1,085 matches
-
crivățul prin hornuri, se zgâlțâiau ușile și ferestrele de parcă te aflai într-o corabie purtată de valuri. Urâtă casă! Odaia era mare și goală: un pat, o masă, un scaun, două ferestre, trei uși, una fără cheie. Urât lucru! Tașcă propti o ușă cu scaunul, pe cealaltă cu masa. Acum era bine. Putea dormi, da, însă nu-i venea somnul. Nici nu era de mirare cu atâtea tocănituri, pocănituri, zăngănituri, zgâlțâituri. Avea dreptate Sfredeluș: e fioroasă întunecimea mai ales când stai
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
s-a trezit ca-n vis c-o poartă / cineva pe marea moartă...” (Sora mea dusă de ape) Ca o deschidere spre-o sfântă revelație. și-atât. Câteodată, în semi-reprize de calmie, „Ochii ei deschiși... / luminau în seara caldă vâslele proptite-n valul / zâmbetului care scaldă / blând întunecata casă / când durerile te lasă...” Cum te simți micuță, tu, fire de tomnatic labirint?! Vezi speranță de trăire?! Vezi vreo șansă de-a zbura peste Nyxul îndărătnic, noptaticul și negriciosul spasm al neîndurărilor
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
în jurul încheieturii mîinii și a cotului, și-i atinse umărul. Vîrful îi scormonea subsuoara. Gilliat încercă să se dea înapoi, dar abia se putu clinti din loc. Era parcă țintuit în cuie. Cu mîna stîngă rămasă liberă, apucă briceagul, se propti de stîncă și făcu o sforțare deznădăjduită, ca să-și smulgă brațul din strînsoare. Nu reuși decît să stîrnească fașa care se strînse și mai tare. Era mlădioasă ca pielea, tare ca oțelul, rece ca noaptea. [2] O a doua curea
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
răzbune pe dușmani, și nu se încred în propriile forțe, ci doar în ajutorul lui Dumnezeu. Asta înseamnă a-ți așeza casa pe stâncă, adică pe Cristos, sau pe o viață austeră... Aceste animale sunt mici, iar atunci când sar se proptesc pe propriile picioare. Tot astfel și sfinții, mici prin umilință, se proptesc pe propriile picioare, unul fiind îndreptat către Dumnezeu din dragoste, iar celălalt către aproapele din compasiune... Lăcusta nu are un rege, ci iese împreună cu celelalte. Sfinții adunați în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
în ajutorul lui Dumnezeu. Asta înseamnă a-ți așeza casa pe stâncă, adică pe Cristos, sau pe o viață austeră... Aceste animale sunt mici, iar atunci când sar se proptesc pe propriile picioare. Tot astfel și sfinții, mici prin umilință, se proptesc pe propriile picioare, unul fiind îndreptat către Dumnezeu din dragoste, iar celălalt către aproapele din compasiune... Lăcusta nu are un rege, ci iese împreună cu celelalte. Sfinții adunați în unitatea credinței sunt gata să ducă o luptă neobișnuită împotriva diavolului. Prin
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
catadixit să-mi răspundă, fonfăit și pițigăiat: - Tovarășe, pe la noi vă adresați cu apelativul "tovarășe". Deci, tovarășe, întrebați secretara. Și, făcând un gest vag cu mâna spre o eventuală ușă, de fapt, în acea direcție se găseau vreo șapte, își propti prețiosu-i nas în vânt și valsă mai departe, spre alte zări. De fapt, se topi urgent pe ușa din spatele meu. Am deschis o ușă la întâmplare și nu știu naiba cum se făcu, dar am dat cu nasul chiar de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dracului, îmi zic, mare câcăcios mai poți fi dacă înghiți și dezghiți bobițe. Dar ce fel de bobițe cauți tu?” Dar parcă am timp să aștept? Tipu' face un viraj pe palux-ul parcă gata pregătit pentru el și se proptește cu ocheanul chiar în cazanul cu rufe. - Aici trebuie să fie, spune. Și începe să-mi gâdile subțuoara stângă. Și pentru că știam că n-am să mă pot abține și-am să izbucnesc în râs, sar din cazan cu un
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu rufe. - Aici trebuie să fie, spune. Și începe să-mi gâdile subțuoara stângă. Și pentru că știam că n-am să mă pot abține și-am să izbucnesc în râs, sar din cazan cu un hanorac în mâini, i-l proptesc pe cap și trag fermuarul. - Ce bobiță cați, măi neisprăvitule??! - Păi... să vezi... că nu văd și... - Lasă cleampa și spune repede! - Păi, dom-le, perla de la șiragul Julietei! Îl pliez binișor în două cu un bobârnac la ficat, îi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
ridic mortul, pe bărbatul meu cu cununie, pe Nicos. Nu împlinisem șaisprezece ani și când l-am văzut spânzurat, cu cămașa albă însângerată, cu unghiile smulse, m-a apucat un tremur, zgâlțâiam toată, dinții îmi clănțăneau de nu mi puteam propti fălcile una într alta. Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi vrut să-mi cer iertare de la mort, mi-am ridicat privirea să-l văd bine. M-a izbit sângele, ce să caute
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ctitorim în Valahia Bizanțul nostru, să aducem înapoi ce au furat italienii din cetatea bazileilor, meșteri și podoabe. Și să ne clădim aci sfintele noastre clopotnițe din care să se audă dangăt de argint în veac. Nimeni niciodată să nu proptească aici în schele de bârne bătaia clopotelor! Hai, neică Mihai... Spătarului i se părea că s-a întors în urmă cu zeci de ani când la Filipești Constandinul Stancăi, copil de câțiva ani, îl ruga să-l urce în podul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ceva într-o carte. — Sărut mâna, măria ta! — Ștefane, vino încoace să mă întind pe pat, că așa știu jupânițele. Am aflat de scrisoarea grecului, nu crez să fie minciună. Se culcă peste macatul țesut din lânică seină și se propti în perinile brodate. — O să trimit vorbă măriei sale să dea de lucru la toți tălmacii și scribii în alte părți ca de pe la chindie să fii stăpân pe spătăria mică. Te duci ca să nu te vadă nimeni și te-ncui pe dinăuntru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
văgăună, cu o grămadă de cățelandri schelălăind de foame și de neputință care se repezeau în el să-l sfârtece. Dar de oriunde îl apucau, nu reușeau nimic, calul rezista. Își înfigeau dinții în burtă, în pulpe, în spinare, se propteau în picioare bâțâind din cap și scheunând. Prima îmbucătură, care ar fi deschis drumul celorlalți, le scăpa. De unde? Din ce loc? Am stat mult să-i văd ce fac și mă uitam la ei râzând. Nu era printre ei nici unul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și-l privi pe mulatru, care rămăsese locului. - Vino. Nu mai e mult și va trebui să cari piatra. - Rămân aici, spuse bucătarul cu răceală. - Și făgăduiala? Fără să răspundă, bucătarul împinse încet ușa, pe care d'Arrast o ținea proptită cu o singură mână. Rămaseră astfel o clipă. Apoi d'Arrast dădu drumul ușii și, ridicând din umeri, se îndepărtă. Noaptea era plină de miresme răcoroase. Deasupra pădurii, stelele rare ale cerului austral, învăluite într-o ceață nevăzută, licăreau slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înțeles. Țăranul holbă ochii, nedumerit, cu un zâmbet umil, bolborosind ceva pe rusește. ― Nu pricepe ăsta, don' căprar, limba noastră, zice atunci un soldat, îndreptîndu-se din șale. ― Nici nu-i vina lor că țara-i păcătoasă, adăugă îndată cellalt soldat, proptindu-se în lopată. Toți trei militarii priveau acuma cu mare dispreț la țăranul care, neînțelegînd vorbele străine, plecă rușinat capul în groapa cu fundul galben, adâncă de vreo jumătate de metru. ― Ei, ce stați? Ce leneviți? strigă deodată caporalul, luîndu-și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta unei imense catedrale. Curtea bisericii era plină de oameni și totuși mai soseau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuța de lemn, veche, lăsată într-o parte și proptită cu bârne ca să nu se dărâme, cu turnulețul răsucit puțin, cu ușa atât de joasă, că trebuia să te pleci intrând, de-abia se deosebea în întuneric dintre pomii bătrâni care-și întindeau ramurile, ca niște brațe ocrotitoare, până deasupra
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
părinților, șopti Apostol, adîncindu-și obrajii în mirosul de tămâie, uitând îndată cuvintele, ca și cum mintea lui n-ar mai fi fost în stare să păstreze nici un înțeles... Într-un târziu ușa se deschise singură, se învîrti molcom în țâțâni și se propti de perete. În bezna pervazului stătea preotul, ca o chemare mută. Popa Constantin se aplecă peste capul lui Apostol, blând ca un părinte care deșteaptă din somn un copilaș iubit: ― Scoală, fiule, și fii tare în ceasul încercării din urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zbate neputincios... își eliberează o mână... apoi cealaltă ! Fuge, se repliază ! Țipă furios.. LUPTE ! Politică de învăluire... iar se pregătește de-asalt! Își încordează zdravăn capul în piept. Se repede în antebrațul meu fixat între perne, cu toată viteza. Se proptește cu forță, în mâna mea validă... împinge cât poate el de tare ! Toată energia i s-a catalizat în punctișoarele din creștet și picioare. Stă bazat pe pumnul meu în cumpănă. Echilibru perfect! Îl mai las o clipă să-și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
știut, literatura ta e dinainte citită. Atotputernicia clișeelor: iată o parte din moștenirea împărțirii Europei, iată ce reunificarea ei va trebui să elimine. Un român la Bruxelles (sau la Haga?) Bineînțeles, stând la coadă la aparatul de cafea, cu nasul proptit între omoplații geneticianului maghiar de reputație internațională, m-am luminat tot la față când l-am văzut pe Predrag apărând în ușă. La-nceput nu-1 putusem suferi, ba chiar, după primul lunch în comun cu noii mei colegi, îi spusesem
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și rumoarea care, verbalizînd, ecrana totul: “Nemișcați deodată brazii! / Sevele se-așează-n noapte. / Iese liniștea din munte / unde locul i-a fost strîmt. / Numai undeva-n prăpăstii / un izvor mai are șoapte / și o bufniță cuvînt.” De-acum comunicarea, care se proptea În cîrjele cuvintelor, devine superfluă și poate Începe cuminecarea. De-acum Înțelegem cu inima, și ea ținută Însă sub surdină. “Strîns ținută sub surdinăca o pîlpîire de lumină inima tresare. Și răspunde-n Ursa Mare.” De-acum orice tremur de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
al doilea îl înșfăcă de beregată, fu împroșcat cu sânge cald, când îi reteză și lui jugulara. Gustul cald al sângelui îi ațâța cruzimea. Suru, după ce îl mursecă la umar sări în lături, lupul se trase înapoi pentru a se propti mai bine în picioare, rânjind, mârâind și amenințând. Colții lui se încleștară de două ori, ca fălcile Anuca, fata pădurarului unei capcane de oțel. Stăpânit de patima oarbă de a sfâșia... răsuci capul brusc și-l înșfăcă de beregată sa
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pare că ai prea multe de oferit, i-am spus. Fie vorbești, fie Îți aranjez fața cu Încă o pereche de nări. El rânji: — Doar nu o să mă omori cu sânge rece, zise el. — Nu zău, chiar așa? I-am proptit arma În bărbie și apoi am plimbat țeava peste fața lui, Înșurubând-o sub pomeți. — Nu fi așa de sigur. M-ai prins În dispoziția de a folosi chestia asta, așa că ai face bine să-ți găsești limba acum, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
culcușurile nopții. Pășea cu grijă, casă nu calce, doamne ferește, pe vreo coadă de vulpe sau, mai rău, pe laba unui Moș Martin. Deodată, un țipăt răzbătu dinspre partea de nord a codrului. Un stejar se rostogoli spre văgăuna Căldărușei, proptindu-se în firava unduiere a izvorului de apă tulbure, ce ajungea la vitele, care pășteau pe pământurile de lângă Podu de Lut. Bătrânul, încremenit, vedea cum se apropie o arătare nemaivăzută: jumătate om, jumătate șarpe, avea mâinile acoperite cu brățări de
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
verde al bătrânilor copaci. Nu făcu nici douăzeci de pași și, deodată, auzi un mormăit amețitor: Ce cauți, stârpitură, pe pământurile regatului meu? Îndurare, slăvite Uriaș! rosti, încetișor, omul speriat. Și avea de ce să fie așa, pentru că, în fața lui, se proptise o namilă de om, cu trupul ca de urs, care agita un topor de câteva tone. Spune ce vrei și apoi te oi mânca, deși ești mai slab ca taurul pe care l am îmbucat aseară! Eu sunt Starostele! Am
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
să readucă faima Moldovei la curțile luminate ale Europei. Poveste de Crăciun Dimineața din ajunul Crăciunului se anunța geroasă. Peste noapte, crivățul dinspre miazănoapte își făcuse de cap prin ogrăzile oamenilor. Mai fiecare dintre săteni încercau să deretice stricăciunile viforului, proptind câte un par în gardurile mâncate de carii, potrivind acoperișurile bordeielor și adăposturile animalelor. Nici Fetea nu făcea altceva decât să hartoaie ciutura fântânii, urnită de crivățul sălbatic, gândindu-se, apoi, să meargă fuguța la oile, care behăiau asurzitor, chemându
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
peste podul Burlacului, care traversa o râpă și un firicel de apă, ajunseră în Ungureni, partea satului locuită de meșteri aduși din Ardeal pentru lucrul la sticlăria evreului Ițic Serat, și poposiră la o casă mare, al cărei stăpân se proptea într-o lopată lată, cu care făcuse loc altei pături de nea. Sara bună, gospodar! dădu binețe Fetea, smucind bucuros hățurile. Bună să vă fie, rusnacilor, răspunse țanțoș Ștefan, un muntean vânjos, venit de prin părțile Bucovinei. Dar devreme ați
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]