2,626 matches
-
lăsat. Mulțimea creștea, țipetele ei deveneau tot mai tari, armele tot mai puternice. Ce mai eram după toate astea decât niște câini amărâți, care-și trăiseră traiul? Noaptea și călăul ne așteptau pe toți. Vocea lui căpătase un ton tulburător, ritmic, percutant. — Ne-au spânzurat, ne-au împușcat sau ne-au înjunghiat. Un ultim pahar, o ultimă țigară, un ultim râs - doar atât ne-au mai permis. Dar asta nu ne-au putut interzice: să fim prieteni. E ceva ce rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
privirea spre curtea mânăstirii. În ușa bisericii a apărut o călugăriță care ține În mâini o scândură lungă de lemn uscat și un ciocănel tot de lemn, foarte mic. E ora vecerniei. În curând liniștea va fi străpunsă de bătăile ritmice ale toacăi și de clopot. Ce va fi voit să spună autorul poliției de 1000 de lei editate În folosul acestei mânăstiri prin lapidara formulare: „Distrusă de vitregia mânăstirii prin anii 1614, 1762-1785“? Distrugerea unei mânăstiri era pe atunci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
acasă. Toată lumea a avut de câștigat. Millington s-a oprit Într-un târziu din strănutat și a intrat Într-o stare de narcolepsie lângă mine, cu trupul ei micuț lipit de piciorul meu, ridicându-se și coborând odată cu respirația ei ritmică, În armonie cu televizorul care mergea În permanență, ca să am un zgomot de fundal. După Proaspăt căsătoriți am dat peste un maraton Queer Eye. Carson răscolea dulapul unui tip hetero cu niște clești de salată, descriind obiectele ca „Atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Howard are nevoie de apartamentul de lângă stadion, așa că ne întâlnim la ea acasă. I-am spus că ajung cel târziu pe la unu și-mi place să fiu punctual. — Meeks, ți-ai luat ceva măsuri de siguranță? Buzz zise: — Folosim metoda ritmică. La ea acasă când ritmul lui Howard ne pune pe fugă. Căută în buzunarul hainei și scoase un plic. Am uitat să-ți spun. Cât timp erai la avocat, a venit Ellis. I-am dat raportul tău, l-a citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
călugării Shaolin i-l trimiteau, peste pădurile adormite. Tobele băteau În ocazii rare. La finalul unui stagiu de antrenament, la sosirea unei Înalte solii sau la primirea unei echipe de luptători care se Întorcea victorioasă din bătălii Îndepărtate. Zgomotul lor ritmic și adânc ajungea până la 30 de kilometri de templu, iar sunetul venea parcă de pretutindeni. Lui Ștefănel i se păru că bătăile tobelor Însoțeau o melodie neclară, dar plină de forță. Știa că În tobele din Turnul Celor Cinci Pagode
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
preferat orice altceva În locul acestei așteptări. O șarjă la sabie, o confruntare de infanterie, o lansare de săgeți. Orice. Dar Apărătorii așteptau. Iar această așteptare ascundea o strategie total necunoscută. Văzduhul greu al iernii nu era străbătut decât de sunetul ritmic al tobelor regimentelor de ieniceri, care avansau. Avansau prea ușor. Avansau doar prin albul pufos al zăpezii. Și, deodată, avansarea lor fu oprită de un zgomot uluitor. Artileria. Mihaloglu nu văzuse nicăieri nici o artilerie, dar bubuiturile sacadate care veneau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ingeniozitate, cu pricepere, cu pasiune și simțire, fiecare vers fiind rostit cu mai multă convingere și putere, mult mai inspirat ca înainte, până când maiorul simte nevoia să strige: „Hopa-șa!“ Se împinge mai aproape de birou și începe să geamă, bâțâindu-se ritmice în sus și-n jos pe scaunul turnant. Când Pran ajunge la ultima strofă, acesta cade înapoi în scaun cu o expresie incoerentă, pe figura vârstată de dungi verzui. — Poți să pleci acum, orăcăie maiorul. A fost bine, băiete! Ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din spate. De fapt, calul se lovește cu hacurile potcoavelor nefăcute cum trebuie. Partea de deasupra copitei devine o rană...Uf! Să nu fii în locul bietului animal! Ai crescut în ochii mei, fiule - mă gratulează bătrânul, zâmbind candid. Cu loviturile ritmice de ciocan pe nicovala covăliei în auz și cu mirosul de copită arsă în nări, privesc în jur cu aduceri aminte... Hai să intrăm pe Ulița Strâmbă - mă trezește bătrânul din visare. Pășesc alături de el cu privirea fugărită peste tot
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
întrebi asupra rostului atâtor artificii. Dar Tolea întețea moara de vorbe, doar-doar va obține interjecția-surpriză, un nou impuls. „Da, da, înțeleg“, încuviința, fără convingere, placidă. Plăcinta! gândi isterizat agresorul recepționer, agasat de vocea plăcută, de violoncel, care nu era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da, înțeleg“ rostise iarăși Venera. Beau ceaiul, se serveau tartine modeste, un păhărel de țuică, rareori, se sorbea tacticos cafeaua-surogat, din orz sau din tărâțe, Deschideau televizorul, să-l privească pe Bâlbâit urlând despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
făceai, cu adevărat, cu tipul ăla Jean-Paul, la tine În cameră ? Lissy trage aer În piept adânc. — Și nu-mi spune că vă uitați pe niște materiale despre nu știu ce caz, adaug. Fiindcă asta nu explică În nici un fel bufniturile alea ritmice. A ! spune Lissy, Încolțită. OK. Bine... ăă... Ia o gură de cafea și Îmi evită privirea. Făceam... ăă... făceam sex. — Poftim ? mă holbez la ea, deconcertată. — Da. Făceam sex. De asta n-am vrut să-ți spun. Mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În jos, aplaudând mai departe. —...Mă gândesc la tine, care mai ai atât de condus, șoptește el, a scuză. Chipul nemișcat al Christei nu arată prin nimic că l-ar fi auzit. Își aude zgomotul palmelor, slab, netopit În aplauzele ritmice. Nu-i place exhibiționismul entuziasmului - aplaudatul În picioare -, dar trebuie să cedeze. Se ridică, și el, Împreună cu ultimii spectatori reticenți. —La tine m-am gândit... că mai ai de condus În seara asta, repetă. Christa Îi răspunde cu un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
probabil respectivele asemănări, atât cele efective cât și cele imaginate, le fabricase el În mintea sa, ceea ce o impresiona pe moarte era faptul că i se păruse că auzise În acele cincizeci și opt de secunde de muzică o transpunere ritmică și melodică a oricărei vieți omenești, obișnuită sau extraordinară, prin tragica ei scurtime, prin intensitatea ei disperată, și de asemenea din cauza acelui acord final care era ca un punct de suspensie lăsat În aer, În gol, peste tot, ca și cum, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
doare, chiar și membrele pe care nu le simt mă dor, dar ei nu par a fi încurcați de acest paradox, îi întind mâinile și îl apucă de încheietură, îi fixează în jurul brațului aparatul de tensiune, ascultând cu atenție jeturile ritmice de aer, țâșnind de parcă ar fugi să-și salveze viața, după care îl anunță, trebuie să vă facem un control mai amănunțit, așa că vă ducem la camera de gardă a secției de Urgențe. Trebuie să pregătesc ceva anume, întreb înghițind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se umflă, apoi descrește, ca și când ar fi fost suflată de vânt, iar casa toată este inundată de aroma ei, și iată cana fierbinte în mâinile mele, dezmorțindu-mi degetele. El întinde o pânză pe ramă și începe să facă mișcări ritmice, se apropie, se depărtează, mă privește fix cu ochii lui sinceri, apoi se apropie de mine și îmi atinge părul, ai un elastic pentru păr, mă întreabă el, iar eu cotrobăi prin geantă și găsesc o agrafă, însă nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
face bine. A doua zi dimineață îi spun, stai puțin cu ea, am câteva lucruri de făcut, apoi fug pe strada lui, mă uit la clădirea aceea, dar nu îndrăznesc să urc, privesc fereastra mare, aproape că îi aud pașii ritmici, înainte și înapoi, în cele din urmă traversez și mă întorc acasă cu câteva portocale, are nevoie de vitamina C, spun eu și storc furioasă portocalele una după cealaltă, iar ea îl roagă, tati, rămâi acasă cu noi, dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
împotriva lui, cu entuziasmul său, apoi îmi amintesc enervată trupul său uscat acoperit de ace și bețișorul acela fumegând ridicându-se din vertexul său. Când intru în birou pentru a lua formularele, în ochii mei sar din nou cuvintele acelea ritmice, necircumcise, cuvinte îngrozitoare de renunțare, fraze seci, parcă ar fi vorba despre o cerere de eliberare a unui pașaport sau de schimbare a numelui, le pun în dosar, iau din dulap cadoul împachetat care conține un săpun și o cremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dar m-am gândit că-i mai bine să-mi spun punctul de vedere până la capăt, să-l fac să priceapă ce anume mă deranjează. M-am ridicat, am fredonat melodia de la postul de radio NHK pentru programul de gimnastică ritmică și am început să sar. Uite, despre partea asta e vorba. Vezi că există? — A, asta? Da, ai dreptate. Nici nu mi-am dat seama. — Acum înțelegi? l-am întrebat eu așezându-mă pe marginea patului. Te rog renunță la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
genul acesta de durere. Mai ales că este singura realitate care mă mai leagă de corpul meu și mă împiedică să gândesc. Înainte de despărțirea de Patrick, obișnuiam să alerg, dar după aceea n-am mai putut-o face, fiindcă mișcările ritmice ale corpului îmi provocau mintea să depene amintiri, găsindu-le pe cele mai dureroase, pe care le proiecta rând pe rând, avertizându-mă că, oricât de în formă aș fi și oricât de mult aș fi bătut trotuarele din nord-vestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
că Annibale Cantalamessa și Pio Bo stricaseră toată serata. Nu respectau tempo-ul, se distrau În pauze, zvârlindu-și unul altuia glume și Înțepături, nu intrau la momentul potrivit. «Genisul» Îmi spuse don Tico, «e osatura fanfarei, e conștiința ei ritmică, sufletul ei. Fanfara e ca o turmă, instrumentele sunt oile, maestrul e păstorul, iar genisul e câinele credincios care mârâie și ține oițele la pas. Maestrul se uită mai Întâi de toate la genis, iar dacă genisul Îl urmează, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să deschidă pleoapele, jparcă nevăzând nimic ar fi mai în siguranță. Era o tăcere mare. Își auzi întîi vibrațiile firești și de obicei nebăgate în seamă ale propriilor ei nervi auditivi, ca un susur continuu, infinit de delicat, apoi zvâcnirile ritmice ale inimii în piept și, după un răstimp ce i se părea nesfârșit, îi răsună în timpane, brusc și strident, cotcodăcitul indignat al unei găini în grădină, atât de clar, ca și când fereastra ar fi fost larg deschisă. Zgomotul acesta neașteptat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vie. Buimăciți de glasul de alarmă, grupuri de țărani, cu bețe, furci și coase, ca și când s-ar fi apărat de lupi, se avântau spre frontul trupelor. Maiorul Tănăsescu ridică cravașa. Două comenzi lacome fură subliniate de două zgomote metalice, simple, ritmice. Apoi, la intervale foarte scurte, se auzi foarte ascuțit numai câte un cuvânt scurt: ― ...ochi!... foc!... Gloatele de țărani se poticniră, parc-ar fi primit fiecare câte un pumn în piept, numai o clipă, cât pârâi salva și până când țevile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în sens invers, spre profunzime, sintetizează predentina, străbătută de canaliculele dentinare în care își trimit prelungirile protoplasmatice (terminațiile lui Tomes). Între canalicule se depune dentină, inițial sub formă de calcosferite, și apoi acestea sunt înglobate într-o masă minerală. Calcifierea ritmică a predentinei dă naștere la striațiile lui Owen. Celulele mezenchimale se diferențiază în: cementoblaști, care inițial sintetizează matricea cementoidă, care apoi se mineralizează. Cementogeneza se continuă toată viața, determinând permanentizarea erupției. Cementoblaștii pot rămâne incluși în cement și devin cementociți
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
multe vagoane de serviciu sau tramvaie cu alte numere decât cel așteptat. Tata, care se suia primul, mă trăgea în sus, urca apoi mama și ne așezam pe scaunele incomode. Ne legănam așa un timp nesfârșit până acasă, în zgomotul ritmic al mânerelor de lemn lustruit, izbite în dreapta și-n stânga de plafon, sub lumina chioară a unui bec galben-portocaliu. De obicei adormeam pe scaunul meu și mă trezeam numai când coboram în stația de la Obor. O luam pe jos pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
chiar multiple, precum Pleiadele sau Hyadele, unele de câteva ori mai mari decât Soarele, ca Regulus, Sirius, Rigel, Arcturus, iar altele de magnitudine pozitivă mergând până la +14 și mai departe, sticleau și pâlpâiau, se concentrau și explodau primind instantaneu valurile ritmice emise de noul sintetizator. După patru miliarde de ani Soarele începu să se dilate, cuprinzând mai întîi orbita lui Mercur, iar apoi pe cea a lui Venus, revăr-sîndu-se ca aluatul până în apropiere de Pământ. Pământul însă nu mai era de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tot timpul fața ferm întoarsă către vulpe și fixând-o cu ochișorii lui negri-albăstrii, care reflectau atâta expresie umană. Vulpea continua să se învârtească în jurul lui Zet, ținându-și capul plecat și privirea neclintită, mișcându-se ca într-un dans ritmic, foarte lent, iar Zet continua să se răsucească pe loc. Dintr-odată se auzi în apropiere un zgomot, glasuri omenești. Vulpea se întoarse brusc și, într-o secundă, se făcu nevăzută. Zet rămase unde se afla. Încerca un simțământ foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]