879 matches
-
Rădăcinile în pături Sub pământ s-a-ntrețesut Și pornesc în mii de lături, Flori frumoase la văzut. Colo-n snopi, colo câte - una, Colo-n fire se-mpreună Îndoite într-un trunchi; Ici o pajiște într-una Iar dincolo un mănunchi. Roși și vineți, albi-s snopii Cei de flori strălucitoare, Picurați, își scutur stropii Ce lucesc mărgăritare. Pe cărarea - abia îmblată Pintre iarba înfoiată, Trece-un mândru chip de zână Cu - arătare fermecată Și privire blândă, lină. Și pe ea o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ochii tineri și căprii Strălucesc așa de vii, Iar de râde, are haz, Cu gropițe în obraz Și la unghiul dulcii guri Și la alte - ncheeturi, Și la degete, la coate, La - ncheeturile toate; Ochii ard întunecoși, Fața albă, buze roși, Iar când merge legănată, Tremur sânii ei de-odată, Tremură frumseța-i toată. Nu-i subțire ci - mplinită, Cum e bună de iubită, Nici prea mică, nici prea mare, Plinuță la - ncingătoare, Plinuță la sâni, la față, Încât ai ce strînge-n
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și pomeni și rugåciunile se råcoreau în prealabil cu înjuråturi adresate facturilor mamei și tatålui lor de taxe și prețurilor pe sută de grame de gaturi aripi și gheare la un loc și visul de zbor se încheia în oasele roasele de canini Atunci oamenii deveneau metafore contemporane poemului într-o dungå de clopot rostit și ceasul solar se întorcea în umbrele timpului. Atât de ușor ca o lespede diafanå de suspin că un munte de aer împungând påmântul Un zbor
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1640]
-
chiar și atunci când sunt rude. Dacă în cifra absolută includem și soțiile lor, prietenia dintre cei șase, ce a durat aproximativ 23 de ani, s-a destrămat în câteva săptămâni. * * * Având caietul în față cu copertele de carton puțin cam roase, încercă să reconstituie din memorie filmul acelor evenimente petrecute cu patruzeci și șase de ani în urmă, demne de luat în seamă, la care se referea doamna Gladiola, însă peste care, aproape că se așternuse praful uitării. Gonit din urmă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
să-i facă toate voile. Bătrânul Toma, în dorul babei lui, Lina și a nurorii lui, Axinia, își concentra toată ființa lui, fetiței bălăioare, cu ochi albaștri ca sineala... Când, din întâmplare, bunicul o supăra... atunci ea își lungea buzele roși ca piersica răscoaptă, și albăstrimea ochilor ei se întuneca. ...Anuca se dezvolta și creștea văzând cu ochii... Era o fetiță de șapte ani, și arăta mai mult de zece... bălaie, înăltuță, subțirică, cu tenul auriu, cu pomeții ușor trandafirii, cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de înzestrat ai fi, oricât de tare ți-ar putea străluci talentul la lumina viitoarelor tale mari opere, nu este niciun dubiu că ai să fii sărac. Zău așa, chiar dorești să-ți petreci toată viața în genunchi, cu hainele roase, în odăița ta modestă, scriind? Uite, dacă aș avea puterea s-o fac, crede-mă că ți-aș interzice pentru totdeauna să mai scrii! Păi, treabă-i asta? De altfel, te invit să privești în istorie, te rog, și să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
era decât un sat înapoiat, de ultimă speță. Două ulicioare neasfaltate îl străbăteau de la un cap la celălalt: strada Râului și strada Muntelui, având amândouă drept rădăcină comună dreptunghiulara Piață Francisco de Orellana, în mijlocul căreia se înălța figura în piatră, roasă, a descoperitorului chior al Amazonului. În realitate, pentru cei de prin partea locului, piața era doar „Piața“, căci nimeni nu și l-a amintit vreodată pe Orellana, nici pe sfântul căruia îi purta numele. În „Piață“, se înălțau palatul guvernatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
văd un alt mod de a deschide această șosea. — Prin masivul muntos... Există un proiect. — N-am auzit niciodată vorbindu-se despre el. Se jucă din nou cu creionul. Apoi se ridică în picioare, dădu ocol enormei mese de lemn ros și ieși în balconul larg. Îl urmară. Guvernatorul privi cu atenție linia abruptă a Anzilor care se distingea foarte departe și arătă într-acolo: — O șosea prin masivul muntos? Clătină din cap în semn de negație: Nu există decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de un albastru închis. Stând pe coridor în felul acela arăta... ei bine, arăta extraordinar. Albă și perfectă: perfectă-dar-nu-tocmai-perfectă, reală. Gâtul ei lung, claviculele precise, sânii mici - o sculptură în marmură din vremuri străvechi, ieșind puțin cam mult din cupele roase ale sutienului funcțional -, coastele prea pronunțate, mușchii mici, dar solizi încordându-se pe sub pielea albă-albă, mișcându-i pulpele, brațele, răsucindu-i mijlocul, boxerii mari întinzându-se pe rotunjimea șoldurilor și-n jos, între coapsele ei, elasticul din talie strângându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care ar trebui să arate o barcă de vânat rechini. Jeanșii, încălțările și jacheta încă-mi erau îmbibate de-o umezeală rece, dar soarele făcea deja tot posibilul să-mi încălzească extremitățile corpului. Am simțit sub degete puntea veche și roasă. — O idee colectivă? — Da, încuviință doctorul, și încă una comun acceptată preț de mai bine de douăzeci și cinci de ani. Din pricina asta e atât de convingătoare. Îmi întinse mâna și mă ajută să mă ridic în picioare. Am încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nebunia lucrurilor. — O, mda, am zis, uitându-mă în jos la pisoiul furios. E-o pușlama haioasă. Fidorous mă conduse în micuța cabină de sub puntea superioară, ca să-mi găsesc ceva uscat de îmbrăcat. Hainele din rucsacul meu erau atât de roase, că nu le mai puteam purta. Doctorul îmi arătă în colț un scrin mic, ce fusese burdușit cu haine de tot soiul. Spuse că acelea erau ideile de haine lăsate acolo de oamenii care-și imaginaseră sau visaseră că urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și eu strigând la cușca goală și doctorul spunând ne trage în jos și tai-o și el cu un cuțit, o macetă. Barca pârâind, lăsându-se în apă, doctorul cățărându-se peste balustradă cu un picior pe cușca goală, roasă, tăind cablul. Spumă și stropi, coada, butoaiele tresăltând și coada lovind apa. Eu strigând și ridicând sulița și Fidorous tăind frânghiile încâlcite în cușcă. Capul ludovicianului ca un glonț alb și cenușiu o nicovală un jet uriaș ridicându-se dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din coapse, simulînd indiferența. Fete de la țară, venite la tîrg să se școlească, vorbeau gros, azvîrlind cîte un „tu” ațîțat, și se lăsau urmărite de bandele elevilor cu muzicuță. Mulțimea fîșîia lasciv în timp ce cuburile clădirilor cu acoperișe cenușii și tencuiala roasă se înecau în viermătul multicolor. La mansarde ramele leproase ale ferestruicilor se înclinau, gata să verse fiere în cazanul de sub ele. Claxoane sunau sfîșietor și, o clipă rupte, lanțurile omenești se căutau din nou. Deodată îmi apăru o scenă pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mine. Învățătorul cunoștea nu numai franceză și germană, ci o mulțime de alte lucruri, de pildă, filozofie. Amic cu Bachus, pensionarul era plin de înțelepciune ca un butoi. Umbla c-o pălărie spartă și își călca încălțămintea pe ștaif. Urzeala roasă a pantalonilor de velur era băgată în niște ciorapi vrîstați. Mă luase în primire nu ca pe unul ce trebuia îndopat cu franțuzească, ci mai degrabă ca un auditor al filosofiilor sale. - Păpușoiule, hohotea el cu gura largă în care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
tablă. După perdeluța de tifon, în fereastră zăcea, lîngă cutia de chibrituri, un capăt de lumînare. Pe sub tavan se întindea în diagonală o sfoară cu rufe puse la uscat. Striate de colburi vechi, în colțurile afumate, atîrnau pînze de păianjen. Roasă, dușumeaua fusese acoperită cu un petecar. Deasupra plitei, o coală de hîrtie cu imprimeu decolorat era țintuită pe perete în cuie, bătute printr-un bilet de tren tăiat în patru. Pătată de muște, hîrtia constituia fundalul cîtorva farfurii desperecheate, stăpînite
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pe el să se hodinească, hotărî femeia. Eu încălzesc apă și pregătesc o gustare. Se pare că-i hăituit. Conu Alecu plecă în tîrg să-l caute pe plăpumar. Bătrînul Aizic ședea la primul cat, într-o clădire cu tencuiala roasă care înconjura, ca o cetate, curtea. În interior pătrundeai prin gang. Pestriță și murdară, trăia acolo din negoț mărunt o colonie de făpturi cu chipul omenesc. Ținînd sub observație strada, cîțiva moșnegi pe scaune, în gang, ședeau la taifas ca
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
guler și nasturi, din lână subțire, gălbuie, muștar învechit. Deasupra, haină cenușie, cadrilată. Dinți puțini, pătați de tutun. Nasul striat de vinișoare roșii. Pielea obrazului căzută, palidă. Urechile mici, gâtul moale, mâinile firave. Degete subțiri și scurte, strâmbe, gălbui. Unghii roase, până la carne. Fruntea adâncită de chelie, dar puternică. Ochi negri, mari. Inteligenți, da, vii, negri, adânci, mobili, lucioși, pândind, înregistrând, cântărind, înțelegând. Nu clipeau, nu se mișcau. Extraordinară privire ! Da, ăsta era omul așteptat, nu mai putea fi îndoială. Acum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ales într-o asemenea dimineață, în care nimeni nu avea chef de lucru. — Ce ai azi ? Stai ca un arici... Ridicase capul din carte, încercând să zâmbească, dar nu reuși decât o strâmbătură asimetrică, într-un colț de gură, și roși, cum se întâmpla ori de câte ori nu izbutea să rezolve repede, printr-o eschivă abilă, răspunsul complicat. Vecinul înțelese că se întâmplă ceva. Cunoștea de-acum modul în care celălalt își învăluia întârzierile, înde lungi și intermitente presiuni tulburi, stânjeneala și acest
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mii de omizi grase, păroase, verzi. În drumul lor spre fluture se târăsc către cer și, dacă găsesc o fereastră deschisă, se complac în paturile, dulapurile și oalele membrilor asociației de locatari. Carnea verde e peste tot. Copacii au frunzele roase și clănțănesc zi și noapte din crengi. La știri se spune din ce în ce mai des că Stoica are probleme, Caritasul a destabilzat economia națională. Colac peste pupăză, un neg dobândit în urma unei bălăceli în lacul Băneasa, pe care-l arsesem în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ani de zile au ținut în ea mălai, acum îi dă față nouă, pentru cocon. Provenind din lustra cu trei brațe din tavan, cei 75 de lumeni ce țin la distanță întunericul scot la iveală sufrageria de furnir și covorul ros. În vitrină, vesela bună se apără de praf. Pe peretele vopsit galben citron, o marină în ulei luată de la o prăvălie de geamuri și oglinzi sclipește azuriu și siclam. Numai de-ar fi băiat de treabă, oftează Garofița. ─ Ce spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
scoase câteva scrisori pe care le puse în fața lui Allius. — Citește răspunsul lui Vitellius. Acceptă să se predea și face o lungă listă cu sclavii și bucătarii pe care vrea să-i ia cu el. Citește și tu! Allius Cerpicus roși. — Recunosc semnătura împăratului meu. — Cum se face, întrebă Antonius sarcastic, că nu ai cunoștință de tratativele mele cu Vitellius, dar le știi pe cele dintre Vitellius și Mucianus? Allius Cerpicus își drese iar glasul. — Nu am fost informat, spuse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dar în fața ascensorului îl întîmpină dactilografa. - Nu vă urcați degeaba, că astăzi n-a venit. Treburi, adaugă zâmbind, 20 mai, 21 mai, și așa mai departe... Lui Pantelimon i se păru că dactilografa încercase să clipească din ochiul stâng, și roși, încurcat. - Înțeleg, spuse și se îndreptă spre ușă. Dar după câțiva pași se întoarse și întrebă coborând glasul: - Este ceva special? Vreau să spun 20 sau 21 mai au vreo semnificație specială? Dactilografa îl privi din nou, mirată, și de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Trebuie să dispară. La momentu potrivit Îl eliberăm din strînsoare, Îl Împingem și-l vedem cum cade În spate, prăbușindu-se peste geamurile putrezite, Încă rezistînd, dar nefiind În stare să se redreseze și Încercînd să se țină de perdelele roase și vechi, dar materialul doar i se sfîșie În mîini, iar el ne privește cu ură și fără să Înțeleagă, propriu-i sînge scurgîndu-i-se din limba retezată din gură, pe cînd alunecă pe fereastră și se izbește de aleea asfaltată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
către bucătărie. - Ușa este în celălalt capăt. Ajungeți în grădină. Mergeți drept înainte, e o potecă pietruită, nu se poate să o ratați, ajungeți la gard, poarta dă în strada vecină. Drum bun. Dar luați și geamantanul, geamantane cu colțurile roase nu cumpăr, de data asta vorbesc foarte serios... Îl văzu cum trece în viteză, apoi auzi ușa de la bucătărie deschizându-se și închizându-se la loc. Ploaia mitralia în continuare acoperișul, insistând în asediul umed, iar el - în mijlocul camerei, lângă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
speriat de tandrețea ei invadatoare, m-am Îndepărtat de strada Matei Basarab, ademenit În dogoarea după-amiezii, și am colindat toate fundăturile din jurul acestui punct de răscruce, unde realul se scufundă În meandrele literaturii de mistere. În jur, numai ziduri cenușii, roase, crăpate, căptușite de iedere agățătoare până sus, astupând ferestre și uși; abia acum descopăr o biserică destul de mare semănând cu o sinagogă, retrasă În fundul unei curți buruienoase ce pare Închisă sau probabil e frecventată pe ascuns cine știe de ce sectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]