1,932 matches
-
istorice a monahismului creștin: figurile sale fondatoare - e.g. Antonie cel Mare, Pahomie, Vasile cel Mare, Benedict de Nursia, Francisc de Assisi - sunt în același timp voci ale „tradiției” pe care o doresc rearticulată, poate printr-o nuanțare a limbajului lor profetic în funcție de codul specific diverselor epoci și culturi în care au trăit. În sfârșit, ireductibilitatea religiei la factorii sociali este vizibilă în confuzia perpetuată de Troeltsch și Weber cu privire la organizarea meseriilor în orașul medieval. Firește că sentimentul fraternității și vocația solidarității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
principal atribut este resemnarea și neputința în fața violenței - lasă loc unor concluzii pe care J. Milbank nu le-a avansat în radicalitatea lor ultimă. Mai întâi, descoperim că teologia - ca însăși Revelația biblică - are o funcție critică și o deschidere profetică față de orice proiect politic și social al modernității, articulat din perspectiva „morții lui Dumnezeu”2. Teologia își desfășoară o vocație critică, pentru că aduce la lumină absurdul dialecticii nihiliste în relația „stăpân-sclav”. Pentru a-și exercita această vocație critică, gândirea teologică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
altfel, inexistentă) sau în proiecte utopice care vizează un viitor supus entropiei. Teologul adevărat nu privește entuziast nici înainte, nici înapoi; găzduit de Biserică, el depășește lucid orizontala cronologiei empirice, țintuind spre cele de sus. Teologia apare ca un exercițiu profetic, întrucât aduce vestea cea bună despre o altă lume, care este de fapt însăși Viața lui Dumnezeu (1In. 1,1). Teologia nu inhibă exercițiul reflexiv, ci îi stimulează fecunditatea. Există o rațiune a credinței pe care creștinii sunt chemați s-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lui Dumnezeu (1In. 1,1). Teologia nu inhibă exercițiul reflexiv, ci îi stimulează fecunditatea. Există o rațiune a credinței pe care creștinii sunt chemați s-o practice în relație cu istoria umanității, adresând mai întâi întrebări fundamentale pentru a indica profetic, mai apoi, direcții de răspuns. Cu atât mai mult astăzi, într-o lume ce și-a pierdut simțul pentru întrebările ultime (înlocuind clasica interogație întemeietoare „de ce mai degrabă ceva decât nimic?” prin întrebarea cu pseudovaloare de răspuns: „de ce nu?”), teologia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unor întrebări care nu s-au pus încă? Insistența lui Heidegger, în plină epocă nihilistă, asupra „sfințeniei întrebării”, își are cu siguranță tâlcul ei, de care teologia contemporană n-ar putea să nu țină seama. O inteligență deopotrivă critică și profetică reclamă un exercițiu autocritic, prin practica smereniei și dobândirea pocăinței ontologice în fața lui Dumnezeu. Biserica îi face pe creștini să înțeleagă că „fiecare este răspunzător pentru păcatele tuturor”. Întrucât totul în această lume îl privește și îl interpelează, un adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Fără o adopție transcendentală întru Fiul, Cel care ne redă adevărata fire, orice fraternitate între oameni este fie provizorie, fie iluzorie. Milbank nu reușește suficient de convingător să arate că un creștinism lipsit de dimensiunea autocritică, deci fără un oficiu profetic - cum ne propune astăzi Occidentul - se dizolvă incoștient, dar ireversibil într-o ipocrizie ideologică, nedemnă de numele Celui care a murit pentru păcatele lumii 1. Teologia creștină, așadar, nu oferă o metodologie seculară de investigare a socialului, ci o sensibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
astăzi Occidentul - se dizolvă incoștient, dar ireversibil într-o ipocrizie ideologică, nedemnă de numele Celui care a murit pentru păcatele lumii 1. Teologia creștină, așadar, nu oferă o metodologie seculară de investigare a socialului, ci o sensibilitate aperceptivă critică și profetică; teologia nu se propune ca „știință” universală a dreptății sociale, ci ca artă a discernământului în deciziile politice ale comunității și în orientarea existențială a persoanei. Teologia nu poate fi „regina științelor” decât în măsura în care nu se aseamănă cu nici una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dramatic cu o întrebare („de ce m-ai părăsit”), continuă cu recunoașterea filială („din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu”), se prelungește printr-un denunț al răutății („m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat”) și sfârșește, profetic, printr-o promisiune („seminția mea va sluji Lui, se va vesti Domnului neamul ce va să vină”). Pentru că învierea înseamnă, în primul rând, ridicare (gr., anastasis), Crucea este primul semn al îndreptării și biruinței asupra morții. Christus victor nu așteaptă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
generație.” Claudiu Biliuță, Adevărul literar și artistic * „O încântare.” Tudorel Urian, România literară * „Mihail Neamțu trăiește în orizontul acestei răspunderi mistuitoare: cunoașterea și meditarea neîncetată a Cuvântului vieții nu este doar o experiență solitară, ci și solul fertil al vocației profetice a teologului în cetate.” Bogdan Tătaru-Cazaban, Adevărul literar și artistic * „Bănuiala mea e că Mihail Neamțu nu e o persoană, ci un comitet, atât de variat, prolific și erudit îi e scrisul.” Mircea Platon, Convorbiri literare * „Intento a cogliere i
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
problemele sociale, toate dificultățile de ordin metodologic și toate problemele epistemologice pe care le pune fenomenologia științei și artei politice”, în virtutea corespondenței necesare dintre ordinea eternă („noocratică”) a lumii și autoritatea istorică și politică. Odată instaurată noua ierarhie socială, scrie profetic P., mișcările revoluționare vor deveni caduce, nemaiputându-se ridica dincolo de condiția unor „simple răzvrătiri”. Eforturile scriitorului, primite cu reticență și ironie de contemporani, vor avea un ecou palid în octombrie 1926, când este numit de Ministerul Muncii - fără a fi plătit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
morții se ducea să se-mpreune (Dragoste și Moarte, vv. 56-60). Sicilianul integrează moartea în fluxul vieții eului liric, o interiorizează și o fragmentează. Alteori pare a fi un observator detașat, obiectiv, ce analizează ritmurile vieții, anunțând liniștit, cu glas aproape profetic tăcerea ce stăpânește tărâmul de dicolo: Avea-vom glas de morți și noi ( Unde stau morții cu ochi deschiși, trad. MB).305 Viziunea lor diferită asupra limitei extreme nu anulează faptul că ambii tratează în mod similar motivul liniștii. Atât
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ruptură vetero-nou-testamentară în discontinuitatea funciară a lumii israelite, într-un context jalonat de relațiile Bibliei cu Platon, ale civilizației greco-creștine cu spiritul iudaic) era dedicată memoriei lui C. Noica, iar capitolul final din Penumbra (1991) dezvăluie un moralist cu fibră profetică („Ne-a pierit semeția de odinioară laolaltă cu entuziasmul. Nu mai știm azi să găsim puterea de a ne ridica deasupra lucrurilor, de a le supune. De multe mii de ani ne tot retragem...”), în schimb Mașina de fabricat fantasme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286422_a_287751]
-
ocupă fenomenul tehnicii: cel al unor agenți ai uitării unor forme istorice și ai înlocuirii acestora din urmă cu altele „noi“. Ca mecanism al imaginii dialectice, gândirea li se opune și recunoaște chemarea inevitabilă a unui trecut încărcat de forță profetică. Lumea istorică este „die Welt allseitiger und integraler Aktualität“, timpul plin care se constituie, obiectiv, ca memorie colectivă. Obiectul, faptul istoric capătă astfel aura profeției sau, cu un termen din prologul epistemo critic, amprenta „autenticității“. Gestul colecționarului de antichități este
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
die Welt allseitiger und integraler Aktualität“, timpul plin care se constituie, obiectiv, ca memorie colectivă. Obiectul, faptul istoric capătă astfel aura profeției sau, cu un termen din prologul epistemo critic, amprenta „autenticității“. Gestul colecționarului de antichități este unul de asemenea profetic: în economia sa, obiectul își pierde valoarea de marfă, pentru a-și recăpăta calitatea de „vestitor“ viu al lumii care i-a dat naștere. Imaginea dialectică, alegoria secolului al XIX lea, aduce astfel ideea barocă a unei lumi „ruinate“, fragmentate
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
și Solomon) și „sub-statală“ (sub-staatlichen), ulterioară. Prima etapă este o societate „anarhică“, „acefală“ și contrară ideii de stat dominante în epocă. Cea de-a doua este de scurtă durată și, arată Assmann, cunoaște, pe lângă organizarea incipientă politică, o puternică cenzură profetică și opoziție exterioară (Absalom, Sheba). Cea de a treia etapă este marcată de împărțirea Iudeii în provincii autonome și culminează cu distrugerea celui de-al doilea templu, în anul 70 d.Ch. Această istorie schematică a evreilor îl face pe Assmann
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
înțeles, conceptul de „memorie involuntară“ ajunge să numească actul mesianic prin excelență, al salvării trecutului în clipa prezentă a unei „primejdii“. Memoria involuntară se întregește prin actualizarea potențialităților evenimentelor trecute, însă nu ca intenție asumată a prezentului, ci în urma chemării profetice a tradiției. Nici tezaurizarea trecutului, nici „depășirea“ revoluționară a acestuia nu corespund înțelesului pe care Benjamin îl dă conceptului de „memorie“. În mod paradoxal, el presupune o maximă responsabilitate: aceea de a da consistență clipei prezente ca posibil loc de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ea; fiindcă literatura nouă care gâlgâie la barierele inimii și așteaptă să inunde, să se reverse ca o ploaie torențială peste betonul orașelor îmbâcsite de atâtea gâlci intelectuale, nu va mai fi o valiză a cuvintelor potrivite". Într-un gest profetic, anunță o literatură care "să sature colectivitatea", care să pornească "din viață și se termină în viață". Tonul dur se păstrează până la finalul articolului unde poetul privește în viitor, către o epocă/o zodie în care cei ce nu vor
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
murim/ fără parabola intrării în Ierusalim./ Atât:/ cenușiu, moarte, urât,/ sârme, opac...", Cangrenă). Dacă poezia anterioară apela la simbolurile biblice pentru a exprima neliniștile omului modern, Caraion își contruiește universul literar subliniind tocmai absența lor. Se imaginează poetul în ipostază profetică, cu exacerbarea eului în Caseta cu inimi de fosfor (apropiindu-se astfel de jocul de scenă al lui Dimitrie Stelaru). Se conturează astfel chipul unui nou creator. Discursul liric se dorește a fi o confesiune directă adresată cititorului ("voi sunteți
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
000 499 999 10 500 000 999 999 15 1 000 000 1 499 999 20 1 500 000 1 999 999 25 2 000 000 30 Colecția OPERA MAGNA • Amphitryon, Kleist • Album de versuri, Mallarmé • Bucolica. Georgica, Vergilius • Cărțile Profetice, William Blake • Eneida, Vergilius • Hyperion, Hölderlin • Poeți latini postclasici, *** • Poezie. Dramă, Allan Edgar Poe • Regele Lear, Shakespeare • Sonete,Dante • Femeia omorîta cu blîndețea, Thomas Heywood • Ducesa de Amalfi, John Webster Colecția DIDACTICA. CURSUS • Britain. Past and Present, Remus Bejan • Dramatic
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
care le legitimează, există pericolul ca termenul să se degradeze și sensul lui să se piardă”. Bloom consideră însă că domeniul imaginal este suficient de generos pentru a se referi și la spiritual, și la estetic, pentru că granița dintre cunoașterea profetică și cunoașterea artistică este dificil de trasat. Cele două moduri cognitive nu sunt identice, dar în anumite condiții se pot intersecta. Nu se poate spune că gnozele lui Novalis, Blake sau Shelley sunt forme de cunoaștere nepoetice, dar dacă imaginația
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
de care eseista dă, intermitent, dovadă, în pofida tuturor precauțiilor și, probabil, fără voia sa - o imagine mai degrabă sumbră, de utopie negativă orwelliană a viitorului culturii (în sensul cel mai larg al termenului) și vieții umane. Dacă tabloul e vizionar, profetic ori dacă extrapolează alarmist desfășurări în curs, reale și incontestabile, dar oricând pasibile de modificări imprevizibile, numai trecerea timpului o poate dovedi. E drept că autoarea exprimă oarecare prudență în capitolul introductiv, dar pe parcurs se lasă furată de senzaționalismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286373_a_287702]
-
îl ajută să exercite o autoritate arbitrară, cu condiția să fie valeții lui principali". Destinate în special să combată ambițiile generalului La Fayette, dispus să-și repună pe rege în deplinătatea puterilor sale cu condiția să devină ministru, aceste cuvinte profetice nu sînt ascultate. Cînd împăratul Francisc al II-lea, un tînăr de 24 de ani, avid de glorie militară, îi urmează prudentului Leopold al II-lea (l martie 1792) și provoacă Franța, nu se găsesc decît șapte persoane care să
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
Relief (1981) ș.a. Traducătoare din Paul Claudel (Cinci mari ode) și din Friedrich Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra), T. cultivă simfonismul psaltic îmbibat de aluzii mitologice și religioase, călătorind în timp și în geografii spirituale unde supraabundența, grandilocvența și poza profetică amenință să sufoce miezul sensibil al viziunilor. Acumularea marilor teme orfic-biblice în recitativul amplu, croit pe tiparul „marelui fluviu” al lui Perse, reprezintă însă o zonă aparte în poezia română contemporană. Două eseuri, Ion Pillat. Ceremonia naturii (1972) și Paul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290099_a_291428]
-
denunță tirania, rostind adevărul inconvenabil, încălcând tabuul: "Adunarea aceasta de drepte stăpânii, au de cumplite tirănii iaste?"21 Efectul creat în rândul celorlalți este de derută, căci adevărul, rostit tranșant și asumat public, devine amenințător. Treptat, cuvintele Liliacului capătă tonalități profetice, mai ales că el este cel care proclamă dreptul Filului și al Inorogului la domnie: "Iară acmu în alégerea epitropiii Strutocamilei, toată dreptatea cu ochii am vădzut. Ce dintr-atâțea mari și înțelepți sfétnici, unul macara a cunoaște n-au putut
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
reducă divinul la o condiție subalternă : a-l aprecia, căuta, gîndi, celebra mai ales în funcție de opera sa ; a-l configura pornind de la trăsăturile, sublimate, ale creației sale. Lupta împotriva sociomorfismului lui Dumnezeu este o temă importantă a religiilor. Componenta lor profetică, contemplativă, monahală, doctrinele metafizice, efortul mereu reluat al detașării de lume o dovedesc Modernitatea laică în mentalitatea și organizarea ei de ansamblu îi refuză lui Dumnezeu sociomorfismul tare; îi atribuie cel mult un sociomorfism atenuat, acceptînd că valorile religioase au
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]