KorAP: Find »[drukola/base=rânji & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...81 >

2,010 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț, pe sub garduri; din când în când clămpănea la năvălirile prea înaintate ale dușmanilor care-l lătrau furioși; apoi, când răcnetele și fâșcâiturile oamenilor îl împresurară, o porni ceva mai repegior, cu coada mai strânsă pe pântece. Era foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cine știe de unde, de la o ființă care se stinge în mlaștini, departe, sau care poate s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit, lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit, lângă mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu, mă, ai făcut ca ălălalt, ca ăl de-a murit!... El mi-a rușinat muierea, m-a sărăcit, m-a prigonit - și acuma ciocoiul iar s-arată!... Iar s-arată! Ce-ai făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
focului, oamenii începură a cinsti și a vorbi de greutățile muncitorilor de toamnă și despre pregătirile de iarnă. Și cum vorbeau, un tropot iute de cal răzbătu prin noapte, se apropie și se opri în dreptul perdelei. Moș Nastase Tentea zise rânjind: —Aista-i Sandu Faliboga... El e, el e... se auzi un glas aspru și neprietinos. Și îndată se arătă în lumină un om uscat, cu gâtul lung și cu ochii arzând sub frunte ca în două văgăuni negre. Își încolăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de ce-i glod de se-neacă omul! Măi, de ce-mi stupesc sufletul de necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
descoperi de departe; dar privirea care scânteia în blănița albă lunecase numai asupra lui, trecuse în altă parte; boierii se întorseseră și Niță rămăsese la locul lui, cu căciula în mână. Faliboga venea cu pași mari spre el. Se opri rânjind: —Ei, măi Niță? ce zici?... Pune-ți, măi Niță, căciula-n cap. —Tare-i mititică și frumoasă!... zise Niță. —Cum? d-apoi ce crezi tu, măi?... Asta-i ființă curată... Nu ca noi... Mirosim a fum ș-a bordei... Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de se pot duce oamenii tocmai acolo... —Bine... răspunse Faliboga. În ziua de azi sunt trenuri și te duci ca gândul... Tăcură iar. Niță Lepădatu întrebă apoi: —Și oare oamenii pe-acolo trăiesc mai bine? D-apoi cum? îi răspunse rânjind Faliboga. De ce s-au dus boierii noștri acolo? Ca să le fie mai bine!... Așa aș fugi și eu de iarnă, dac-aș putea... Da’ la urma urmei de ce să fug? acu m-am deprins cu dânsa... Eu cred, zise Niță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o clipă, de la treburile gospodăriei. Îl întreba: Da’ ce vii dumneata așa de grăbit și de aprins? Da’ nu vin grăbit, nici aprins... rânjea el în barba-i deasă. Așa vine omul la casa lui. Unde-ai fost? —Cine? Eu? întreba ea cu mirare și începea să râdă. Am fost și eu cu treburile gospodăriei. Foarte bine, foarte bine! mormăia el și prindea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
erau în el; nu se despărțise de nimic. Cu aceeași îndârjire, știa ce are de făcut. —Ai putea oare să-mi spui ce gând ai? l-a întrebat nana Floarea cu îndoială. Tot te ții numaidecât să mergi? El a rânjit cu disperare: — Țin eu numaidecât să merg? —D-apoi cine? Și-a aprins o țigară. A întrebat cu liniște: —Gata? Aștept de-un ceas, a răspuns Ana. Îmi era milă de tine cum dormi și nu voiam să te trezesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lume, cât de urât face! —Hah! se îngrețoșează el, desfăcând blana Anei. Ana nu mai suferea, nici nu mai zâmbea. Și-a pus urechea la inima ei. Inima aceea, care bătuse pentru dânsul, a contenit. O clipă Culi închide ochii. Rânjește strâmb. Își smuncește din cap pălăria și o aruncă. C-o atenție prefăcută și cu mișcări înfiorate, caută sub fân și sub moartă, în fundul săniei. A tras securicea pe care o poartă de obicei acolo. Nana Floarea nu mai are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și iapa dumnitale va face drum mai puțin. Badea Toma cercă să se mai dumirească o dată pe sine însuși. Știu eu ce și cum om face? Să zicem că dau iapa. Dar rămâne pădurea fără mine. Cel de jos, bolnavul, rânji mormăind: —Las’ să rămâie, că-i cel mai mare dușman. Badea Toma îl privi cu mirare pe Culi, auzindu-l că grăiește. Culi urmă a șopti: —Lui Murgu să-i puneți otravă și să-l dați lupilor... Badea Toma clătină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se simțea însă într-însa ceva străin și vechi. Versurile cuprindeau unele vorbe crude, pe care, în alte împrejurări, le-aș fi socotit cu totul lipsite de cuviință. Copiii aceștia continuau însă, cu nevinovăție, un ritual al generațiilor. Ștefan Gâdea rânjea, pândindu-mă cu coada ochiului. Îndată după corul pe care îl închinau rudărașii soarelui de sânziene, au urmat poiana și grindul unde își întocmiseră satul meșterii de albii. Era o așezare de nomazi; cai, porci și vaci umblau slobod în jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a declarat: — Mă duc s-aduc stuful. S-a dus și s-a întors: — Am adus stuful. După ce a adus stuful, i-a căutat locul sub vânt, l-a aprins și m-a învăluit în fum. Lăcrămam și tușeam. Bătrânul rânjea de ticăloșia mea. Urmând să umble prin gospodăria-i puțină, da cu piciorul ici, îndemnând lucrul să se puie la locul lui, trăgea o sculă de subt un țol și se mira cum de s-a ascuns acolo. Cel dintăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de soare, ca un Mefistofel, rânjind nu cu părere de bine. În acea clipă am auzit în marginea luncii și cântecul din ajun al rudăresei. Numai un moment am fost atent într-acolo și crapul era cât pe ce să câștige lupta. S-a prăvălit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

Mda, intră, a spus agasată, arătând spre o ușă închisă. Am bătut și am intrat cu cămașa mea mânjită cu tot în biroul domnului Coaster. Acesta era un cretin plin de el, scund și libidinos. De îndată ce m-am prezentat, a rânjit larg cu subînțeles și a spus: Hei, aud un accent cumva? —Mda. M-am uitat fix la fotografia lui împreună cu- după toate probabilitățile - soția și cei doi copii. —Britanic? Irlandez? —Irlandez. Am aruncat o nouă privire cu subînțeles fotografiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
coleg de serviciu? — Da. —Lucrează până târziu în ultimul timp? Stă mult cu colegul? N-aș putea să spun eu partea asta? s-a milogit mama. —Gu-RA! — Da, am spus. — Situația n-arată prea bine în ceea ce te privește, a rânjit Helen. Dar sunt banii tăi. Putem încerca s-o găsim. Dă-i toate datele femeii în vârstă de acolo. Și nu! a strigat la mama. În nici un caz nu poți spune replica asta, pentru că tu EȘTI femeia în vârstă. —Haide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
gândesc singur, a zis. Să fie trei. Mă întrebam ce va zice Jacqui de asta. Erau cocteilurile o băutură prea feminină? N-ar fi fost mai bine să ia o bere? —Alune? Jacqui i-a întins bolul. — Da, mulțam. Am rânjit triumfătoare la Jacqui. A fost o seară grozavă. Ne-am simțit așa de bine împreună că am luat încă un pahar, apoi încă unul, iar Aidan a insistat să plătească el nota. Din nou, asta m-a îngrijorat. Oare cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
acum. E mult mai bine așa, mai bine decât pacostea de Margaret, a zis mama, îndreptându-se spre ușa de la intrare spre a o întâmpina pe Claire, strigând: — Femeie în toată firea și te îmbraci ca o puștoaică! Bravo ție. Rânjind, Claire porni legănându-se pe alee, lăsând să i se vadă vreo douăzeci de centimetri din coapsă, doar cu o umbră de celulită, și se opri drept în brațele mamei. Arăți mai bine ca oricând, a exclamat mama. De unde ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
balustradă. Nu era nevoie să bați atâta drum pentru că mă mărit cu el orice-ar fi! Cum se împacă principiile tale feministe cu o fustă așa de scurtă? Nu mă îmbrac pentru bărbați, mă îmbrac pentru mine. Da, sigur, a rânjit mama. În cele din urmă Rachel s-a smuls din starea infantilă în care păream să fi alunecat cu toții (mai ales mama) și a redevenit înțeleaptă și senină și a fost de acord să asculte ce avea Claire de zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
e. —Mulțam, mamă. — Acum vorbesc cu tatăl lui Nicholas. Leisl s-a întors spre Nicholas. Îmi spune - îmi pare rău, astea sunt cuvintele lui, nu ale mele - că e șucărit pe tine. Și ce-mi spui nou? a întrebat Nicholas, rânjind. —Ai probleme cu o situație de la lucru? Nicholas a confirmat. —Tatăl tău spune că dai vina pe cealaltă persoană, dar c-ar trebui să te uiți la partea ta de vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Nicholas s-a întins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
care i-ar aduce o moștenire, cum să zic, uriașă, familiei ei. A intrat în criză de timp. A ajuns la ultimele zece milioane de dolari. Nu te cred. —Care parte? Tot, aș zice. —Crede-mă. Încearcă. E amuzant. A rânjit. —Uită-te la mine, eu cred lucrurile cele mai nebunești și mă distrez de minune. Cum ar fi? Cam orice. Acupunctură, aromaterapie, acțiuni de răpiri extraterestre - și asta e doar la litera A. Ascunderea informațiilor de către guvern, puterea minții, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

i-au fost cu atât mai impresionante. Cu siguranță că ai ghicit, Hassan fiule, că tunul acela n-a fost întrebuințat niciodată. Abu Khamr n-avea nici ghiulele, nici praf de pușcă, nici tunari, iar vizitatorii lui au început să rânjească. Din fericire pentru el, șeful poliției, muhtasib, alertat de îmbulzeală, a pus să fie ridicat obiectul de către câțiva oameni și tras spre Alhambra spre a fi arătat sultanului. Nimeni nu l-a mai văzut vreodată. Însă multă vreme încă s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

întrebă Vitellius, impresionat. — Eram lângă cenușa templului. Eram îmbrăcat în doliu. Într-un vas de sticlă am oferit tămâie zeiței ca s-o liniștesc, iar lui Galba i-am dat vin într-un vas de lut. Un vas de lut, rânji Vitellius. Nici măcar unui sclav nu-i dai așa ceva! — Râzi? Râzi fiindcă nu știi că tămâia și lutul unesc cerul cu pământul. Sunt simbolurile puterii... Nu al celei pe care o vei avea tu, făcută din violență și corupție. Simbolul puterii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mari - maimuțări atitudinea unui comandant, luându-și o voce tunătoare: Îți vei privi dușmanii din înaltul zidurilor... Vei participa doar la acțiuni de apărare. Dacă situația se complică, este chemată legiunea. Se uita dezolat la cureaua ruptă, pe când ceilalți soldați rânjeau. — Și îți dau echipament de supraveghere... „Singura armură care te apără de ploaie... și vreme de douăzeci de ani n-o să mai vezi picior de furier.“ Și, până la urmă, ce fac feciorii ăia de cățea? Te trimit în Pannonia, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu avea nici un motiv s-o ucidă pe vrăjitoare. Mi s-a spus că o iubea de multă vreme - Vitellius încerca să-și scoată dintre dinți un os de pește. Nu-i ucizi pe cei pe care îi iubești. — Zău? rânji Vitellius. Și cum rămâne cu gelozia? — Îți spun doar că soldații o venerează pe preoteasă la fel de mult ca și batavii. După cum știi, în rândul batavilor femeile se bucură de un mare respect, mai ales preotesele. Faima Velundei era mare, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]