2,788 matches
-
spuse Pop. M-am descurcat. Până la urmă, uite că am ajuns acasă. Unde mai pui că îmi uitasem și telefonul acasă! mai adăugă el, astfel încât să nu-l audă nevastă-sa. Printre hodorogelile de cratițe și zgomotul apei de la robinet, răzbăteau până la ei bodogănelile Mariei din bucătărie. Pop dădu din mână plictisit, făcând din ochi către Cristian: Mai pleci undeva? Dacă nu, adăugă el văzând că acesta clatină din cap, hai să cinstim un păhărel în cinstea lui ficioru-tău! Toma nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
locul lor. Spera din tot sufletul să găsească și un vagonet pe undeva, pe acolo. Dintr-o dată, pereții se deschiseră în lături și se pomeni într-o cavernă de mari dimensiuni. Tavanul se ridicase foarte mult, iar lumina lanternei abia răzbătea până sus. Aici nu se mai vedeau urme de la unelte, stânca era netedă, semn că acolo nu lucrase mâna omului. Se afla într-o peșteră săpată de ape, cu o formă aproape circulară. De undeva din stânga lui, din perete, țâșnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care se rostogoli cu zgomot. În raza tremurândă a lanternei i se păru că vede o strălucire fugară. Se aplecă repede și îl ridică de jos. Partea care stătuse cu fața la pământ, era formată din cristale de cuarț, iar printre acestea răzbătea dintr-o parte în cealaltă o vinișoară subțire de culoare galbenă. Din nou se simți norocos, ținea în mână dovada că acolo era aur. Fără să mai stea pe gânduri începu să examineze atent pereții și tavanul galeriei, sperând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fior rece îl străbătu din creștet până în tălpi, iar Iuliu alergă într-un suflet spre ieșire. Ajuns afară, se mai îmbărbătă nițel văzând că totul rămâne nemișcat. Soarele strălucea cald, și nimic nu deranja liniștea pădurii. Din mină nu mai răzbătea nici un zgomot. Încercă să înțeleagă ce se întâmplase dar nu-i trecea prin cap nici o explicație. Cine știe, poate nu era decât un zgomot ce nu anunța nimic periculos. Se așeza muntele la locul lui ori, cine știe, se produsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
curentul își inversase direcția, acum venea din interior, bătându-l în față. Examină cu mai mare atenție golul din fața sa și se cutremură de groază. Nu-i venea să-și creadă ochilor, raza de lumină aruncată de lanternă nu mai răzbătea atât de departe ca mai devreme. Tunelul îngust în care privea era mai scurt, nu mai avea acum decât câțiva metri în față. Și totuși, lumina nu-i arăta capătul, părea că întunecimea o înghite după câțiva pași. Ceea ce îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de sus. Un râu albicios se scurgea peste vârful acestora revărsându-se asupra drumului. În câteva clipe era înconjurat de tot. Se ridică speriat și porni mai departe. Acum, lumina slabă a lanternei nu-l mai ajuta, abia dacă mai răzbătea la câțiva pași în față. Pășea atent, singura lui grijă fiind ca nu cumva să iasă de pe drum și să cadă în vreo văgăună. Se opri brusc, întorcându-se pe călcâie și îndreptă lanterna în direcția de unde venise. Nu vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asta pe drum. E cineva acolo? întrebă el. Abia își auzi vocea, din gâtlej ieșindu-i doar un sunet slab. Își drese glasul și strigă din nou în întuneric: Cine-i acolo? Nu primi nici un răspuns, din pâcla deasă nu răzbătea nici un zgomot. Acum nu mai auzea sunetul pașilor de mai devreme, se părea că e singur. Costi se mai liniști, totul părea a fi în ordine dacă n-ar fi fost senzația că era privit. Prostii, cine dracu' să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ardezie de sub picioare lor. O strânse pe Ileana lângă el, trăgând-o mai pe margine, încercând s-o ferească de atingerea lor. Dinspre pontonul rămas acum în urmă, i se păru că aude zgomote înfundate. Un fel de râcâit surd răzbătea de acolo, ca și cum cineva zgâria lemnul. Nu știa dacă din cauza frigului ori poate de emoție, un fior îl străbătu din cap până-n picioare. Deși mergeau foarte repede, pașii lor se auzeau înfundat din cauza negurii ce deja le cuprindea picioarele. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lor, ceața se ridica ca un zid. Părea că înain tează destul de repede spre ei și amenința să-i cuprindă. Felinarele pe lângă trecuseră mai devreme nu se mai vedeau de loc. Negura le înghițise și acum de acolo nu mai răzbătea nici o geană de lumină. În afară de peretele compact de ceață, în spate nu se vedea nimic. Doar clănțănitul metalic părea tot mai aproape. Ileana se apropie și îl scutură de braț: Vino! îl trase ea spre dânsa, vorbind tot în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajungă iarăși în dreptul locului unde găsiseră picăturile de sânge. Mergeau de acum printre copaci, lăsând ravena în spatele lor. Stejari și fagi înalți se ridicau în jurul lor. Pâlcuri de lăstari tineri creșteau din loc în loc, acolo unde lumina soarelui reușea să răzbată printre coroanele dese. Nu puteau străbate printre aceștia așa încât le ocoleau, încercând să păstreze totuși direcția. În fața lor se afla un trunchi imens prăbușit de-a curmezișul. Mușchiul verde năpădise scoarța groasă și un mănunchi de ciuperci de lemn se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să nu interve nim. Dă-i pace, chiar dacă va câștiga din nou, deși mă îndoiesc, face bine la reclamă. Urmărea și el plin de curiozitate jocul, nerăbdător să vadă rezultatul. Un oftat de ușurare urmat din nou de aplauze furtunoase răzbătu din nou de la masa numărul trei când bila se oprise pe doisprezece roșu. Grămada din fața bărbatului cu părul grizonat se dublase. Acesta sorbi din nou din pahar și împinse iarăși toate jetoanele pe același doisprezece roșu. De data aceasta foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de chei îndepărtându-se de micul ponton spre ieșirea din port. Numai după ce ajunseseră în larg Boris, care se instalase la cârmă acceleră spre țărmul turcesc. 26 Dinspre răsărit bătea un vânt rece. Lumina firavă din zori abia reușea să răzbată prin ceața subțire a dimineții. La marginea drumu lui forestier, pe stânga cum veneai dinspre oraș, o porțiune întinsă era defrișată. Lăstărișul fusese înlăturat de buldozerele care nete ziseră suprafața croind un platou larg. Cinci camioane erau parcate acolo, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trebuia să se țină de gard ca să poată trece. Deși se străduia să nu facă zgomot, bucăți de pământ și pietre se desprindeau sub pașii săi, căzând în golul de dedesubt. Noroc că prăpastia era adâncă și sunetul acestora abia răzbătea până la el, atenuat și de ceața care, acum i se părea că se îndesise și mai abitir. Nu știa cât mersese, judecând după pașii pe care îi făcuse până atunci, străbătuse mai bine de cinci sute de metri dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era deschisă, simți un curent rece când ajunse în fața acesteia. Ceața nu pătrundea înăuntru. Mânat de curiozitate, Toma se opri și privi spre întunericul din interior. Încerca să zărească ceva acolo dar nu reuși să vadă nimic. Doar răceala aceea răzbătea de dincolo de intrare. Din întuneric se auzea un foșnet ca și cum ceva foarte mare se freca de pereți imediat dincolo de intrare, încercând să se târască afară. Instinctiv, Cristian făcu un pas înapoi strângând cu putere toiagul în mâini, vâlva știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce răzbătea din galerie. Porni apoi mai departe, încordat ca un arc. Ajuns la intrare, se lipi de perete, ascultând atent orice sunet ar fi putut veni din interior. Nimic, totul era neclintit. Se aplecă și atinse cu palma una dintre șinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de jur împrejur. Se cunoștea că minerii lucraseră acolo, bucăți de material desprinse din perete zăceau la picioarele sale. Deasupra capului, chiar sub tavan, se vedea o gaură îngustă ce continua în adânc. Ridică mâna în dreptul ei. Un curent rece răzbătea de acolo. Atinse apoi ușor stânca cu palmele. Piatra vibra ușor iar el își trase repede mâinile înapoi. Ceva se agita dincolo de stânca dură. Totodată, un vaier surd se rostogoli spre el, ca și cum întreg muntele gemea. O teamă fără margini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Trebuia să se lămurească mai întâi el și abia apoi urma să hotărască pe cine mai implica în toată această afacere. Scuipă cu ciudă pe jos și trase un foc în peșteră. Șuierul prelung al ricoșeului din pereții de calcar răzbătu puternic până la el, amplificat de ecou. Sub tălpi, simți un tremur ușor, pe care la început nici nu-l băgă în seamă. Pământul pe care călca prinsese să vibreze slab. Se pregătea să plece când muntele gemu sinistru. Înțelese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din prima încercare. Perseveră, până ce simți că nodul cedează. Cred că am reușit, spuse el satisfăcut, unul din capete e desfăcut. Nu trage încă, legătura e destul de complicată. Mai trebuie să văd cum o descâlcim de tot. De dincolo de intrare răzbăteau până la ei zgomote înfundate. Se auzi o ușă trântită și apoi pași apăsați ce se apropiau. Lasă-te din nou la pământ! spuse Cristian în șoaptă. Ne vom preface că nu ne-am revenit cu totul în simțiri. Indiferent ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vie În Palestina, Iudeea și Samaria. Simon se afla, deseori, pe urma pașilor lor din bătătura vreunui sat. În miezul zilei era o tihnă deplină În sat, sfîșiată uneori de lătrat de cîine sau de behăitul oilor. Ca, deodată, să răzbată voci, sfredelitoare și năvalnice, cam Îngînate; erau apostolii, cățărați pe cîte un butoi, propovăduind desăvîrșirea lumii și creația lui Dumnezeu. Așteptîndu-i să dispară, pitit la umbra unei colibe, Simon ieșea degrabă după ei, Înainte ca lumea să apuce să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră, Își amintea bine, ca și de povestea pe care i-o spusese Ioan, cuviosul păstor, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și se săvîrșește pe sine, care se isprăvește În flacără și fum, În pîlpîire și Întețire, În jar și tăciune; Într-adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vîră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trupurile să se primenească la lumina vieții de seva dătătoare de viață, pentru ca sîngele iarăși să se Împurpureze. Oare și ăsta era vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stîncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Și ca tînărul zdravăn de altădată să nu se contamineze de Învățătura sa, măcar prost Înțeleasă și greșit tălmăcită, el n-ar fi trebuit ca În noaptea aceea să vegheze asupra acelui text cu o caligrafie apăsată, text din care răzbătea dorința deșartă, sau poate doar bănuiala deșertăciunii, că pe lume orice existență, cît de umilă, cum necum, avea motivația actului creator. Ben Haas avea brusc revelația faptului că toate cele Întîmplate se datorau vanității sale, extravaganței sale lirice, precum și pasiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fapt, vine doar să mai uite pentru o clipă de singurătatea care o copleșește cu gîndul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr-un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților, pentru a-mi umple timpul cu așteptarea răspunsului. Dumnezeu mi-e martor, iar de-acum Îmi veți fi și dumneavoastră, că am scris multe scrisori În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu urau dușmanul de clasă și al orânduirii, nu, ei urau omul, iar dacă omul se întâmpla să fie intelectual, cu atât mai rău pentru om. Din volumul de versuri publicat târziu, în 1996, intitulat „Ștergar cu suflet de copil” răzbate parfumul suav al copilăriei și tinereții, regretul după un timp de mult apus. O parte din poeziile de tinerețe, dar și de la deplina maturitate au fost adunate în volumul „în grădina visurilor” prin grija fiului său, profesor universitar George (Gelu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]