8,125 matches
-
lucreze precum rotițele bine unse ale unui mecanism de ceasornic, fiecare gând potrivindu-se cu celălalt și punând În mișcare un al treilea. Cum nu se Întâmplă nimic, Josef Își Întoarse fața de la scară și de la peretele gol. Triajul era pustiu, lumina venea de la o lanternă pe care cineva o purtase În podul antrepozitului de marfă, iar sunetul de țignal fusese unul din multele zgomote ale gării. Greșeala Îl făcuse să piardă secunde prețioase, așa că Își continuă coborârea neglijând cu nesăbuință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aceea mare și ferfenițită, prima impostură a domnului Eckman, va aduna praf pe paginile neîntoarse. Q.C. Savory apăsă butonul storului cu arc, iar lumina lunii Îi atinse fața și cuțitul pentru pește și transformă șinele de oțel de pe linia pustie din față În șine de argint. Zăpada Încetase să mai cadă și zăcea troienită de-a lungul cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și să povestească. Cu trei ierni În urmă, Îi zise el, avuseseră parte de o vreme foarte grea. Au rămas Înzăpeziți timp de patruzeci și opt de ore În unul din cele mai rele sectoare ale liniei, una din zonele pustii ale Balcanilor, fără să aibă de unde lua hrană, și trebuia să facă și economie la combustibil. — Vom ajunge la Belgrad la timp? — Nu se poate spune sigur. Din experiența mea, dacă-i zăpadă de partea aceasta a Budei, va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
capul. Am luat eu cameră la hotel. Vei veni cu mine și voi aranja să fie schimbată cu una dublă. Ea acceptă soluția lui cu o plăcere Încordată, dar nu aveau destul timp pentru tăcere, pentru tihnă. Stânci, case, pășuni pustii treceau În urmă cu șaptezeci de kilometri pe oră și mai erau atât de multe de spus. — Ne instalăm la ora dejunului, nu-i așa? Ce-o să facem toată ziua? — Luăm prânzul Împreună. După-amiază eu trebuie să mă duc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
tânăr și mai plin de speranță. — „La noapte voi veni la fereastra ta și te voi ruga să-mi dai drumul“. Nu se adresa unei iubite. Cuvintele nu aveau puterea să aducă În memorie fața vreunei fete din anii săi pustii și dedicați politicii, dar i se arătară părinții lui, cu fețele Încrețite a râs, fără a mai fi intimidați de omul cel educat, de doctor, de cel aproape domn. Apoi, cu o voce ceva mai Înaltă, el cântă partea fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
drept un negustor amabil, care călătorea cu secretarul lui. Myatt, Încotoșmănat În haina lui de blană, era cel care se zăpăcise, amintindu-și de femeia care Îi strigase „Evreu Împuțit“, de privirile santinelei, de insolența funcționarului. Tocmai În asemenea colțuri pustii de lume, printre câmpuri Înghețate și vite slăbănoage, te puteai aștepta să găsești, Încă vii, vechile aversiuni ale lumii. Un soldat Îi lumină fața cu lanterna și repetă somația cu nerăbdare și dispreț. Myatt Își scoase pașaportul. Omul Îl ținu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
grup de oameni. Myatt era primul dintre ei. După el veneau Janet Pardoe, domnul Savory și trei hamali cu bagajele lor. Myatt era fericit. Acesta era pământul lui ales. Un hotel internațional Îi era ca o oază familiară, oricât de pustie ar fi fost. Coșmarul din Subotica păli și realitatea lui dispăru cu totul În fața domnului Kalebgian care Îi ieși În Întâmpinare. Se bucură că Janet putea vedea cum era recunoscut În hotelurile cele mai Îndepărtate de casă. — Ce mai faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și jumătate când Myatt se Întoarse la hotel. — Kalebgian, domnișoara Pardoe se află undeva pe aproape? Domnul Kalebgian știa tot ce se Întâmpla În hotel. Doar agitația lui putea explica precizia cu care știa lucrurile. Se repezea brusc prin holurile pustii, tropotea pe scări În sus și iarăși În jos, dădea o raită prin foaierele mai Îndepărtate și apoi revenea iarăși la ghișeul său, unde stătea cu mâinile Între genunchi, inert. — Domnișoara Pardoe se schimbă pentru cină, domnule Carleton Myatt. O dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
este splendidă. Vecinii de pe-aici nu te invită înăuntru. Rămân în ușa întredeschisă și zâmbesc. Îți spun că nu știu absolut nimic despre povestea vilei Gartoller. E o vilă oarecare. Dacă insiști, se uită peste umărul tău la strada pustie. Îți zâmbesc din nou și-ți spun: „Îmi pare rău că nu vă pot ajuta. Cu agentul imobiliar trebuie să vorbiți“. Pe plăcuța de la numărul 3465 de pe Walker Ridge Drive scrie „Agenția Imobiliară Boyle. Vizionare numai cu programare prealabilă“. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Exeter e o casă minunată, de patrimoniu, pe care unii vor să o dărâme, zice, acoperind cu o mână telefonul. Șapte dormitoare, cincisute șaizeci de metri pătrați. Întreg parterul e lambrisat cu lemn de cireș. Atâta liniște este în camera pustie, încât din telefon se poate auzi o voce firavă, care zice: „Helen?“. Închizând ochii, zice: — E construită în 1935 - și-și dă capul pe spate. Are încălzire cu abur, unsprezece mii de metri pătrați de teren, acoperiș de țiglă... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
securitate pe care o avem acum în aeroporturi; imaginați-vă genul ăsta de măsuri de siguranță în toate bibliotecile, școlile, teatrele și librăriile după ce o să transpire descântecul. Oriunde poate fi diseminată informația veți vedea și paznici înarmați. Eterul va fi pustiu ca o piscină publică în timpul unei epidemii de poliomielită. După aceea, vor emite numai câteva programe guvernamentale. Doar muzică și știri bine periate. După aceea, toată muzica, toate cărțile și toate filmele vor fi testate pe animale de laborator sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
l-a primit adineauri - în legătură cu diamantul cu tentă albăstruie... numele pe care l-a scris în agendă era „Gustave Brennan“. Capitolul 23 Cu secole în urmă, marinarii porniți în călătorii îndelungate lăsau câte o pereche de porci pe fiecare insulă pustie. Sau o pereche de capre. Oricum, la o vizită ulterioară insula avea să fie o sursă de carne. Insulele acelea erau neatinse. Acolo trăiau specii de păsări lipsite de prădători naturali. Specii de păsări care nu mai trăiau nicăieri altundeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zic. Apoi tac și ascult. Aștept să se oprească din plâns, ca să-i pot zice că-mi pare rău. Capitolul 37 Vila Gartoller în lumina lunii, o casă în stil georgian cu opt dormitoare, șapte băi, patru șeminee - totul este pustiu și alb. Pretutindeni răsună ecoul fiecărui pas pe podelele lustruite. Casa este întunecată, fără nici o lumină. Este rece, fără nici o mobilă, fără nici un covor. — Aici, zice Helen. Putem s-o facem aici; n-are cum să ne vadă nimeni. Apasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vă duc? La gară; cursa a plecat deja... În clădirea gării, Aura caută cabina unui telefon interurban, intră și formează numărul spitalului din Valea Brândușelor. Tovarășul doctor Radu a plecat mai devreme răspunde o soră. Acasă, telefonul sună lung, a pustiu. Aura închide ochii și-l vede pe Radu în magazinul alimentar, încărcat de cumpărături, făcîndu-și loc printre cei care mai stau în fața rafturilor: un coș mare, din sîrmă, plin cu de toate, peste care tronează o sticlă de vin roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
n-o faci de oaie anunțîndu-ți logodna, ca-n filmele proaste. Evenimentele cu tam-tam sînt de obicei găunoase. Pînă vine vinul, surîde secretarul bem o vodcă? Bem zice Mihai, ieșind să coboare la barul teatrului. Jos, la demisol, barul e pustiu, iar cămăruța din fund, unde actorul-gestionar ține băuturile, e închisă. Mergem la hotel zice Mihai. A, nu! se apără secretarul literar ce, vrei chiar să te sărăcesc? Și-apoi, mai am de dus niște hîrtii la secretariat, trebuie să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
s-au luat măsuri, iar spre ziuă tractoarele cu lamă au ieșit pe străzi înaintea autobuzelor. Convoiul curselor, de la cinci și un sfert, spre "Valea Brîndușelor", a găsit deja pîrtie, deschisă cu greu de lamele a două tractoare. La autogară, pustiu. Cele două curse de la peron și cursa prinsă în mijlocul platformei stau acoperite de zăpadă. În unele încăperi încep să se aprindă luminile. Sala de așteptare e goală iar ghișeele pentru bilete, închise. În spatele geamurilor de sticlă mată, două casierițe, singurele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sufragerie. Ceasul din bibliotecă stă. Are impresia că și inima ei, care a palpitat de atîtea ori la gîndul întoarcerii, se va opri. "Cum de nu-s în stare să simt ceva?! Parcă aș fi intrat într-o casă străină, pustie, cunoscută doar din poze." În fața ei, ispititoare, puțin crăpată, stă ușa barului. O deschide și ia o sticlă cu coniac. Bea o înghițitură lungă, parcă ar fi apă, apoi lasă sticla pe colțul mesei. "De ce atîta pustiu?!" gîndește cu groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din clipa aceea nu i-a mai zis pe nume decît foarte rar, strigîndu-l cu un inegalabil "copilaș", căruia Mihai îi răspundea printr-un Simoon, rostit cu o plăcută inflexiune a vocii abia șoptită, vibrînd în tăcerea nopții pe străzile pustii, aurite de luna plină. O noapte întreagă a avut impresia că a regăsit-o pe Doamna Ana, femeia din anul întîi de facultate, matamorfozată, cenușăreasă care lăsase ascunsă undeva recuzita de femeie de serviciu a teatrului iar acum îl însoțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că tata s-ar supăra foc dacă refuzi petrecerea de mîine seară? Unde vrei să ajungi, Doina? La a te convinge că mie și lui tăticu' puțin ne pasă dacă mîine va fi o petrecere aici, ori va fi mai pustiu ca acum! răspunde tăios fata, înfruntînd privirea lui Mihai. Dimineață am înțeles că-ți sînt datoare cu niște explicații, cu atît mai mult cu cît ești consătean cu tata! De ce-l urăști? Eu?! Am înțeles-o din glasul tău, dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai multe despre alcoolism decât toți experții dintr-un institut și, în plus, vor neapărat să împărtășească aceste cunoștințe. Prin urmare, o ședință cu ei e mai plictisitoare și mai centrată pe sine decât o perioadă petrecută pe o insulă pustie în compania unui grup de franțuzoaice de vârstă mijlocie, constipate și burgheze. Numai că Dan și Carol nu știau toate lucrurile acestea. În schimb, în clipa în care Dave 2 intrase în casa din Melrose Mansions, amândoi fuseseră frapați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Nüwa călătorea nestingherită în spațiul dintre pământ și cer. Cu toate că pe pământ existau pomi și flori, păsări și animale, pești și insecte, atmosfera era moartă, pentru că nu existau ființe umane. Într-o zi, când Nüwa se plimba pe un teren pustiu, i-a venit ideea de-a aduce ceva vietăți în această lume. Ei îi plăceau pomii, iarba, florile și în special păsările, animalele și insectele. Se gândea că despărțirea cerului de pământ de către Pangu nu a fost desăvârșită. Trebuiau create
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
împrumutate unui personaj imprecis conturat, Andrei M. O să vă las să citiți, ca să aflați câte ceva despre Luigi: Rahatul Sau atunci când plecase cu un prieten din blocul de alături, într-o după-amiază, n-avea nici zece ani, se plictisea, strada era pustie, se duseseră la grădiniță, unde fratele ăluia onora grupa mare. Mâncau biscuiți ca să-și găsească o ocupație, asta până au traversat curtea școlii, când s-au săturat de gustul ăla făinos și fără nici un Dumnezeu și s-au gândit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dintr-un dulap ar putea să apară maică-sa (șefă de tură la Nufărul), frati-su (student politehnist, fost jocheu, stăpânul revistelor) ori taică-su (burtosul locotenent-colonel). Deodată e iarnă și sunt aprinse câteva felinare, curtea școlii e albă și pustie, adie un vânticel înghețat, fulguie, fotbalul se poate juca și în doi din moment ce Cubanezu trage de oriunde, cu latul, cu șiretul, cu șpițul, cu exteriorul, și eu apăr tot, mă tăvălesc prin zăpadă, sar la rădăcina barelor, plutesc sub transversală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
opream la o cafenea mică, lângă Carul cu bere, unde el bea o vodcă mare, iar mie îmi cumpăra un Pepsi și câteva senvișuri cu cașcaval. Nu știu de ce, tot sorbind din pahar, tata se uita pe fereastră la străduța pustie și la tencuiala gri a Muzeului Național de Istorie. Pe stadion era altfel, deși se chema tot Republicii, ca bulevardul cinematografelor. Fiind duminică dimineața, ne duceam la meciurile de la matineu. Și cine juca la matineu? Rapid. Atât. Cincizeci de mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
oprit unde s-a oprit, ci ar fi mușcat bara și ar fi sărit în aut de poartă. La început de tot, când ne-am mutat în Drumul Taberei, D 13 semăna cu un vapor ancorat într-un port aproape pustiu. La distanțe măricele se mai zăreau și alte nave, iar între ele, apa fremăta, mângâiată nu de briză, ci de vântul câmpiei, o întindere de noroaie clisoase și gunoi. Dimineața, când pleca la serviciu, mama își vâra picioarele în pungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]