1,185 matches
-
În urma lui și se așterne tăcerea, Întreruptă cînd și cînd de sunetul băuturii de afine prelingîndu-se pe podea. Mă holbez la Doug Hamilton, roșie la față și cu tot sîngele pulsîndu-mi În urechi. Te rog... spun și-mi dreg glasul răgușit. Nu-i spune șefului meu. După toate planurile pe care mi le făcusem, am dat-o În bară rău de tot. Îmi tîrăsc picioarele Încălțate În pantofi cu toc de-a lungul sălii de așteptare centrale a aeroportului, În ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
datele... Îmi Întinde o bucățică de hîrtie și o iau, străbătută de un val subit de Încîntare. În clipa În care se Îndepărtează, ridic telefonul cu un aer sobru și formez numărul lui Connor. — Hei, Connor, spun cu un glas răgușit. Vino pînă la arhivă. Trebuie neapărat să-ți arăt ceva. — Ce anume ? Tu... vino, zic , simțindu-mă ca Sharon Stone. Ha ! Sex la serviciu, păzea că vin ! Mă grăbesc cît pot de tare pe hol, dar, În momentul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
el. Trebuia să mă găsească așezată cu fundul pe un teanc de cărți, pe care aveam de gînd să-l aranjez rapid, cu picioarele Încrucișate și cu fusta ridicată un pic, seducător. Ei, asta e. — Bună, zic, cu același glas răgușit. — Bună, spune Connor, Încruntat. Emma, ce e chestia asta ? Am o dimineață foarte plină. — Am vrut doar să te văd. CÎt mai de aproape. Împing ușa cu un gest de abandon total și Îmi cobor degetul de-a lungul pieptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
uit la ea siderată. — S-a răzgîndit ? — Da. — Deci... Înghit În sec. Deci e aici ? — Evident că e aici ! spune Katie rîzÎnd. E sus. Fără veste, picioarele nu mă mai ascultă deloc. — De ce... Îmi dreg glasul, care a devenit ușor răgușit. De ce s-a răzgîndit ? — Cine poate ști ? Katie ridică din umeri. El e șeful. Poate să facă orice vrea, nu ? E un tip foarte cu picioarele pe pămînt, după părerea mea. Bagă mîna În buzunar și scoate un pachet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
un vis. — Trebuie să plec, Emma. Salivez de dorință. Încă Îi mai simt pielea lipită de a mea. Tremur din tot corpul. Nu ne putem opri aici. Pur și simplu nu se poate. Nu pleca, mă trezesc spunîndu-i cu glas răgușit. Mai stai măcar o jumătate de oră. Ce naiba Îi sugerez aici ? S-o facem În spatele unui tufiș ? Sinceră să fiu, da. Oriunde se poate. N-am fost În viața mea atît de Înnebunită după atingerea unui bărbat. — Nu vreau nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
aud decît sîngele zvîcnindu-mi În cap. Cine era ăsta ? spune Jack În cele din urmă. Un ziarist ? Din ochii lui a dispărut orice lumină. Arată de parcă tocmai i-ar fi călcat cineva În picioare grădina. — Eu... Jack... zic cu glas răgușit. Nu e... nu e... — De ce... Se freacă pe frunte, În Încercarea de a Înțelege ce se Întîmplă exact. De ce vorbeai cu un ziarist ? — Tu de ce crezi că vorbea cu un ziarist ? se bagă Jemima plină de sine. — Poftim ? Privirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ne supere cu răsuflarea lor dar, așa fuseseră mereu bătrânele noastre. - Ea e Siloa, mumă-mea! se făli Zarge cu una dintre ele. Cică tare frumoasă mai era când era tânără. - Lasă măi Zarge, măi, se apără bătrâna, cu glas răgușit, și-și afundă chipul mai adânc Între blănuri. Am privit-o, cum să n-o privesc. Pielea de pe picioare Îi atârna, iar vinele cafenii de pe mâini Îi făcuseră gîlci. Era aplecată de spate și gura Îi duhnea. Mâna stângă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
negustori fără prăvălii, meseriași fără meserii... Gândindu-se la starea în care fuseseră aduși SS-iștii, Helga și-a pus ghicitoarea Sfinxului: „Ce ființă umblă dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?“. Omul, rosti Helga răgușit. A mai povestit cum a fost repatriată - într-un fel, repatriată. N-a fost trimisă înapoi la Berlin, ci la Dresda, în Germania de Est. I s-a dat de lucru la o fabrică de țigări pe care a descris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
să mai golească un pahar. Se răsuci iarăși spre bucătăria de vară, unde se strânseseră mai toți ai bătrânului Soporan, de numai îl îngropaseră. Dădea popa să prindă un fir de vorbă dintr-acolo, dar nu se auzea decât vocea răgușită a lui Emilian Țongu. Amenințătoare: -Bă, dacă nu scoateți dividiul, cu mine nu mai aveți zile bune! Când am plecat la cimitir era acolo, pă masa din dormitor. Mă credeți prostul proștilor? Adică să nu știu ce fac cu lucrurile mele? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Atunci s-a auzit un glas înfundat care m-a făcut să tresar. — Ieși puțin, te rog. Era Platon, fără îndoială. Avea mereu altă voce și nu știai la ce să te aștepți din partea lui. Acum parcă era un bărbat răgușit. — De ce să ies? Te-ai supărat? Nu, dar vreau să te văd. — Păi nu mă vezi? - Trebuie să cresc ca să te văd și aș prefera s-o fac de unul singur. Pe urmă stăm de vorbă. — Bine. A fost delicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
să meargă între noi. Totuși, trebuia să recunosc că imaginea pe care mi-o făcusem despre Daphne îmi făcea viața mai ușoară. Dacă s-ar fi dovedit că Daphne era o zeiță a sexului, mlădie, îmbrăcată bine, cu o voce răgușită și un piept care te urcă dincolo de nori, probabil că situația nu m-ar mai fi amuzat așa de mult. —Sam? Prin cețurile introspecției, fața lui Hawkins bântuia atât de aproape de mine. Încă pe jumătate în stare de comă, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
absolut necesar. — Ai fost de față la toată povestea, nu? Vreau să zic descoperirea, bineînțeles, adăugă ea, ridicându-se în picioare și trecând în bucătărioară. Cum era și normal, nu mai spuse nimic în timp ce râșnița de cafea scotea un urlet răgușit, iar noi savuram împreună aroma bogată, ca niște copii Bisto 1. — Dacă s-ar putea pune parfumul ăsta în sticluță, suspinai eu, m-aș da zilnic cu el. Margery puse o tavă pe măsuța de cafea și se așeză față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să vorbesc cu nimeni, dacă nu era absolut necesar. Cred că în seara asta ar trebui să notez câte ceva, îl auzii pe Ben zicând. Nu te prea concentrezi în momentul ăsta. —Bine, bine, răspunse Philip Cantley automat, cu o voce răgușită. —Ai apucat să te mai gândești la audiții, Philip? Eu zic că sunt câteva posibilități bune. Nu, bineînțeles că nu! sări Philip Cantley. Cum să mă gândesc în nebunia asta? Ce naiba, Ben, tu cum crezi că mă simt? Interogat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai vânase nici un tapir, nici o capibara, nici un cerb, încât niște jamboane bine afumate de pecari, atârnând de tavanul colibei, i se păreau de-a dreptul ispititoare. Înaintă încet, luându-le urma după miros, cu urechea atentă, până când auzi - clare - grohăiturile răgușite ale turmei de porci. Se cățără într-un copac jos și își încordă privirea spre luminișul care mai mult se ghicea decât se vedea câțiva metri mai în față. Erau acolo: cenușii și negri, murdari și zgrunțuroși, purtându-și înfricoșătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cuvinte, te rog. Am închis ochii, lăsând întunericul să-mi fie Prieten. M-am trezit speriată, strângând plapuma în pumni. Mi-am mutat privirea pe partea cealaltă a patului, când lacrimile au început să-mi ude obrajii. Cu un glas răgușit am încercat să strig. Nu, nu, nu. Cuvintele îmi părăseau gura în speranța de a schimba ceea ce îmi provoca durerea care nu mă părăsea de luni bune. Pierderea surorii mele. Regretele m au copleșit, făcându-mă să-mi doresc ca
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
a căzut pe un umăr mătăsos. În timp ce degetul arătător descria cercuri în jurul sfârcului expus, Amanda și-a întins buzele roșii și strălucitoare într-un zâmbet leneș. Și mie mi-a fost dor de tine, a răsuflat ea cu o voce răgușită. Și am cea mai minunată veste. Dragul meu, o să se întâmple ceva care o să ne desăvârșească mariajul. Ceva care o să ne apropie mai mult decât am fost vreodată. —Grozav, a spus Hugo care intenționa să se apropie de ea cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a informat-o ea pe asistenta Harris. Asistenta Harris s-a aplecat și și-a împletit o mână uriașă, cu degete groase, în jurul mânerului valizei. — Nu e nimic care v-ar putea convinge să rămâneți? Din cauza emoției, vocea Amandei devenise răgușită. Hugo a realizat că nevastă-sa încerca să facă apel la latura sentimentală a asistentei Harris. Avea însă dubii că strategia avea să funcționeze. Asistenta Harris nu avea o latură sentimentală. — Absolut nimic, i-a confirmat asistenta. Chiar azi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un gest implorator, pe blatul mesei de un albastru țipător. Nu pleca. Te rog. Aș vrea... ăăă... aș vrea să te întreb ceva. —Ce? Hugo i-a aruncat o privire de nebun. — Mă întrebam, a continuat el cu o voce răgușită, dacă nu știi cumva cum se... — Ce să știu? Cum se... ăăă. Hugo și-a dres glasul. — Cum se pune un scutec. Alice, care începuse să se ridice în picioare, s-a așezat brusc la loc. Ochii ei, deja mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că asta era o exagerare. Chiar și pentru o casă care se numea Piele. Silueta, care se apropia și putea fi distinsă prin geamul de la intrare, cânta ceva. —Tu ești vântul din aripile mele, a declarat ea cu o voce răgușită și ușor tremurată când a deschis ușa. —Laura! Alarmat, Hugo și-a încleștat mâna pe dosarele pe care le ținea sub braț. —Bună, sexosule! Ai o ruletă în buzunar sau ești doar bucuros că mă vezi? Nu doar replica era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Întreabă Jan. — Sunt urme de lup, spune Père Joseph. — Tocmai am citit În ziar o știre despre un bărbat care a fost atacat de lupi și i s-au găsit doar cizmele, murdare de sânge, spuse Xiao Yu cu vocea răgușită. — Uite acolo trebuie să ajungem, spune Père Joseph arătând cu degetul căbĂnuța salvatoare de la marginea lacului. Am făcut drumul Ăsta singur de nu știu câte ori și nu m-a atacat niciodată vreun lup. Și nu cred că m-ar ataca vreodată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
întreabă Jan. — Sunt urme de lup, spune Père Joseph. — Tocmai am citit în ziar o știre despre un bărbat care a fost atacat de lupi și i s-au găsit doar cizmele, murdare de sânge, spuse Xiao Yu cu vocea răgușită. — Uite acolo trebuie să ajungem, spune Père Joseph arătând cu degetul căbănuța salvatoare de la marginea lacului. Am făcut drumul ăsta singur de nu știu câte ori și nu m-a atacat niciodată vreun lup. Și nu cred că m-ar ataca vreodată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Unde pleci? Unde? Ușa trântita zguduie clădirea. Îmi vine să îmi mușc mâinile... Plâng scrâșnit, bărbătește. Mă fac că nu o văd pe chinezoaica, patroana blocului... Klick. Dinspre mal se aude fâsâitul valurilor murind în nisip. Undeva o trompeta țipă răgușit o melodie pe care nu o pot recunoaște. Dau încet și ritmic din brațe. O pot lua spre larg, spre nesfârșit. Așa cum a făcut Martin Eden, acum un veac și mai bine. El a făcut-o mai la nord... Mă
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
să omoare oameni; rămînÎnd acasă, fusese Înrolat de Cryos; unul lua vieți, altul aducea lumii prunci. Acum, Thomas Încerca să dea de urma lor. What a wonderful world, ascultau, la deșteptare, soldații americani În Vietnam. Armstrong Îi dopa cu glas răgușit; da, chiar puteai să cazi În extaz, uitînd de prăpăd, ascultînd cîntecul. Sau să dezertezi. Cel care alesese un astfel de semnal muzical pentru radioul de front nu fusese cine știe ce isteț, dar, neîndoielnic, cinic fusese. Thomas fredona deseori cîntecul, mai
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
juca table cu Pascalopol, în vreme ce ceilalți priveau, ridică o față scrutătoare și examină din cap până în picioare pe Felix, ridicîndu-și în același timp cu multă demnitate mâna spre a-i fi sărutată. - Hm! spuse ea arțăgos și cu un glas răgușit, însă forte. Darești flăcău în lege! - Intră la Universitate, Aglae, lămuri bătrânul, cu acelașisupărător glas stins, însoțit de râsul fără rost. -Da?! se miră sumbru doamna și-și continuă jocul cu Pascalopol. - E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și ar avea nevoie de o cameră mai bună, să-și primească colegii. Și eu mă duc greu la Conservator. Ai casa din strada Știrbey Vodă. Doar Felix plătește. Gâdilat de brațele Otiliei, moș Costache rezista moale, cu vocea lui răgușită. - Are să fie cam greu, pierd un venit... - Papa, te rog, hai să ne mutăm. Moș Costache spuse Aglaei noua hotărâre. De altfel, își făcuse socoteala că ar putea să închirieze casa din Antim mai scump decât cealaltă. - Cine ți-a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]