876 matches
-
operele ? i scrierile istorice. Spre deosebire de Iluminismul din Europa occidental? , o mi? care balcanic? similar? se baza pe istorie. Func? ia ei era ligitimizarea na? terii revolu? ionare a societ?? ilor na? ionale balcanice ale secolului al XIX-lea, revelarea perspectivelor acestora ? i justificarea agresivit?? îi tinerilor na? ionali? ți. Leg? turile acestea dintre trecut ? i prezent, dintre istorie ? i politic? , au fost stabilite prin intermediul istoriei. Cel de al doilea factor care a stimulat rolul istoricului �n politic? a fost prestigiul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
făcut un film despre relația între real și fantastic, despre abisul înăuntrul fiinșei, despre o lume dezorientată, teme existente în opera lui Caragiale. Am inventat personaje noiDumitru, Ana, Petreși situații absurde încărcate de echivoc... nu a fost o ecranizare, ci revelarea unui univers al obsesiei și neliniștii. Care a fost următorul proiect? După ce am terminat filmul, eram conștient că trebuie să vin cu ceva care măcar să se apropie de adâncimea universului caragialian, și atunci am propus Meșterul Manole. Ion Bucheru, care
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
personalitatea lui se divide: o parte sângerează, cealaltă adună din sertarele tainice ale ființei, resurse nebănuite, capabile să pornească ofensiva pentru recăpătarea sănătății. Așa se explică de ce mișcarea specifică bolii este bidirecționată, una tinde spre anihilare, cealaltă, dimpotrivă, aspiră spre revelarea de noi sensuri. Acest metabolism interior sugerează ambiguitatea funciară oricărei maladii sau, altfel spus, dublul ei potențial: unul traumatic și altul de ecloziune lăuntrică, datorită forței sale transfiguratoare. Ca urmare, depinde de fiecare om dacă va capitula împreună cu trupul lui
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
însăși este element. Oricum, pe această cale, gândirea ar putea ieși din blocajul formal în care o ține dictatura judicativului. Dar într-o asemenea supoziție, însăși gândirea trebuie să se primenească: va trebui să recunoască logos-ul în chiar clipa revelării sale, și poate în ea însăși, ca ea însăși, totuși ca Altul său; oricum, ca o unitate la care ea este părtașă. Nimicul reprezintă, luând în seamă toate elementele dictaturii judicativului prezente la Aristotel și prezentate în această aplicație, însăși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termeni centrali, ființa și timpul, cu scopul de a sesiza, mai departe, sensuri ale constitutivității judicative. Dar ființa și timpul își pierd sensurile, pe măsură ce fiecare este lăsat (de celălalt) să vină din el însuși, adică să-și reveleze propriul; iar revelarea propriului este evenimentul însuși (poate ar fi mai potrivit să spun "întâmplare destinală" în loc de eveniment). Heidegger spune: "evenimentul revelării propriului nici nu "este", nici nu "este dat"."180 În termenii săi, evenimentul trebuie gândit prin sine, pentru că el constă (este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpul își pierd sensurile, pe măsură ce fiecare este lăsat (de celălalt) să vină din el însuși, adică să-și reveleze propriul; iar revelarea propriului este evenimentul însuși (poate ar fi mai potrivit să spun "întâmplare destinală" în loc de eveniment). Heidegger spune: "evenimentul revelării propriului nici nu "este", nici nu "este dat"."180 În termenii săi, evenimentul trebuie gândit prin sine, pentru că el constă (este constituit) ca atare tocmai ca revelare a propriului. Orice raportare a sa, în sens condiționant, constitutiv, chiar și numai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar fi mai potrivit să spun "întâmplare destinală" în loc de eveniment). Heidegger spune: "evenimentul revelării propriului nici nu "este", nici nu "este dat"."180 În termenii săi, evenimentul trebuie gândit prin sine, pentru că el constă (este constituit) ca atare tocmai ca revelare a propriului. Orice raportare a sa, în sens condiționant, constitutiv, chiar și numai regulativ, la ființă, s-ar solda cu o pierdere a sa; iar în termenii reducției judicative a dictaturii judicativului: evenimentul nu este identic ființei ("nu este"), nici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Poate fi însă vorba, pornind de la indicația nimicnicistă din negativitatea lui "nu" și din cea a lui "nici", despre o "existență" (în înțelesul heideggerian; despre Dasein). Căci altfel cum am putea gândi și rosti cu sens despre faptul că "evenimentul revelării propriului nici nu "este", nici nu "este dat"?, gând ce corespunde unui "capăt de drum", după mărturisirea lui Heidegger? A fi la capăt înseamnă a împlini, a desăvârși; sau a plini. Dar cu acest concept al evenimentului (Ereignis, întâmplare destinală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu "este", nici nu "este dat"?, gând ce corespunde unui "capăt de drum", după mărturisirea lui Heidegger? A fi la capăt înseamnă a împlini, a desăvârși; sau a plini. Dar cu acest concept al evenimentului (Ereignis, întâmplare destinală, kairotică) ca revelare a propriului, chiar dacă sensurile sale scapă, datorită negativităților pe care se sprijină, constitutivității judicative, nu se poate ajunge la o împlinire a gândirii, decât dacă, luând seama tocmai asupra unui sens al acestor negativități, gândim evenimentul (întâmplarea destinală) ca non-existență
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apare ca unitate a negativităților lui "nu" și ale lui "nici", ca un fel de unitate sintetică, din care acestea se desprind, fiindcă preeminența îi aparține unității. De asemenea, non-existența îi îngăduie Dasein-ului însuși să se exprime ca eveniment, ca revelare a propriului său; mai bine spus, ca act de venire din sine și de deschidere. Dar toate acestea nu au un sens "substanțial" sau "ontic", ci mai degrabă unul "operațional". Desigur, Dasein-ul nu-și pierde sensul său ontologic, acela care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
relație privilegiată cu omul, căci matricea stilistică, din care fac parte cele trei orizonturi temporale: timpul-fluviu, timpul-cascadă și timpul-havuz, determină "pecetea stilistică" a oricărei creații; iar ansamblul creațiilor formează cultura, ca orizont existențial specific uman: orizontul întru mister și pentru revelare. De asemenea, în finalul lucrării Modelul cultural european, Constantin Noica proiectează o "teorie" a timpului kairotic, susținând că timpul propriu-zis cultural este kairos.217 Conceptul lui Noica se apropie de "norocul"-timp al lui Miron Costin; este vorba despre aceeași
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cruzime (frăgezime), hybris generator de "nou", răsărire etc. Timpul reprezintă toate acestea la un loc: de aceea el este determinat, apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea căreia îi este proprie revelarea ființei Celuilalt în propria-i ființă este, de asemenea, toate cele de mai sus la un loc; și orice ființare este la fel. Am ajuns, prin această descriere, din nou, la ceea ce tocmai voiam să părăsim mai devreme, anume la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe lângă unitatea sintetică temporal-locală, evenimentul constituie și o "traducere" a ființei în codul "ființial" al ființării: întâi al ființării care este timpul însuși, totodată al ființării care este în stare să recunoască evenimentul (ființarea deschisă reflexivă căreia îi este proprie revelarea Celuilalt în propria ființă), apoi al oricărei alte ființări. Timpul apare, acum, ca în gândul heraclitean: Timpul este un copil care se joacă, mutând mereu pietrele de joc."229 Totodată, evenimentul face posibilă trecerea de la timp, ca fenomen originar al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Tatălui, cum se revelează în mână lucrarea interioară a omului; Gândirea e Fiul, prin Care Se revelează Tatăl Lui însuși. Tatăl nu poate gândi și lucra ceva fără acest al doilea Ipostas al gândirii și lucrării Sale. Dacă Cuvântul e revelarea în tot felul a Ipostasului-obârșie, totul se face prin Cuvântul ca revelare a Tatălui. (n. s. 84, p. 265) 39 — Nu înțelegi că în aceste cuvinte este vorba de două persoane? Că pretutindeni în istoria creației este semănată în chip
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Fiul, prin Care Se revelează Tatăl Lui însuși. Tatăl nu poate gândi și lucra ceva fără acest al doilea Ipostas al gândirii și lucrării Sale. Dacă Cuvântul e revelarea în tot felul a Ipostasului-obârșie, totul se face prin Cuvântul ca revelare a Tatălui. (n. s. 84, p. 265) 39 — Nu înțelegi că în aceste cuvinte este vorba de două persoane? Că pretutindeni în istoria creației este semănată în chip tainic dogma teologiei”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
și în Tatăl, ca Duhul iubirii Lui față de Fiul, îndreptat spre Fiul, ca să țină și în Fiul iubirea vie față de Tatăl. În Tatăl e inițiativa iubirii, și ea se întoarce și de la Fiul ca răspuns. Cuvântul e prima formă de revelare a Tatălui. Suflarea, ca Viață, e a doua formă. Cele două revelări sunt unite, dar deosebite. Duhul reprezintă comuniunea deplină. Suflarea e sfântă, pentru că e comuniune deplină. (n. s. 1665, p. 875-876) 87 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Sfântul Chiril spune că
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ca să țină și în Fiul iubirea vie față de Tatăl. În Tatăl e inițiativa iubirii, și ea se întoarce și de la Fiul ca răspuns. Cuvântul e prima formă de revelare a Tatălui. Suflarea, ca Viață, e a doua formă. Cele două revelări sunt unite, dar deosebite. Duhul reprezintă comuniunea deplină. Suflarea e sfântă, pentru că e comuniune deplină. (n. s. 1665, p. 875-876) 87 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Sfântul Chiril spune că Duhul este în Fiul și provine, sau iese prin Fiul, dar purcede
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
realizarea cetății platoniciene. Cu un foarte inventiv distinguo, Maimonide considera că Platon și Socrate din dialoguri cu dezbaterile, încercările și dibuirile lor se aflau în căutarea științei politice perfecte și că Legea dată de Dumnezeu prin Moise, legislatorul-profet, constituie tocmai revelarea ei. Din punctul de vedere al lui Maimonide, criteriul responsabilității nu se poate aplica lui Platon și lui Socrate din dialoguri. Atîta vreme cît se află în căutare, ei nu sînt cetățeni în proiectul Republicii. Abia un Platon și un
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
afectivitate. Mai ales, sîntem contradicție fiind creatură : fiind Dumnezeu și infinit altul decît Dumnezeu. Dumnezeu însuși cuprinde două aspecte în tensiune : el e iubire și putere, e Bine și necesitate. Or, metafizica Simonei Weil concepe creația tocmai ca pe o revelare a acestei dualități intra-divine3 ; concepe existența umană ca necesară pentru ca sfîșierea intra-divină, care a făcut posibilă creația, să-și afle mișcarea complementară, dinamica unitivă. Prin decreație prin ieșirea din regimul natural al forței și al egoului , ființa umană devine
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
nu faci nimic precis (când mergi, mănânci, bei, scrii, conduci, parchezi...). Situații de afirmare A-ți apăra drepturile, a-ți spune părerea, a-ți exprima nevoile (negocierea prețurilor, realizarea unei reclamații, exprimarea faptului că nu ești de acord...). Situații de revelare a sinelui Necesitatea de a se destăinui: a face cunoștință cu cineva, a stabili relații amicale sau sentimentale, a aprofunda o relație formală la început (cu un vecin, un coleg de serviciu...) Situații de interacțiuni superficiale Necesitatea de a vorbi
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
un loc public este o acțiune dificilă. Situațiile de afirmare: îi este aproape imposibil să se afirme, deoarece se teme că discuția fie se prelungește, fie se înveninează, iar acest lucru declanșează reacții de înroșire sau de blocare. Situațiile de revelare a sinelui: Isabelle evită să vorbească despre ea, păstrând mereu aceeași optică de a nu-și asuma riscul să prelungească o discuție. Situațiile de interacțiuni superficiale: Isabelle - Pentru mine, aceste situații sunt cele mai dificile. Pot roși fără motiv, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
religia ebraică ar proveni dintr-o formă deja aproape monoteistă de religiozitate familială practicată de patriarhii Abraham, Isaac, Iacob și Iosif. Religia profesată de patriarhi ar fi astfel anticiparea cvasi realizată a acelei religii monoteiste care a obținut apoi deplina revelare prin Moise, înainte de instalarea în țara Canaanului. Istoriografia biblică consideră că perioada succesivă instalării în țara Canaanului a avut loc o decădere progresivă a conduitei religioase, datorată, mai ales, contactului cu „străinii” rezidenți în țara făgăduită. În timpul perioadei monarhice, poporul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
începutul originilor sale, în timp ce istoria religioasă care a urmat după aceea nu a fost altceva decât încercarea de „întoarcere” la puritatea originară, nu poate fi susținută în fața examenului istorico-critic, ci răspunde evident caracterelor de tip ideal care doresc să așeze revelarea și fondarea „adevăratei” religii într-un trecut paradigmatic, conform unui model foarte cunoscut în istoria religiilor. În stadiul actual al cercetărilor, așa-numita reconstruire biblică a evoluției religioase a Israelului pare destul de dubioasă, fie din punct de vedere istoric (cf.
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
-și comenteze, lucid și detașat, reprezentația. Artistul parodiază [...] și se autoparodiază [...]. Împingând foarte departe jocul cărților pe față, scriitorul lasă să se vadă secretele artei sale și ale artei în general și, paradoxal, gestul său nu rămâne fără consecințe „artistice”: revelarea, îndrăzneață sau disperată, a paradigmei literaturii devine, în chip neașteptat, literatură. EUGEN NEGRICI SCRIERI: Ingeniosul bine temperat, vol. I: Dicționar onomastic, București, 1969, vol. II: Bibliografia generală, București, 1970, [vol. III]: Jumătate plus unu, București, 1976, [vol. IV]: Breviarul (Historia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
sau hiphil al verbului HYH, „a fi”); la fel de mare este diversitatea opiniilor prezentate cu privire la originea acestui nume (canaaneană, indo-europeană, egipteană, caldeeana sau accadiană și, în sfârșit, ebraică, autorul susținând această din urmă ipoteza); când se trece la textul ce prezintă revelarea acestui nume (Exod 3,6-16), este tratată și expresia, considerată subiacenta lui, ’Ehyeh ’ašer ’ehyeh, care nu mai apare că lema separată în acest dicționar, si apoi e reluată analiza formei YHWH. Autorul prezintă toate ipotezele: „Eu sunt, căci sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]