1,461 matches
-
ei caracter și se arăta imună la influența noilor stăpîni. Noii locatari se plîngeau de zgomote și lovituri În pereți pe timpul nopții, subite mirosuri de putrefacție și curenți de aer Înghețat ce păreau să bîntuie prin casă aidoma unor santinele rătăcitoare. Vila era un compendiu de mistere. Avea un beci dublu, cu un soi de criptă neinaugurată la nivelul inferior și o capelă la cel superior, dominată de un mare Crist pe o cruce policromată, căruia servitorii Îi găseau o neliniștitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
va călăuzi pe-alt drum...” Acesta fusese comarul care o parte se derulase În somn, o alta În stare de veghe. Acum Noimann era treaz, dar iată că piciorul din vis Îi apăru În față. PAGINĂ NOUĂ V. Aria piciorului rătăcitor La drept vorbind, stomatologul Paul se aștepta la o astfel de surpriză. Piciorul, frumos retezat la distanță de o palmă de genunchi, Îl privea cu oareșicare superioritate. „Face, probabil, aluzie”, Își spuse el, „la faptul că am fost ținut atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
era adânc rănită. În prada unei furii cu neputință de stăpânit el s-a repezit în pădure cu niște urlete înfricoșătoare. -Nu, nu! Striga. Eu nu sunt omul drept care mă ia lumea! Roland e mort! Eu nu sunt decât fantoma rătăcitoare a acelui nefericit conte,care acum îndură chinurile iadului! Roland a răăcit toată noaptea la voia întâmplării prin pădure, în zori soarta i-a călăuzit pașii spre fântâna aceea unde Medor gravase fatala inscripție. Dând cu ochii de ea, deznădăjduitul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
noastră, ei veșnic sugrumând ” Autorul) Legionarii sunt veșnic osândiți, iar românul nu s-a trezit din somnul cel de moarte. El a rămas în stadiul de maimuță rozând roșcove, ca în epoca de aur a guvernării comuniste sau ca fiului rătăcitor din Sfânta Scriptură. Trăim într-o lume năucă. Oamenii sunt buimăciți. Aceeași așteptare, aceeași sărăcie îneacă inima românului în lacrimi și deznădejde, duse până la disperare. La tot pasul, fețe triste și frunți întunecate, cadavre neînhumate. Patronați și conduși de foștii
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
lipsiți de viață sufletescă, corbi care rod din carnea noastră chinuită, pângărind sfintele oseminte ale morților noștri sfinți, oase fărâmate de aprige prigoane sau grele bătălii pe care le-au purtat ostașii crucii cu lupii beznelor, lipsiți de lumina cerului, rătăcitori în noapte ca într-o afundă pădure fără cărări, turmentați de noi cuceriri pământești. Câte crime înfiorătoare, câte răni fără leac au adus Patriei și Neamului, ucigându-i pe legionari și veșnic osândindu-i, politicienii de ieri, carliștii, antonescienii apoi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
falsifica istoria, jefuia și îneca în sânge pământul meu natal. De ce și azi când guvernează o democrație atât de lăudată, legionarii sunt pândiți de aceeași soartă de osândiți și puși în afara legii? De ce, pentru ce și până când? Neamul nostru, mereu rătăcitor, nu-și mai regăsește matca sa, când faptele sale în istorie străluceau. Se urmărește dispariția noastră? Drumul salvator e unul singur. Întoarcerea la Hristos, drumul Crucii, răsărit de soare spre care legionarii mărșăluiesc. Legionarii nu mor și nici nu vor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
care, de șaptesprezece ani, și-l amintea pe Ștefănel. Își imagina cum ar arăta dacă ar fi În viață. Cum ar vorbi, ce gânduri l-ar frământa. Ce imensă bucurie ar fi dacă, la vremea sărbătorilor de iarnă, fiul lui rătăcitor ar reveni. Dar acest vis nu se Îndeplinise În nici una dintre ierni. Și În fiecare din ele căpitanul rămăsese pe jumătate pustiu. Apoi, erau gânduri care mergeau spre Erina și spre Alexandru. Spre plecarea lui de la Murgești, cu patru zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. Un fior Îl zgudui din creștet până-n tălpi. Înțelese mesajul. Cercul se Închidea. Noaptea de atunci, bătălia pentru Ștefănel. Ziua de acum, bătălia pentru Moldova. Iar Pietro avea dreptate. Luptătorul necunoscut care ducea șarja nebună a mongolilor ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
moșia lui era un om fără rost, fără adăpost. . . un vagabond. în Elena, iubirea pentru tatăl ei era așa de mult identificată cu situația și cu virtuțile lui, încît, în adevăr, ea acum nu-1 mai putea vedea decât micșorat și rătăcitor. Mini se gândi la câte legături trebuiesc pentru a alcătui un sentiment. Din câte sfori se împletește nodul unei iubiri, pentru a o întări. 113 Se gândi apoi la o dragoste care ar găsi numai în ea însăși toată rațiunea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
căutarea lor, cu un gând bun, pereche totodată gaia pentru cuib și nomadă. Nici ca nu îi mai confunda acum cu trecutul. îi păreau acum doi oameni oarecari în Cetate, la un moment al vieței, care cerea adăpost, și umblând rătăcitori pe străzile orașului cu pasul nesigur, pe cinci turburarea lor lăuntrică și-o petreceau în mersul lor pribeag. Cuprinse cu privirea orașul, profilat în transparența negurii, li iubi. Se gîncli la ceea ce se cheamă sufletul orașelor! Era emanarea sufletului colectiv
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mașinilor într-o fabrică și chiar și porumbeii grași, cenușii, asemănători șobolanilor. Par să capete un aer imperial și spectaculos, o esență porumbelică, care le potențează mersul țanțoș și curiozitatea pompoasă. La Londra, picăturile de ploaie strălucesc de energii izolate rătăcitoare, iar apa murdară care se scurge în rigole este și ea foarte importantă, pentru că este apa Londrei și duce cu ea imparitățile codului Morse, pliante și ambalaje de dulciuri, mucuri de țigară, care oferă indicii despre viața și gândirea Londrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ai lui Homer vitraliile deveniseră luminile îndepărtate ale metropolei, iar cele trei altare - un vesel carusel infinit. - Analiză în undele delta! ceru Zeul Concentrării. Două brațe metalice coborîră de undeva și, cu precizie și indiferență, prinseră de subțiori ghemotocul uman rătăcitor cu gândul prin cosmoparcul tinereții lui. Oare n-ar putea încremeni pentru totdeauna această clipă fugară? Ca un serafic țipăt de viori... Ca insolita dulceață a unui fulgurant ferăstrău de senzații de-a lungul întregului trup...". - Mai ai de trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
voi, și se îndoapă de-a binelea, niște nori fără apă, mînați încoace și încolo de vînturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați, 13. niște valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie. 14. Și pentru ei a proorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, cînd a zis: "Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, 15. ca să facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85107_a_85894]
-
slujesc cu vrednicie, De-o viață-ntreagă și ceva. Deși am fost armurier, Sunt doar un simplu prizonier ... Naufragiat Abandonat pe-un țărm, departe, Caut în palmă azimutul Și te ascult în prag de noapte, Dar lângă mine suflă vântul. Rătăcitor și-atât de singur, Printre o mie de ruine, Am navigat pe-un val nesigur, Când tu ai navigat spre bine. Zile la rând, o lună crudă, Eu am plutit fără o țintă Pe-o mare rece și absurdă, Pornită
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pătimiri m-a-ngenuncheat, Târându-mă prin negurile vieții... Nu Te-am zărit că pururi m-ai vegheat. Când m-am trezit din adâncimi de noapte, Simțindu-Te întreg, strălucitor, M-au năpădit ale iubirii-Ți șoapte Pe mine: orb, surd fiu rătăcitor! Trec azi pășind pe drumul spre Lumină Cu Tine-alături Viața descifrând, îți sunt vlăstar din vajnică tulpină, Iubirea-Ți sorb, cu trupul tremurând. Am căutat mult prea departe Calea; Desăvârșirea Ta, prin har, e-n noi. Mi-ai dat puteri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
durata , într-un registru mergând de la tonuri reținute la nuanțe ditirambice, de către poeții Olimpiu Vladimirov, Dumitru Cerna, Ion Tutunea, Ștefan Dumitrescu, Constantin Bejenaru. Structural se simte un romantic incurabil într-un timp debusolat cu armura și armele unui cavaler veșnic rătăcitor ce traversează deșertul infinit al sufletului său melancolic. Cititorul atent va descoperi în versurile sale și o parte din sufletul lui bântuit de dorințe, iluzii deziluzii, amintiri, speranțe, totul o luptă continuă a vieții în aceste vremuri tulburi. De multe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nu mai știu Că sunt sau că nu sunt, o oază-ntr-un pustiu! Mă doare umbra asta ce-mi stă mereu în spate, Desprinde-o de durere și-aruncă-mă departe! Printre tăcute chipuri ascunse-n come-adânci Să plângă macii roșii, rătăcitori prin lunci. Să strig că sunt copilul uitat de Dumnezeu în nemurirea morții, cum i-am cerut chiar eu... Mă doare iar, cum seara ... Se-ntunecă speranța și moare câte-un pic; Mai dă-mi un strop de ziuă, sau
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
goi. S-a destrămat vraja albastră! Ne-a dezlegat de legăminte! Rămasă-i inima sihastră, îngenuncheată-n rugăminte. Poem fără nume Pământul a primit în dar, Din lacrimile dimineții, Din dragostea fără hotar, Nemărginirea frumuseții. Un chihlimbar de răsărit, Parfum rătăcitor de floare Pierzându-se în asfințit, Mister al spumelor de mare. Un suflet risipit în nori, în cenușiul din furtună, Răscumpărat de mii de flori Când stele-n suflet se adună. Un diamant scânteietor Brăzdat de umbră și lumină, Răzbate
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de fire. Există așa ceva? Nu știu cum se numește, dar simt că există ceva... mai mult decât o poveste. Este ceva fără de nume, dar care face să vibreze sufletul. Privește! în inima ta, în inima mea, vei vedea o mare iubire! Suflet Rătăcitor Ești suflet rătăcitor pe poteci de rouă, Ce scrii plângând pe margini de cărări când plouă, Pe unde rătăcești ca un zănatic visător în căutarea gândului, vis triumfător. Rătăcești singur în păienjenișul de gânduri Străpunse de suliți din focul sacru
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
așa ceva? Nu știu cum se numește, dar simt că există ceva... mai mult decât o poveste. Este ceva fără de nume, dar care face să vibreze sufletul. Privește! în inima ta, în inima mea, vei vedea o mare iubire! Suflet Rătăcitor Ești suflet rătăcitor pe poteci de rouă, Ce scrii plângând pe margini de cărări când plouă, Pe unde rătăcești ca un zănatic visător în căutarea gândului, vis triumfător. Rătăcești singur în păienjenișul de gânduri Străpunse de suliți din focul sacru al iubirii, Ce
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de copii neastâmpărați și nemuritor. La câteva săptămâni după Înmormântarea hoitului său ciuruit de alice, Daie Gulu se Întorsese În Satul cu Sfinți și trăsese un chef cu strigături În cinstea noii sale Învieri, iar mortul de sub crucea cu numele rătăcitorului fusese dezgropat și dus la oraș, Într-o dubă neagră și hodorogită din tablele căreia, la hopuri, curgeau șuvoaie roșietice de pulbere de rugină. Cheful Învierii se ținuse la atelierul lui Nicu Fieraru și mai luaseră parte Ion Găman și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și Ise ale lui Nobutaka și forța provinciilor lui Kazumasu, urma să aibă o armată de aproape șaizeci și două de mii de oameni, număr care putea aproape să rivalizeze cu al inamicilor. O CEAȘCĂ DE CEAI Omul arăta ca un călugăr rătăcitor, dar avea pasul unui războinic. În acel moment, urca pe drumul Shufukuji. Unde mergi? strigă străjerul clanului Shibata. Eu sunt, răspunse preotul, dându-și pe spate gluga călugărească. Santinelele făcură semn spre palisada dinapoia lor. La poarta de lemn stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spartă, era aceeași oglindă în care și-a privit copilăria, adolescența, viața în cele mai adânci simțiri. Privește și acum. Își trece o mână tremurândă peste chip. Mâna sau chipul sunt înscrise cu dâre aspre de care nu scapă nici o rătăcitoare pe acest înșelător paradis. E oglinda. Sau poate doar cartea amintirilor își pâlpâie filele sale peste față, ca o adiere ușoară, într-o zi tristă de prier. Crede că nu va regreta nimic, nici nopțile de mai inundate de parfumul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
vântul îmi poate hotărî cărarea... Sunt femeia cu lanțul gros împleticit pe mâna dreaptă. Mă dor toate anotimpurile. Femeia din oglindă îmi pregătește apa purificării sinelui, mă scaldă. Apoi, mă înfășoară în giulgiu i alb de mătase, ca pe fiica rătăcitoare a evangheliei. Ea este, azi mama universului meu... Apa înseamnă apăsare. Mă știe. Pot purta stânca până hăt, departe. Ieri, obrazul meu a înflorit în nufărul cel galben... Mîine, inima o să se înfrupte dintr-un nufăr alb. Sufletul se va
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
încumetă să mă restituie uscatului, mângâindu-mă în șoapte încărcate de o adâncă simțire. -Trăiește, îmi șoptește ca pe o resemnare. Ești iubită... Soarele ne trimite șăgalnic sulițe aurii, conturându-ne chipurile îndurerate, ca un părinte ce-și regăsește fiii rătăcitori. Se ascunde complice după un nor de zinc, șubrezit, ca o așteptare... Odihnindu-mă pe firul apei, în trupul de ocean, îmi scriu povestea cu degetele înmuiate în aripa umedă a timpului... Și când nu-mi ești aproape, sunt floare
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]