988 matches
-
când mirosul fetid se izbi de aerul antiseptic al Încăperii. — Așa, spuse el, strâmbându-se, Încercând din greu să respire doar pe gură. Știm că fata a murit datorită unei traume produse prin lovire... Normal că așa a murit! se răsti Isobel. Ți-am notat chestia asta În raportul de autopsie. Fracturile de la partea frontală și dorsală a craniului trebuie să fi provocat leziuni cerebrale ample și apoi moartea. — Știu, spuse Logan, scoțând radiografiile din dosarul cazului și ridicându-le la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de întuneric, rânjind la mine de prin tufe. Ce vrei, slugă a întunericului? l-am întrebat ridicându-mi viziera coifului pentru a mă asigura că era ceea ce părea și pentru a ghici dincotro voia să sară. Ce vreau? s-a răstit răutăcios. Vreau să pleci de-aici! Asta-i valea mea. Ce vorbești! Vrei să plec?... Poți să aștepți mult și bine să dispar de-aici, că eu oricum exist deja și asta nu-i decizia ta. E drumul meu liber
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
pași Împleticiți. „Ai făcut problemele?“ „Nu.“ „Le facem acum.“ Mă uit foarte mirat la Învățătoare: cum să le facem acum? Ea mă pune să gândesc Împreună cu Întreaga clasă: „Ce se dă În problemă?“. Scriu pe tablă datele problemei. Învățătoarea se răstește la mine: „Notează, boule, datele prescurtate!“. Cum prescurtate? Cu litere? Dar ce, literele pot ține loc de obiecte? Mă simt deodată iluminat. „Ce se cere În problemă? Vezi acum ce ai și ce-ți trebuie, fă calculele, ce aștepți?!“ „Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
medicul e pe undeva pe aici, îi răspunse ea. Se pare că nu s-au atins de cadavru. Ce... - O, Doamne, nu! Sachs simți cum i se înmoaie picioarele. - Rhyme, doar nu crezi că...? - Tu ce vezi acolo, Sachs? se răsti el. Cum arată urmele de sânge? Porni grăbit spre locul unde se petrecuse crima. Se opri și studie cu atenție pata de sânge de pe perete. - O, nu. Nu arată ca după o împușcătură, Rhyme. - Bucăți de creier, de os? - Materie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
sune de trei ori, apoi răspunse. — William? întrebă ea pe un ton confuz. — Adriana? Tu ești? Bietul Toby părea încurcat și ușor indignat. — Oh, Toby, querido! Ce mai faci, iubitule? Ce bilet minunat mi-ai scris! — Cine e William? se răsti el. — Care William, dragule? Oftă în sinea ei. Toată șarada asta era obositoare, dar necesară. Credeai că e cineva pe nume William. Când ai răspuns, ai spus “William”. Te mai întreb încă o dată: Cine e William? —Toby, dragule, am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mesei lungi, lustruite. O luă apoi prin cămară, Împrăștiind apa din balta de sub frigider, răsturnă cratițele de pe rafturile din bucătărie și Încheie În mare viteză spre oglinda din vestiarul de jos. CÎnd cauciucul din față atinse oglinda murdară, Jim se răsti la imaginea lui plină de Însuflețire. Războiul Îi adusese măcar această mică recompensă. Bucuros, Jim Închise În urma lui ușa din față, netezi sulul de hîrtie japonez și o porni spre gemenii Raymond care locuiau În apropriere pe Columbia Road. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lui. Jim se apropie de cele două femei eurasiatice care ședeau la cîteva bănci În spatele lui. Dar, ca Întotdeauna ele clătinară din cap și Îi făcură brusc semn să plece. — Dezgustător...! — Băiat murdar...! — Pleacă...! În mod invariabil, femeile acestea se răsteau la Jim și Încercau să-și țină copiii departe de el. Uneori Îi imitau vocea pe care o avusese cît fusese bolnav. Jim le zîmbi și se Întoarse la locul lui. Se simțea obosit, ca de obicei, și se gîndi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să zboare spre aeroporturile lor de acasă, din Japonia. Jim păși peste o porțiune prăbușită din gardul Împrejmuitor și se plimbă printre avioanele distruse care zăceau Între copaci. Fuselajele lor plînseseră rîuri de rugină În timpul ploii de vară. Muștele se răsteau la lumina dimineții, cuprinse de o furie fără sens. Părăsindu-le, Jim o porni spre Întinderea de iarba a aeroportului. Într-unul dintre hangarele ruinate, un grup de japonezi aștepta În umbră, ascultînd focurile de armă de la stadion, dar Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Începu: Întâi arată un puț cu roată, pe urmă vine o fată cu o găleată mare, apoi apar doi bătrâni, un moș și o babă care vorbesc Între ei, pe urmă arată cum trage fata găleata după ea, baba se răstește la ea și moșul o lovește cu un bici, apoi arată pe fata Închisă Într-o odaie goală, mâncând un codru de pâine, apoi e noapte și fata deschide geamul. Ce-i asta, ce Înseamnă asta? Întreabă iritat moș Costache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
uscat. În curtea Căminului cultural este noroi. Azi a plouat și a bătut și gheața. Feciorul Înfierbântat de joc, Îl cheamă Săbău, se apropie de tine. Care stai de-o parte și caști gura la fetele aprinse de horă. Se răstește: Mă bitancule, cum se joacă pe la voi pe la București? Tu Îl privești cu spaimă și, Într-un timp, te sfârșești În fața lui prin mișcări rapide și automate care par a fi un fel de twist. Te vânturi așa, fără muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
o Înroșiți În foc. Îi spui că butelia s-a terminat, că aștepți de trei zile să vină, iar el spune că nu-i nimic, o s-o Înroșim pe un reșou sau cu bricheta. ─ Bine, dar curentul e oprit! Te răstești la nebunul ăsta. ─ Bun, atunci promiteți că după ce se dă drumul la curent sau vă sosește butelia, aplicați ștampila. Promiteți. ─ Promit, sigur, promit, Îi spui Împingându-l spre ușă. Nu, nu așa, vă rog să vă luați solemn angajamentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se transformase În panică de-a-dreptul. —Dumnezeule! Ce ne facem? De câte ori n-am Încercat să-ți spun că Claudia Planchette era o ghiulea dintr-un tun, o bombă cu ceas și că nu trebuie să avem Încredere În ea? —Taci, se răsti Hardacre la ea. Nu știi despre ce vorbești! Dar Jill nu voia sau nu mai putea să se oprească: Știam că puteam avea Încredere În toate celelalte, dar te-am implorat să nu te Încurci cu Claudia. Ca de-obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
refuzat să spună orice, și fața Îi era schimonosită Îngrozitor, aproape scrâșnindu-și dinții de furie. Ah, dar chiar asta e problema, spuse Jill pe o voce stridentă. Chiar avea nevoie de bani. El se Întoarse către ea și se răsti la ea să tacă din gură odată. Dintr-odată un arc păru să pleznească În toată ființa ei. Nu. N-am să tac din gură. Nu te mai las să mă controlezi mereu sau să urli la mine niciodată. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
parcă înnodate într-un ghem de fire menite să-l zăpăcească. Se vedea scăpat din prinsoare, liber, ca și când ar fi putut să se miște în acest frunziș la fel de ușor ca păsările, până când vocea fratelui din biroul de alături, care se răstea la cineva că aici se lucrează, nu se arde gazul, îl aduse înapoi la masa lui de scris, își îndreptă spatele, își înclină capul și citi din nou pe liste tot ce știa deja de la fabrica de butoaie: sumele prevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fost epuizate aseară, așa că nu sunt capabilă de nici o replică inteligentă, m-am scuzat eu. Aș putea să vorbesc cu Mark? Kieran ezită. — Îmi pare rău, Jen, dar e la o întâlnire cu un client. —Nu te cred, m-am răstit eu. Deci unde e? Nu era numai faptul că-mi amintisem că Mark îi spusese același lucru Lisei când ea întrebase de Kieran zilele trecute. Mark spunea mereu că nu vede rostul în a te întâlni cu clienții mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ca lumea și oricum nu vor lua nici o hotărâre. Îi plăcea să întindă întâlnirea până după prânz, ca să fie sigur că încheie afacerea. —Nu-i corect, Jen. Mark e prietenul meu. — Și tu nu ești și prietenul meu? m-am răstit eu, înainte de a-i închide telefonul în nas. Aveam multe de făcut, telefoane de dat pentru a discuta ofertele de proiecte primite seara trecută, de pregătit un model pentru decorul de iarnă pe care mi-l ceruse Ed ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
tipic englezească a relației tată-fiu conform căreia vorbeau mult despre sport și politică și se băteau ocazional pe mână în semn de recunoaștere a legăturii de sânge. —L-ai întrebat pe Harry despre ce era vorba? — Sigur că da, se răsti Lynn. Evident, întâi am încercat să trag cu urechea pe la uși. Evident. Exact asta aș fi făcut și eu. Dar nu am reușit să aud nimic. Așa că l-am întrebat despre ce vorbeau, iar el mi-a spus că i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
i-am văzut expresia, dar i-am văzut-o pe a lui Kieran, din care mi-am dat seama că își exprimase întreaga neplăcere în legătură cu această dezvăluire. Adică, știai despre asta, nu-i așa? Bineînțeles că nu știa, idiotule! se răsti Lisa. Dar evident tu știai, Lisa, am spus eu. Sigur, nu are nici o importanță, a fost acum foarte mult timp. Acesta era Kieran, vocea rațiunii, a bunului-simț, care era pe cale de a-și pune capăt zilelor, fie cu ajutorul meu, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
fost treaba nelămurită cu Ed și sentimentul sâcâitor că mă împăcasem cu Mark doar pentru că era soluția cea mai la îndemână, m-aș fi simțit probabil puțin mândră de mine. Până la primul telefon. Era Lisa. Sper că ești fericită, se răsti ea. Doar pentru că tu ți-ai supus căsnicia la chinuri și torturi, acum cu toții trebuie să facem același lucru. Ce am mai făcut? am întrebat pe un ton implorator. Cred că știi ce ai făcut. Sper că nu are de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
văzut arcadele galbene primitoare ale unui McDonalds. Am atins-o ușor pe Lisa pe braț și i-am zis: —Să intrăm și să așteptăm să se oprească ploaia. Să bem un ceai sau ceva. Nu pot să beau ceai! se răsti Lisa. Mirosul mă face să vărs în momentul de față. Astea fiind spuse, a împins ușile cu putere și s-a dus direct la casă. —Lapte, vă rog, porunci ea. Eu am comandat cafea și m-am dus să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
secundă. După un minut în care nu am auzit nici un fel de mișcare dincolo, ne-am dus și am adunat copiii din fața televizorului, copii care tocmai se uitau cu poftă la Nouă săptămâni și jumătate. Toată lumea sus acum! s-a răstit Tally. Ei au continuat să-și ignore mama în timp ce Mickey Rourke îi dădea să mănânce lui Kim Basinger, legată la ochi, căpșune. Știam ce urma, așa că am hotărât să sting televizorul și-n același timp să le cumpăr copiilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
spărgea și până să nimerească pe cea cu pricina, scotea câteodată și două. Mi-aduc aminte de o slujnică venită în consult la Marcu Fișic. Când i-a zărit cleștele de fier în mână, tot curajul îi pierise. Zădarnic se răsti Marcu la ea. Fata ținea morțiș că măseaua n-o mai doare și că nu vrea s-o mai scoată. Bărbieritul o stropi atunci pe bluză cu apă de colonie albăstrită cu câteva picături de cerneală și, după ce i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În clipa aceea, din dreapta mea se avântă un călăreț care descrie o jumătate de cerc și se opri la câțiva pași în fața regelui. Era un colonel, cu gâtul scurt, obrajii tuciurii și mustața neagră și groasă. - Am înțeles, Măria Ta, răsti el, cu trupul rigid, scuturat de cal ca un sac cu făină, în timp ce soarele tremura o pată albastră pe casca lui de oțel oxidat. Ahă, care va să zică, nu pe mine mă chemase. Începusem să înțeleg eroarea, când o mână greoaie îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
apoi în dosul paravanului și așezată în apa albioarei de faianță, rămase neclintită. În liniștea de cavou a celor câteva secunde de intensă încordare, omul de dincolo de ușă și-a dres glasul ca pentru a zice cevaă - Spânzură-te! se răsti fata înciudată, intrând cu mâinile amândouă în mânecile rochiei. Sunt unsprezece în bordel și tocmai pe mine m-ai găsit, să-mi mănânci zilele. Patul din odaia învecinată scârțâi ca un semn de suspensie între frazele ei. - De când te cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
peste ghetele negre de șevro, cu gumilastic, lustruite ca oglinda. Intrai prin ușa secretă, sărind peste rândul pacienților îngrămădiți în sala de așteptare. O monedă în mâna îngrijitoarei făcu posibilă contrabanda. - Dezbrăcați-vă! Spuse savantul, sau mai bine zis, se răsti el. - Să vedeți, începui vorba. Tata mi-a murit subit, bolnav de inimă, la cincizeci și opt de ani. - Mai aveți destul până să ajungeți vârsta răposatului, întrerupse mohorât pântecosul, după ce mă consultă. - Nu sunteți bolnav organic și nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]