5,470 matches
-
morale și intelectuale ale bolnavilor. Se constată faptul că apar și se impun anumiți termeni nosologici, care, cu diferite variații de semnificație a conținutului lor semantico-medical, vor continua să existe în nosologia psihiatrică viitoare. Un moment important în evoluția nosologiei psihiatrice este reprezentat de contribuțiile doctrinare și nosologice ale lui A. Morel și V. Magnan, preluate ulterior de Școala italiană de psihiatrie prin C. Lombroso. A. Morel (1860) introduce o teorie explicativă în ceea ce privește geneza sau cauzelor bolilor psihice, cunoscută sub numele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o grupă de afecțiuni cu un caracter particular, la baza căreia stau fie „infirmități de evoluție”, fie „infirmități de involuție”. Pe primele le consideră „degenerescențe”, pe celelalte le consideră „degradări”; în sensul acestor delimitări etiologice, sunt izolate următoarele categorii nosologice psihiatrice: 1) Degenerescențele, care sunt tare organice ale individului sau care pot fi dobândite familial. K Regis distinge în această categorie de tulburări următoarele forme clinice: a) dezechilibrați sau „degenerații superiori” (dizarmonici, originali, excentrici), b) degenerații propriu-ziși sau „degenerații medii”, c
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestora este reprezentat prin demențe: a) demențe primitive (demența senilă, demența ASC, PGP), b) demențe secundare (demența vesanică, epileptică sau alcoolică). Conceptul de degenerescență are un caracter prea general ca să poată fi admis și aplicat în mod curent în clinica psihiatrică (J. Fabet, J. Rogues de Fursac, E. Régis). El nu corespunde niciunei noțiuni nosologice bine definite (A. Gilbert-Ballet). Vag și imprecis, termenul desemnează o multitudine de simptome, destul de greu de reunit într-un tablou clinic unic, cu o evoluție si
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei nosologii clinice, bază teoretică din care se va constitui ulterior psihopatologia și teoriile modeme de clasificare ale bolilor psihice. Nosologia clinică A doua jumătate a secolul al XIX-lea și primele decenii ale secolul XX sunt dominate, în ceea ce privește nosologia psihiatrică, de contribuțiile extrem de importante ale Școlii germane de psihiatrie (E. Kraepelin, E. Bleuler, K. Sckneider, K. Kleist și K. Leonhard). Acestea au făcut posibilă adâncirea cunoștințelor asupra bolii psihice, deschizând perspectiva unei abordări antropologice a bolnavului psihic (L. Binswanger, K.
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
B. Bleuler, care clasifică bolile psihice după criterii clinico-psihiatrice, legate de evoluție și tipul de manifestare, K. Schneider face o clasificare după un model pe care-l numește psihopatologie clinică. În sensul acesta, el distinge două mari categorii de afecțiuni psihiatrice și anume: 1) Varietăți anormale ale ființei psihice: - aptitudini intelectuale anormale; - personalități anormale; - reacții anormale la evenimentele vieții trăite. 2) Consecințe ale bolilor și malformațiilor: - grupa afecțiunilor somatotogice (intoxicații, PGP, infecții, boli cerebrale, traumatisme, ASC, afecțiuni senile, epilepsia); - grupa afecțiunilor
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care sa răspundă unui „set” de probleme cum ar fi: etiologia bolilor psihice, tipul de evoluție clinică, nivelul de alterare al personalității, gravitatea procesului psihopatologic, prognosticul bolii, modul de răspuns la tratament etc. În plus, se urmărește stabilirea unui „limbaj psihiatric comun”, capabil să exprime, dar concomitent să reprezinte acordul doctrinar al tuturor specialiștilor în psihiatrie. În sensul acesta se înscriu clasificările internaționale „AMDP” în sfera psihiatriei europene și DSM-III-R și DSM-IV în sfera psihiatriei americane. Deși interesante și utile ca
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anumit „model de gândire clinică”, care nu poate fi schimbat prin scheme de clasificare care vizează, în primul rând, instituirea unor forme de „limbaj clinic” cu caracter formal. O contribuție interesantă și importantă în sensul acesta este reprezentată de clasificarea psihiatrică de tip sistematic propusă de P. Berner, pe care o vom prezenta mai jos. P. Berner consideră că orice clasificare a bolilor psihice trebuie să plece de la „criteriile de normalitate”, motiv pentru care se impune a defini și analiza starea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organice cerebrale; b) tulburări simptomatice. 2) Predispoziția la tulburările endogene în care sunt incluse: a) manifestări incipiente, b) manifestări tardive. Teoria clasificării sistematice a bolilor psihice după P. Berner este cuprinsă în schema din pagina 227???. Interpretarea psihopatologică a nosologiei psihiatrice La sfârșitul acestui excursus prin istoria concepțiilor nosologice în psihiatrie, veritabilă „oglindă” a modelelor de gândire asupra „bolii psihice” și a „bolnavului mintal” se impune o sinteză psihopatologică. Aceasta este cu atât mai necesară, cu cât interpretarea „fenomenelor psihice morbide
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cantitative” ale personalității, între ele existând relații contingente. Sectorul psihopatologic cuprins în cercul I desemnează „anomaliile calitative” ale sistemului personalității. Problema nosologiei bolilor psihice este extrem de complexă și polimorfă așa cum se poate vedea. Ea este expresia evoluției formelor de gândire psihiatrică, a confruntărilor ideilor despre omul normal și bolnavul psihic, o tematică ce rămâne permanent deschisă. Înțelegerea acestor aspecte atât de complexe va fi explicată în analiza sistematică, din punct de vedere psihopatologic a marilor grupe de boli psihice. Schema clasificării
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
analiza „modelele de personalitate” în condiții psihopatologice, precum și aspectele particulare „psiho-biografice” ale bolnavilor psihici. 20. PERSONALITĂȚILE PSIHOPATICE Cadrul general Personalitățile psihopatice ocupă un loc intermediar între starea de normalitate psihică și marile tablouri psihopatologice. Ele reprezintă un domeniu al patologiei psihiatrice extrem de complex și polimorf, fapt care a dat naștere la numeroase controverse între specialiști. Etichetarea diagnostică de personalitate psihopatică include o gamă largă de aspecte psihopatologice, cum ar fi: personalitatea histrionică, compulsivă, stările borderline, personalitatea paranoică, antisocială, dependentă, schizotipală, narcisică
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterul de degenerescență, sau de ireversibilitate morală a acestei categorii de indivizi pe care-i eticheta drept moral insanity. În secolul XX problema naturii personalității psihopatice și raporturile sale cu psihopatologia, precum și locul pe care îl ocupă în sfera nosologiei psihiatrice a fost complet revizuit și adâncit considerabil. În evaluarea personalităților psihopatice, K. Schneider pleacă de la criteriul diferenței sau al abaterii de la norma medie, considerată ca „zonă a normalității psihice”, în delimitarea acestor tipuri de indivizi. Viața ne dovedește că oamenii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ms. DISPOZIȚIE MEDIU Schema de mai sus oferă o imagine grafică a raportului și repartiției nevrozelor și psihopatiilor în relație cu „dispoziția” și „mediul”. Un fapt asupra căruia dorim să insistăm este că psihopatiile nu trebuie considerate boli în sens psihiatric ci tipuri de constituții anormale, ale personalității normale. Aceste personalități patologice sunt definite de K. Schneider, ca având comportamente profund imprimate, inflexibile, rău adaptate, de o suficientă gravitate pentru a putea provoca fie un deficit de adaptare, fie o suferință
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acțiuni delictuale și infracționale; existență parazitară; egocentrism și instabilitate emoțional-afectivă (separare, divorț, abandon familial, relații efemere, etc.); fuga de responsabilitate și tendință către aventuri. Dezechilibrul psihic al personalităților psihopatice, prin natura instabilității sale, se asociază în mod frecvent cu „accidente psihiatrice” de următoarele tipuri: - Crize da agitație clasică asociate cu autosau hetero-agresivitatea. Acestea pot avea un caracter exploziv, zgomotos. - Depresia, frecvent întâlnită, este legată de vidul de existență pe care-l dă absența valorilor precum și de dificultățile ipohondriace ale individului respectiv
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Schneider, A. Petrilovisch, K. Leonhardi etc.). Cea mai cunoscută și utilizată clasificare a psihopatiile aparține lui K. Schneider. Acesta descrie zece tipuri de psihopatii, considerându-le ca reprezentând tipuri de „personalități anormale” și care nu trebuie privite neapărat ca „diagnostice psihiatrice”. Acestea sunt următoarele: 1) Psihopații hipertimici sau activi Aceștia au o dispoziție veselă, un temperament sangvin și sunt activi. Buni și serviabili, adesea tumultoși, sunt capabili de randament însă superficiali, neserioși și nesiguri. Au puțin simț critic, sunt independenți și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tendință la perversiuni. Făcând o sinteză a acestor aspecte mai sus menționate, E. Dupré afirmă că viața psihopaților se înfățișează ca o suită neîntreruptă de bizarerii, extravaganțe, neregularități, fugi, delicte și crime, internări repetate în spitalele de psihiatrie, expertize medico-legale psihiatrice, dezertări, simularea unor afecțiuni în scopul realizării unor interese, parazitism social, vagabondaj, alcoolism, toxicomanii, diferite conduite de refugiu etc. Psihopații sunt personalități perverse moral și caracteriopatice din punct de vedere psihopatologic, incorigibile, imposibil de a putea fi ameliorate sau schimbate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lipsite de un substrat organic cerebral. În secolul al XIX-lea în grupa nevrozelor sunt incluse bolile la care nu se poate decela o leziune organică cerebrală și care, din punct de vedere clinic, se manifestă prin tulburări de natură psihiatrică. Din acest motiv H. Tuke (1892) va considera nevrozele ca fiind boli funcționale. Studiul și cunoașterea clinică a nevrozelor înregistrează o dezvoltare considerabilă între anii 1360-1890 prin contribuțiile lui J.M. Charcot, A.A. Liébault, J. Berheim. Ei au reușit să
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
străine acestuia și care nu fac parte din personalitatea sa, - perturbă moderat sau de loc experiența realității și nu alterează în mod fundamental sentimentul de identitate. În ceea ce privește clasificarea nevrozelor, există mat multe puncte de vedere, legate tocmai de aspectele doctrinare psihiatrice, psihologice, psihanalitice, psihosomatice sau psihopatologice la care se face referință. Vom prezenta, în cele ce urmează, pe cele mai importante dintre acestea. Clasificarea psihanalitică, așa cum a fost ea propusă de S. Freud, se axează, în special, pe manifestările și organizările
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dominante anxietatea, tulburările psihopatice, reacțiile antisociale, obsesiile, fobiile etc. Noțiunea de borderline nu este atât o noțiune nosologică, cât mai ales desemnează aspecte psihodinamice de frontieră în psihopatologie. Dezvoltarea acestui concept-cadru, clinico-psihiatric are trei origini distincte, și anume: a) Orientarea psihiatrică: noțiunea de borderline corespunde cu nevoia de a delimita o „categorie liniară” între psihozele schizofrenice, dezechilibrul mintal și nevroze. În sensul acesta, E. Bleuler a vorbit despre „schizofrenii latente”, H. Claude despre „schizoze”, H. Ey de „schizo-nevroze”, Zilborg de „schizofrenii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburări îl reprezintă o anomalie psihologică sau comportamentală, asociată cu o disfuncție tranzitorie sau permanentă a creierului. Tulburările mintale organice sunt diagnosticate prin recunoașterea prezenței unuia dintre sindroamele mintale organice, prin demonstrarea cu ajutorul anamnezei bolnavului, al examenului somatic, neurologic și psihiatric și a testelor psihodiagnostice, a prezenței unui factor specific organic ca fiind considerat responsabil din punct de vedere etiologic de starea mintală anormală a bolnavului. Toate aceste aspecte justifică diferențele în ceea ce privește clasificarea psihozelor organice, așa cum vom arăta mai jos. În cadrul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihozei Korsakow. Sindromul amnestic cronic se deosebește de sindromul demențial prin faptul că în cazul acestuia predomină în principal tulburările de memorie, pe când în cazul sindromului demențial se remarcă predominanța tulburării proceselor cognitive. II) Paralizia generală progresivă (PGP) Această afecțiune psihiatrică a fost descrisă prima dată de către Bayle (1822), ca reprezentând modelul clasic de boală psihică, în cursul căreia tulburărilor neuropsihice li se asociază un substrat organic lezional specific al creierului, atât ca localizare, cât și ca etiologie. Ea face parte
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de vedere anatomo-clinic PGP este o meningoencefalită cronică cu localizare predominant frontală, de origine sifilitică, cu leziuni specifice. Din punct de vedere psihopatologic, PGP se caracterizează printr-o simptomatologie constantă, sistematizată într-o triadă simptomatică reprezentată prin următoarele: a) Sindromul psihiatric: se caracterizează printr-o modificare importantă a caracterului și comportamentului familial, profesional și social al bolnavului. La acesta se adaugă tulburări de memorie, dezorientare temporo-spațială și o importantă diminuare a simțului critic și moral. Bolnavul prezintă o stare inițială de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un segment corporal sau crizele jacksoniene; crizele adversive; crizele vertiginoase; crizele uncinate determinate de un factor situat în zona uncusului hipocampic a lobului temporal (crize vizuale, auditive, olfactive, gustative); crize afazice sau amnestice; crize vegetative. 4) Paroxismele epileptice cu manifestări psihiatrice sunt reprezentate prin apariția bruscă, cu caracter paroxistic, a unor manifestări pur psihiatrice cum ar fi: crizele halucinatorii; crizele de derealizare sau înstrăinare (deja vu, jamais vu, deja connu, jamais connu) datorate tot unui focar epileptic temporal; destructurarea brutală a
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de un factor situat în zona uncusului hipocampic a lobului temporal (crize vizuale, auditive, olfactive, gustative); crize afazice sau amnestice; crize vegetative. 4) Paroxismele epileptice cu manifestări psihiatrice sunt reprezentate prin apariția bruscă, cu caracter paroxistic, a unor manifestări pur psihiatrice cum ar fi: crizele halucinatorii; crizele de derealizare sau înstrăinare (deja vu, jamais vu, deja connu, jamais connu) datorate tot unui focar epileptic temporal; destructurarea brutală a stării de conștiință cu caracter pasager; scurte episoade de confuzie mintală; tulburări pasagere
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
indivizilor. Endogenul este în raport direct cu „aspectul” somatic și cu „dispoziția” psihică a persoanei respective. El reprezintă „natura” acestuia din care el „nu poate evada”, marca individualității și a identității sale, înscrisă în „Eul personal”. În sensul concepțiilor antropologiilor psihiatrice, de factură fenomenologică, (E. Minkowski, K. Jaspers, V.E. von Gebsattel, G. Lanteri-Laura) și a analizei existențiale (L. Binswanger, R. Kuhn), se poate, plecând de la noțiunea de endon constitui un veritabil domeniu de studiu complex, psihologic și psihopatologic: endologia. Fenomenele endogene
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la episoadele psihotice și nu la ansamblurile biografice individuale, așa cum se face uneori. Problema delimitării psihopatologice a psihozelor nu este exclusiv de ordin nosologic, ci și sindromologic. Noțiunea de „psihoză unică” sau „unitară” (Einhettspsychose, Monopsychose), destul de veche, a dominat gândirea psihiatrică sub influența lui W. Griesinger. Ulterior dichotomia nosologică a lui E. Krapelin a dus la separația dintre „psihozele afective” și „psihozele schizofrenice” (Petrilowitsch și Saer). După W. Griesinger, „psihoza unică”, pentru a avea un caracter „unic” sau „unitar” care să
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]