848 matches
-
verbului, prin care este pus în lumină fenomenul în-ființării. Operarea reducției judicative trebuie să țină seama, de aici încolo, de fenomenul reformalizării logos-ului, îndeosebi de operația de transfer, așa cum a fost înțeleasă mai sus. 4.9. Fenomenul în-ființării Problema reflexivității temporale a ființării deschise către Celălalt era desfășurată prin patru întrebări: 1) De ce timpul este ființare? 2) Care este "principiul" ființării reflexive? 3) Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? 4) De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
celelalte elemente ale dictaturii judicativului. Diferența dintre ființarea conștientă și cea non-conștientă ridică anumite probleme privind funcțiile de timporizare. Timpul în-ființează în condițiile știute ființarea conștientă? Putem vorbi despre o preeminență a acesteia? Într-un subcapitol anterior, sugeram că tocmai reflexivitatea și deschiderea către Celălalt a ființării conștiente conduc spre o anumită timporizare preferențială, în sensul că cel puțin reducția judicativă trebuie să scoată în evidență calea mai sigură a acestei în-ființări. La drept vorbind, cele două caracteristici ale ființării conștiente
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și deschiderea către Celălalt a ființării conștiente conduc spre o anumită timporizare preferențială, în sensul că cel puțin reducția judicativă trebuie să scoată în evidență calea mai sigură a acestei în-ființări. La drept vorbind, cele două caracteristici ale ființării conștiente: reflexivitatea și deschiderea către Celălalt, nu sunt posibile decât prin intervenția timpului, în sensul cunoscut: al în-ființării, așadar al identității sale cu această ființare. (Este de prisos să întăresc ideea că termenul "conștient" nu se referă, aici, la o anumită facultate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sale cu această ființare. (Este de prisos să întăresc ideea că termenul "conștient" nu se referă, aici, la o anumită facultate pe care ar poseda-o ființarea, ci, formal, la unitatea pe care o alcătuiesc aceste două caracteristici ale sale: reflexivitatea și deschiderea către Celălalt.) Întâi, prin timporizare, apare sau este constituit (dacă ținem seama de actul judicativ al timpului însuși) ceva. Acesta poate fi un "subiect"; oricum, are sensul de substrat (subjectum). Deocamdată nu avem decât ființarea: ceva cu sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică timporizată cu un anumit sens, dat de "prezent", constituită judicativ ca fiind de față) este acela propriu-zis de ceva ca substrat. Dar sensul timporizării poate fi acela de chemare a trecutului, iar sensul căpătat de ființare este cel de reflexivitate, de întoarcere către sine (recunoscut, de exemplu, în conceptul "conștiinței afectate istoric" wirkungsgeschichtliches Bewußtsein al lui Gadamer, folosit de acesta în legătură cu fenomenul raportării omului la tradiție), în sens de auto-constituire, sens deosebit de important, fiindcă legitimează judicativ însăși reflexivitatea. De asemenea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cel de reflexivitate, de întoarcere către sine (recunoscut, de exemplu, în conceptul "conștiinței afectate istoric" wirkungsgeschichtliches Bewußtsein al lui Gadamer, folosit de acesta în legătură cu fenomenul raportării omului la tradiție), în sens de auto-constituire, sens deosebit de important, fiindcă legitimează judicativ însăși reflexivitatea. De asemenea, sensul timporizării poate fi acela de survenire a viitorului, pornind de la putința de a fi a unei ființări, iar sensul dăruit către aceasta este acela de alteritate, mai bine spus, de Celălalt, care, prin propria sa reflexivitate, așadar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși reflexivitatea. De asemenea, sensul timporizării poate fi acela de survenire a viitorului, pornind de la putința de a fi a unei ființări, iar sensul dăruit către aceasta este acela de alteritate, mai bine spus, de Celălalt, care, prin propria sa reflexivitate, așadar timporizare în sensul chemării trecutului (propriu), ajunge să se deschidă el însuși către ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela al Celuilalt radical, adică al "meu" în propria-mi moarte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela al Celuilalt radical, adică al "meu" în propria-mi moarte, fiindcă survenirea viitorului nu poate constitui, în primă instanță, decât prin a priori-ul reflexivității, așadar al unei anteriorități reflexive a constituirii mele prin chemarea trecutului. E drept, timpul timporizează și direct ca survenire a viitorului, însă Celălaltul care capătă chip astfel nu este "autentic", ci însăilat din fel de fel de sensuri convenționale; el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Celuilalt pretinde o anumită autonomie a timporizării prin survenirea viitorului, care își desăvârșește sensul, totuși, prin timporizarea reflexivă a chemării trecutului și prin în-ființarea "mea" prin timporizarea ca prezentuire. Tocmai o reciprocitate constitutivă între "mine" și Celălaltul (meu) confirmă fenomenul reflexivității unei ființări și al deschiderii sale către Celălalt. Ceea ce înseamnă că ființarea conștientă are și sensul reciprocității. De fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trecutului și survenirea viitorului; constituirea sa ține de toate acestea, care, cum am văzut, sunt acte constitutive de sens judicativ. Pentru ființarea conștientă, identică timpului complet, care timporizează în toate formele pentru el posibile, este firesc să se instituie reciprocitatea; reflexivitatea presupune ea însăși deschidere, iar ființarea în cauză poate ea însăși să-și fie Celălaltul său: ca proprie moarte, prin survenirea viitorului, într-o primă instanță. Dar lucrurile par a nu sta astfel decât metaforic vorbind; în fond, de fiecare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timp și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură cu caracteristicile ființării conștiente, îndeosebi cu reflexivitatea. Ființarea conștientă are puterea de a se întoarce către sine (a se cunoaște și recunoaște), în condițiile în care ea este deschisă către Celălalt, iar acesta către ea. Cele două direcții, către sine și către Celălalt, sunt simultane și își
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și către Celălalt, sunt simultane și își adună sensurile în "semantica" ființării conștiente. Dar ființarea conștientă este timpul care timporizează simultan, adică prezentuiește, în-ființând o ființare care, prin prezentuirea sa (prin timp), totodată cheamă trecutul (se cheamă pe sine, căpătând reflexivitate) și suportă survenirea viitorului (deschizându-se către moartea proprie, care, constituită cu sens de Celălalt, intră cu acesta într-o relație de reciprocitate). Nu poate fi operată o diferențiere între aceste trei momente ale timporizării ființării conștiente; toate sunt adunate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în orizontul dictaturii judicativului. Dincolo de aceasta, în măsura în care non-judicativul poate fi el însuși ceva fără implicarea vreunui element judicativ-constitutiv, sensurile în cauză nu mai pot fi valabile. O anumită preeminență funcțională poate fi sesizată și trebuie acceptată în ordinea reducției pentru reflexivitate; dar în aceasta, posibilă prin prezentuirea care cheamă trecutul, "lucrează" deja timpul. Tocmai de aceea, timpul este ceea-ce-este ființarea conștientă, iar "lucrarea" acestuia, prin prezentuirea care îngăduie, întru propria desăvârșire, și chemarea trecutului și survenirea viitorului, constituie principiul ființării conștiente
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștientă, adică acelea în care prezentuirea îngăduie chemarea trecutului și survenirea viitorului. Toate aceste acte constitutive sunt, desigur, "lucrări" ale judecății (și variații ale timporizării). Deschiderea către Celălalt, pe care o voi descrie mai departe, nu poate fi ruptă de reflexivitate; numai împreună cu aceasta, deschiderea capătă și sensul reciprocității, fiindcă "modelul" Celuilalt este ființarea conștientă determinată (aflată în relație cu Celălalt). Nu este vorba despre un model întocmai, ci despre survenirea viitorului ca moarte proprie; această proprietate reprezintă indiciul unui model
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului, el este ființarea conștientă), și timpul ca măsură a mișcării constante a lucrurilor. Fără îndoială, există anumite corespondențe între aceste două sensuri de timp. Totuși, reciprocitatea (ființării conștiente), precum și sensurile originare ale acesteia reflexivitatea și deschiderea reprezintă fenomenul semnificativ în reducția judicativă. Câteva dintre corespondențele dintre cele două sensuri de timp vor fi comentate mai departe. 4. De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie să se tacă".221 Oricum, în orizont judicativ, preeminența funcțională a ființării conștiente reprezintă un fapt de certitudine și, în ordinea reconstrucțiilor filosofice, un principiu. Într-o legătură directă cu cele patru întrebări presupuse de tematizarea ființării a cărei reflexivitate temporală are de-a face cu Celălalt, dar mai cu seamă cu dezvăluirile reducției în privința relațiilor dintre timp, ființă și ființare, în sensul în-ființării, se află tema categoriilor și scenariile care le au ca obiect, dar și cele mai bine
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care se limitează la gradul de generalitate al predicatului, exprimat în relația sa condiționată cu subiectul, într-o judecată. Aspectul alethic al judecății (ale cărui elemente sunt verbul, adică "este", și timpul), reconstituit din perspectiva timpului, ceea ce conduce către o reflexivitate parțială (timpul fiind element al aspectului alethic), scoate în evidență sensul de "transcendent"; acest sens, asemenea sensului de "poziție" evidențiat de aspectul formal, este transferat prin distribuire nepărtinitoare asupra elementelor aspectului alethic, adică "este" și timpul. Sensul de transcendent este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spațiul public, pe fundamente culturale. Tăcerea, afirmam, nu este compatibilă cu discursul de tip ideologic, fie acesta de nuanță culturală, sau cultural-postmodernă etc. Dacă s-ar produce accidental un acord între ideologie și tăcere, atunci ideologia ar deveni act de reflexivitate, obiectul ei ar fi însăși identitatea de sens ontologic (a gândirii cu ființa, mai bine spus, a ființei unei comunități cu gândirea asupra acestei ființe, condiția sa fiind, acum, aceea filosofică). În felul acesta, ideologia s-ar delegitima sau chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele au, totodată, semnificație "spațială", fiindcă este vorba despre trei acte, toate timporizate la fel, adică este vorba despre "poziții" care nu pot intra în sensul propriu decât prin raportare reciprocă, prin poziționare unul față de altul, ceea ce implică o anume reflexivitate, fiindcă cele trei acte trebuie ele însele să fie "obiect" de părtinire și ordonare; desigur, și de autorizare, fiindcă faptul intrării acestor acte în sens le autorizează să fie tocmai ceea ce ele sunt. Structura se prezintă ca o rețea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
facultate, vreo capacitate specială a unei ființări, ci doar faptul "dublu" al timporizării (prin care ea se constituie ca timp al său, iar Celălalt se constituie el însuși, prin același act constitutiv al timporizării, ca timp al său), adică al reflexivității și deschiderii sale, fapt care îi dăruiește sensul de ființare ce știe despre sine și despre Celălalt. I-aș fi spus simplu, "ființare reflexivă", dacă determinativul din această expresie nu ar fi avut un sens opus față de celălalt sens fundamental
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tehnologică antrenează schimbări organizaționale în toate sferele și la toate nivelurile, schimbări orientate spre flexibilizare și adaptabilitate într-un mediu global în continuă schimbare. În sfârșit, ca epifenomen al proceselor sus menționate, globalizarea socială semnifică expansiunea geografică a interacțiunilor și reflexivității sociale, uniformizarea stilului de consum (life style), creșterea mobilității populaționale cu intensificarea fenomenului migraționist, dezvoltarea unor mișcări sociale transnaționale (inclusiv teroriste) și, în general, comprimarea spațiului și a timpului din punctul de vedere al implicațiilor lor sociale, într-un sfârșit
RELATII INTERNATIONALE by Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1530]
-
cînd propunea spre reprezentare acest text a cărui demnitate subzistă în temeritățile pe care le emite, Constantin Popa își asuma, s-ar putea spune, riscurile unui disident. Un disident virtual. Muiate într-un amalgam de sarcasm și îndîrjire, săgețile unei reflexivități active țintesc, dincolo de o anume structură politică păcătoasă, către umbrele și sincopele unui destin istoric, vizează slăbiciunile și rătăcirile unei colectivități cu vocația resemnării. Cîți au crezut sau, pentru confortul lor interior, s-au prefăcut a crede "cacealmaua" cu "bau-bau-ul
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
același tipar de construcție: S-a albit de ziuă/A albit de ziuă, Ploaia se pornește/ Ploaia pornește, Pânza îngălbenește/Pânza se îngălbenește. Concluzia formulată în urma analizei acestor situații este că, în absența unei corelații sintactice și/sau semantice regulate, reflexivitatea, ca trăsătură inerentă, iese din domeniul gramaticalului (GALR II: 165/162) − vezi infra, 6.1. −, ceea ce presupune deci că reflexivitatea este o trăsătură de Lexicon. 2.6. Ușurelu (2005a: 48; 2005b: 36) preia aceeași clasificare a lui Lyons (1968), precum și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Pânza se îngălbenește. Concluzia formulată în urma analizei acestor situații este că, în absența unei corelații sintactice și/sau semantice regulate, reflexivitatea, ca trăsătură inerentă, iese din domeniul gramaticalului (GALR II: 165/162) − vezi infra, 6.1. −, ceea ce presupune deci că reflexivitatea este o trăsătură de Lexicon. 2.6. Ușurelu (2005a: 48; 2005b: 36) preia aceeași clasificare a lui Lyons (1968), precum și definiția din Pană Dindelegan (1999 [1974]) − vezi supra, 2.2. −: cauzativele ergative sunt caracterizate prin prezența aceleiași forme verbale, atât
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
suprafață o formă ascunsă a reflexivizării. Există două strategii de realizare sintactică universală a inacuzativelor: (a) prin deplasare/copiere: închiderea reflexivă (engl. reflexive closure), simbolizată ca []r, așază o copie a argumentului-obiect în poziția primului argument al relației (subiectul), marcând reflexivitatea (The boat sinkr the boat ' Vasul a scufundat vasul'). Atunci când două copii identice sunt în apropiere, în configurația potrivită, numai una este pronunțată. (b) prin morfologie reflexivă: reflexivizarea propriu-zisă (R) obligă argumentul intern să fie identic cu celălalt. O consecință
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]