10,353 matches
-
dintre valuri pot să respir, dar nu prea mult. Gura de aer alternată cu gura de mare îmi desenează în min te tot fil mul vieții. Aștept sfâr șitul. Vreau să dau ochii cu cea mai mare târfă, moartea. Încă respir, deși plămânii nu știu cât vor mai face față. La un moment dat, ca de nicăieri, răsare o lună plină. Razele ei sunt orbitoare. De parcă luna a luat locul soarelui. Și parcă e roșie. Și parcă picură ceva din ea. Sigur am
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
rație profundă simt că plutesc pe valurile dharmei. Sunt o undă în marea de unde care e universul, în vidul absolut din care apă rem ca niște holograme și unde ne întoarcem la sfârșit. Simt pacea și sunt una cu tot. Respir în fiecare om, mă legăn în vânt ca frunzele copacilor. E timpul, îmi spune o voce interioară, și deschid ochii. Femeia se îndreaptă spre banca pe care mă aflu. Mă ridic ușor și pornesc spre ea. Ne despart aproape trei sute
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și m-a sărutat. Era îngrijorat, întârziasem. I-am spus că venisem până la Brașov cu un șofer amabil, dar că mașina avusese o pană. M-a îmbrățișat și m-a ținut strâns câteva secunde. Își băgase nasul în ceafa mea, respira acolo. — Bine că ești bine. Brusc, s-a desprins de mine, m-a luat de mână și m-a tras ușor spre sufragerie. — Vreau să-l cunoști pe cel mai bun prieten al meu din facultate. Am intrat și l-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
amândoi epuizați de plăcere, de oboseală și ne-a luat somnul. Când m-am trezit, se îmbrăca, mi-a spus că e târziu și trebuie să plece. Bogdan Mușat Despre un nume Soarele strălucește încă. Respir rar, greu și adânc, respir de parcă m-aș zbate să nu mă sufoc. Nu mă doare nimic, nu râd, nu plâng, n-am nici un gând. Mă ridic mecanic, pășesc rar și încet. Fiecare lucru din casă e la locul lui. E liniște perfectă. Mă spăl
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
departe de geamul tău. Un milion de gânduri care-au stat la coadă până acum dau, pur și simplu, năvală în mintea mea. Era curat în mintea mea și acum, dintr odată, atâția musafiri nepoftiți. Și încălțați, pe deasupra. Încerc să respir mai adânc, închid ochii cât pot de strâns - nu se schimbă nimic, tu nu ești și nici nu știu dacă aș mai vrea să fii. Pășim în fiecare zi, amândoi, pe aceleași urme, nu știm nimic unul de altul. E
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
fi. Și dintr-odată respirația mi se oprește și ești în fața mea. Întâmplător, evident. Dintre toți oamenii care ar fi putut trece acum pe strada asta, s-a întâmplat să treci tu. Și nu spui nimic. Dar eu nu mai respir, și amețesc, și tot pământul se învârte cu mine. Îmi curg milioane de lacrimi odată, toate câte s-au adunat, îmi bate inima atât de tare, încât simt că o să-mi spargă pieptul, am o durere as cu țită în
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
inima atât de tare, încât simt că o să-mi spargă pieptul, am o durere as cu țită în tot corpul, în fiecare celulă, simt toată neli niștea, tot dorul, toată ciuda, toată frustrarea și, mai ales, toată vina. Încerc să respir și de data asta chiar mă sufoc. Dar simt, mai mult decât orice, simt. Deschid ochii brusc. Soarele strălucește încă. Sunt în aceeași cameră, în același pat. E 29 august 2012, 14:20. Și simt. Încă o dată, după exact doi
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de mătase, ca un ultim semn de cochetărie, se strecură pe nesimțite deschizând încetișor ușa.. Ajunsă în întunericul și mai greu din tindă, rămase nemișcată, cu obrazul încins, cu ochii înăspriți de ezitare, așteptare și nerăbdare. În cele din urmă respiră adânc, hotărâtă. Știa că dacă s-ar fi întors și ar fi trezit-o pe bătrână să-i spună ce simte, ce-i cu ea, soacra nu numai că n-ar fi înțeles-o, dar ar fi putut crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce-i scrâșnea strivită sub tălpile bocancilor. Cu senzația că pașii ei trezesc glasurile grădinii și picioarele ei încălțate în bocancii omului ei se auzeau departe, unde o fi fost, ajungând ca o chemare până la el, călca greu, dinadins zgomotos, respirând odată cu lumina lunii sfidând parcă întreg cerul. "Ia te uită!" își spuse. Cum se poate? Să fie și lună plină și să văd și-atâte astele, parcă m-am..." Iarba stelelor acoperea marginile cerului și jos, pe pământ, vântul bătea dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și văzuse același și-același lucru. Drumul mare în care se scurgeau și se-ntretăiau drumeagurile mici șănțuite de roți, potecile și cărările bătucite de pași, frământate-n copite, întinse și bătute în toate părțile, ca niște piei de tobă, respirând viața dealurilor din preajma orașului, cu șesurile înșelătoare, părelnice luciri de ape, colinele lin ondulate, râpele și umeri dealurilor împingându-se în piepturile altor dealuri până dincolo de șeaua de argint izbită de muchia cerului încărcat de strălucirile lui metalice după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dealurilor din preajma orașului, cu șesurile înșelătoare, părelnice luciri de ape, colinele lin ondulate, râpele și umeri dealurilor împingându-se în piepturile altor dealuri până dincolo de șeaua de argint izbită de muchia cerului încărcat de strălucirile lui metalice după care, pământurile, respirând domolite, prin fânețele, grâiele, făgașele de ape secate, ogoarele de trifoi, floarea-soarelui și cartofi, arzând ninse sub lună, curgeau, înecate-n lunci grase, pe malul Siretului. Totul mișuna de exodul mărunt al lighioanelor și vietăților adunate în turme nesfârșite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și moarte se rostogoli toată noaptea dinspre Răsărit și miasmele răscoapte, dimpreună cu praful și colbul stârnit de-atâtea picioare puse-n mișcare, umpleau într-atât văzduhul până-n cer, că luna și stelele dispăruseră și aerul nu mai putea fi respirat. Fluturii și albinele mureau de duhoare. Numai furnicile, trudnicile furnicuțe, mișunând râuri-râuri, înaintau de sârg, cu fanatism, devorând larvele cu care plecaseră în spinare, sfârșind prin a se devora unele pe altele, cele roșii pe cele negre, cele albe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
facă praf hainele lui Tom, care stăteau pe el prea țepene, stânjenindu-i mișcările. Hai să fugim! strigă uitându-se peste umăr la noaptea care venea după el trăgând covorul de stele în jos. Cerboaica abia-l ajunse din urmă, respirând zgomotos, cu nările dilatate: Mai încet! se rugă. Sunt cu tocuri înalte. Am înțeles. Nu știu ce mi-a venit. Ia-mă de braț. S-ar putea să ne-ntâlnim cu cineva. S-ar putea. Când veneam spre casă, m-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și n-are nici o obligație. "Bine, dar eu!" vru să spună băiatul, dar își mușcă limba. Doamne, ce dezgustată mă simt de toate! Mă întorc! strigă pe neașteptate cumnata, neputându-se stăpâni, și-o luă hotărâtă înapoi. Miluță se trezi respirând greu. Cum așa? De ce? Ah, mă exasperezi! izbucni femeia. Ești mai rău ca bătrâna. Nici eu nu vă înțeleg pe voi. Ce-aveți cu mine? Cu tine!! Eu!?! Da. Tu și maică-ta, și toți. Judecă singură! M-ai luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
aceea, sub ochii ei, inima aceea mincinoasă și necredincioasă! Uite-o numai cum suflă! Parc-ar scoate îngeri pe gură! Așa doarme și-așa suflă prin somn o femeie cinstită și iubitoare? Clocitoare de iad e-n sufletul ei, dar respiră parc-ar da-o îngerii-n leagăn. Dacă-o îngăduia și-o îngăduia în felul ei nepăsător, când o răzbea prea mult singurătatea și deznădejdea -, dragostea ei era zgârcită și aspră, amenințată mereu de teamă, simțind cum, pe zi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Tunurile grele se hurducau în urmă. Țevile lungi amenințau cerul. Totul era nesigur, încărcat de neliniște. Venit din fundul lumii și ducând în cenușa prăpădului năruit peste lume, drumul se zvârcolea între ziduri, lângă ea, ca o ființă strivită. Bătrâna respira tot mai greu. Ținea coatele strânse la piept, fața îngropată în podul palmelor, ochii îi erau pustii. Privea totul în același fel, intens și dureros, dar nu părea speriată. Mai curând buimăcită de ce vedea: de mașinile acelea și de tunurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
un an. Maximum. Dă-ncoace! Ține! Tu trage de-acolo, și eu... Hai... Cămașa cedă, pârâi. Fâșia se despică până la poale. Se-ngropară în grâu, lângă el, și începură să-l lege. Mirosea atât de tare că întorceau capetele să respire. Pleacă zilnic, noaptea, câte cinci-șase băieți, în diferite direcții, în Franța, în Olanda, îndărăt în România, unde văd cu ochii. Ce-ai pățit, omule? M-a ucis, ticălosul! Ah! Mă arde! Arde! Răsucindu-se căznit, cu mișcări rupte, rămase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vine? Cu ce să-l plătesc? Și chiar dac-aș avea, știi bine că nu vine nimeni până aici... Moare! Nu sta! strigă bătrâna și, căzând cu genunchii în țărână, prinse să fluture cruci mari, grăbită, deasupra muribundului. Abia mai respirând, fără gânduri, fără voință, cu aerul vâjâindu-i în urechi, Cerboaica se întoarse năucă, neștiind ce să facă. Așteptă să termine soacra, deși știa că chiar dacă omul s-ar ridica din miriște și-ar începe să umble, ca-n minunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și el stătu o clipă să cântărească acest gând care-i punea într-o altă lumină existența, și se lăsă moale lângă ea, în grâul jilăvit de rouă, cu totul în stăpânirea tinerei femei rămasă cu ochii închiși lângă el, respirând ușor și prelung, ca-n somn. Adevărul e că, fără să mi-o spui, trebuia să spun eu înainte asta. Născocește altă minciună dacă vrei să nu mă necăjești, îl dojeni ea. N-am ce născoci, se dezvinovăți el, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dacă vrei să nu mă necăjești, îl dojeni ea. N-am ce născoci, se dezvinovăți el, cu toate că eu sunt altă fire, cu alte apucături și metehne, recunosc. Apucăturile și metehnele pe care ți le dă orașul. Libertatea mea e să respir aerul și colbul din biblioteci și să mă simt stăpânul naturii cercetând muzeele. Nu știu dacă mă poți înțelege, dar și eu sunt sătul, îi declară Tudor. Toată ziua, diplomație, alergătură, bătaie de cap și hărțuială, pentru ce? Războiul aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
piele, ca o spuză de diamante, cuibarul soarelui deasupra și-un cuibar de foc țâșnit din adâncuri. Adâncurile spre care cobora ca o vidră cu capu-n jos să muște din șuvoiul de gheață și să urce la suprafață să respire sub ochii frumoși ai cerbului. Acasă venea numai când n-o găsea în pădure și-avea poftă s-o adulmece de-aproape sau îl mânca fruntea, și pomii de care se scărpina nu-l mulțumeau cu asprimea lor mirositoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
zale de fier, apoi câte-o frântură de mormăituri ursești; mugete slabe, cârâituri, țipete răzlețe, chemări scurte, înăbușite-n foșnetul mătăsos al ninsorii și gemetele și urletele de la nuntirea Tudorei. Închise ochii, amețită, apăsându-și pleoapele cu degetele înghețate și respiră prelung, ca în somn. Aproape, în marginea poienii, zări, dominând întreaga perspectivă, stâlpul de înaltă tensiune care conecta orașul din apropiere la circuitul național și care-i strângea inima dureros ori de câte ori trecea pe lângă el, amintindu-i dimensiunile singurătății sale fericite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
am dat seama în ce pericol fusesem: flăcările erau în jurul capului meu, dar ele nu m-au atins. Nici pe mine, nici pe fratele meu. Maica ne-a apărat ! Cu tot fumul greu care ne putea asfixia pe amândoi, am respirat normal și nici n-am rămas cu sechele. Urarea mamei, când ne-a dat iconițele, a fost de bun augur pentru amândoi și va fi și mai departe. După ce a murit mama, Cel de Sus a vrut ca eu să
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
la o parte snobismul și ne vom aduce aminte de credința străbună, de basmele noastre, de tradiția și portul nostru popular, care a fost și este prezent în munții noștri, în apele și plantele noastre, în aerul pe care-l respirăm, putem, ușor, nu numai să ne înconjurăm, ci și să ne aducem în suflete toate energiile benefice ale străbunilor noștri, la al căror Dumnezeu și a căror Maică ne rugăm. Voi reveni și cu alte lucrări. Iași, 30 ianuarie 2002
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
de livada propriu-zisă. - Vezi acest salcâm, Ana? Aici mă refugiam în adolescență, în special vara. Mă așezam pe iarbă, cu privirea agățată de cer. Era liniște, doar păsările își făceau simțită prezența uneori, tăind aerul. Închideam ochii și ascultam... liniștea. Respiram aerul proaspăt, mâinile mele atingeau iarba într-o mișcare abia sesizabilă. Și iar îmi agățam ochii de cer. Mă întrebam adeseori cum e să fii îndrăgostit. Îți simți inima bătând nebunește, un gol în stomac sau un fior nemaiîntâlnit, străbătându
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]