3,443 matches
-
cu piciorul o pietricică de pe jos. Nu asta intenționase dar piatra zbură cu viteză în gura peșterii, pierzându-se în întunericul de acolo. Deoarece nu era la nici zece pași de intrare, se aștepta să audă zgomotul făcut de aceasta rostogolindu-se pe pardoseala din interior. Însă nu percepu decât un pleoscăit îndepărtat, ca și cum, dincolo de intrare s-ar fi aflat o întindere de apă. Valul intens de ură răbufni din nou odată cu aerul rece din interior. Oare bestia era acolo? Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
despărțea niciodată. După câteva momente în care privise cerul înstelat, Calistrat se întoarse înăuntru. Boris se decise imediat, străbătu repede cei câțiva metri care îl separau de gardul părăginit și își făcu vânt peste el. Ajuns de partea cealaltă, se rostogoli fără zgomot la pământ. Menținându-se în umbră, se apropie în liniște de clădire. Se strecură în pridvor, așezându-se cât mai aproape de ușă, unde rămase în așteptare tăcut. Era o pată neagră în întuneric. Se înarmase cu răbdare, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acestuia, slăbi imediat apăsarea și îi răsuci brusc capul în direcția opusă. Gâtul se frânse, trosnind ca un vreasc uscat. Capul bătrânului se lăsă moale într-o parte, în timp ce trupul căzu moale în brațele atacatorului. Toiagul îi scăpase din mâini, rostogolindu-se pe jos. Îl prinsese în brațe pe moșneag înainte de a se prăbuși. Îl săltă apoi pe umăr ca pe un sac, după care porni grăbit spre fundul curții. Calistrat era neașteptat de ușor. Moșul era slab ca un țâr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
foarte bine dacă cei ce îi vor descoperi cadavrul vor găsi și toiagul în apropiere. Întors sub nucul din fundul curții, potrivi scaunul sub Calistrat, după care îi dădu un brânci cu piciorul, având grijă ca acesta să nu se rostogolească prea departe. Toiagul îl lăsă chiar acolo, rezemat de corpul lipsit de viață. Calm, se mai uită odată la isprava ce o făcuse, asigurându-se pentru ultima oară că își luase toate măsurile pentru ca înscenarea ce o pusese la cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
continua în adânc. Ridică mâna în dreptul ei. Un curent rece răzbătea de acolo. Atinse apoi ușor stânca cu palmele. Piatra vibra ușor iar el își trase repede mâinile înapoi. Ceva se agita dincolo de stânca dură. Totodată, un vaier surd se rostogoli spre el, ca și cum întreg muntele gemea. O teamă fără margini îl învălui dintr-o dată. Acolo, în măruntaiele muntelui, era ceva care venea spre el, ceva ce nu voia decât să-l consume. Nu mai stătu pe gânduri, sări înapoi peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
braț și degetul așezat pe garda trăgaciului îi dădeau un sentiment de siguranță. Se aplecă să ridice o piatră de jos, pe care o aruncă apoi cu putere în peșteră. Cu urechile ciulite, ascultă sunetul provocat de aceasta în timp ce se rostogolea pe pardoseala grotei. Trecuseră deja câteva minute și nu se întâmpla nimic. Mai aruncase câteva pietre, în speranța că va stârni bestia, dar fără rezultat. Ce se petrecuse acolo cât timp fusese plecat, ieșise arătarea din peșteră și plecase? Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de sub greutatea aceea uriașă și lumina lunii pătrunse din nou prin geamuri. Negura se retrăgea cu repeziciune. Acum se adunase din nou în fața peșterii. Sfera clocotitoare pulsa rar, mărindu-și și micșorându-și volumul. După o clipă, prinse a se rostogoli și se pierdu în viteză dincolo de pintenul de stâncă, spre podul de lemn. Răsuflă ușurat dar continuă să privească locul unde dispăruse bestia, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă apărând din nou. Și dacă era acolo, pândindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
într-o parte perdeaua de la geam și își aduse un scaun mai aproape de fereastră. Se așeză, aprinzându-și o țigară, pregătindu-se de așteptare. Nu dură mult până ce duhul apăru în curte. Negura, adunată din nou într-un ghem, se rostogoli prin poarta metalică. Imediat ce întrase în incintă, se întinsese pe toată suprafața betonată. Acum nu avea mai mult de o palmă grosime, părând o apă ce inundase toată împrejmuirea. Deși știa că nu poate intra în clădire, pe Boris îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să iasă afară. Nu încăpea nici o îndoială, rușii construiseră capcana fără cusur. Nici cea mai mică găurică nu rămăsese între chepeng și marginea corpul cilindric al containerului. Pentru prima dată de când se afla în apropierea vâlvei, Cristian nu mai simțea rostogolindu-se spre el valurile de ură profundă. Dinspre ghemul cețos, care acum se scursese la picioarele lui, venea numai disperare. Deși Calistrat îi spusese că vâlva e mută, putea să jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe lângă ei. Haideți, coborâți! Opriseră motorul, dar lăsaseră farurile aprinse și portierele larg deschise. Tânărul agent îl trase apoi pe șeful său după un mal de pământ rămas de la construcția drumului. La vreo zece metri, o buturugă cu tot cu rădăcini, era rostogolită dincolo de șanț. Acolo se ascunseră cei doi. Puteau vedea foarte bine bucata de drum din fața mașinii. Vasilică își scosese pistolul și îi trăsese piedica, rămânând încordat ca un arc. În liniștea nopții, motorul vehiculului ce se apropia, se auzea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după țîrÎitul soneriei, după răsucirea cheii În broască. „Nu trebuie nimeni Îndurerat“, spunea el. „Eu nu am dreptul la dragoste.“ Astfel ne vom despărți de mai multe ori „definitiv“, rupînd legătura noastră precum se rupe firul mătăsii „cînd perlele se rostogolesc pe scîndura dușumelei galbene“ (din apartamentul meu de la ultimul etaj al unei clădiri din strada Merzliakov din Moscova), ca imediat să cădem „inevitabil“ unul În brațele celuilalt (poezia „Limb“ este congruentă cu sfîșierile noastre). În final - spun În final pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
case, prispe, fântâni și beciuri. O „carieră” la suprafață se află în satul Slobozia - Filipeni, pe dealul numit Cocolia, care, în partea dinspre răsărit, prezintă o ruptură, datorată unei alunecări de teren. Piatra se desprinde și acum din vârful Cocoliei, rostogolindu-se pânăă în pârâul Dunavicior (Pârâul Roșu). Nu au fost meșteri specializați în piatră - meșteri pietrari; cei care lucrau case, beciuri, fântâni ciopleau și piatra. Un bun cioplitor în piatră a fost Vasile Vasilaș (Costănoiu) și fiul său, Costică Vasilaș
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mortului, a cărui barbă Începuse să se cârlionțeze din pricina căldurii. Otravă. N-a fost un atac la măruntaie; mai curând o substanță care i-a curmat puterea de a respira. În timp ce dădea drumul la capul mortului, pe grumaz alunecă ceva, rostogolindu-se ca un șarpe. Părea un medalion aurit, acoperit cu semne mărunte și cu caractere arabe, care se ținea printr-o curelușă din piele. Un astrolab, constată el, de o lucrătură extrem de rafinată. Alidada, tija mobilă, fusese stricată printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cadă În jurul lor, apoi se ridică hotărât și Înaintă spre centrul pieței, nădăjduind că Îi vedeau toți Însemnele prioratului. - Opriți-vă, În numele legii Comunei! strigă el cu voce tunătoare, Înșfăcându-l de umăr pe unul din combatanții care i se rostogolise printre picioare și Îndepărtându-l din cale cu un șut În dos. Simți o mână ținându-l de cot. Se smuci din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din strânsoare, răsucindu-se ca o furie. Omul din spatele lui ridică mâinile În semn de pace, schițând un zâmbet. - Iartă-mă, messer Durante. Încercam doar să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu departe. Poetul recunoscu fața zâmbitoare a lui Arrigo da Jesi. Zâmbi la rândul său, Încercând să Își scuture haina de praf și de murdăriile de care se acoperise. - Iartă-mi, domnia ta, gestul. Dar, În vânzoleală asta de nebuni, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe chipul ei desăvârșit, În timp ce simțea cum inima Îi bate tot mai tare. Deodată, femeia Își ridică ochii și Îl văzu. Se ridică iute În picioare, ca și când s-ar fi temut de ceva. În mișcarea ei precipitată, instrumentul părăsit se rostogoli pe jos, scoțând un vaiet surd. Dante Încercă să o liniștească printr-un gest. - Îl căutam pe Cecco. Îmi poți Înțelege cuvintele? Amara făcu semn că da. Oare simțise și ea căldura pasiunii care se deșteptase În el și voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iarăși printre piesele Îngrămădite. Mâna Îi reveni pe tablă, unde depuse o piesă albă, imediat În spatele regelui negru. Îi arătă piesa lui Dante de mai multe ori, iar apoi, luând-o În pumn, o izbi violent peste rege, care se rostogoli de câteva ori și se opri pe jos. În această izbitură, figurina se rupsese În dreptul gâtului. Din instinct, Dante se aplecă să adune cele două părticele. Cineva, lovindu-l pe la spate, Îl trântise pe rege la pământ. Apropie fragmentele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru a ne privi și a zâmbi. Se îndepărtă, făcu vreo câțiva pași, se lăsă pe vine și ridică de pe jos două castane târzii care tocmai căzuseră pe pământ și străluceau, lucioase, în învelișul lor brun, uimitor de proaspăt. Le rostogoli în mână, le mirosi închizând ochii și apoi plecă încetișor. Alergarăm pe scări, ne dădurăm coate precipitându-ne: era o apocalipsă. Nu rămânea nimic din vechiul farmec al micuței locuințe. Pur și simplu nimic. Împotrivă devastase metodic locul, mergând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
despre flori, fără a pronunța niciodată cuvinte precum om, destin, moarte, sfârșit, pierdere. Am aflat asta în seara aceea. Preotul se pricepea și el la cuvinte. Precum Mierck. Sau Destinat. Dar el folosea cuvintele pentru a spune lucruri frumoase. Le rostogolea cu limba surâzând și, dintr-odată, un nimic părea o minune. Probabil că asta îi învață la seminarii: să pună în mișcare imaginația celor ce-i ascultă cu câteva fraze meșteșugite. Îmi povesti despre grădina lui, care nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de naștere a unui student l-au convins să cumpere suficientă șampanie pentru o sărbătorire plină de haz. Cel ce le făcuse cinste cu atâtea larghețe rămăsese treaz, iar Kerry și Amory l-au scăpat, accidental, făcându-l să se rostogolească pe două rânduri de scări, și l-au vizitat după aceea la infirmerie, rușinați și penitenți, toată săptămâna următoare. — Auzi, cine-s toate tipele astea? l-a Întrebat Kerry Într-o zi, intrigat de volumul corespondenței lui Amory. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a ajuns să fie generația mea, crescută cu hrana spirituală a anilor nouăzeci. Amory, de curând l-am citit pe Eschil și acolo, În ironia divină din Agamemnon, am găsit unicul răspuns adecvat pentru epoca noastră amară: lumea ni se rostogolește pe lângă cap și cea mai strânsă paralelă cu trecutul se găsește În deznădăjduita noastră resemnare. Sunt momente când mi-i Înfățișez pe bărbații de pe front ca pe niște legionari romani, aflați la mulți kilometri depărtare de metropola coruptă, respingând atacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
turul Italiei Împreună cu Rosalind. Erau mereu Împreună - la dejun, la cină, aproape În fiecare seară -, mereu Într-un fel de goană ce le tăia respirația, ca și cum s-ar fi temut că farmecul s-ar fi putut destrăma În orice clipă, rostogolindu-i dureros afară din paradisul acesta de flăcări și petale de trandafir. Dar farmecul a devenit transă, dând impresia că sporește de la o zi la alta. Au Început să discute despre o căsătorie În iulie... În iunie. Toată viața era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și a simțit o dorință bruscă de a-l trage pe sfoară. Reflectând Însă, a ajuns la concluzia că ar fi un lucru nedemn de el, așa că l-a concediat cu o mișcare a mâinii. Pe măsură ce alcoolul nou i se rostogolea În stomac, Încălzindu-l, imaginile izolate au Început să se Însăileze Într-o secvență cinematografică a zilei precedente. A văzut-o iarăși pe Rosalind Încolăcită Între perne și plângând, i-a simțit din nou lacrimile pe obrazul lui. Cuvintele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a rătăcit definitiv. O furtună care trecea pe acolo s-a hotărât să izbucnească și, spre marea lui supărare, cerul s-a smolit dintr-o dată, iar ploaia a Început să șiroiască printre copacii deveniți brusc fantomatici și amăgitori. Tunetul se rostogolea cu bubuituri amenințătoare de-a lungul văii și se risipea printre copaci În salve intermitente. Amory a Înaintat orbește, Împiedicându-se și căutând o ieșire. În cele din urmă, prin rețeaua de crengi contorsionate, a zărit un gol Între arbori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
decât pădurea, a șoptit Eleanor. - Urăsc codrii, a declarat Amory, cutremurându-se. Urăsc orice frunziș sau lăstăriș pe Întuneric. Aici, afară, spațiul este atât de vast, atât de mângâietor pentru spirit... - Panta lungă a unui deal lung. - Și luna rece rostogolind pe ea lumină de lună. - Și tu cu mine, ultima și cea mai puțin importantă imagine. Noaptea era liniștită. Drumul drept, urmat de ei până sus, pe muchia stâncii, n-a răsunat de pași decât de câteva ori. Numai câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]