1,191 matches
-
iau câte ceva. Instruirea electronică sparge diada clasică a învățării, instaurând o structură stelară, multinivelară de instaurare a savoir-ului și de împărtășire a cunoștințelor. Comuniunea de învățare lasă în urmă relațiile didactice autoritare, asimetrice, de tip magistrocentrist. A apărut un nou referențial al învățării umane - cybercultura -, altfel generată, modelată, disipată. Spațiul cultural a „explodat” și are o nouă dinamică și configurație. Cultura umanității, altădată specializată și denivelată, „predată” pe felii de specialiștii profesori, a devenit acum un „bun” disponibilizat de către oricine și
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
la ivirea altei „fețe” a acesteia. Avem de-a face cu o înscriere expresă a formării sau a unor etape ale acesteia pe un palier explicit virtual. Înmulțirea liniilor de instruire deschisă și la distanță, includerea cyberculturii ca un nou referențial în învățare, atragerea internetului ca sursă și mijloc didactic, multiplicarea în timp real a legăturilor dintre partenerii educației mediate de calculator, raportarea la cyberspațiu ca mediu privilegiat și informatizarea educației în genere constituie exemple concludente ale evoluției enunțate. Nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
căuta și a găsi noul și a-l transmite mai departe sunt moduri prin care se sparge vechea logică a predării în beneficiul unei logici a învățării. Educația virtuală pune accentul pe învățare, și nu pe predare. Constituirea unui nou referențial cultural obligă la o repoziționare a subiecților față de acesta, repoziționare ce, în parte, cade pe umerii școlii. Cyberlumea este un nou spațiu cultural ce generează constrângeri privind accesul și utilizarea suporturilor. Realul și virtualul se mișcă unul către celălalt, obligându
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
de formare virtual, aceste atribute se deplasează progresiv (nu total) spre educați. Toate aceste activități funcționează ca un prealabil și un stimulent pentru formarea unor competențe autoformative. Se-nțelege că spațiul informal dobândește un statut cu totul special, devenind un referențial complementar al autoformării. Capitolul 2. Mondializarea și informatizarea procesului educativ 2.1. Educație și mondializare Procesul mondializării constituie unul dintre fenomenele cele mai controversate ale lumii actuale. Înțeles uneori ca o cale de dispariție a particularităților și de impunere a
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
o cultură pe „măsură”, în concordanță cu gusturile, apetențele, posibilitățile publicului. Cybercultura actuală ne întoarce oarecum în situația oralității culturale, dar la o altă scară, întrucât interconectivitatea și dinamismul în timp real al ideilor puse în rețeaua Web formează un referențial nou, constituit dintr-un hipertext prin care fiecare element al culturii poate fi împărtășit simultan și total tuturor, oriunde pe Pământ. Cyberspațiul esteă Ăo rețea de rețele. O rețea fără însușiri. Teoretic, ar putea să corespundă tuturor viselor și dorințelor
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
domenii de interes pe care le construiesc, menținând astfel de apartenențe. Acest tip de comunitate se definește prin cooperarea și schimbul permanent de informații. Avem de-a face cu o comunitate epistemică, ce structurează o noosferă, un scop și un referențial al întemeierii ei. La nivelul acestui tip de solidarizare socială, se află următoarele componente (vezi Charbit, Fernandez, 2002): o componentă identitară: pentru a adera la o astfel de comunitate trebuie să te recunoști printr-un sistem de valori; o componentă
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
în comun. Internetul constituie un dispozitiv ce favorizează și întreține gustul pentru învățarea prin colaborare. Ușurința de comunicare, de consultare sau de verificare creează dorința de edificare a unui produs comun (un site educativ, de pildă), ce funcționează ca un referențial comun de învățare. Comunicarea este un mijloc de concretizare a muncii colaborative. Activitatea colaborativă presupune activități precum: schimbul de informații sau puncte de vedere între parteneri; circumscrierea unor obiective comune; planificarea și gestionarea în comun a timpului de învățare; organizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
disponibilizarea cunoștințelor în rețeaua virtuală. Ele nu mai sunt forme de evidențiere a unei performanțe individuale, ci de manifestare a unui nou topos interactiv și cumulativ - inteligența colectivă. Mediul cultural virtual se constituie ca o realitate ce dublează sau înlocuiește referențialul tradițional al actului de formare. Ivirea acestei ipostaze a rețelei (identificată doar secvențial, într-o formă rudimentară și în formele clasice de realizare a educației, prin școli, universități, instituții culturale etc.) creează alte oportunități în gestionarea timpului (personal, instituțional, social
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
același timp emițători și receptori, autonomi în ceea ce privește derularea activităților, consumarea timpului, alegerea locurilor de accesare. Cultura de tip internet deschide calea comunităților virtuale, realizării unei afinități și solidarități autentice dintre cunoaștere și purtătorii acesteia. Internetul facilitează accesul imediat la un referențial de cunoaștere de ultimă oră, livrat din mai multe direcții, uneori autorizat sau validat. Și elevii, și profesorii s-au obișnuit cu acest mediu, au dobândit deja unele competențe de accesare sau de semnificare a informațiilor. Tehnologiile de informare și
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
altora ceea ce (crede că) știe, se îmbogățește, confruntându-și propriile idei cu cele ale altora. 4.5. Campusul și clasa virtuală În ultimul timp, se vorbește despre oportunitățile formative oferite de noile topografii virtuale. Campusul virtual devine din ce în ce mai mult un referențial de creare, de stocare și vehiculare a cunoașterii, inclusiv din punct de vedere didactic. Expresia campus virtual trimite la acele oferte educative on-line, prin opoziție cu serviciile clasice, realizate în condiții omogene, determinate din punct de vedere spațial și temporal
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
amplitudinii și gradului de dificultate, și structurarea non-lineară și deschisă a acestora, fiecare element de conținut putând fi reaccesat ori de câte ori este nevoie, dar și amplificat, atunci când candidatul la formare consideră necesar; - cooperarea în definirea conținutului informațional, interactivitatea funciară în delimitarea referențialului cunoașterii, ce se extinde necontenit în funcție de aporturile personale ale celor care învață; - flexibilitatea parcursurilor de formare, în sensul că acest dispozitiv permite intrarea și ieșirea permanentă a educaților; - respectarea ritmului individual de muncă, fiecare putând accesa bagajele informaționale cât, când
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
să semnifice cunoașterea - acesta pare a fi scopul noului parcurs educativ. Sugerăm, în continuare, câteva caracteristici ale conținuturilor instrucționale de tip e-learning. 1. O primă caracteristică a cunoașterii de acest tip rezidă în granularitatea și secvențialitatea acesteia. Cunoașterea didactică, principal referențial de accesat, este astfel structurată încât să existe o anumită independență a entităților care o compun, dar să propenseze și o anumită solidaritate a întregului. Elementele de conținut se decelează astfel încât să existe o suficientă autonomie a acestora, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
al realității virtuale este în același timp receptacol, actor și creator al lumii respective. Autonomia receptorului constă în raportarea individualizată la ceea ce oferă modelul, în co-construcția parțială a acestuia sau în continuarea căutărilor de unul singur a incitărilor induse de referențialul de bază. Cunoștințele ca atare nu sunt mai complexe decât cele transmise tradițional. În schimb, ele sunt mai strâns legate de altele, mai dependente între ele în rețeaua semantică ce pare că nu mai are sfârșit. Educatului îi revine responsabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
stimuli greu de adunat în condițiile obișnuite de învățare. Sumarea digitală realizează un angrenaj cognitiv sincretic, polivalent, pluridirecțional și internivelar, cu totul inedit, cu efecte formative insuficient luate în seamă și studiate de psihopedagogi. Cunoașterea servită de calculator devine un referențial complex, sinestezic, ce se cere a fi conceput, dar și descifrat cu mult discernământ. Iată, așadar, un nou subiect de reflecție! 5.5. Criterii de evaluare a unui produs curricular digital Evaluarea unui site educativ sau a unui suport virtual
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
urmează, venim cu mai multe modele de valorizare, de la unul „clasic”, ce are în vedere conținuturile unui manual, până la modele construite în consens cu conținuturile digitale. Un model de circumscriere a relevanței acestui tip de conținut este dat de următorul referențial valoric, sugerat de Grupul Editurilor Educaționale Europene ce a încetățenit Premiul pentru cel mai bun manual (vezi North, 2005). Facem precizarea că sistemul evaluativ invocat mai sus se pretează, mai ales, la conținuturile unui manual clasic și deci, prin extensie
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
cicluri de învățământ. De asemenea, o astfel de materializare a unui parcurs poate deveni factor relevant pentru întreaga biografie a elevului, rămânând în viața sa ca un element cu reverberații emoționale profunde. Portofoliul ca dosar de evaluare va servi ca referențial al măsurării performanțelor elevilor. Uzanța portofoliului se înscrie în procesul de evaluare continuă, de parcurs, dar și sumativă, de final, prin strângerea unor elemente ce dau seama de performanțele elevilor după o etapă de învățare. În acest al doilea caz
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
rezultă de aici, este că "nici un nivel de Realitate nu constituie un loc privilegiat de unde pot fi înțelese toate celelalte niveluri de Realitate. Un nivel de Realitate este ceea ce este datorită existenței concomitente a celorlalte niveluri"659. Nu există un referențial absolut. Aceasta înseamnă că nu mai putem vorbi de perspective privilegiate, nu mai putem distinge între științe privilegiate și științe periferice, nu mai putem face ierarhii și nu mai putem desconsidera anumite discipline. Din orice perspectivă putem avea acces la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
protecție socială ș.a. sunt toate legate de slaba elasticitate a economiei. Toate sunt supuse exigențelor proprii puterii economice propriu-zise, pe care o vedem afirmîndu-se pretutindeni ca ultima ratio. 4.2.4. Economia cunoașterii și puterea Această creștere în putere a referențialului economic, a devenit primul, chiar unicul registru al puterii. Dar puterea, oricum am privi-o, rezultă întotdeauna dintr-o combinație foarte densă de elemente fericit conjugate, în același loc și în același timp, pentru o aceeași acțiune. Unii susțin că
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în sfera consumului. Ca atare, există o diferență sensibilă între calitatea producției și calitatea produselor. Noțiunea de calitate a producției prezintă o sferă largă de cuprindere, reflectând totalitatea produselor omogene sau neomogene rezultate, corespunzătoare sau nu calitativ vis-à-vis de un referențial, laturile pozitive și negative ale activității de concepție, ale tehnologiei de fabricație, nivelul organizării producției și a muncii. Calitatea produselor reprezintă expresia finală a calității producției, a întregului proces de fabricație, concretizând nivelul tehnic, performanțele constructive, economice, estetice etc. ale
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3148]
-
tehnologizării proiectelor și a capabilității proceselor (productivitatea și folosirea judicioasă a resurselor), condiționând pe această cale beneficiile pe care le realizează producătorul; Calitatea unui produs este percepută în moduri diferite de furnizorul și clientul acestuia, întrucât ei se raportează la referențiale diferite. În timp ce furnizorul se raportează la specificațiile din documentația produsului (standarde, norme, caiete de sarcini) deoarece pentru acestea calitatea se raportează la conformitatea cu specificațiile, clientul apreciază produsul exclusiv în funcție de nevoile și cerințele sale. Pentru a reduce această discrepanța, este
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3148]
-
resurse, remedierea unor produse respinse la inspecții și finalul acțiunii; produsele destinate pieței. 7. Costul calității Există o legătură directă între calitatea unui produs și costurile aferente realizării acestuia. Cu cât condițiile de calitate, interpretate ca o conformitate cu un referențial (documentație de execuție, norme interne, standarde), sunt mai severe, cu atât costurile sunt mai ridicate. Fiecare producător alocă fonduri pentru realizarea ansamblului de cerințe care fac ca un produs să fie nu numai corespunzător pentru utilizare, ci și să fie
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3148]
-
acțiuni se poate încadra în eforturile de formare și consolidare a competitivității externe (la nivel macroeconomic). Adaptându-se pentru calitatea produselor o măsură convențională (globală și mediată)8 reprezentată prin SQC, adică numărul de sisteme ale calității, certificate în raport cu un referențial din seria ISO 9000 de care dispune un anumit sistem de producție, se poate stabili interdependență directă dintre export și calitatea produselor.
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3148]
-
mizei absolute pe constructivismul social, pe relaxarea academicului și științificului în lumescul firesc, propun în locul validității verosimilitatea. Neintrând aici din nou în discuții de principiu în legătură cu exagerările constructivist-interpretativiștilor și neangajând contradicțiile și paradoxurile la care se ajunge fără recunoașterea unui referențial ontic, vom spune doar că, pe un anumit palier, verosimilitatea este justificată în anumite discursuri din domeniul socioumanului, dar nu poate înlocui validitatea. Ni se pare însă de reținut că, în grija lor pentru înțelesurile pe care oamenii le acordă
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
întrebării nu este același. Este vorba, în primul rând, de înțelesul diferit pe care subiecții îl atribuie unuia și aceluiași cuvânt, intervenind astfel un factor necontrolat, deoarece în prelucrarea datelor noi operăm cu răspunsurile subiecților ca și cum ele ar avea un referențial ontic identic. Polisemia interindividuală e cu atât mai pronunțată cu cât noțiunea exprimată de cuvânt e mai complexă și abstractă. Cuvinte ca „tradiție”, „progres”, „valori” sunt în mai mare măsură interpretabile decât cele de „mâncare”, „plimbare” etc. Teoria cogniției sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
prezenței unei anumite însușiri, nu și măsurarea intensității ei. O altă distincție importantă care se face în literatura de specialitate este cea dintre așa-numitele concepte ideale, abstracte, latente, neoperaționale etc., „care nu au referințe observaționale (empirice) nemijlocite”, și alteleempiric referențiale, manifeste,concrete, operaționale etc., ce „definesc entități direct observabile” (vezi Vlăsceanu, 1982, pp. 258-259). O asemenea delimitare, deși rigidă, ca orice dihotomie, are meritul de a sugera foarte clar problematica operaționalizării conceptelor. Într-adevăr, un concept de tip variabil ca
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]