915 matches
-
de manifestare a necesității este voința arbitrară a zeilor; existența umană este dominată de necesitate deoarece zeii, și nu oamenii , decid în cele din urmă asupra cursului ei. Prima diferențiere ce se impune este aceea dintre interpretarea religioasă și interpretarea raționalistă. Problematica complexă a personalității este analizată din perspective proprii și cu metode specifice, de multe științe ale omului psihologia muncii, antropologia socioculturală, antropologia filosofică, filosofia, care împreună au reliefat atributele fundamentale ale personalității: fondul psihic, libertatea și responsabilitatea, demnitatea, eroismul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
necesitate a primit interpretări foarte diferite, iar analiza ei s-a realizat pe planuri distincte specifice ontologiei, moralei, sferei social-politice și celei antropologice. Prima diferențiere ce se impune este cea de interpretare religioasă a necesității și interpretarea sa naturalist-științifică sau raționalistă. III.1.1. Libertatea și liberul arbitru În antichitate , prima formă de manifestare a Necesității este voința arbitrară a zeilor: existența umană este dominată de necesitate, deoarece zeii și nu oamenii decid în cele din urmă cursul ei. Libertatea umană
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
nostru. Poziția Tractatus-ului va fi caracterizată de Pears drept „realism necritic“, deoarece „întrebarea dacă noi contribuim cu ceva la constituția lumii nu este nici măcar pusă“42. Wittgenstein nu ar fi crezut, desigur, așa cum au crezut autorii marilor sisteme de metafizică raționalistă, că ar putea fi produsă vreo dovadă directă a existenței unei structuri ultime a lumii. El a argumentat de la existența propozițiilor, a enunțurilor care descriu fapte, la existența rețelei de stări posibile - stările de lucruri atomare -, în care obiectele sunt
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
referire la „întunecimea acestor vremuri“. El nu oferă nici o indicație privitoare la ceea ce are în vedere vorbind de „întunecime“ într-o epocă de remarcabil progres științific și tehnic. Unul dintre răspunsurile posibile este că ceea ce viza Wittgenstein era ascensiunea „spiritului raționalist“, un spirit propulsat în primul rând de prestigiul crescând al gândirii științifice. În ce ar consta substanța acestui spirit putem înțelege mai bine dacă examinăm opiniile despre știință, morală și religie ale lui Russell. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 345 3. Spiritul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
acestea nu este posibil ca ele să fie respectate în mod universal.“45 Și aceasta nu fiindcă deosebirile culturale ar fi ireductibile, ci deoarece nu toți oamenii ascultă glasul rațiunii. În numele universalismului rațiunii, Russell nu ar fi acceptat calificarea culturii raționaliste moderne și a civilizației tehnico științifice a Occidentului drept o cultură printre altele. Pentru el, ca și pentru gânditorii epocii luminilor, viața bună și guvernarea bună, inspirate și conduse de rațiune, se situau deasupra tuturor acelor deosebiri WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
situau deasupra tuturor acelor deosebiri WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 347 care se exprimă în mentalități și tradiții culturale. În exercițiul rațiunii, Russell vedea forța capabilă să dizolve pasiunile și idiosincraziile care îi despart și-i opun adesea pe oameni. Acel spirit raționalist pe care l-a promovat prin întreaga sa operă se opunea exaltării romantice și postromantice a artisticului și religiosului, adică a valorilor care particularizează culturile. Nu este greu să ne închipuim cum ar fi reacționat Russell chiar și față de versiunile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mai funcționează multe dihotomii familiare cum sunt rațional-irațional, întemeiat-neîntemeiat, adevărat-fals, corect greșit. Supoziția că ori de câte ori o persoană instruită crede ceva ea poate să răspundă și la întrebarea de ce crede asta îi apărea lui Wittgenstein drept o superstiție 350 GÂNDITORUL SINGURATIC raționalistă. El repeta că ceea ce trebuie mai întâi să admitem pentru a putea trăi și acționa nu este obiect al cercetării și al discuției raționale. La capătul lanțului temeiurilor și justificărilor pe care le putem da pentru ceea ce credem stă ceea ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pus pe hârtie câteva observații pe care i le-a prilejuit lectura acestei voluminoase lucrări, ca și discuțiile pe care le-a avut cu Drury. Sunt observații care scot în evidență foarte bine contrastul dintre abordarea lui Wittgenstein și abordarea raționalistă, acea abordare care a fost comună unor filozofi ca Russell și unor cercetători ai credințelor și practicilor magice și religioase arhaice, cum a fost și autorul Crengii de aur. Wittgenstein contesta că prin practici magice omul arhaic urmărește obținerea unor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și interese de ordin material, Wittgenstein credea că în forma lor autentică, originală, aceste ritualuri sunt pur expresive. „Înfățișarea unei dorințe este eo ipso înfățișarea împlinirii ei. Magia a înfățișat o dorință; ea exprima o dorință.“63 Datorită mentalității sale raționaliste, Frazier este incapabil să înțeleagă practicile magic-religioase. El îi atribuie omului arhaic motivații ale omului modern, în primul rând intenția de a stăpâni forțele naturii: „Ce îngustime a vieții sufletești la Frazier! Ce incapacitate de a înțelege o altă viață
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
așa cum au fost Weininger și Wittgenstein, apropierea de creștinism are loc sub presiunea sentimentului apăsător al vinii și prin conștiința puterii salvatoare a umilinței, la capătul unei sforțări de a-și schimba orientarea vieții.66 Iată de ce punctul de vedere raționalist potrivit căruia putem câștiga, menține sau submina credința prin producerea unor temeiuri va apărea drept o iluzie. Din perspectiva lui Wittgenstein, în lumea modernă cu adevărat religioși sunt numai acei oameni care nu numai că au renunțat să fie mulțumiți
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
o seamă de idei despre poezie. Speculațiile sale, cu alură romantică - primul program romantic în literatura română - sunt înrâurite de ideologia lui Saint-Simon, vădind lecturi și din Charles Fourier, Pierre-Joseph Proudhon, Louis Blanc. Crezul lui, nu lipsit de contradicții, este raționalist, iluminist, călăuzit de doctrina socialismului utopic. El visează întronarea rațiunii, desființarea privilegiilor, comunizarea bunurilor, optează pentru republică și cultivă iluzia unei frății universale. Susține necesitatea emancipării sociale și economice a țărănimii, dar, în același timp, se înclină în fața proprietății. Respectă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
al umanității; însușire imanentă a sufletului omenesc, actul poetic reprezintă creația și armonia însăși. În duhul lui Victor Hugo, susține că arta trebuie să exprime deopotrivă și urâtul, și sublimul. Când pledează pentru lirica de idei, se află pe poziții raționaliste. Nu tot astfel, însă, atunci când descoperă că poezia, care înseamnă taină, mister, credință, își întinde antenele spre infinit. Cu mult înainte de Radu Ionescu și de Titu Maiorescu, el dă o definiție a frumosului, în spirit hegelian („revelație a însăși ideei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
Buzan și cel de comunitate de securitate. În perspectivă liberală, viziunea cea mai cunoscută în domeniu la nivelul întregului sistem este cea a securității colective, iar în termeni normativ-valorici, ideea kantiană a păcii democratice a fost mult detaliată. În ceea ce privește abordarea raționalistă, aceasta poate fi observată prin lărgirea înțelesului termenului regim, instituționalizare a normelor cooperării internaționale, spre a putea cuprinde și preocupările de securitate. Constructiviștii postulează caracterul mai degrabă social decât material al structurilor sociale, ceea ce presupune că orice perspectivă este gândită
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1518]
-
influența covârșitoare a conceptului de raționalitate În științele sociale. Capitalismul Însuși, așa cum este teoretizat de M. Weber, este asociat cu actorul rațional și „propovăduit” de știința economică ce Împărtășește aceleași asumpții ale raționalității. Organizațiile sunt coextensive unui mod de gândire raționalist și pragmatic a cărui Întruchipare tipică este știința economică. Începând cu deceniul al cincilea al secolului trecut, poziția dominantă a organizațiilor În plan social și epistemologic determină nu numai o reorientare a obiectului de studiu, dar și o mutație metodologică
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
posesorii scopurilor legitime este implicită În orice situație În care un actor, desemnat prin termenul de principal, depinde de acțiunea altui actor, agentul. Agentul este un actor social care acționează pentru un alt actor social, anume principalul. Într-o abordare raționalist contractualistă, Michael Jensen și William Meckling (1976) definesc relația agent - principal ca un contract În care una sau mai multe persoane (principalul sau principalii) angajează o altă persoană (agentul) pentru a Îndeplini anumite activități În slujba primilor și care astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
interese sau indivizi care oferă consultanță unor organizații sunt toate exemple de relații agent - principal. În plus, actorii moderni Își mobilizează capacitatea acțională În favoarea intereselor percepute ale unor principali non-actori, precum ecosistemul, speciile pe cale de dispariție etc. În paradigma economică raționalistă se pune problema reprezentării intereselor principalului În acțiunea agentului. Agentul este chemat să gestioneze eficient interesele principalului, În conformitate cu principiile și adevărurile (științifice) recunoscute În societate. Angajatului unei organizații moderne nu Îi este permis bunăoară, chiar dacă probabil din bună credință, să
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
apud Rowlinson, 1997:54 ) argumentează că incomensurabilitatea și comunicarea incompletă a valorilor și dorințelor umane fac imposibilă reciprocitatea absolută. Chiar dacă agentul dorește să acționeze congruent intereselor principalului, nu poate avea măsura exactă a direcției și amplitudinii acestor interese. Conform abordării raționaliste, comportamentul organizațional și guvernarea organizațiilor ar urmări minimizarea costurilor implicate de relația agent - principal. Instituția cea mai eficientă ar fi astfel firma modernă, Întreprinderea rațională, condusă de un manager și constând În resurse umane (forță de muncă) detașate de proprietatea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
comunitate la comunicare, unde mass- media, Internetul fac legea. A doua: Societatea postindustrială în care apare ca dominant un mod de producție dozat pe procesarea informației, nu a materiei brute; halatele albe iau locul halatelor albastre. Trei: Transferul de la regularitățile raționaliste de tip mobil, așa cum au fost instituționalizate de revoluția lui Gutenberg/ Caxton la vizualitate, prezență virtuală și interacțiune computerizată. Televiziunea și Internetul ne-au schimbat radical viața, ne-au redus-o la două dimensiuni, ecranul plat al laptopului sau aparatului
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de rupere de propriile rădăcini religioase, fapt care, evident, generează probleme la toate nivelurile, însoțite de teroarea relativismului, produs al postmodernității. Indiferent de modurile specifice în care termenul "postsecular" e definit, numitorul comun e negarea pretențiilor ideologizate ale științei pur raționaliste și refuzul de a ține știința pe un fel de piedestal, ca pe o expresie supremă, de nezdruncinat, a adevărului în comparație cu orice alt tip de discurs. Aceasta e una dintre consecințele stranii ale relativismului postmodern (semnalat de mulți intelectuali, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
continent. E o paradigmă a civilizației și democrației occidentale, influentă și paradoxală, puternică și nesigură, unică în felul ei. Una dintre cele mai expresive descrieri ale acestei paradigme, care m-a intrigat și provocat tocmai pentru că venea de la un intelectual raționalist, este aceea a lui Adrian Marino, cel care vedea Europa ca fiind "elină în adâncime, romană în extensie și creștină în înălțime". În prag de sărbători pascale, poate nu ar strica să medităm puțin asupra sensului profund al acestei definiții
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
explicarea mecanică a naturii după Newton și anume, originea sistemului nostru solar. Între 1760-1770 se simte asupra sa o pronunțată înclinare spre empirismul englez, mai precis spre așa-zisul „scepticism” a lui Hume, fără a renunța total la convingerile sale raționaliste dinainte. Între 1770-1781, pregătindu-și dizertația de profesor, dă la iveală „Critica rațiunii pure”, care apoi este dezvoltată și generalizată în „Critica rațiunii practice” (1788), „Critica judecății” (1790) și „Religia în limitele rațiunii” (1793) etc. De asemenea, „Critica și teoria
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
aducă de la sine și suprema fericire. Kant arată că ceea ce unește libertatea cu necesitatea este sentimentul sau „rațiunea afectivă”. Alături de sentimentul frumosului, trebuie pus și sublimul care este o formă a sentimentalului pur. Înrâurirea criticismului a zguduit pe păstrătorii tradițiilor raționaliste sau empirice, a entuziasmat pe cei nemulțumiți de tradiția filosofică, adversarii văzând în criticism o simplă prefacere a idealismului lui Berkeley, în timp ce adepții săi îl socoteau pe Kant un fel de Mesia al filosofiei iar criticismul o nouă religie, o
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
la acest capitol, cât se poate de preciși, pe puncte: 1. împreună cu întreaga sa generație, cu Nae Ionescu în frunte, Constantin Noica n-a crezut niciodată în democrația de tip occidental, bazată pe pluralism și drepturile omului, socotite pure abstracțiuni raționaliste. El a fost pe față, și a rămas, un spirit de dreapta. într-un articol 15, el scria între altele (dar astfel de exemple sunt mult mai numeroase): (...) în fața unei ideologii dizolvante și atomizatoare, adică democratismul, proslăvitor al individului, există
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
teorie, sistem. De la concretul poetic, la abstracția gândirii. Suntem încă mult prea lirici, prea poeți în toate. Și rezolvăm mult prea multe, încă, doar prin intuiții și imagini. Avem nevoie de o nouă cultură: teoretică, mai sistematică, mai rece, mai raționalistă, mai pătrunsă de spirit critic, de luciditate, de un superior bun simț. Iraționalismul, misticismul au făcut destule ravagii și la noi. Avem prea mulți filozofi-mit, profeți, egumeni-mesianici (Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Petre Țuțea etc.). Nu de sentimentul tragic al vieții
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
construcții ideatice argumentate, inteligibile, organizate, sistematizate și deschise criticii și corectărilor. Prea se mizează mult, în cultura română actuală, doar pe inspirația de moment, pe intuiție, impresie și improvizația scrisă (sau pretins bine scrisă). în această fază intelectuală imediată, rigoarea raționalistă, abstractă, rece și sistematică tinde să corecteze, în mod necesar și salutar, abuzurile dogmatismului marxist, dar și toate exagerările lirico-intuitive-bombastice venite din direcția opusă. Chiar și mesajele, platformele și mai ales programele politice au nevoie de această exigență și colaborare
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]