1,494 matches
-
cu afecțiune, capota mașinii. Când am intrat în holul enorm, placat cu marmură, am auzit un hohot puternic, de bas, amestecându-se cu chicotul ciripit al unei soprane. Randall m-a luat de mână și m-a tras către sursa râsetelor și al zgomotului de pahare ciocnite. — Dragii mei! Lucille Cox s-a ridicat și-a zburat către noi în secunda în care am pătruns în sufragerie, învăluindu-ne, pe amândoi, într-o îmbrățișare strânsă și plântându-ne câte-un sărut umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
gură, după care îl trase încetișor afară, molfăindu-i doar capătul. Wilt termină de mâncat salata de varză cu morcovi și își curăță gâtlejul cu trosneala Pringsheim. — Nu-i așa că-s îngrozitori toți ăștia? întrebă Sally la auzul zbieretelor și râsetelor care veneau din colțul grădinii, de lângă grătar. Wilt ridică privirea. — Adevărul e că sunt, zise el. Cine-i clovnul cu suspensor? — Ăla-i Gaskell. E așa de copilăros! îi place să se distreze cu tot felul de lucruri. în State
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
acum lui Wilt nu-i mai păsa. Ieșise din trup - în toate sensurile posibile. Abia dacă era vag conștient de strigătele de pe coridor, de faptul că ușa fusese spartă de cineva, de fețele care se aplecau deasupra lui și de râsetele isterice. Când își reveni în simțiri, era întins pe un pat din camera cu jucării. Se ridică, își puse hainele pe el, se furișă până jos, la parter, și ieși pe ușa din față. Era ora trei dimineața. 5 Eva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
chiar îndoieli c-o să reușim să-l facem să cedeze. — V-am spus eu că e tare ca o stâncă, zise sergentul Yates. — „Stâncă” e cuvântul potrivit, zise Flint. Prin urmare, trebuie să avem niște dovezi beton. Se stârni un râset ușor, care se stinse repede. Inspectorul Flint nu era într-o dispoziție umoristică. — Dovezi, dovezi beton - ăsta e singurul lucru care o să-l facă să cedeze. Dovezile sunt singurul lucru cu care putem să-l ducem în fața tribunalului. — Dar avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
tov secretară a vorbit cu tovarășu’. Să-i facă Iopo legătura la liste. Să vadă lista meseriilor, atât. Nimic altceva, nu e nevoie de dosare. Doar lista meseriilor. Iopo o să înțeleagă despre ce e vorba. Se iese în curte. Îmbrânceli, râsete, zbenguială. Să tot apeși pe butoanele vechi. „Surpriza surprizelor,Ira! Uitasem, știi cum sunt eu, uitasem... Tu aici, tu aici?“ „Normal, Tolea, e normal! Aici, da. Aici, în gaura de șoricei. În găurica asta otrăvită, pentru șoricei.“ Așa că domnul Vancea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-i cu câte un braț de după mijloc, în timp ce ei se aplecau rezemându-se de ea, alintându-i și sărutându-i pe rând, sau îi sălta pe genunchi, cuprinzându-i într-o îmbrățișare dublă, un cerc fermecat de îmbrățișări, cântece și râsete. — Trec pe lângă ei cât pot de încet, a continuat Tom. Un spectacol ca ăsta trebuie savurat, așa că, de cele mai multe ori, mă prefac că scap ceva pe jos sau mă opresc să-mi aprind o țigară - orice ca să-mi prelungesc plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ei. Printr-o minune, scrisoarea îmi adusese tot ceea ce-mi dorisem. Eram iar pe teren solid, împreună, și, cu toate arțagurile trecutului acum uitate, cina din seara aceea ar fi trebuit să fie o reuniune veselă, ocazie de glume, râsete și amintiri plăcute. Dar abia reintrasem în rolul de părinte al lui Rachel, că am fost chemat să o ajut să treacă peste cel mai greu moment din viața ei de adult. Fata mea trecea „printr-o perioadă urâtă“. Traversa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să recunosc că sunt destul de Încântată de ideea că am venit aici. Restaurantul lui Antonio arată absolut nemaipomenit ! Fațada verde familiară e decorată cu lumini feerice, de acoperișul terasei sunt agățate baloane, și dinspre ușa deschisă se revarsă muzică și râsete. Mi se pare chiar că aud pe cineva care cântă. — De obicei nu e chiar atât de multă gălăgie ! spun râzând și pornesc spre ușă. Îl văd deja, foarte aproape de ușă. — Bună ! zic, deschizând ușa. Antonio ! — Emma ! spune Antonio, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Și-a lipit pur și simplu capul pe corpul altei fete ! Nu mă pot abține să nu izbucnesc În râs. — Fata asta e absolut incredibilă. Mă prăbușesc În scaun, brusc slăbită și, o clipă, e tăcere. În depărtare se aud râsete de la petrecere și cineva trece pe lângă ușa noastră, vorbind despre problema reală a sistemului judiciar actual... Deci nici măcar n-a vrut să te asculte ? spune Lissy Într-un final. — Nu. A plecat, pur și simplu. — Mi se pare o reacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cum m‑am trezit apoi și am văzut totul prăbușindu‑se în jurul meu. Scuzați‑mă, murmur și mă ridic în picioare. Ies repede din cameră, cobor scările și ies afară, în aerul rece. Mă mă întreabă de peretele barului, ascultând râsetele și zumzăiala de dinăuntru, și încerc să mă gândesc la toate motivele întemeiate pentru care fac așa ceva. Câteva clipe mai târziu, Suze apare lângă mine. — Ești OK? zice și îmi întinde un pahar de vin. Uite. Cred că ți‑ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ce era făcut tortul de aniversare al împărătesei Wu? Doamna Mao vorbește de parcă s-ar afla pe o scenă. Și apoi răspunde tot ea: Era făcut din pământ, semințe și buruieni. De ce? Pentru că e hrănitor! Din public se aud câteva râsete. Monologul continuă. Subiectele se schimbă într-o manieră dezlânată. Acum critică relația dintre eunucul Li Liang-ying și împărăteasa văduvă, pentru ca în clipa următoare să descrie un fier de călcat manual pe care-l folosea în Yunan. Firele se rupeau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mai interesante locuri, rochii strèlucitoare de femei, pantofi lècuiți în cutii, truse de farduri pe noptiere, în general, toatè recuzita necesarè unor astfel de evenimente, De afarè, rèsunè glasurile vesele ale celor ce au îndrèznit coborâri cu sèniile, zgomot și râsete, Ioana, bucuroasè cè nu e singurè, stèruie în ceea ce vrea sè arate tuturor, ca pe un trofeu, îl vedeți?! e cu mine! e al meu! Aș fi putut sè mè molipsesc și eu de bucuria ei, dar nu fac nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
frig, ți-era greață, Îți dispăruse orice nerăbdare, orice curiozitate, deloc, dar absolut deloc nu mai țineai să vezi, ca omul invizibil, ce se petrecea În clipa aceea În cameră la Lumi. * Deci Înăuntru să fie fum, gălăgie, mirosuri acre, râsete, bancuri, ei să se termine de râs și tu să pășești tot mai temător, afară, pe balustrada ta Îngustă, În frig, În beznă. Râsetele, glasurile lor să le auzi tot mai de departe și ultima frază care să mai ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
petrecea În clipa aceea În cameră la Lumi. * Deci Înăuntru să fie fum, gălăgie, mirosuri acre, râsete, bancuri, ei să se termine de râs și tu să pășești tot mai temător, afară, pe balustrada ta Îngustă, În frig, În beznă. Râsetele, glasurile lor să le auzi tot mai de departe și ultima frază care să mai ajungă până la tine, clar repetată mereu, să fie cea a marelui șmecher de Gimmi: — Lăsați-l, bă, să degere puțin afară, În halul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
că s-au adunat prea mulți, am evitat să Îi mai număr... O sclipire provocatoare a Întinerit privirea lui Traian Manu. Sub blândețea obosită a privirii - așteptarea, neliniștea. Pupila Îi pâlpâie o secundă, nesigură, apoi Întreaga față i se destinde: râsetele s-au grăbit să izbucnească. Mi-e teamă să nu fi trecut chiar o jumătate de secol de când am plecat de acolo ca să-mi Încep viața aici! Și, când te Întorci, totdeauna mergi ca În vis: aceleași case, aceleași străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a celor aflați În primejdie! Să vină cineva și, habar n-am cum, să mă scoată de-acolo! Obișnuință didactică: pauza de destindere. Își plimbă zâmbetul blând, Încurajator, pe fețele zâmbitoare din jur. Nu va reîncepe să vorbească decât după ce râsetele se vor opri și se va stinge și ultima vibrație a aerului. O mână econoamă are să adune grijulie firimiturile atenției celorlalți: sub bonomia generoasă Încă mai pulsează vechea nesiguranță de sine pe care Giulia o recunoaște Înăuntrul ei. * — Gândește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
au chemat deoparte să Îmi spună ce se spune despre mine! Mi-au spus că se așteaptă o unificare, o mare schimbare. * Stăteam deci cu ochii la cei care făceau check-in-ul și plecau spre vamă și cu spatele la familie, dar printre râsetele de pe banchetă auzeam mereu fraza care mă scoate din sărite: — Sper că Daniel va moșteni succesul tatălui său la doamne și domnișoare! Și, fără să Întorc capul, Îi zăream ochii veseli În obrazul pământiu și trupul cocârjat de durere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
zgomotele casei cu ochii închiși.Era una dintre marile plăceri ale vieții și unul din puținele lui momente de relaxare. Simțea aroma cozonacilor abia scoși din cuptor. Aproape o sută de cozonaci pentru familie, slugi și nevoiași. Auzea tropăiturile și râsetele micuței Gaiané, iubita lui. Mai mult ca sigur șterpelise iar ceva bun de la bucătărie și acum alerga prin odăi, cu doica pe urmele ei. De undeva din curte răzbeau lovituri regulate de topor. Câteva slugi spărgeau de zor lemne pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un mare afiș pentru un spectacol și din el căzu un bilet. ― Pentru mine? Un bilet pentru mine? Nicolache, m-ai scos din mormânt, mi-ai redat viața, mi-ai dat împărtășanie! Continuarea se petrecu fără vorbe, dar cu multe râsete. Unchiul și nepotul se rostogoleau pe divan într-o îmbrățișare plină de vigoare tinerească. ― Dar citește-l! Poftim, ia-l și citește! Iancu luă afișul, ezită, apoi îl rulă încet și îl băgă în sân. ― Îl citesc mai tâziu. Nicolae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un om inteligent își poate folosi beteșugul surzeniei ca să dea o sclipire de galanterie unei risipe savante de vorbe, punând totodată un farmec cuceritor în practicarea unei meserii îndeobște dezagreabile. PAGINĂ NOUĂ 15 Galeria subterană, prin ecourile ei prelungi, amplifica râsetele și vorbăria invitaților. De Lăsata secului și în buna tradiție a Luminăției Sale, Nicolae își invitase prietenii și rudele la o serată fantastică. Bolțile vuiau și umbre mari se fugăreau de-a lungul pereților de la o făclie la alta. Bicigașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
drumuri ca lumea. Fără șleauri, gropi și noroaie... Că nu va mai fi nici o minte născocitoare de sultan care să ne împiedice să facem asta sub motiv că starea proastă a drumurilor ar descuraja pe eventualii năvălitori. Toată lumea izbucni în râsete, amintindu-și de celebra găselniță a sultanului. Domnița Ecaterina schimbă o privire cu clucereasa Elenca și clătină din cap. ― Degeaba vă entuziasmați, dragii mei! Chiar dacă, să zicem, vom scăpa de otomani, nu noi vom fi aceia care vom hotărî ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
scurse surplusul peste pojghița de gheață, trecu iar prin cămara cu dulapuri, culese o tăviță de argint și reveni în bibliotecă. Numai că acolo... nu mai era nimeni. Îl copleși un sentiment acut de gol, de absență dureroasă. Auzea rumoarea, râsetele și melodia valsului vienez, dar îi pierise tot cheful. Avea în el o enormă tânjire după vremurile în care Luminăția Sa, Poetul, dădea o strălucire și un duh aparte tuturor acestor petreceri. Ceva mai târziu, când intră mucagiul ca să taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
naturii. Iancu o văzu cum respiră adânc și zâmbi. Mama lui micuță, cu părul nepieptănat, semăna cu o copilă uimită, rătăcită printre minunile lumii. ― Bună dimineața, mamă clucereasă! O săltă în brațe și o roti ca pe o păpușă, în râsetele celorlalți. Azi ești mai ușoară decât ieri și alaltăieri. ― Ce-ar fi să mă cântărești și pe mine, nepotache! îi strigă Nicolae. Cu plăcere, dumneata unchiulache! Iancu își lăsă mama și se repezi spre el. ― Stai! Ce faci, nebunule? Zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fi avut în ele nici măcar o picătură din sângele ei. Copila asta iar mă face de rușine. Hai, flăcăi, ajutați-o! Fu luată de subsuori, săltată și trecută pe deasupra focurilor. Ea doar strânse picioarele, dar se întrecu în țipete și râsete. De fapt asta își dorea, realiză și clucereasa, văzându-i exuberanța stârnită ca din senin. Când focurile se mai potoliră, se treziră tropotind pământul. Se prinseră pe după umeri, închizând cercul acelei bătute fără lăutari. Ritmul se păstra de la sine, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și, într-o românească plină de accente rusești, furierul încercă să le traducă pricazul de surghiun pentru numitul Iancu Văcărescu, semnat și parafat de generalul Kutuzov. Gaiané își urmărea surorile de la fereastră. Treceau prin toate jocurile într-un vârtej de râsete, ghionți, fugi și țipete. De la titirez, la nuci, scrânciob, bâzâită, Baba-oarba, de-a caii sau Panghele. Le cunoștea pe toate, dar nu le putea juca. Doi medici, unul după altul, ridicaseră câte un deget și îi atrăseseră atenția că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]