1,838 matches
-
scenă pe care Maggie și Uri o văzuseră de sute de ori la televizor, dar pe care nici unul din ei nu se aștepta să o trăiască direct. Sute de obiective ale camerelor de luat vederi erau îndreptate spre ei, blițuri, reflectoare puternice. Abia puseseră piciorul afară din clădire, că gloata asta imensă începu să urle la unison: —Maggie, Maggie! Ce a spus? Maggie, ce a spus Avraam? Ce spune tăblița? Uri și Mustafa o flancară pe ambele părți, dând la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
conferințe a Hotelului Hua Ting din Shanghai, stând așezați la rândurile de mese acoperite cu pâslă verde. Camerele TV erau plasate toate în partea din spate a camerei, iar în partea din față erau fotografii, cu obiectivele lor telescopice masive. Reflectoarele se aprinseră în clipa în care profesorul Shen Zhihong, șeful Institutului de Biochimie și Biologie Celulară din Shanghai, păși spre microfoane. Îmbrăcat într-un costum negru, Shen era un bărbat cu aspect distins, iar engleza lui era excelentă. Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
portavoce. — Aici poliția. Ieși din mașină imediat. Foarte încet și cu mâinile la vedere. Nu pot! strigă el. Dihania e afară! — Ieși din mașină imediat! bubui vocea. Cu mâinile sus. Billy așteptă puțin, apoi ieși, ținând mâinile sus, clipind în reflectoarele puternice ale mașinilor de poliție. Un polițist se apropie și îl împinse la pământ. Îi puse rapid cătușele. — N-a fost vina mea, zise Billy, cu fața lipită de iarbă. A fost puștiul ăla, Dave. E sub mașină. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
becuri și firme în culori strălucitoare, trece de semafoare și ajunge la clubul-discotecă, se interesează de ora la care e programat concertul și după ce intră constată că a ajuns primul. Clubul e încă gol, e prea devreme, se văd doar reflectoarele prin bezna sălii, umbrele meselor și ale scaunelor tăcute, prin razele ritmice ale luminilor colorate... nu e nimeni. Doar muzica, bubuitul boxelor care cutremură pereții, cîțiva barmani la tejghea și atît. Apoi, deodată, se deschide ușa și apare un grup
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
de planton între ora două noaptea și șase dimineața, peste două zile. Undeva, sub pământ, la treizeci sau patruzeci de metri adâncime, nu se va observa diferența între zi și noapte, va fi, cu siguranță, numai beznă, întreruptă de luminile reflectoarelor și lămpilor electrice. În timp ce ascensorul îl ducea la etajul treizeci și patru, se gândea ce i-ar putea spune Martei fără să încalce prea mult angajamentul pe care și-l luase, interdicția i se părea absurdă, omul are, mai mult decât dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de densă era tăcerea, încât Cipriano Algor își putea auzi bătăile inimii. Să mergem, își zise, Marçal o să tragă spaima vieții lui. Începu să coboare rampa, ajunse pe platformă, coborî rampa următoare, altă platformă, aici se opri. În față, două reflectoare așezate la extremități ca să nu lumineze direct interiorul, dezvăluiau forma ovală a intrării unei peșteri. Pe o terasă la dreapta se aflau două excavatoare mici. Marçal stătea pe un taburet, lângă el era o masă unde se afla o lanternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că, la întoarcere, o să vadă despre ce era vorba, Probabil o lucrare ca să fixeze pământul, și continuă să coboare. Avea impresia că mersese mult, poate treizeci sau patruzeci de metri. Se uită în urmă, spre gura peșterii. Decupată de lumina reflectoarelor, părea într-adevăr departe, N-am mers așa de mult, își spuse, dar încep să mă rătăcesc. Își dădea seama că panica începuse, insidioasă, să-i zgâlțâie nervii, atât de viteaz a crezut că este, superior lui Marçal, și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ridică încet, picioarele încă îi tremurau, dar, în general, puterile trupului reveniseră. Spuse, Când coboram am avut impresia că văd la un moment dat ceva care ar putea fi un zid sau o platformă, dacă ai putea schimba orientarea unui reflector, nu trebui să termine fraza, Marçal începu să învârtă o roată, acționă o manetă, și îndată lumina se întinse pe sol până la un zid care traversa peștera dintr-o parte într-alta, fără să ajungă însă la pereți. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vreme ar fi ars un foc. Nu mai are rost să ne întrebăm dacă au existat sau nu, spuse Cipriano Algor, dovezile sunt aici, fiecare va trage ce concluzii va crede de cuviință, eu le-am tras pe ale mele. Reflectorul se întoarse la locul lui, la fel și întunericul, apoi Cipriano Algor întrebă, Vrei să stau cu tine, Nu, mulțumesc, întoarce-te acasă, Marta trebuie să fie supărată, gândindu-se la ce e mai rău, Pe curând, atunci, Pe curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lucrurile sînt clare! Penisul Prezidențial Însuși, nu În forma simbolică a sceptrului, sau În forma instrumentului viril prea-dorit al unui rege, ci ca puță, pur și simplu, a intrat În galeria puțelor celebrităților prinse cu pantalonii În vine În lumina reflectoarelor publicității! La Începutul secolului al XX-lea, Marcel Duchamp a șocat lumea artelor cu o ploscă de urinat și a pretins că bicicletele și mașinile de cusut sînt artă pentru că sînt simple, dar nu le poți face acasă. CÎt adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Pentru a face ca iluzia să fie perfectă, nu e nevoie decît de un Wakefield și o Mariană mai tineri, ieșind pe ușa uneia din case cu pruncul Margot În brațe. Intră Într-o zonă de recepție luminată de un reflector uriaș. Așezat În spatele unui birou de sticlă, pe un scaun În stil Deco stă un tînăr blond și vesel, cu un cercel cu diamant În urechea stîngă. Este ministrul Culturii din Suedia. O mînă de studenți plini de respect Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
uimitor. Diavolul chicotește. O, Wakefield, ce suflet naiv ești! Dar ce zici de industria de securitate a locuințelor, o piață de miliarde de dolari? Eu Îmi trag zece la sută din profituri! Și ce zici de broaște și zăvoare și reflectoarele exterioare și camerele video de supraveghere și seifurile rezistente la foc și de comunitățile ascunse În spatele unor garduri și porți și de adăposturile antiaeriene? Ce zici de gigantesca industrie a armelor care Înarmează populația de la Întemeierea republicii Încoace? Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de la Gand. Rolul acestui teatru este de a exprima cu ajutorul pantomimei, pentru a fi pe înțelesul tuturor popoarelor cîteva din ideile fundamentale ale sistemului cooperatist elvețian. Această împletire a teatrului cu economia e făcută să ispitească pe artiștii timpului. Perdele, reflectoare, păpuși, sfori, oameni, fonograf - iată mijloacele. În numărul următor vom da scenariul unei pantomime co-op” (nr. 50-51). Însă promisiunea va rămîne... promisiune: prommettre c’est noble, tenir c’est bourgeois. Deschiderea către toate formele de expresie novatoare în domeniul teatrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîne, totuși, creația cine-poetică (Trois scénarios) și cinematografică. Numărul 2 al Integralului se deschide printr-un articol al lui Ion Călugăru, „Drama-pantomimă”, în care cinematograful e văzut ca fiind arta de avangardă prin excelență: „Azi Cinematograful indică drumuri, ca un reflector (...) Fotogenia, la rîndu-i, a înțeles pantomima. A creat dintr-însa basm abstract și dur (vezi creațiile Charlie Chaplin, frații Fratellini)”. Ideea filmului ca artă nouă producătoare de mituri moderne și de emoții colective se asociază cu o apologie a vitalității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nicăieri. Puteau să se Închidă trei zile În casă. Nu făceau dragoste de săptămâni de zile. Dar mai era și nenorocitul acela de interviu. Iubitul nu uita niciodată să fie cine era. Trăia Întotdeauna ca și cum ar fi fost mereu sub reflectoare. Ei bine, zice că va lipsi cel mult o oră. Voi face o plimbare prin Împrejurimi. E o localitate romantică, Sorano. Ultima dată când am fost acolo era În ruină: o stradă Întreagă, cu totul abandonată, se prăvălise odată cu terenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Într-o piață de cartier din Casilino. Onorabilul Fioravanti merge să strângă voturi la piață, printre tarabele de fructe, unde poți să-l cântărești, ca pe vinete: Îl poți atinge. Oamenii de rând s-au săturat să te vadă În fața reflectoarelor, Într-un tub catodic, vor să se convingă că tu ai mâini, ochi și urechi, vor să-ți vorbească despre lucrurile care-i apasă, despre prețuri, despre inflație, despre lifturi stricate, despre lipsa cabinelor telefonice, despre transsexualii care degradează cartierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ce-am făcut, și eu i-am zis că el e tâmpit, el a făcut-o, între timp, încercând să mă ridic, am apăsat pe un alt buton, și atunci s-au stins luminile în sală și s-a aprins reflectorul aparatului de proiecție, și au început să se învârtă discurile cu pelicula, și s-a și văzut imaginea pe ecran, încețoșată, dar se distingea cum femeia s-a aplecat în față, dându-și sutienul jos, dar asta am văzut în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă de cavitate În stînci, Marie urmărise, cu o speranță care se micșora cu trecerea orelor, cel mai infim semn de viață. Toată noaptea, În portul unde se adunaseră treptat, uniți Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din puternicele proiectoare explodă Într-un adevărat foc de artificii. Oprindu-se brutal, sări din vehicul, desfăcu mașinal butonul care Închidea tocul holsterului și o luă Înspre menhirii al căror granit părea mai palid sub lumina vie a celor trei reflectoare rămase Încă active. Un spectacol de sunet și lumină. Numai că aici domnea tăcerea. O tăcere minerală. Aproape apăsătoare. Tocmai se Îndrepta spre dolmen cînd celelalte proiectoare explodară unul după altul, Într-o jerbă de scîntei și o ploaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
peste dîrele de sînge. Pe punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de rătăcire plutea peste chipul lui În vreme ce Marie și Lucas făceau cu schimbul la post pentru a-l interoga. - PM, reluă Lucas, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
clipa În care aud În spatele meu o voce care strigă „Emma !“, Îl pun Înapoi. Mă Întorc și tresar, surprinsă. În fața mea se află Connor, În costum și cu un pahar de vin În mînă, cu părul blond strălucind În lumina reflectoarelor. Are o cravată nouă, remarc imediat. Cu buline mari galbene, pe fond albastru. Nu-mi place. — Connor ! Ce-i cu tine aici ? spun uluită. — Am primit o foaie volantă de la Lissy, Îmi răspunde, ușor agresiv. Întotdeauna mi-a plăcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
încheiat încă. Întrucât presei nu i s-a îngăduit accesul în sala de conferințe, vom aștepta în continuare aici pentru a afla câte ceva despre cele discutate. Deocamdată atât de aici de pe strada Calomfirescu. Virginia, ai legătura în studio. Omul cu reflectorul îl stinge și reporterul rămâne pe loc în întunericul care crește. Dă-mi bă și mie o țigară, îi zice cameramanul. Vali se caută prin buzunare. ─ Mai bine mergem să mai luăm un pachet, zice el. De fapt am putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
deocamdată pe pocăneli, nu chiar pe bubuieli, și-și scutura bărbuța, în timp ce buza inferioară îi intra sub caninii rânjiți. Ținea ochii închiși. Trăia ritmul. Era prins în lumea sunetului, sudoarea i se scurgea pe față și în lumina și căldura reflectoarelor obrajii i se înroșeau din ce în ce mai mult. - Bună, ce faci? În fața mea era un trup îmbrăcat în haine cafenii, o pereche de pantaloni mulați, un lănțișor trecut în jurul brâului, un buric, și deasupra o bluză de culoare ceva mai deschisă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scurgeau din gură. Bolborosea ceva și ochii i se dăduseră peste cap. - Care trusă? Sunt toate la fel! - Trusa pe care scrie Fleming Institute! Repede! O să intre în stop cerebral! Am cotrobăit în toate cutiile și am găsit, în spatele unui reflector, una deschisă în care era un defibrilator. Am luat cele două padele și i le-am adus lui X. - Nu e încărcat! Ți-am zis să aduci trusa! Bateria e inclusă în trusă! Adu trusa! Am intrat iar în laborator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mi-a spus Janey la telefon, Helen primise rolul Titaniei. M-am resemnat la gândul că nu aveam să ne vedem prea mult. Jucau vreo douăzeci de oameni în piesă; nu era un one woman show de Beckett în care reflectoarele să fie ațintite pe Helen tot timpul spectacolului. Nu că mi-ar fi displăcut ideea de a o vedea pe Helen îngropată până la gât. —A trebui să și citesc piesa, m-am plâns lui Janey. Mi-am zis că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]