1,483 matches
-
doar părinții. Ei singuri. Ce fel de viață ați avut, domnule președinte? Îl ascultam, avea vocea vioaie în tonalități cu deschiderea largă a vocalelor. Mai târziu am aflat că nu fusese nici o ipocrizie, o alunecare cât de cât în cele rostite, că ducea el însuși o viată aproape sihăstrită, pe care și-o impusese ca pe un corolar al funcției ce o deținea. Dar asta înseamnă falsificarea vieții. Și mai e ceva, domnule președinte: „Dreptul”, după cum știți, nu-i decât viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uit... Mă gândesc foarte des la dumneavoastră, toți. Ne ridicarăm. Cineva trecu pe lângă noi și rosti: - Am onoarea, domnule judecător! Am răspuns dar nu mi-am putut da seama cine era cel care mă salutase. Omul în smoking auzindu-mi rostită profesia dădu din cap pentru a doua oară (întâietăți de provincie), fără să știe că intrasem pentru prima dată într-un restaurant de clasa I. Tatăl Anei. Era încă tânăr, cu toate firele albe ce-i sticleau la tâmple. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a judecătorului. Își ridică brațele, vru să spună ceva ce nu mai spusese vreodată, dar când aproape să-i atingă umerii el se depărtă; ea rosti foarte încet: „Ce tânăr sunteți... Vă iubesc! Se neliniști câteva clipe, nu de cuvintele rostite, ci de efluviile ce le mânară la suprafață. Nu auzi nici un răspuns, ochii îi deveniră mari, el stătea nemișcat, părea de data asta învăluit în ceață. Era totuși real căci îi simțea răsuflarea emoționată, nu putea să fie închipuire, „Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și, odată cu aceasta se amestecară vorbe ce măriră pauza, după care domnul Pavel își reluă elanul. Nu spusese nimic nou, toate apucaseră la timpul lor defilările armatei, serbările școlare, fastul acelei zile, dar el punea un anume patos în rememorările rostite, încât dădea impresia că vorbea despre lucruri ce se întâmplaseră cu sute de ani în urmă, numai de el știute, străvechi ca basmele ce nu-și găseau așezare în timp. - În Capitală, regele însuși, continuă el, primea defilarea armatei, toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de vorbă cu ea înainte de plecare. Un chinuitor joc între prezența singurătății noastre și situația determinată de motivul venirii mele acolo, care nu îngăduia prin decență decât un anume tip de conversație, zbuciumul ei de a ieși din făgașul cuvintelor rostite și neputința morală de a o face, iar eu asemeni. Stăruitor îi rămăsese doar zâmbetul pe buze, nesfârșit de trist; ar fi vrut să spună ceva anume, dar cuvintele nu se mișcară, stăteau încremenite în poarta nașterii lor. „Ana!” rostii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pavel să-l vadă, nici n-ar fi putut, el se ivi din nou lângă mine. - Îți scrii memoriile. Timpul prin care ai trecut și treci e fără egal. Suferințele, nedreptățile, închisorile, totul în numele unei societăți absurde, visate sincer, sau rostite ipocrit, cei torturați, asasinați, crucea acestei umanități... Unde? Ce carte le poate cuprinde? Toate câte au fost... -...Au trecut, vor trece, îi preluai vorbirea (în timpul acesta, doamna Pavel își dădea mai departe în cărți), dar lipsește un Balzac, un Dostoievski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Toma - care gândire de altfel era unitară și logică. A treia sticlă, prietinii au întrebuințat-o la două pasagii, devenite dificile din pricina unui alt sistem personal al lui badea Orășanu. Anume, Toma nu socotea totdeauna necesar să cumpănească un cuvânt rostit - cu o grupă armonică de semne. După cum, în sinea lui, pretindea răvașului să spuie cu mult mai mult decât scrisese el, badea Toma avea și încredințarea că nu atât raportul între sunet, literă și înțelegere va face pe domni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
foarte respectat pe care n-am să-l numesc“, evocând banditismul, jaful, dezmățul, cu aluzii atât de precise, încât toți cei de față au început până la urmă să șușotească numele lui Zeruali, deși acesta nu fusese nici măcar o singură dată rostit. — Aceștia sunt oamenii pe care credincioșii îi respectă și îi admiră în aceste vremuri de decădere! Aceștia sunt oamenii cărora sunteți mândri să le deschideți ușile caselor voastre! Aceștia sunt oamenii cărora le jertfiți fiicele voastre ca unor zeități de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o întrebă domnul Chawla pe Pinky. — Un șoarece mort și împuțit? spuse Pinky incredulă. — Dacă nu plivești buruienile, spuse Sampath, roșia ta nu va da roade. Ammaji și Kulfi, îmbujorate de mândrie, făceau deja parte din mulțime. Ascultau fiecare cuvânt rostit, aplecându-se înainte ca să audă un bărbat cu fața rotundă întreabând: — Sunt depășit de lucrurile spirituale. Cum pot să mă concentrez la responsabilitățile mele? Dacă vorbești cu o fată tânără când e în fața oglinzii, parcă vorbești cu un surd. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
aventuri din visele lui. Strada era microcosmosul lui și acolo își găsea el toate plăcerile și suferințele. Mic și pricăjit, era o parte a drumului, întocmai ca oricare din pietrele acestuia. într-una din rarele lui incursiuni în lumea cuvintelor rostite, îi spusese cu toată sinceritatea Elfridei Gribb, soția lui Ignatius Q. Gribb, gânditorul orașului, — De n-aș fi eu, drumul s-ar surpa. Pietrele au nevoie de dragoste la fel de mult ca și dumneata. Și, practic, el chiar proteja drumul, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
arătase zeița Axona. Atunci. Cu mult timp. înainte. Și amintirea aceea se combină cu istoria dezvăluită a insulei, pierzându-se în acea obscuritate. Femeia nu-i vorbise. El trăia din nou senzația unui ritual: recitarea din caiet, lumânările aprinse, litania rostită. în felul acesta își dusese ea viața, îmbălsămată în formolul amar al vechilor dușmănii și trădări. Preț de o secundă lui Vultur-în-Zbor îi păru rău de ea. Apoi ochii ei îl fixară prin ferestruica vălului. — Aaaaah. A fost o răbufnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
În drum spre casă, ajutându-l să urce scările, nu semăna cumva cu domnitorul Cuza? La Corso sau În Piața Unirii puteai să delirezi cât vrei, nu Însă și acasă... Pe parcurs, ideile de acolo prindeau contur aici. Și frazele rostite aiurea Începeau să se frământe În aer, Încercând să se materialize Într-o anumită formă. Desigur, nu toate ajungeau la coerență, ci se mulțumeau să persiste sub forma unor frânturi de propoziții și de fraze sau de simple pocnete ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
voia sa, murmură În gând: „Oh globi oculari, globi albaștri, globi de lumină, străluminând În adânca grădină... Lămpi japoneze, deliruri festive, Întunecate miresme bețive...” Da, În jurul lui totul era nămolos, putred. Miasme grele se ridicau ca niște aburi dintre cuvintele rostite. Figura magistrului Ursachi, pe care Noimann Îl cunoscuse Îndeaproape, bând de atâtea ori, la CUI, cot la cot cu el, i se ondula ca o mască În fața ochilor, În semn de reproș, având imprimată pe trăsături semnele unei profunde melancolii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-n ciuturi... Iar în poeme-adânci, multicolore, În graiul nostru vechi, de la izvoare, Să transformăm gândirea în visare Și-orice cuvânt în armonii sonore... Fie, ca versul nostru să-nflorească În mult râvnitul spațiu mioritic, Să fie melancolic, dar și critic Rostit, în dulcea limbă românească...
?N SPA?IUL MIORITIC by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83809_a_85134]
-
ieri. Să nu ne afundăm în somnul nepăsării, înșelați de cel viclean. Orice rătăcire are cale de întoarcere: Pocăința, care înseamnă întoarcere la Dumnezeu. Omul nu este creator de lumină, ea este una singură și vine de la Dumnezeu. Adevărul trebuie rostit impetuos și cu curaj. Suntem dezrădăcinați, dar nu răpuși. Nici un popas. Viața și lupta își urmează cursul lor. Aștern pe hârtie aceste rânduri sub imperativul: să mărturisesc adevărul. După ani mulți de temniță (cincisprezece), licori de foc, hărțuit apoi în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
îi slujea. Când dai drumul răului, revărsarea iui se lățește nemăsurat. Vorbele mici ale traiului convențional aveau misiunea lor și plecarea misterioasă a micei păcătoase, din pricina martorilor, avea poate mai puțină urâciune. O mulțime de cuvinte nevrednice nu fuseseră astfel rostite. Era lipsa lor un bine sau un rău? Existau! Asta era de căpetenie. Din materialul rușinei si durerei, care alcătuia păcătoșenia de azi, se formaseră bubele vorbelor. Poate, totuși, e mai bine când sr sparg în afară. Lenora era tiiină
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pregătit o otravă, luându-și zilele conform ritualului. Pe patul de moarte și-a apucat fiul de guler, l-a tras destul de aproape pentru a-i vorbi în șoaptă și a blestemat familia care i-a adusese atâta rușine. Blestemele rostite pe patul de moarte sunt cele mai puternice. Dar ce blesteme? Asta este întrebarea. Numai rudele Charanului au știut adevărul, dar pe cale neoficială s-a transmis doar că nababul a fost blestemat să-i piară stirpea într-o generație. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
enormă și irepetabilă, de care depindea soarta întregului clan Shibata. Când îi cuprinseră aceste gânduri, Katsuie se afundă și mai adânc într-o mare de remușcări pentru care nu putea învinui pe nimeni. Yaso mai avea ceva de raportat: cuvintele rostite efectiv de Genba. Ca răspuns la sfatul lui Yaso, Genba râsese și chiar își ridiculizase unchiul: — Demult, când oamenii rosteau numele Seniorului Katsuie, îl numeau Demonul Shibata și spuneau că era un general al intrigilor diavolești și al urzelilor misterioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își găsea liniștea mult binemeritată (dar prea devreme) din Cimitirul Bellu. Asupra operei și personalității în discuție s-au emis aprecieri și judecăți de valoare de care niciun alt scriitor român n-a avut parte, subliniindu-se pregnant verva cuvântului rostit și scris și geniul activ permanent în orice împrejurare a vieții sale atât de zbuciumate și atât de rapid consumate. E unanim recunoscut ca un spirit combativ de primă mărime, e socotit temperamentul cel mai artistic, e cea mai strălucitoare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
FÅRÅ Câinii latrå mereu și nu întotdeauna le înțelegi motivul La fel cum oamenilor cuvintele rostite fårå prea multå gândire nu le pricepi rostul
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1622]
-
Oare, în ce țară din lumea aceasta mare mai este posibil acest lucru, în afară de nenorocita și nenorocoasa asta de Românie? Oare când va ajunge și la urechile conducătorilor noștri, cuvintele unui mare român, poetul Octavian Goga, care într-un discurs rostit Ia întrunirea Ligii Culturale din 15 februarie 1915 la „Dacia” spunea: „Concepțiunea vieții de stat maghiar, de la începutul ei și până astăzi, are la bază ideea desființării noastre. Concepțiunea de stat maghiar, purtată de-a lungul veacurilor, a primit toate
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
tatålui lor de taxe și prețurilor pe sută de grame de gaturi aripi și gheare la un loc și visul de zbor se încheia în oasele roasele de canini Atunci oamenii deveneau metafore contemporane poemului într-o dungå de clopot rostit și ceasul solar se întorcea în umbrele timpului. Atât de ușor ca o lespede diafanå de suspin că un munte de aer împungând påmântul Un zbor de umbrå de vultur så fluture se pornește mereu când oamenii isi scuturå de
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1640]
-
la porțile Orientului, curând după război. Foarte bolnav, azi, așa am auzit. L-am zărit acum vreun an, pe stradă. Palid, scheletic, părul vâlvoi, o arătare. Nu, nu-l cunosc. Iar Emilia, despre Emilia... Tâmpenii, vorbe anapoda, care nu trebuiau rostite, nici gândite, și gândul poate fi interceptat, cine știe, s-o fi pus la punct și o astfel de tehnică, Instituția exemplară o fi având deja și un asemenea invizibil instrument. Nu trebuie să ne întrebăm mereu cine e diavolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Bach, învață seninătatea. Doctorul se grăbea, într-adevăr, urcase scările, dispăruse sub bolțile amurgului. Încruntat, auzi! Conu’ Fănică Olaru și tonicul Toni Marga proclamă seninătatea. „Fii atent... strigase Marga, la despărțire, întorcându-se de pe treapta de sus a Ateneului. Odată rostite, minciunile se răzbună. Se adeveresc. Devin realitate. Realitatea, adevărul ultim.“ Realitatea nu-i adevărul ultim, doctore, bombănea pacientul, rămas pe una din băncile din fața Ateneului. Conjunctura numită realitate poate fi negată, iar așteptarea nu e neapărat minciună, nici iluzia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tocmai. Uită-te în jurul tău, Tom. Am ajuns în paradis. Două zile de odihnă și relaxare și o să ne-ntoarcem acasă ca noi. Lucy se află la nici trei metri de noi în timp ce schimbăm aceste cuvinte și aude fiecare silabă rostită. Când mă întorc să mă uit la ea, îmi trimite bezele cu ambele mâini - cu brațele întinse după fiecare plescăitură din buze, ca o divă triumfătoare în seara premierei. Mă bucur să o văd atât de fericită, dar mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]