1,256 matches
-
Îi comandă ce să facă. Din păcate, noi nu ne putem atinge de el, nu putem decât să-l trimitem la un ospiciu... Așa e legea, spuse polițaiul cu regretul câinelui care nu poate să muște. Cu un aer oarecum resemnat Își aprinse o altă țigară și Îmi oferi și mie una. — Și, apropo, nu e cerșetor, adăugă el. locuiește chiar acolo, În blocul din fața stației de autobuz. Pentru prima oară mi s-a părut că roibu Ăsta era până la urmă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
lui Père Joseph, cu un aer familiar. Adina Dabija 124 — El e Anyu, adică „Cel care vânează pentru mâncare și Înțelep ciune“, face prezentările Père Joseph, scoțându-și mănușa ca să mângâie blana arătaniei. Anyu ne conduce la cabană, apoi privește resemnat, dând din coadă, cum intrăm Înăuntru. Spre norocul nostru, intrăm Într-o cameră caldă, nu prea mare, În care arde focul. o femeie bătrână moțăie pe un balansoar În fața focului, Învelită Într-o pătură de lână. Când Îl vede pe
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
poate face miracole peste noapte pentru a schimba mediul economic și social al țării, duduie. E o chestiune de timp și probabil va lua încă ani buni pentru ca lucrurile să se așeze, a spus el cu un aer pe jumătate resemnat, pe jumătate iritat. Cum am ieșit de la interviu, am tras o înjurătură grosolană. Mă abținusem cu greu să-i spun ministrului ce credeam despre indolența, fatalismul și lipsa lui de imaginație. Spre deosebire de mine, Teo Haiduc era calm și indiferent, păstrându
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
îi comandă ce să facă. Din păcate, noi nu ne putem atinge de el, nu putem decât să-l trimitem la un ospiciu... Așa e legea, spuse polițaiul cu regretul câinelui care nu poate să muște. Cu un aer oarecum resemnat își aprinse o altă țigară și îmi oferi și mie una. — Și, apropo, nu e cerșetor, adăugă el. Locuiește chiar acolo, în blocul din fața stației de autobuz. Pentru prima oară mi s-a părut că roibu ăsta era până la urmă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
față pe picioarele lui Père Joseph, cu un aer familiar. — El e Anyu, adică „Cel care vânează pentru mâncare și înțelep ciune“, face prezentările Père Joseph, scoțându-și mănușa ca să mângâie blana arătaniei. Anyu ne conduce la cabană, apoi privește resemnat, dând din coadă, cum intrăm înăuntru. Spre norocul nostru, intrăm într-o cameră caldă, nu prea mare, în care arde focul. O femeie bătrână moțăie pe un balansoar în fața focului, învelită într-o pătură de lână. Când îl vede pe
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
înțelege, să înțeleagă!» (Mt 19,12). Așa cum remarcă cu perspicacitate Madeleine Delbrêl: Nu putem să devenim săraci; doar Dumnezeu ne poate face acest dar. Doar El poate da celibatului „duhul singurătății” pentru Împărăția cerurilor; doar El poate face dintr-un resemnat un obedient; doar El poate face dintr-un calic un sărac». Evanghelia are în vedere trei situații fundamentale, două bazate pe constrângere, iar una bazată pe libertate. Desigur, în acest context am putea, și s-ar cuveni, să examinăm tema
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
de la ea pentru plecarea precipitată (un gând ascuns îi șoptea chiar că putea să-i dovedească o singură dată că-i prețuia farmecele fizice), și cu această hotărâre închise iar ochii mai împăcat, lăsîndu-se de astă dată, în toată voia, resemnat, pradă chemărilor Georgetei, care în clipa când adormi se numea Otilia. Moș Costache îl rugă, a doua zi de diminieață, să se ducă la Aglae, pentru a-i cere niște chei de la casa din strada Știrbeyvodă. Felix consimți cu părere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
regrete. Cum s-ar explica altcum că oricărui triumf peste condiția de om i se asociază o părere de rău corespunzătoare? Timiditatea împrumută ființei umane ceva din discreția intimă a plantelor, iar unui spirit agitat de el însuși o melancolie resemnată care pare a fi aceea a lumii vegetale. Sânt gelos pe un crin numai când nu-s timid. Dacă suferința n-ar fi un instrument de cunoaștere, sinuciderea ar fi obligatorie. Și viața însăși - cu inutilitățile ei sfâșietoare, cu bestialitatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
strălucitor s-ar fi născut dintr-un acces de plâns al Divinității! Nefericirea este starea poetică prin excelență. În măsura în care animalele sânt capabile de nefericire în dragoste, participă la umanitate. De ce n-am admite că privirea umedă a câinelui sau duioșia resemnată a măgarului nu exprimă uneori regrete fără cuvinte? Există ceva sumbru și îndepărtat în erotica animală, și care ne-o face atât de străină. Literatura este o mărturie sigură că noi ne simțim mai aproape de plante decât de animale. Poezia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lighioane scârboase spurcând gândurile și draci cărând idei printr-un creier pustiit... Ce vrăjmaș a biruit spiritul? Și ce substanță de-ntuneric hrănește atâta noapte? Groaza ce se-ntinde la poalele imbecilității înalță aburi de adormire mută și viața tace resemnată, în ceremonialul funebru de-ngropare a spiritului. Un vis de monotonie neagră căruia locașurile de veci sânt prea înguste imensității lui crepusculare. Idioțenia este o groază ce nu poate gândi asupra ei însăși, un neant material. - Când separația de tine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în mâinile lui Dumnezeu! Să mă plâng în el, și el să se plângă în mine! Prin pasiune și fericire, învingem caracterul de relativitate al vieții și o proiectăm în Absolut. Așa devine ea un Apocalips zilnic... Există o măreție resemnată pe care n-o cunoști decât surprins de tulburarea morții în mijlocul bulevardelor... Sau acea îngrijorare somptuoasă, care te cuprinde pe străzile cenușii ale Parisului de câte ori te-ntrebi dac-ai fost vreodată, și casele-nclinate și bătrâne ce-ți dau răspunsul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singur înseamnă a nu mai cere nimic și a nu mai aștepta nimic de la viață. Singura surpriză a singurătății este moartea. Marii singuratici nu s-au retras niciodată spre a se pregăti pentru viață, ci pentru a suporta, interiorizați și resemnați, lichidarea vieții din ei. Din pustiu și din grote nu se pot aduce mesaje pentru viață. Nu condamnă viața toate religiile plecate din pustiuri? Și nu este în iluminările și transfigurările marilor singuratici o viziune apocaliptică de sfârșit și prăbușire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și nimbul forței, pare a nu ne surâde deloc. Dar tot ce trăiește în istorie și pentru istorie și nu cunoaște gloria este pierdut. Ceea ce-mi pare o evidență este că nu pot să accept o Românie mediocră, domoală, resemnată, înțelegătoare. Și nu este destul a crede că refacerea morală și materială ar însemna un progres efectiv. O Românie cinstită și ordonată nu înseamnă absolut nimic, dacă dincolo de confortul moral și material nu se elaborează frenetic o expansiune a atâtor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
face peste ea, așa și românul; totul s-a făcut peste el: biologia, ca și istoria. Unui popor de țărani i-a făcut mare plăcere să nu intervină în cursul lumii. Nu există neam care să fie de o mai resemnată abandonare în moarte. Tragedia izvorăște dintr-un protest disperat și inutil împotriva morții; el nu duce practic la nimic, însă se naște dintr-un sentiment infinit și duce la alt sentiment infinit. Românii au stat sub moarte ca sub turci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înainte de-a traduce în limba sa maternă bijuteriile teologiei maximiene sau de a scrie, Andrew Louth a vrut să scrie pe adresa primului său „cămin” o „carte de despărțire”. Numai astfel se poate exprima dinamica unei așezări căutătoare, niciodată resemnată. Senin în asumarea bogatei zestre a modernității, „acasă” atât la izvoarele înțelepciunii patristice, cât și în fața lumii filozofilor europeni, profesorul Louth caută pretutindeni martori ai adevărului. „Încercând toate, ținând ce este bun” (1Tes. 5,21), el își asumă tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
singur individ nu este univoc transferabil în sfera de acțiune a statelor suverane. Umbra lui Mars sau Ares cade, așadar, asupra oricărui protest în fața agresiunii, definind limita tragică a oricărei implacabile alegeri. Prin urmare, nici arta perorației înalte, nici oftatul resemnat al vulgului nu vor da răspunsul decisiv în confruntarea oamenilor cu formele istorice ale răului. Realismul adaptării la exigențele „războielor culturale” - văzute și nevăzute - a fost dintotdeauna un punct de întâlnire între imperium și sacerdotium. Părinții Bisericii - spre deosebire de quakeri sau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dintre câinii din acest al treilea grup nu reușesc să evite cel puțin nouă șocuri din zece, în timp ce nici un câine din grupul „evitare” nu ajunge vreodată la o asemenea situație extremă. Deoarece câinii sunt pasivi, au fost numiți de Seligman „resemnați”: acesta este fenomenul de „resemnare învățată”, de atunci celebru. Concluzie Numeroase experimente au confirmat acest fenomen, atât în privința animalelor, cât și a omului (Overmier și Blancheteau, 1987), de exemplu, printr-un zgomot strident (Hiroto, 1974). De asemenea, diferite situații de
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
citate mi se par lămuritoare pentru scenariul liric al lui CÎrlova. Poezia este Întîi, o ușurare, o eliberare din Încordarea interioară. Însă durerea a luat, Înainte de Întîlnirea cu obiectul ocrotitor (În cazul de față: ruinurile), culoarea și temperatura unei tristeți resemnate: „la voi spre ușurință cu triste viu păreri”. Aceste, „triste păreri” inițiale nu se modifică prin contactul cu un obiect aflat el Însuși În stare de stingere. Fuga dintr-un cerc de durere se Încheie cu intrarea În alt cerc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată, Închisă În propria-i suferință, devine ageră și devoratoare „ca tigrul În pustiuri”: „Îmi place a naturei sălbatecă mînie, Și negură, și viscol, și cer Întărîtat, Și tot ce e de groază, ce e În armonie Cu focul care arde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zi băiatu’ mamii... Acum urma partea cea mai grea. Maică-sa îi puse în față mâncarea de cartofi, coltucul de pâine și un castravete murat, pe o farfurioară. Iar alături, pe hârtia despăturită, feliile de parizer. Petrache începu să mănânce, resemnat. Într-o zi o să-ți fie dor de vorbele astea, își începu maică-sa litania bine-știută. O să mă cauți și n-ai să mă găsești. O să vezi doar capotul agățat în cui, cu mânecile bălăngănindu-se goale, și papucii puși
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în haine de iarnă, bărbații târșâindu-și bocancii, femeile luptându-se cu cizmele de cauciuc, aproape încolonați, deși acum erau în afara oricărei supravegheri. Abia ieșiți din fabrica unde munciseră toată ziua, nu se dezmeticiseră încă. Petrache rupse, o clipă, rânduiala resemnată a siluetelor cu umerii încovoiați și capetele plecate. Făcu doi pași înainte și ridică mâna, dar trebui să o strige pe nume pentru ca fata să întoarcă privirile spre el și să iasă din rând. — Uite, Aurica... spuse bărbatul, desfăcându-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu mai ai nicio milă, nu ? — Câtă să mai am ? Dădeam și eu, când eram de vârsta ta, câte puțin fiecăruia. Rupi, tot rupi din tine, până se termină. Pantelimon mai morfoli țigara între buze, o mirosi și o băgă, resemnat, în buzunarul de la piept. Rămase gânditor, cu ochii pe fereastră. — Vino, șopti Cosmina, cu arătătorul din nou ridicat. De data asta cu ochii întredeschiși, bolnavul se căznea să spună ceva. Chiar reuși, căci buzele nu doar se deschiseră, ci se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se zice, că atârnă ca mortu’... Cum ar veni, asta e mai grea decât atunci când era vie. Ar trebui o herghelie întreagă... — Cât face un măgar în cai-putere ? întrebă Pârnaie. — Am belit-o, zise Iadeș, înțelegând rostul socotelii și făcând resemnat semn piticului. Începură să tragă amândoi de bara frântă, dar nu izbutiră decât să zgâlțâie nițel cabina. Chisăliță privi neajutorat către Pârnaie, însă nu primi decât încurajări, nefolositoare de altminteri. Iadeș se cocoță pe botul mașinii, care, prin tablele ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mă lăsam pe seama ta, pungașule, rămâneam fără bani... V- ați privatizat ca să jecmăniți oamenii, n-ați găsit alt nume pentru pungășie. Lasă că odată se trezește statul de unde l-ați îngropat și vă vine de hac... Jenică ridică din umeri, resemnat, dar se vedea, de fapt, după rânjetul de pe figură, că era cât se poate de satisfăcut. Clopoțelul vesti, la fel de voios, ieșirea bătrânului. El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sau Jenică, cum i-a spus, în pruncie, o mătușă care își dădea aere că știe franțuzește și așa i-a rămas numele. Își prinse bărbia în palme, cu ochii îngustați. Atunci îl vedea, ședeau față în față, moțăind amândoi resemnați, el de o parte, norocul de alta. Semănau în multe privințe, norocul nu ajungea nici el cu picioarele la pământ, bălăngănindu-le și nedibuind. Era îmbrăcat cu aceleași haine purtate îndelung, cu guler subțire, mototolit. În toată înfățișarea sa, norocul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]