KorAP: Find »[drukola/base=puști & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...100 >

2,499 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

aruncate. Tratamentul este costisitor și eu mă ruinez pe zi ce trece. El (arată spre copil) are grijă să mă ducă spre casă, pentru că altfel m-aș rătăci definitiv. Bag mîna în buzunar și aleg o monedă de 2 euro. Puștiul, extrem de vioi, poartă un coșuleț în care sînt cîteva monede. Nu sînt cerșetor, uitați-vă la mine, sînt curat și copilul la fel. Viața mă obligă să fac... (pleacă puțin capul) ceea ce n-am crezut că o să fac vreodată. De

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Doamne, ce mult suferă omul ăsta..." îmi spun. Mai scot și o monedă de 1euro. Ba, chiar, de ce n-aș da o hîrtie de 10 euro? Ei, zgîrcitul din mine se opune și mă rușinez de cît de hapsîn sînt. Puștiul umblă cu iuțeală și în coș curg bani după bani. Cu dexteritate scoate cîte un pumn și-l bagă într-un imens buzunar. Ca să nu fie prea plin coșul. Profesorul continuă să vorbească rar, cu o privire pierdută în neant

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
un imens buzunar. Ca să nu fie prea plin coșul. Profesorul continuă să vorbească rar, cu o privire pierdută în neant. Lacrimi încă mai curg, deși nu ca la început. Torn cele trei monede în coșuleț ferindu-mi privirea de ochii puștiului. Acesta mă fixează cu ochii și devine stană de piatră. Mă uit pe geam, dar țîncul ține întins coșul. Bag mîna în buzunar și scot o hîrtie de 5 euro. O pun în coș. Puștiul rîde. Taică-su îi spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ferindu-mi privirea de ochii puștiului. Acesta mă fixează cu ochii și devine stană de piatră. Mă uit pe geam, dar țîncul ține întins coșul. Bag mîna în buzunar și scot o hîrtie de 5 euro. O pun în coș. Puștiul rîde. Taică-su îi spune șoptit: "Bravo, mă!". Cerul cade pe mine. Mă aud vorbind cum niciodată n-am făcut-o! Îmi iau hîrtia de 5 euro cu o viteză ce-l surprinde pe drac. Tu-ți crucea mă-ti

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
chiar apăsătoare, jenantă. Nu scot o vorbă mult timp. Apoi, rup vraja, aproape brutal. N-ai mai avut vești de la el? O, ba, da. Zilnic, în fiecare oră Domenique era în mine. Apoi cu mine. Scoate o fotografie cu un puști mulatru, drăgălaș și grăsuliu. El este Domenique al meu. Acum este medic și nepoțica este de la el. Alt copil nu mai am. Dar, Zulueta, nu l-ai mai căutat după aceea? La ce bun? Să-l împart pe Domenique al

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539

o minoritate agitatoare, este mai mult decît o "lovitură de stat" fiindcă e implicat Hazardul și viitorul tuturor celorlalți oameni. Ce se cheamă "proces revoluționar" dacă nu întruparea verbului, transformarea unui "grup intelectual" într-un "grup conducător", a condeielor în puști? Operațiunea inversă se numește în acest limbaj "contra-revoluție": acțiunea politică redevine simbolică, conducîndu-l în exil pe jurnalist ori pe profesor acest decision-maker, simplu speech-writer. De la trusa de scris la minister drumurile au două sensuri. A ne gîndi la Revoluția franceză

by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
însemne că noii mediocrați sînt totdeauna depășiți de propria lor putere. Blocați de contraloviturile noului medium. De exemplu, Luther. Acest călugăr este, în 1517, ca un arcaș obișnuit să lanseze săgeți și care simte dintr-o dată în umăr reculul unei puști de război. Un alt nivel. Eroismul său: de a nu se lăsa răpus de acest șoc. Tiparul îl transformă pe filolog în agitator și apoi în șef de școală și conducător de armată. Conferind gîndirii "o putere neasemuită de pătrundere

by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422

cu care trebuie să cunoască ăștia mici numărul de degete ale gibonului sau perioada de împerechere la reptilele mari te pune serios pe gânduri. Sau nu perioada de împerechere, pentru că ei trebuie să înghită o lume asexuată. Ai zice că puștii sunt pregătiți pentru a trăi în pădure. Ca să folosesc un limbaj de lemn căcăcios, nu li se spune nimic despre viața în societate. Astfel, devin un fel de mici Mowgli, zăpăcitul ăla din Cartea Junglei. Profesorii români... școala chiar e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
doi copilași de vreo 6-7 ani. Voi sunteți botezați, i-a întrebat? Ce dacă sunteți! Ia, dezbrăcarea, să vă mai botez o dată. Doamne și ce s-a mai râs în biserică la faza asta, când am văzut fețele îngrozite ale puștilor. Părintele avea categoric ceva de show-man. Într-un final, părintele a dat cu ochii și de mine. Acuși vine, mi-a zis. Doar să dea o fugă de vreo oră jumate la o înmormântare. Și după aia se îndură și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
slabă calitate, pentru că dintre producțiile studenților puținora le poți identifica oareșce calități. Ce-ar fi de acuzat la profii de la noi e un fel de ipocrizie greu de înțeles, care mă scoate uneori din pepeni. Spunea cineva la curs că puștii de azi ar fi niște privilegiați având acces la Internet și putând vedea o droaie de filme din celebra triadă pumni-pistoale-gagici goale. Nimic nu se compară cu telenovelele și jocurile pe calculator, cum ar veni. Toate astea sunt o binefacere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
Shatterhand, Indianul Talpă-Iute. Așa se semnau Nae și ai lui. Trecuseră, în schimb, liceul pe plic. N-au fost destul de vigilenți. Clasa a X-a din orașul Cutare. După ce Cornel Chiriac le-a dedicat piesa, a doua zi, la școală, puștii radiau. Ai văzut, mânca-ți-aș? La a doua oră însă, unul cu ceafa groasă i-a chemat la cancelarie. Amprente, declarații. De ce conspirați, mă, împotriva statului român? Ăștia habar n-aveau despre ce e vorba. La 16 ani, ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
Pe scurt, Nae și ai lui au fost acuzați că întrețin corespondență cu străinii, că subminează siguranța națională. După ce au cercetat și casa lui Nae, ăia cu ceafa groasă și frunte îngustă au mai depistat ceva suspect. Într-un garaj, puștii organizau un campionat de tenis de masă. Și, într-un carnet, treceau scorul. Și nu semnau Nae, Gigi, Toni, Adi și-așa mai departe. Ci: Stan Smith, Borg, iar unul mai țigănos devenise Arthur Ashe. Ghinionul lui că era de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
care cu un foarte mare efort de imaginație ți l-ai imagina făcând sex cu o femeie. În școală îi era greu și să țină pixul în mână. Îl manevra ca pe o furculiță, cu care înghiorlănește în farfurie un puști mai neîndemânatic. Îl treceau profii ca să nu se împuțineze clasele, să-și piardă ei norma, catedra. Era „cap de locuitor“. Să iasă la numărătoare tot lotul. A încasat el palme, dar i-a folosit. Fără ele nu era „prost cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
O asistentă care-mi mai făcea mie niște injecții. Odată îi dădusem o carte în loc de plată și ne retrăseserăm ambasadele. Se simțise ofensată. Ea punea mai mare preț pe un kil de carne. Un litru de ulei. Ceva serios. Un puști proxenet de la 15 ani mai era în bloc. Un handicapat de vreo 150 de kile, plus mă-sa cam de același calibru. Vara se opărea la cur și mergea crăcănat, ca o rață, să nu-și frece dureros bucile. Probabil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
cu o infirmitate reușește nu să supraviețuiască, ci să aibă și un statut, apăi și io, în ciuda auzului, aș putea să fac o treabă pe lumea asta. Odată plecam împreună cu el de la școală. În curte, Tilo și Oache prinseseră un puști și-l obligau să cânte Heal the world a lui Michael Jackson. Gagiul n-avea nici un pic de voce, se opintea degeaba. Ieșeau niște gâjâituri șovăielnice. - Șăfule, hai tu să-l înveți p-ăsta mic. Am auzit că le ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
A scris acolo multe nume și titluri (...) Adrienuș îl trimite pe fi-su’ după bere. De obicei, ăsta mic, patru ani are, își oprește și el câțiva lei. Mai mult nu. Comision. Acum și-a oprit mai mult. De ce, mă? Puștiul știe să se justifice. Păi, tu nu știi că s-a scumpit benzina? Trec țigani cu mături. Țigani blonzi. Neamu’ lu’ Baltă. Cerșesc. Să dau lu’ gura să mănânce, boierule! Să-mi iau și io televezor d-ăla coloratu’! Ăștia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
astea și să-ți dai seamă că pot fi literatură. Să-mi dau seama că, dacă la ora asta știu cât de cât să scriu, acest lucru îl datorez în mare parte fotbalului. Am învățat să scriu la fotbal. Eram puști și mergeam la meciurile Doftanei Bănești, care atunci era prin Divizia Onoare sau cam așa ceva. Îmi aduc aminte că la fiecare meci stăteam în spatele porții „Ălorlalți“ și câțiva golani mă puneau să strig tot felul de porcării portarului. Măi, cioară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
foarte departe. Problema mea era că nu mi-a plăcut niciodata rutina. Să fac același lucru de două ori. Citeam că un mare savant, atunci când a trebuit să reia cursul în fața studenților, n-a mai fost bun de nimic. Probabil, puștii îl considerau un imbecil. Eu, când trebuia să repet, să reproduc în fața profesorilor ceea ce ei îmi spuseseră, nu mai eram bun de nimic. Nu-ți cerea nimeni în liceu să fii creativ, ci doar conformist, să reproduci niște cuvinte de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
ridic și pun pariu că n-ar fi avut nimeni nimic de obiectat. Însă tocmai eu, care învinuisem comportamente de-astea xenofobe, să mă cobor la așa ceva? Aș fi dezmințit absolut toată argumentația dinainte. Am suportat o vreme onorabil vecinătatea puștiului și privirile să le zicem stupefiate ale celorlalți călători. Sunt și ei ai noștri, mă gândeam. Dacă eu acum îl resping, puștiul rămâne cu sechele, traumatisme nevindecabile, și n-o să mai fie niciodată recuperat pentru societate. Însă toată toleranța mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
să mă cobor la așa ceva? Aș fi dezmințit absolut toată argumentația dinainte. Am suportat o vreme onorabil vecinătatea puștiului și privirile să le zicem stupefiate ale celorlalți călători. Sunt și ei ai noștri, mă gândeam. Dacă eu acum îl resping, puștiul rămâne cu sechele, traumatisme nevindecabile, și n-o să mai fie niciodată recuperat pentru societate. Însă toată toleranța mea s-a dus dracului în momentul în care am văzut pe podea, lângă picioarele mele, un firicel curgător și aburind ce venea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
de a putut trăi atât. E ultimul argument al tipilor care au trăit degeaba până atunci. Faptul că acel profesor desconsideră elevii ascunde crunte complexe. Profesorul se consideră un ratat, nu-i place absolut deloc ceea ce face, îi vede pe puștii care probabil speră să învețe, mai și citesc, mai au încă iluzii, cai verzi pe pereți, iar el îi tratează acru. Ce, mă, vreți să ajungeți și voi ca mine? Nu vedeți că sunt un prăpădit? Hai, sictir! Literatura, măi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
vedea că reacționează. Că nu se lasă trași pe sfoară. Aveam un bârlog al meu și asta cumva mă mulțumea, puteam să scriu, puteam citi. Mi-era peste mână să primesc vizite, pentru că nu era casa mea. Vizitatori erau doar puștii pe care îi aveam la pregătire. Și Miruna, din când în când. Iar după o vizită de-a ei, trebuia mereu să suport apropourile deocheate ale Rodicăi, curioasă foc cum dracu’ la un ciufut ca mine vine așa o fată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
mă recunosc în literatura care se scrie. Am fost la un singur cenaclu, dar discuțiile cu Pif erau mult peste discuțiile de acolo. Care propuneau incoerența ca metodă de lucru. Era la modă să fii cinic. Rău. Îi ascultam pe puștii care-și povestesc isprăvile. „Io nu sunt sănătos!“, se dădeau ei rotunzi. Să fii nebun e de bonton. E marfă. Banalizarea nebuniei. Nebunia ca blazon. Carte de vizită. Singura soluție dacă vrei să înțelegi ceva din ce ți se întâmplă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
primește în bucătăria lui îngustă și mă invită solemn să mă așez la o masă pătrățoasă de lemn. Acesta ar putea fi biroul lui din acea bucătărie plină de cărți și de tot felul de texte corectate, mâzgălite, texte ale puștilor pe care îi meditează. Aragazul e, ca de obicei, aprins. Sigur, se poate glosa aici linișit despre desolemnizarea scrisului și alte asemenea. Dar, de fapt, împreună cu tot poporul român, în lipsa căldurii, R.T. s-a retras dinspre sufragerie înspre bucătărie, la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757

umplut două pagini vorbindu-ți de un nerod, motive mai adînci ar fi trebuit să lumineze epistola aceasta. Poate data viitoare. Altceva?! Sînt tot în munți, îmi rezum zilele citind mult, scriind cu perpetuă nemulțumire, ducîndu-mă la o școală unde puștii sînt frumoși și puturoși. Îmi pun la punct încă un manuscris, deja am trimis unul la "Cartea Rom. (Românească n. red.)", dar nu am prieteni pe acolo, nici n-aș suporta să fiu publicat de prieteni. Pe D.R., deși ține

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]