizonieră pe mireasa lui. La sfârșit, Soarele îi spune să-și ia mireasa și să plece. Soarele e om, e flăcău, în povestea Soarele e totdeauna supărat [Niculița-Voronca, II]. Un împărat are o fată așa de frumoasă, încât Soarelui îi cade
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
parure, p.282]. Provinciala este mai conservatoare decât femeia citadina față de problemele de egalitate între sexe, ea transformându-se într-o anexă a bărbatului, care, nefiind ajutorata de el, îmbătrânește și moare mai repede decât femeile de la oraș. Provinciala este prizoniera în casa ei, izolată de lume, cum este Pauline Quenu, care devine tiranul întregii case în La Joie de vivre de Zola. Talentele ei intelectuale înăbușite și slab ghidate sunt otrăvite prin lipsa de stimulări externe. Instalarea la Paris lasă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
17-18). Argumentul "revizioniștilor"36 a fost că cultura germană în general și memoria colectivă în special manifestă o obsesie față de Holocaust care trebuie depășită. Încă din 1981 cancelarul Helmut Schmidt a afirmat că "suveranitatea Germaniei nu mai trebuie să fie prizoniera Auschwitz-ului" (Olick, 1998, p. 550). Același Nolte a punctat forța sufocativă asupra prezentului pe care fixarea obsesivă a conștiinței contemporane pe păcatele trecutului nazist o poate avea: "[Holocaustul] pare să devină din ce în ce mai viu și puternic, însă nu ca model ci
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
victimă, dar și ca pe o trădătoare, o iubită superficială, care a avut ceva de învățat din stabilitatea și loialitatea lui Troil. „Chaucer lasă destinul Cresidei deschis unei adevărate dezbateri, cu toate că un element al acestuia este imobil: rămâne mereu o prizonieră în propria poveste, pentru a fi condamnată de generații întregi de cititori și de ascultători. Autorul părăsește soarta ei pe seama imaginației noastre.” 986 Autorul englez balansează, în mod admirabil, elementele tragice cu cele comice. Ceea ce reușește, de asemenea remarcabil, este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
propriu, recunoaște totuși calitățile și inocența lui Troil. Cresida se simte în mijlocul grecilor mai lipsită de protecție decât fusese în Troia, mai izolată și mai înspăimântată. și, în mod firesc, teama ei se intensifică. Este forțată să trăiască ca o prizonieră, într-un loc pe care nu l-a ales, de aceea suferă în singurătate. Acum, mai mult ca oricând, simte nevoia unui protector, și ea devine din ce în ce mai ușor de manipulat, datorită situației incerte și ingrate în care se află. Diomede
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
am să îl accept, nici dacă drept răsplată pentru acest lucru aș ajunge stăpâna lumii. Ce crimă au comis femeile pentru a fi condamnate la această aspră obligație, care constă fie în a fi întemnițate întreaga lor viață fie ca prizoniere, fie ca sclave? Pentru mine măicuțele sunt prizoniere iar femeile căsătorite sunt sclave“ (trad.n.) Este probabil primul discurs feminist într-o epocă în care poziția femeii era secundară bărbatului și în care se credea că vina pentru conceperea unei
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
pentru acest lucru aș ajunge stăpâna lumii. Ce crimă au comis femeile pentru a fi condamnate la această aspră obligație, care constă fie în a fi întemnițate întreaga lor viață fie ca prizoniere, fie ca sclave? Pentru mine măicuțele sunt prizoniere iar femeile căsătorite sunt sclave“ (trad.n.) Este probabil primul discurs feminist într-o epocă în care poziția femeii era secundară bărbatului și în care se credea că vina pentru conceperea unei fete aparținea mamei. Rostit mult prea devreme pentru
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
devenim conștienți de ea, mânia să se transforme în iertare, în compasiune, în iubire. 50 În procesul iertării, terapeuții consideră că există două faze: • în prima fază, este vorba despre o iertare decizională: momentul în care persoana înțelege că este prizoniera resentimentului și a dorinței sale de răzbunare; • în cea de-a doua fază, este vorba de o iertare emoțională, în care persoana are acces la o integrare profundă a demersului de a ierta, nu numai conceptuală sau de principiu (André
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
un stadiu de acalmie, de încetare a scandalurilor și bătăilor, de durată mai lungă sau mai scurtă, după care totul se repetă, dar la o intensitate mai mare. Deținuta, în cadrul relației cu abuzatorul, a parcurs cele trei stadii, ea este ,,prizoniera” acestui ciclu al violenței. Relația abuzivă dintre victimă și abuzator implică un proces de învățare din partea victimei care, treptat, supusă atât presiunilor agresorului, cât și influențelor familiale și sociale internalizate, „învață” inadecvat că nu mai este nimic de făcut, că
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
ani mai tîrziu, adică în momentul în care a fost operat flash-back-ul. Ceea ce ne permite să descoperim implicațiile bifurcației asupra relațiilor dintre personaje. Ne aflăm în grădina unei biserici, la o înmormîntare. Fumătoarea e tot cu directorul de școală și, prizonieră a propriilor gînduri și amintiri, s-a ferecat într-o singurătate toropitoare. Apoi apare un panou pe care scrie "Sau..." În aceeași zi, în aceeași grădină, istoria e cu totul alta. Directorul de școală trăiește singur și, pentru că soția l-
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]