1,313 matches
-
să nu-ți pară rău pe urmă! ― Ce să-mi pară rău, că doar o singură moarte are tot omul! strigă Petre depărtîndu-se, grăbit, fără să știe unde. În câteva ferestre ale castelului se iviră fuioare de fum. ― Focul!... Focul! răcni un glas cu bucurie sălbatică. Dar focul se încingea greoi. Ardea numai înăuntru și mai mult afuma. De-abia când se înnopta de-a binelea flăcările mari izbucniră prin coperiș ca o coroană luminoasă, scăpărând milioane de scântei. Oamenii umblau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
I-ar fi văzut și nici auzit. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. Marin Stan scoase din grajduri o pereche de boi și voia să-i ducă acasă, Leonte Orbișor era indignat și răcnea: ― Să-ți fie rușine să pui tu mâna pe boi, că doar tu ai și nu-ți fac trebuință, iar eu nu mi-am putut agonisi niciodată și n-am cu ce munci!... D-aia fii bun și lasă boii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ne trebuie aici armata!... Să stea la orașe, să păzească pe boieri, că noi ne păzim și singuri! Strigând, se înflăcăra și se înfuria, ca și când s-ar fi sfădit cu dușmani nevăzuți. Țăranii, împrejur, gâfâind încă de ostenelile din cârciumă, răcneau când și când, ca să-și dovedească puterile și curajul. Cei care nimeriseră la băuturi nu se mai urneau din cârciumă și horeau cu foc un cântec vitejesc, înjurînd pe Busuioc sau pe ciocoi. ― Toată lumea, cu mic, cu mare, să iasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vin! strigară deodată câteva glasuri. Toate capetele se întoarseră spre Lespezi. Știau că iar vor veni, că trebuie să vie și fiecare nădăjduise în taină că totuși nu vor reveni. ― Să vie, să vie, că doar pe ei îi așteptăm! răcni Petre Petre cu un glas subțire, atât de schimbat, parcă nici n-ar fi fost al lui. Nicolae Dragoș, alături, strângând o furcă de fier în mână, mormăi cu o ură care-i învinețea vorbele: ― Lasă, că le facem noi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la mulțimea furioasă de țărani care părea că se apropie, deși stătea pe loc în aceeași ațâțare. Dumneata ce zici, domnule prim-procuror? ― Să nu ne pierdem capul! zise Toma Grecescu cu spaimă. Legea trebuie respectată, domnule prefect! ― Trompet, trompet! răcni Tănăsescu. Unde umbli, zevze-cule?... Aici, lângă mine să stai, înțelegi? Trompetul batalionului, un sergent călare, sosi în galop cu trâmbița sprijinită reglementar pe genunchiul drept: ― Ordonați, domnule maior! Tănăsescu întoarse spatele. Auzea vorbele lui Anton, care-l supărau mai mult
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
soldații coborau armele de la ochi și le reîncărcau, din mulțimea de țărani izbucniră țipete de spaimă. Ca și când o perdea de uragan ar fi măturat câmpia, oamenii se simțeau cuprinși într-un început de mișcare de fugă. ― Au tras în aer! răcni Petre cu ochii bulbucați. N-aveți frică, fraților! Stați pe loc!... Unde te îndesi?... Nu fugiți!... Înainte, oameni buni! Pe ei!... Să le luăm puștile și gloanțele! Parcă pânza de gloanțe, cu pocnetele ei, ar fi spălat toate zgomotele ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trăgători, cu armele gata de a trage, ocupând corpul șoselei din șanț în șanț, iar pe amândouă marginile câte un pluton în coloană de marș, mijlocul rămânând rezervat pentru maiorul Tănăsescu, însoțit de trompetul batalionului. Din când în când maiorul răcnea comenzi scurte, trupa se oprea, puștile trosneau, apoi marșul reîncepea pe ulița satului, printre casele care păreau pustii. Tănăsescu vedea cum, la fiecare salvă, mai mulți sau mai puțini din fugari se rostogoleau la pământ, parcă și-ar fi pus
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iacă ce-am găsit! îi tremura glasul de durere și de mânie. ― Dați-vă la o parte să treacă trăsura! strigă sublocotenentul după ce bătrânul Ștefănescu își vărsă amarul față de tânărul Iuga. Țăranii încercară să se ridice, ca să facă loc. Ofițerul răcni speriat: ― Jos! Jos!... Soldat, pocnește-l!... Dă, soldat! Trăsura își urmă calea, prin Babaroaga și Gliganu, până la Lespezi, unde făcu un popas mai lung. Grigore, fără să-și mărturisească, avusese mai mare groază de întîlnirea cu cadavrul Nadinei decât de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
până ce-l umplu de sânge, lihăind: ― De ce-ai dat, ticălosule?... De ce-ai dat?... De ce... Serafim Mogoș răbda lovitura fără a se clinti și fără a scoate un glas, cu aceeași privire care înfuria pe maior, părîndu-i-se sfidătoare. ― Caporal! răcni apoi Tănăsescu, obosind. O sută de bețe banditului! Imediat!... Și pe urmă în lanțuri! Trifon Guju lipsea. Cineva spuse că a fost împușcat de boierul cel bătrân și că acuma zace acasă. Fu adus degrabă pe sus. Toată fața îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
groază, ca și când mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. Aceeași frică subită cuprinse și pe procuror, și pe maior, ca și pe toți ofițerii, și chiar pe soldați. Singur plutonierul Boiangiu nu-și pierdu cumpătul și răcni deodată: ― Jos!... Jos!... La pămînt!... Jos!... În clipa următoare strigătul lui Boiangiu fu reluat de mai multe glasuri, iar soldații începură să lovească în dreapta și în stânga pe spinările încovoiate, repetând speriați: ― Jos!... Jos!... Prefectul renunță la continuarea admonestării. Se trecu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Împușcat!... Repede, repede! Ordinul maiorului îl deșteptă brusc din toropeală, parcă ar fi turnat peste el o găleată cu apă. Se tîrî la picioarele ofițerului, gemînd: ― Iartă-mă, dom'le maior... Îmi rămân copilașii orfani... Fie-vă... ― Ia-l, sergent! răcni Tănăsescu, ferindu-și cizmele de atingerea țăranului. Aide!... Puneți mâna pe el! Tocmai în pauza când se aștepta detunătura, apăru și Titu Herdelea în curtea primăriei. Fiindcă Grigore Iuga era ocupat cu pregătirile de înmormîntare, a socotit potrivit să nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Maiorul tăia capetele plecate cu sabia lui știrbită și ruginită de sânge. Când o ridică asupra unui copilaș care plângea sfâșietor, Titu s-a aruncat asupra maiorului, i-a smuls-o din mână și a azvîrlit-o... "Te arestez! Te arestez!" răcnea maiorul. Titu se văzu înhățat de soldați furioși și apoi deodată cravașa maiorului începu să-i sfârtece obrajii... La Drapelul, a doua zi, Roșu îl îmbrățișă, parcă s-ar fi întors din mormânt. Îl introduse și la Deliceanu, să-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
făcîndu-le cât mai înspăimîntătoare, cu colți rânjiți, ochi holbați și nări umflate, ne fugăream prin canalele întortocheate, văzând deasupra doar o fâșie de cer, care se întuneca pe măsură ce timpul trecea. Când, dând colțul, nimeream nas în nas cu un dușman, răcneam și tăbăram unul pe altul, zdrelindu-ne și rupîndu-ne maieurile tetra sau bluzele cu imprimeuri. Nu știu cine a inventat jocul căruia îi ziceam Vrăjitroaca și pe care l-am jucat ani de zile fără să ne saturăm, ba, prin clasa a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pământ, arcuindu-se în ceafă și călcâie și începînd să se zbată cu o forță înspăimîntătoare. Ne-am apropiat de el, dar părea să nu ne vadă. Din ochi i se prelingeau pur și simplu șuvoaie de lacrimi. Gemea și răcnea scurt, din când în când, printre spasme care îi contorsionau corpul în poziții imposibile. Ne-am speriat atât de tare, încît Luță s-a dus la Scara Trei și a sunat la ușa Mendebilului. Ascunși în Scara Unu, am văzut
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
țopăiam până amețeam, săream pe loc, cu ochii închiși și brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în noi un dor, o tânjire. Ne strâmbam și ne arătam colții, răcneam gutural, încercînd toate s-o imităm pe Garoafa care, cocoțată pe catedră, încremenise ca un idol și urla spre lună ca o cățea. Coronița i se rostogolise, iar floarea de gura-leului atârna frântă. Încercam să sărim peste foc și de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să-i ajute ? Cin’ să fie nebun să s-arunce-n foc ? Că luase foc tot câmpu, și uite-așa, ca lumânările de Paști ardea vagoanele, cică era un negustor gras, într-o blană, care-arăta ce săculeți de aur avea el și răcnea să vină cineva să-l scape. Și zice c-a fost unii mai îndrăzneți care ei știu cum s-au apropiat, de i-au luat și banii, și blana, și l-au lăsat pe el înăuntru să-l ardă... Ei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
rezerviști mobilizați. Opiniile i se schimbă odată cu zilele săptămânii, una singură i-a rămas însă neschimbată, de trei luni și mai bine : să nu cumva să plecăm, din București, în vilegiatură. — Nici nu vreau să mai aud de cuvântul „vilegiatură“ ! răcnește. Și pe urmă își începe povestea favorită : cum ne prinde războiul cu geamantane, și doică, și copil mic, și madam Ana, și cutii de pălării peste țucal... Oh, devine incredibil de vulgar și în ruptul capului n-aș fi crezut
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trăgea... — îmi încarci sufletul cu păcate, coniță Sofica ! se văicărea. Se văicărea, cum au ele obiceiul : li se pare că dacă te vaiți arăți mai distinsă. Este drept că și doctorul Rădulescu, atunci când m-a găsit trăgând de hățuri și răcnind, a spus : Ce-a fost cu corsetul de care am auzit ? Cum ai putut să fii atât de fără minte ? Mult n-a lipsit, să știi - asta doar la sfârșit mi-a spus -, mult n-a lipsit, să știi, ca să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
beznă ! Să-ți rupi gâtu, să-ți rupi picioarele, să nu mai scapi viu d-acolo ! Bâjbâi io, mă lovesc de toate alea, mese, scaune, bâjbâi toți pereții și dau să aprinz lumina, ei, să vezi atunci ce-ncepe să răcnească Nebuna ! Nuuu ! răcnește Nebuna. Nu aprinde, te rog, madam Delcă ! — Ei, da ! Așa doarme madam Cristide ! Are insomnii noaptea, de la menopauză, dar nu vrea să ia nimic, și doar spre dimineață ațipește. De aceea camuflează toată casa. Întunericul îi face
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
rupi gâtu, să-ți rupi picioarele, să nu mai scapi viu d-acolo ! Bâjbâi io, mă lovesc de toate alea, mese, scaune, bâjbâi toți pereții și dau să aprinz lumina, ei, să vezi atunci ce-ncepe să răcnească Nebuna ! Nuuu ! răcnește Nebuna. Nu aprinde, te rog, madam Delcă ! — Ei, da ! Așa doarme madam Cristide ! Are insomnii noaptea, de la menopauză, dar nu vrea să ia nimic, și doar spre dimineață ațipește. De aceea camuflează toată casa. Întunericul îi face bine, și la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și să-ți asigur un destin mai prielnic, acum măcar ai fi avut o armată mai ușoară. Dar te vei descurca, chiar și În creierii munților unde ai fost trimis, tîrÎndu-te cu nasul prin băltoace, În timp ce un caporal imbecil răcnește de undeva comenzi, Îmbătat de un sentiment de putere cu care probabil că n-o să mai aibă ocazia să se Întîlnească tot restul vieții lui de civil. Îți tot repeți treaba asta, că În cele din urmă o să te descurci
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe platourile care se formează la intersecția acestor trasee care par să nu se mai termine. Cu stîngu’ Înainte marș. Stîng’, stîng’, stîng’ - drept - stîng’. Salutăm tribune și ofițeri inexistenți, facem stînga-’mprejur, după care facem iar stînga-’mprejur, În timp ce răcnim din toți rărunchii cîntece ostășești, pe grupuri sau Împreună cu toată unitatea, pe două sau mai multe voci. Nu sîntem singurii, răcanii celorlalte unități din cazarmă, mai există o unitate de transmisiuni și una de aviație În incinta uriașă, mișună și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Atențiune! strigă cineva cînd apare ca din pămînt sergentul. Îi Împrăștie pe cei trei ca pe muște. Spectacolul nu se termină. Îl apucă pe Portocală de pieptul tunicii și Îl aruncă ca pe un sac de cîrpe, spre intrarea dormitorului, răcnind. — Caporal, sună adunarea, vreau ca tot efectivul unității să fie afară Într-un minut. Și caporalul de serviciu să fie la intrare, după ce anunță OS-ul (ofițerul de serviciu) să vină afară. Bogdan e Într-un pat undeva În stînga
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dar Îmi dau seama că se diluează În masa de batiste fluturate și de lacrimi șterse pe furiș și de suspine. Există și o fanfară care emite marșuri și imnuri, alămurile străfulgerînd vesel din mijlocul grupului de bărbați solemni. — JURĂM... răcnim noi, deși e limpede că am fi În stare să spunem orice, cu mintea la hrana gătită de mame. O putem adulmeca de la distanța asta, orice fir de miros de usturoi cască nări și aduce pe fețe o expresie de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tot dichisul. Sub razele matinale ale soarelui congelat, ierburile pline de chiciură din marginea pistei par de sticlă, cîmpul fumegă congelat În timp ce noi Îi deranjăm armonia. Se Întrevede cîmpia nesfîrșită, mii de kilometri de pustiiciune Împăcată. Dintr-un entuziasm necontrolat, răcnim din toți rărunchii și cumva chiar reușim să ne sincronizăm gura cu picioarele - cred că cel mai bine mi se sincronizează mie, pentru că nu am În minte decît promisiunea făcută de locotenent. CÎnd intrăm În poligonul ascuns după un mal
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]