18,995 matches
-
analitică a lui Jung, nici de la teoriile teatrale colectiv-regresive pe care le sugerează Eliade în proza sa. Andrei Șerban se revendică de la Peter Brook și de la propria sa experiență de regizor și de profesor de artă teatrală. Dar ceea ce caută regizorul - un ,adevăr", spune el, al personajului și al spectacolului, o funcționare unitară și autentică atît a fiecărui actor în parte, cît și a trupei în întregul ei - este foarte asemănător cu scopul psihologiei analitice jungiene. Arta regizorală a lui Andrei
Atelier Teatral - Andrei Șerban by Marta Petreu () [Corola-journal/Journalistic/11567_a_12892]
-
stârnit un ditamai scandalul. Filmul e făcut după - fără să fie o adaptare, voi reveni la subiect - după benzile desenate ale lui Frank Miller. Or, Robert Rodriguez a vrut ca acesta să apară ca și coregizor. Dorință cu care Ghilda Regizorilor Americani nu a fost de acord, invocând ca motiv principal că nu poți să numești regizor un om care nu a filmat o scenă în viața lui. La care Rodriguez s-a încăpățânat, s-a retras din respectiva asociație, iar
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
subiect - după benzile desenate ale lui Frank Miller. Or, Robert Rodriguez a vrut ca acesta să apară ca și coregizor. Dorință cu care Ghilda Regizorilor Americani nu a fost de acord, invocând ca motiv principal că nu poți să numești regizor un om care nu a filmat o scenă în viața lui. La care Rodriguez s-a încăpățânat, s-a retras din respectiva asociație, iar Frank Miller coregizează filmul. De altfel, acesta nu e singurul lucru interesant dacă privești genericul. Violența
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
by..." Ceea ce poate însemna și ,împușcat și ciopârțit de...". O altă noțiune îți sare în ochi, aceea de ,guest director". Până acum era doar ,guest star", termen folosit pentru actorii consacrați care apăreau într-un film. Dar inauguratorul concepției de regizor ,invitat" de onoare în acest film este consacratul Quentin Tarantino, care regizează o secvență. În plus, genericul nu suflă o vorbă despre scenariu, și asta pentru că... ajungem la subiectul fidelității peliculei față de benzile desenate. Care - o altă ciudățenie a genericului
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
schimbarea mentalității, contradictoriul '68, agresivitatea stilului modern de viață, plaga pedofiliei, a drogurilor, a răpirilor de persoane pe mapamond, distrugerea speciilor protejate, parabola dialectului (prezent în vorbirea directă a unor personaje, pentru care avem, în anexă, un mic vocabular), dictatura regizorilor în lumea teatrală etc., etc. Dar povestea Zairei (multiplicată prin poveștile întretăiate ale antecesorilor și descendenților, pe de o parte, iar, pe de alta, cea restrînsă, aluzivă, despre scriitoarea-personaj alternează contrapunctic cu o alta, despre mama care îi deapănă basme
În Italia - Creație literară pentru inițiați? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11570_a_12895]
-
anomalie răspândită și în orașul vecin, Călărași), ce pot apărea imprevizibil crescând chiar din pereții caselor. Protipendada zonei petrece la vânătoare de turturele sau la vânătoare de mistreți. Satul are o fermă mare de porci corciți cu sălbăticiunile, iar un regizor cabotin pripășit pe acolo imaginează un film în care animalele, evadate din adăposturi, devenite foarte agresive, ar devasta localitatea și împrejurimile. Ar fi, în intenția probabilă a prozatorului, o imagine caricaturală a unei lumi decăzute și respingătoare, a răului și
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
pe patul de moarte. Însă evenimentele se precipită. Bunica moare împăcată, cunoscând pe "iubitul" Dorei. Tatăl fetei e implicat într-un comerț ilicit cu porcii de la fermă și va fi închis. Veterinarul insistă din nou parșiv pe lângă Dora, ca și regizorul impostor Floresco, care o distribuie într-un rol improvizat de femeia pură care vrea să înfrunte simbolic năvala porcilor. Dora nu rezistă acestor umilințe, simțindu-și viața ratată, deși Parașatistul pare să-și asume din ce în ce mai înțelegător rolul de salvator al
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
lui SEAN HUDSON? Unul dintre cei mai mari fotografi specializați pe imaginea spectacolului de teatru pe care i-am cunoscut. Și care, din păcate, nu se mai află printre noi. Scoțian fiind, a făcut o pasiune formidabilă pentru cîțiva dintre regizorii noștri mari. Și, în fond, pentru teatrul românesc. Cu timpul, a devenit unul dintre depozitarii memoriei spectacolelor care au marcat istoria teatrului românesc de după căderea Cortinei de fier. L-am văzut la montările lui Silviu Purcărete de la Craiova, și ne-
Povestea fotografului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11590_a_12915]
-
de popasuri emoționante în scene întregi. M-am scăldat la lumina lunii în detalii și în amintiri. Imagini proaspete care au trezit fragmente, chipuri, replici, costume, tăceri. Toate, la fel de proaspete. Fotografii care își poartă propria istorie, care poartă raportul creatorului - regizor, actor, scenograf - cu părți dintr-un întreg, spectacolul, care redefinesc poziționarea mea, ca spectator, față de o secvență sau alta, față de stările mele, de sentimentele mele, de percepția mea de atunci care se trezește imediat la vederea imaginii. Imediat și nealterată
Povestea fotografului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11590_a_12915]
-
a actorului, detaliul stării, al costumului, al accesoriului, al machiajului, pe pagina din stînga. O mișcare în dreapta, descompunerea ei, gravă, dramatică, în stînga. Sean Hudson avea dreptate. Spectatorul nu poate vedea ce descoperă într-o fotografie. Și cred că nici regizorul, nici actorii, nici scenograful. Este un travaliu infinit, de laborator spiritual. Albumul acesta are un vibratto special, teatral, un soi de opulență și de consistență cromatică, de greutate a ideii, dar și de imponderabilitate a ei, are un dramatism acut
Povestea fotografului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11590_a_12915]
-
de data asta am chiar și un motiv ca să scriu despre un film oarecum asociat acestui curent: pe marile ecrane autohtone aterizează ultimul lungmetraj al lui Alain Resnais, Nu pe gură! (2003). Ei, "oarecumul" merită relativizat și mai mult, pentru că regizorul francez în cauză nu prea are multe în comun cu restul celor asociați cu La Nouvelle Vague. Se deosebesc de la o poștă când vine vorba de influențe: Resnais n-a scos niciodată din obscuritate vreun autor american, nici nu era
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
e detonată cu mult timp după ce conflictul s-a epuizat, vezi Hiroshima Mon Amour, Muriel sau timpul unei reveniri plus Războiul s-a terminat (PS: dacă nu le-ai văzut deja, o vizită mai lungă la Cinematecă se cere recomandată). Regizorul pare însă să se fi plictisit de astfel de subiecte grele, dar nu și de experimentele cu convențiile genurilor. I-a trecut gravitatea și cheful de explorare a subconștientului (al lui sau al spectatorului), dar i-a rămas rigurozitatea formală
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
spectatorul să se plictisească de dialoguri artificiale și să aștepte plictisit următoarea melodie, doar doar l-o mai scoate din amorțeală. Dacă la asta vă așteptați, pelicula vă va dezamăgi. Dar mai ridicați ștacheta, și veți vedea ce poate un regizor supradotat să facă dintr-un gen relativ desuet. Adjectiv care acoperă și opereta care a servit drept scenariu (doar a avut premiera în 1925!), și musicalul în general. În primul, te aștepți ca personajele să schimbe replici articulându-le normal
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
această sferă a neplauzibilului, spectatorul se poate aștepta la orice. Și mizanscena contribuie la această impresie, tonurile de roșu, mov și verde subminând veselia uneori forțată a personajelor. Senzația de apropiere de lumea lui Lewis Carroll pe care o viza regizorul se obține de la primul cadru: "o partidă de ceai". Pornind de la un detaliu al mesei aranjate, camera se ridică încet și dă la iveală o compoziție foarte ordonată și precisă. Care însă nu cadrează cu situația, pentru că musafirii nu beneficiază
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
partidă de ceai". Pornind de la un detaliu al mesei aranjate, camera se ridică încet și dă la iveală o compoziție foarte ordonată și precisă. Care însă nu cadrează cu situația, pentru că musafirii nu beneficiază de gazdă. Contradicție carrollescă, într-adevăr. Regizorul vrea însă să confere o anume continuitate tramei, ca atare nu vrea pauze între numerele de vodevil și replici. Iar o manevră îndrăzneață: în loc să facă un musical, muzicalizează tot filmul. Face tranziția de la discurs la cântec într-un singur cadru
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
nu merită scutit de câteva comentarii. Notabil e faptul că Resnais n-a schimbat un cuvânt din textul original al operetei, scris de André Barde. Suprema reușită a acestuia sunt dialogurile (inclusiv cele cântate), pline de vervă și de calambururi. Regizorul francez face însă o altă modificare, în spiritul democrației textului (în care fiecare personaj are un rol la fel de important, cerut de complexitatea intrigii). Fiecare privește și se adresează direct spectatorului, solicitându-i aprobarea. În acest mod, personajele părăsesc statutul lor
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
Deși filmul abundă în calități, povestea lui seamănă cu cea a Aviatorului lui Scorsese, cu toate că în cazul de față acest destin mi se pare nemeritat: nominalizat la o mulțime de César-uri, n-a luat premiul pentru cel mai bun film/regizor, ci trei distincții minore pentru sunet, design vestimentar și actor într-un rol secundar.
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
ducă, devine redactor la "Gazeta literară" încă de la primul ei număr, și continuă din octombrie 1968 până la pensionare, la România literară. Singura carte originală tipărită, Dincolo și dincoace de rampă (1982), mărturie a interesului ei pentru slujitorii scenei, actori și regizori, conține pagini de evocare a serilor în care a urmărit repetițiile sau spectacolele în care evoluau culmi ale artei teatrale românești. Faptul că îi cunoșteam, - scrie ea - că participam zi de zi, minut cu minut, la elaborarea spectacolului nu reducea
Amintindu-ne de Andriana Fianu by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/11613_a_12938]
-
pe care-l încercam privindu-i, admirându-le talentul, nebănuitele nuanțe, sensibilitatea și vibrația pe care le transmiteau spectatorilor, acelora care nu pot bănui câtă migală, câtă pricepere, câtă osteneală și câtă disciplină sunt necesare actorului". După șapte interviuri cu regizorul de teatru și de film Liviu Ciulei, urmează o serie de microportrete de actori, în care găsește formule sugestive pentru a le sublinia nota personală: Eliza Petrăchescu, cu vocea ei "cu inflexiuni de violoncel"; Maria Botta, care "juca în transă
Amintindu-ne de Andriana Fianu by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/11613_a_12938]
-
ale elitei intelectuale care în anii 30 a părăsit Germania din cauza lui Hitler, risipindu-se în lume. Le-am făcut portretele, am stat de vorbă cu ei. Deși erau somități în materie de filozofie, științe naturale, laureați ai premiului Nobel, regizori, dirijori, compozitori, cu toții, în pofida gloriei,erau atît de modești! Egoul lor era moderat, erau înțelepți, erudiți, plini de umor, plini de viață, m-am putut întreține cu ei absolut normal. Dar ceea ce vreau să subliniez este că ei nu aveau
Cu Herlinde Koelbl despre Forța privirii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11616_a_12941]
-
ba chiar îi trage covorul de sub picioare, degenerând într-un soi de tragedie cu marionete. Ceea ce arată că devreme în cariera lui Nichols începuse să facă eroarea a cărei încununare e "Ispita". }i se rupe inima când vezi că un regizor poate strica într-atât niște scenarii excelente... A fost odată ca niciodată un film violent cu gangsteri, de fapt cel mai violent din epoca sa: Scarface de Howard Hawks. Apoi Brian de Palma l-a transformat din nou pe Pacino
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
Laura Guțanu Ieșenii au avut bucuria de a vedea, în cadrul Festivalului Filmului European, în premieră națională, filmul premiat la Cannes, în secțiunea "Un certain regard". La conferința de presă organizată la Biblioteca Centrală Universitară "M. Eminescu" din Iași, regizorul Cristi Puiu a mărturisit că ar fi preferat să nu trebuiască să-și aducă familia și prietenii la Iași ca să-i vadă filmul. El este pentru o descentralizare, măcar culturală, și e de părere că așa cum bucureștenii vin să vadă
Interviu cu regizorul Cristi Puiu - De la Cannes la Iași by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/11636_a_12961]
-
Monica Bîrlădeanu a mai spus că a ales-o după ce aceasta a dat probe și că speră că va atrage spectatorii care au fantezii legate de ea, mai ales că joacă rolul unei asistente medicale. Profitînd de buna dispoziție a regizorului, care, deși a mărturisit că este obosit, a fost foarte disponibil, l-am rugat să răspundă la cîteva întrebări. -...acum zece ani, la emisiunea Irinei Margareta Nistor. Erați proaspăt premiat la Dakino... - A, nu, n-am luat premiu la Dakino
Interviu cu regizorul Cristi Puiu - De la Cannes la Iași by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/11636_a_12961]
-
politic destul de pregnant. Dacă oamenii se vor duce la filmul ăsta așa cum s-au dus la vot, atunci nu va avea succes. - V-am văzut într-un interviu pe TV5 în care spuneați că cinematografia românească nu există, cu excepția unor regizori, și i-ați numit pe Pintilie și pe Liviu Ciulei. - Da. - Mai adăugați vreun nume? - Nu, nu adaug. Nu există nici un alt nume. Există filme însă. Dar autori al căror stil, a căror scriitură, s-o identifici... Pentru că asta face
Interviu cu regizorul Cristi Puiu - De la Cannes la Iași by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/11636_a_12961]
-
așa, ca performanță. Dar Moromeții este un film bun, un film foarte important, în orice caz face parte dintre cele trei filme care îmi sînt mie dragi. Și cu toate astea n-aș putea spune despre Gulea că este un regizor bun. El a făcut un film important. La fel cum se întîmplă cu Tatos, care a fost mult mai important însă decît Gulea, dar n-a făcut un film care să aibă forța Moromeților, dar a făcut Secvențe și Fructe
Interviu cu regizorul Cristi Puiu - De la Cannes la Iași by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/11636_a_12961]