1,744 matches
-
108, ceea ce s-a și întâmplat. Frontul nu mai era atunci un impediment serios, de vreme ce germanii se interesau deja de stabilirea detaliilor retragerii, cerând un răgaz de 20 de zile și căutând să evite luptele. Din perspectiva lui Marghiloman, demonstrațiile războinice ale guvernului care i-a succedat 109, "ultimatum, mobilizare, toate aceste au fost inutile și puțin glorioase"; trupele române înaintau oricum "la știrea armistițiului, spre Brăila, Focșani, Bicaz, Dobrogea, Cernăuți"110, grăbindu-se să recupereze teritoriul pierdut în 1916 și
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
structură frustă și un conținut foarte politizat. Scris pe un ton combativ, moralizator, aproape indiferent la reperele cronologice, manualul se deschidea cu portretul mareșalului Ion Antonescu și apela frecvent la discursurile sale. Spiritul vremii se instila naiv într-o retorică războinică, în care Ștefan cel Mare era numit "Vulturul Moldovei", Mihai Viteazul "Arhanghelul dreptății românești", iar Mircea cel Bătrân devenea cu mult înainte de epoca Ceaușescu "cel Mare"277. Aici găsim și o elocventă prezentare a zilei monarhiei drept chintesență a românismului
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
istorică și comemorativă, oricât de contradictorii ar fi, sub presiunea unui limbaj științific și a unor convenții didactice, la rândul lor divergente. O astfel de rememorare publică și festivă este marcată de valoarea postumă cu care este creditată morală, civică, războinică etc. și care deformează istoria evenimentului propriu-zis. Transformarea unei întâmplări din trecut în fapt memorabil obligă la selecții și ierarhii mai mult sau mai puțin explicite, la care oricum manualul este constrâns, din proiect, de rațiunile sale didactice, editoriale și
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
problema renunțării la această formă de examinare. Din 2008, a intrat în vigoare un nou sistem de evaluare bianuală a elevilor din clasele terminale de gimnaziu ("tezele naționale"). Programa tezelor semestriale nu a mai inclus și lecțiile despre marii domnitori războinici, păstrând doar capitolul dedicat "statului medieval și instituțiilor sale" (vezi Paul Didiță, Vasile Dinu, Istoria românilor. Îndrumător 2008-2009. Tezele cu subiect unic, semestrul I, Editura Carminis, Pitești, 2008, p. 34). Dar, în anul următor, în cursul dezbaterilor asupra unor noi
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
clasa a XII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007, pp. 201-211). 150 Alexandru Barnea (coord.), Vasile Aurel Manea, Eugen Palade, Bogdan Teodorescu, Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corint, București, 2007, p. 90. 151 Toată epopeea sa războinică a fost repovestită sumar, pe un ton impersonal și pragmatic. De exemplu, despre faimoasa victorie de la Podul Înalt aflăm doar că "într-o conjunctură pe care a considerat-o favorabilă a refuzat îndeplinirea obligațiilor financiare față de Poartă, s-a luptat
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
îi acorde prea multă atenție. Ca întotdeauna, au existat 2-3 care au refuzat să ia în serios întrebările, parodiind imaginea domnitorului prin integrarea lui în lumea adolescenților de azi și a jocurilor (virtuale) preferate de ei. În viziunea lor, virtuțile războinice ale voievodului pot fi transpuse cu ușurință în registrul vast al violențelor lumii de azi. Chestionarea a avut loc în zilele de 6-8 ianuarie 2004, fiind intermediată de profesoara lor de istorie. 198 Un astfel de eșec școlar se poate
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
de la Mărășești, Oșteanul și drapelul, Învingătorii, Pe-al nostru steag și Astăzi fraților români au fost poezii și cântece prezentate la ambele serbări. Pentru 10 mai s-a pregătit un program mult mai amplu, ceea ce a îngăduit și extinderea subiectului războinic și patriotic în alte "producțiuni artistice", precum Astăzi fraților români, Moartea vitează, Mama răniților, Glasul patriei, Bravi copii ai României, Hora anului 1918. Și la serbarea din 24 ianuarie fuseseră destule trimiteri la actualitate sau la evenimente ulterioare anului 1859
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
operei astăzi lipsește integral, nu lipsesc interpretările, speculațiile. Un rezumat alcătuit de Gilbert Murray în secțiunea intitulată "Comic Poems" din antologia sa de Ancient Greek Literature 108 din 1897 ne-o descrie drept o parodie reușită a epicului pe teme războinice, după cum urmează: "Războiul a-nceput fiindcă un șoarece pe nume Psicharpax, fugind de-o nevăstuică, s-a oprit la o baltă să-și potolească setea. Fu acostat de un broscoi de spiță regală, Physignathos, fiul lui Peleu, care-l convinse
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
semn al neputinței, al fatalității destinului): "Să nu pară, seniori, minune/ Orlando-ndrăgostit cântându-l stanța,/ Fiindc'Amor mândriei jugul pune/ Când cineva i-a înfruntat speranța". Mândria, mobilul atâtor lupte cavalerești, este aici destituită din funcțiile ei medievale. Iar elementele războinice, care fuseseră, în Cântecul lui Roland, dublate de puteri miraculoase, ca în basme ("Roland străbate câmpul de bătaie/ Cu Durendal ce sfârtecă și taie/ Măcelu-n sarazini este cumplit/ De morți pământul s-a acoperit/ Și peste tot doar sânge se
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
unicitatea divină pretinde o relație exclusivă Dumnezeu-creatură. Conceptul care se evidențiază cel mai mult între prima și a cincea poruncă de a nu ucide, constă în aspectul violenței considerate ca o idolatrie, prin respingerea violenței, a forței fizice, a virtuții războinice și a sacrificiilor sângeroase etc. elemente prezente în toate civilizațiile Vechiului Testament, reinterpretate în adevărata lor lumină de noutatea evanghelică. * Enunțarea simplă, originară și fugitivă, a poruncii a V-a din decalogul biblic: Să nu ucizi, nu ne explicitează dacă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alături de conducătorii poporului în momentele cruciale ale luptei, pentru a-i ajuta să învingă dușmanul, după cum ne mărturisește cazul lui Iosua pentru cucerirea cetăților Ierihon (cf. Ios 6) și Ai (cf. Ios 8). Primele două cărți ale Macabeilor preamăresc faptele războinice ale poporului evreu și ale conducătorilor săi legitimi, predicând dreptul natural de apărare a pământului și a instituțiilor proprii împotriva invaziei dușmane (cf. 1Mac 2). Aici ni se vorbește explicit despre patrie, religie și familie, lucruri sfinte pe care iudeul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe deplin acceptată de comunitatea creștină timpurie din diferite motive. Mai mult, scandalurile pe care această profesie le-a produs în conștiința creștinilor antici, nu puteau fi depășite cu prea multă ușurință. Pentru mulți creștini, profesia militară era o meserie războinică, iar creștinismul dezaproba atât războiul cât și vărsările de sânge: oricând se putea ivi situația ca ofițerii, obligați fiind de împrejurări, să pronunțe o sentință de condamnare la moarte, iar soldații simpli să execute întocmai tot ceea ce li se poruncea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
variatele aspecte ale războiului și ale folosirii armelor din vremea sa. În cartea Apocalipsului întâlnim unele figuri retorice magnifice, precum cea din capitolul 9, unde autorul descrie răvășirea produsă în univers de către cei 7 îngerii cu trâmbițele și înfățișarea lor războinică: Și aveau pieptare ca platoșele de fier, iar vuietul aripilor lor era ca vuietul unor care de luptă cu mulți cai ce aleargă în bătălie (Apoc 9, 9). Tot aici aflăm despre căderea Babilonului, despre bucuria și triumful lui Cristos
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lovească neamurile; și El cu toiag de fier le va păstori și va călca teascul aprinderii mâniei lui Dumnezeu Atotputernic (Apoc 19, 11-15). Din sfintele Evanghelii aflăm că și Isus a recurs uneori la folosirea imaginilor și a unor frazelor războinice sau revoluționare, care, dacă nu ar fi bine înțelese, ar putea scandaliza ori dezgusta, întrucât aparțin lui Cristos, iubirea și blândețea întruchipată. Una dintre aceste fraze ne o reamintește pe cea folosită de ambasadorul roman, în fața senatului cartaginez, în istorisirea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de profeți. Documentele privitoare la serviciul militar din secolul III ne vorbesc despre o concepție globală negativă. Astfel, unii Părinții ai Bisericii de cultură greacă (Clement și Origene) deși se pronunță prudent asupra chestiunii, exprimă o anumită adversitate față de activitățile războinice, în timp ce Părinții ambientului latin (Tertulian, Ciprian, Hipolit etc.) interzic cu desăvârșire prestarea serviciului militar. În scrierile Părinților Bisericii întâlnim o evoluție a motivațiilor antimilitariste: Tertulian era preocupat de problema antiidolatrică; Lactanțiu era interesat de motivația nonviolenței, iar Ambroziu din Milano
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aceste condiții, comandantul pământesc își pierde valoarea de referință (dacă dispozițiile sale se împotrivesc conștiinței) pentru soldatul creștin, fiind înlocuit de cel ceresc (autorul conștiinței umane) care dirijează comportamentul omului, îndreptându-l spre ceea ce este drept. Adversitatea sa față de mentalitatea războinică se poate vedea în Paedagogus (Paidagogos), III, 11, 59, 2, de unde aflăm că, pentru Biserica primară, căutarea păcii excludea până și simpla reprezentare a instrumentelor de război, care ar fi putut crea un dezechilibru în mentalitatea pacifică a adepților lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a afirma că adevărata pace, Cristos însuși, se poate poseda numai atunci când nu este vorba despre idolatrie sau ucideri, excluzând condițiile favorabile preamăririi violenței și a forței la rangul de valori idolatrice. Un alt fragment din Paedagogus critica decorațiile războinice de pe veșminte, apreciind simplitatea creștinilor care îmbrăcau hainele albe în semn de puritate. În Paedagogus, II, 4, 42, Clement laudă omul văzut ca instrument pacific care îl preamărește pe Dumnezeu, Creatorul său, prin Cristos. Ființa umană este creatura păcii, fiind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
armelor păcii și ale unei armate nesângeroase. Bătălia păcii, strict unită idealului de dreptate, se inserează în dinamica mântuirii. Reluând limbajul militar paulin, autorul îi confirmă acestuia valoarea pozitivă, total diferită de cum era percepută la păgâni, distingând modul sonor și războinic de a trăi al acestora, de cel simplu și pașnic al creștinilor. Aceștia din urmă, după cum citim în Tis ho sozomenos plousios? Există mântuire pentru cel bogat?), 34, 2-3, formează o armată pașnică și nesângeroasă, condusă chiar de Dumnezeu pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
discuție nedreapta distincție a delictului individual văzut ca sacrileg de uciderea în luptă, legitimată și glorificată. În fragmentul citat se poate vedea că Imperiul roman este fondat pe violență și pe idolatrie, dată fiind divinizarea ființelor umane în baza puterii războinice. Scriitorul african pare să aibă destul de clar în vedere faptul că această tipologie religioasă deriva din tradițiile păstrate de cei care dețineau puterea, pentru a-și menține nepieritoare propria faimă de-acum înrădăcinată și acceptată pasiv de credința populară. Evidențiind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cristos față de ucenicii săi în lupta împotriva lumii. Tot așa, dacă cei care luptă pentru voi sunt fără îndoială protejați pe timpul serviciului militar: cu cât mai mult trebuie să aveți grijă de cei care luptă pentru Dumnezeu. Pentru el, acțiunea războinică a soldatului, care în timp de primejdie își apără patria de invazie, e total ireproșabilă: Tăria soldatului, care în război își apără patria de invazia barbarilor, ori în propriul oraș, își apără poporul și prietenii de delincvenți, este foarte corectă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acela își asumă rolul de răzbunător al lui Dumnezeu, împotriva acelora care săvârșesc răul, dar și ca apărător al țării sale și a concetățenilor săi. În opinia sa: Autoritățile constituite, care îi impun să facă aceste lucruri, îi legalizează faptele războinice (...). În legătură cu uciderea oamenilor, nu-mi place sfatul ca nimeni să nu fie ucis de aceștia dacă nu e soldat sau nu deține vreo funcție publică, ca și cum ar face acest lucru pentru sine, și nu pentru alții ori pentru orașul în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au devenit suspecte împăratului Dioclețian și cezarului său, Galerius, care, printr-o serie de edicte, au restabilit obligația sacrificiilor neglijate chiar de soldații lor. Acest aspect ridica anumite suspiciuni referitoare la decăderea cultului oficial și la consecința acestuia: regresul spiritului războinic al soldaților era privit ca un semn al moleșelii provocate de doctrina pacifistă a creștinismului. Ba mai mult chiar, apariția unor cazuri de dezertare în Africa romană, unde refuzurile înrolării lui Maximilian și Marcellus nu puteau fi considerate situații izolate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca reprezentanții pământești ai divinităților cerești. Prezența creștinilor în armată a fost văzută ca un obstacol insurmontabil în calea actualizării acestui plan. Anterior acestor evenimente, observarea spiritului religios al majorității însuflețea soldații pentru a lupta cu eroism, alimentându-le virtuțile războinice. E foarte posibil ca atât Galerius cât și Maximian și mai apoi Dioclețian să fi observat, sau cel puțin să fi fost informați, de faptul că noua religie, creștinismul, moleșea idealurile belicoase ale romanilor antici, făcându-i pe soldații creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pierdută) împotriva perșilor (296). Nu era entuziasmat de dânșii pentru că, în vreme de război, în loc să meargă să lupte, își puneau diferite chestiuni de ordin moral și religios, care, în ochii păgânilor, căpătau forme de lașitate și de absență a virtuților războinice. Între Galerius și soldații creștini nu era pace. Scriitorul creștin latin Lactantius (250-327) a primit victoria din a doua campanie persană (297) cu multă amărăciune, silindu-se să-i reducă meritele și importanța. Atât Galerius în Orientul Mijlociu, cât și Dioclețian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
instalării tardive a unei "a doua iobăgii". În acest caz, mobilizarea s-a făcut împotriva nobilimii (aspect tratat în partea a doua a lucrării de față). Nu vom reține aici decît cazul țărilor fără nobilime sau cu o nobilime strict războinică. Vom face deosebirea dintre contra-mobilizarea împotriva pieței și apariția unui contra-atac lansat în numele valorilor productiviste. I. Contra-mobilizarea antiproductivistă Revoluția industrială și stabilirea unei economii reglată de piață s-a făcut simțită și pe teritoriul național. Industrializarea și capitalismul au rămas
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]