1,007 matches
-
singurii care nu învață limbi străine”. — Dar e adevărat, a protestat Rafi. — Bineînțeles că e adevărat; doar că m-am săturat să tot aud. Deci? Cum ai învățat să vorbești așa? El a ridicat din umeri și a părut puțin rușinat. — Maică-mea e americancă. L-a cunoscut pe tata când a plecat să-și facă studiile în străinătate, apoi a rămas. Având în vedere lucrul ăsta, ar trebui să vorbesc mult mai bine, dar ea aproape că niciodată nu vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ani! Vorbim anul viitor! Conversația a făcut-o pe Emmy să simtă ciudat, puțin descumpănită, așa cum se simțea în liceu când le vedea pe prietenele ei că fură rujuri din Kmart: nu sută la sută vinovată, dar agitată și puțin rușinată. Păi nu făcea exact ce-i porunciseră ele să facă? Nu încerca să ia pe nimeni de bărbat — nu se gândise la măritiș nici măcar o singură dată în atâtea luni — și tot avea impresia că le dezamăgește. Părea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
lanțul, iar când s-a întors spre Duncan, el se uita la ea cu o privire apreciativă îndrăzneață. Aproape cu venerație, dacă era să fie sinceră. Și poate pentru prima dată în prezența lui Duncan, ea nu se simți deloc rușinată de cum arăta. — Iisuse, Em, arăți bestial, zise el cu mai multă sinceritate decât l-ar fi crezut ea în stare. Emmy se uită la halatul de pe ea, își aminti de mini-ședința de machiaj pe care o făcuse după ce ieșise de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
am mers cu ochii în pământ și am păstrat o tăcere stânjenitoare. La poartă, tocmai se îmbarcau ultimii pasageri pentru cursa de New York. —Du-te, îmi spuse, împingându-mă spre ușă. —Mulțumesc. O să-ți dau banii înapoi, i-am zis rușinată. —Las-o baltă. Trece-o la capitolul experiență. Doar fă-mi o favoare, nu mai accepta călătorii în avioanele particulare ale bărbaților însurați, OK? M-am târât până la avion lividă. Charlie chiar nu mă-nțelegea. Unei newyorkeze îi este fizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ca să numesc doar doi dintre ei. Vreau să zic, filfizonii englezi au ei un cod al onoarei aiurit, conform căruia niciodată nu spun nimic care ar putea fi luat câtuși de puțin drept laudă de sine. Adevărul e, am recunoscut rușinată, că Charlie are maniere impecabile și că eu m-am purtat azi ca o țoapă. —Dumnezeule, Julie, mă simt ca o ticăloasă. Crezi că o să mă ierte dacă-mi cer scuze mâine la petrecere? Și aș putea să-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
e să nu știi cum sunt lucrurile pe dinăuntru.“ Când Augusto își luă bacalaureatul, îl îmbrățișă și, izbucnind în plâns, exclamă: „De-ar fi trăit tatăl tău!...“ Îl puse apoi să îngenuncheze, fapt de care el, ditamai băiețoiul, se simțea rușinat, și-l ținu așa, în tăcere, cu ochii la scrumiera răposatului. Și veniră apoi studenția, prieteniile din facultate și melancolia bietei mame, vâzând că fiul ei încerca să-și ia zborul cu aripile lui. „Eu, pentru tine, eu, pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
morală de a-și acoperi părțile rușinoase pe care și le expunea. Și din pricina asta spune Biblia lui, după cum i-am auzit, că primul om, adică primul dintre ei care a-nceput să meargă în două picioare, s-a simțit rușinat să se înfățișeze gol Dumnezeului său. Și de-asta au inventat îmbrăcămintea, ca să-și acopere sexul. Dar cum și ei, și ele au început să se îmbrace la fel, nu se mai deosebeau unii de alții, nu-și recunoșteau totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la premiere, decât din întâmplare. Școala și premiile erau problema mea, ei aveau alte probleme, la fel de importante: să meargă la fabrică, să sape cucuruzu’. Fiecare cu ale lui. Cred că de atunci am învățat să-mi trăiesc succesele modest, aproape rușinat, speriat să nu fiu cumva caraghios. Nu simt nici o diferență între munca mea de la universitate sau de aici și munca unui gunoier din Cluj, dacă el își face treaba bine, cum mi-o fac și eu. Nu există munci superioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu ne prindă „Tata”. Cumpăram vată pe băț. Ciocolata avea un gust de soia prea sinistru. Cu ceva noroc, ne făceam rost de cacao, zahăr și unt și o pregăteam în casă. Și tot ne simțeam norocoși și un pic rușinați. Într-una din serile acelor ajunuri, am văzut femei tinere, de vârsta mea de atunci, cu ochii strălucind de bucurie. Reușiseră să găsească tacâmuri de pui cu mai mult spate și gât decât cu gheare. Veneau spre casă, pendulând plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ochii. — Samantha, rostește lent și amenințător. Ai cumva un echipament electronic asupra ta ? Am sentimentul că dacă nu-i mărturisesc adevărul îmi va sfâșia oricum prosopul de pe mine. — Tocmai voiam să trimit un email, spun într-un final și scot rușinată BlackBerry-ul. — Workaholici ce sunteți ! Mi-l înșfacă din mână exasperată. E-mail-urile pot să mai aștepte. Toate pot să mai aștepte. Pur și simplu nu știi cum să te relaxezi ! — Nu sunt workaholică ! răspund indignată. Sunt avocată ! E cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu știi să gătești absolut nimic. Și ce le-ai promis soților Geiger că le gătești ? O, Doamne. — Trish a vrut să-i prezint meniul pe toată săptămâna viitoare. Așa că... îhm... i-am dat un meniu plecând de la asta. Scot rușinată din geantă meniul șifonat de la Maxim’s și i-l întind. — Miel înăbușit cu arpagic cu cartof fondant și crustă de brânză de capră, garnisit cu piure de spanac cu nucșoară, citește siderată. Cineva pufnește în râs și, când ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
puțin și-mi dau lacrimile. Nu m-ai crezut, așa-i ? Annabel ridică din sprânceană către mine în oglindă, cu un zâmbet de satisfacție. Credeai că nu prea știu ce fac. Îmi citește cu atâta acuitate gândurile, că mă simt rușinată. E minunat, spun, regăsindu-mi glasul. Sunt... Vă mulțumesc foarte mult. Sunt ca vrăjită de propria mea imagine. Nu pot să-mi iau ochii de la noul meu eu, strălucitor, caramel și miere. Arăt plină de viață. Am culoare. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
o clipă nu sunt în stare să zic nimic. Crede că am copii ? Nu mă pot abține și pufnesc în râs ușurată. — Nu, n-am copii ! Ce, credeai că am lăsat cinci guri flămânde în urma mea ? — Nu știu. Se încruntă, rușinat dar defensiv. De ce nu ? — Fiindcă... adică... vrei să zici că arăt ca și cum aș avea cinci copii ? Nu-mi pot reprima o notă de indignare din glas, și începe și el să râdă. — Poate că nu cinci... Adică ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ai înflorit pur și simplu ! Arăți mai în formă, mai sănătoasă... arăți fericită... Își lasă ceașca jos și se apleacă iar în față. Nu știu ce-ai făcut, draga mea, dar îți priește de minune. — A. Păi, vă mulțumesc. Zâmbesc rușinată. Adevărul ăsta e, chiar mă simt altfel. Cred că în ultima vreme am fost mult mai relaxată. Iau o gură de cafea și mă las pe spătar, meditând la spusele ei. Mă bucur de viață mai mult decât o făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
gândește. În cele din urmă ajung la final și își ridică încet capul. Dacă speram să văd un surâs, nu-l obțin. În viața mea nu l-am văzut atât de bulversat. — Ești avocată, spune într-un final. Da, încuviințez rușinată. — Credeam că ai o relație abuzivă. Își trece mâinile prin păr. Credeam că de-asta nu vrei să vorbești despre trecutul tău. Iar tu m-ai lăsat s-o cred. Când te-ai dus la Londra, am fost îngrijorat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
M-am gândit că o groapă naturală ar fi cea mai potrivită, dar tot exista inconvenientul că rămân la vedere, s-ar recunoaște produsul și fabricantul, și ca rușine și jignire e destul, Personal, nu mă simt nici jignită nici rușinată, Poate că te-ai simți dacă ai fi fost în locul meu de la început, Poate că da, și ce-ai găsit, Exact groapa ideală, Există gropi ideale, întrebă Marta, Depinde întotdeauna de ce vrei să pui înăuntru, închipuiește-ți în cazul ăsta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
tăi nu sunt proști, Mai ales maică-mea, în fond, războiul ăsta e mai mult al ei decât al lui, întotdeauna a fost afurisită. Marta nu mai plângea, Dar tu, cum te simți, întrebarea venea de la Cipriano Algor, Umilită și rușinată, mai întâi a fost umilința de a fi nevoită să asist la o discuție care mă viza direct, fără să pot interveni, acum mi-e rușine, Ce vrei să spui, Fie că ne place sau nu, au aceleași drepturi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
totuși, invers decât ar cere logica, nu se simțea supărare în glasul lui, ce se observa în schimb, dincolo de ușurarea firească a celui care vede că nu e, de fapt, atacat de o nălucă nefastă, era un soi de satisfacție rușinată, ceva ca un emoționat sentiment de recunoștință care poate într-o zi va fi mărturisit. Ce faci aici, repetă, Am venit să văd, spuse Cipriano Algor, Și nu te-ai gândit la problemele pe care o să le am dacă află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
legătură trecătoare cu una dintre cele trei gazde, să te trudești, Încetul cu Încetul, să le ocolești pe celelalte două, să le Înșeli vigilența, să le Îndepărtezi, să-ți atragi, negreșit, ostilitatea lor, să te vezi pe tine Însuți exclus, rușinat, amărât că ai stingherit, ai Întristat sau ai dezamăgit niște femei care n-au fost nici mai mult, nici mai puțin decât providențiale, iată o desfășurare de evenimente care ar fi corespuns În foarte mică măsură firii mele. Acestea fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
șoferul, aruncându‑mi o privire amenințătoare. — Toc... tocmai mi‑am amintit că i‑am promis mătușii mele să mă văd cu ea, în... în... — SoHo. Vreți să mergeți în SoHo. Îmi întâlnește privirea în oglindă și eu dau vag, extrem de rușinată, din cap că da. În clipa în care taximetristul întoarce mașina, mișcarea mă aruncă pe banchetă și mă izbesc cu capul de geam. Hei, tu! zice o voce imaterială, și tresar, speriată. Ai grijă, da? Siguranța contează, OK? Așa că pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează, până la urmă, concluzia celor citite. — Cam opuși. Vă aflați la poli opuși, înțeleg. Dumneata și soțul, vreau să zic... cam opuși. Soția Vlădescu pleacă, rușinată, privirea. Tace, strânge în pumnul drept un corn. — N-ai avut răbdare. Te-ai dus la colț, la chioșc, să-ți iei un corn. — Ehe, știu că n-ar trebui. Cu necazurile astea... nici poftă de mâncare. Doar așa, hăpăială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sfeșnic lumânarea și moare‐ n stingere domoală A adormit în lacrimi baba, și capul i‐ a căzut în poală... Prin geamul spart clipește luna, O clipă numai se arată, și‐ n perna ei de nori ș‐ascunde În pripă fața rușinată... Un popă‐ n grabnice tropare Te va petrece dimineață, și poate nimeni nu va plânge Plecarea asta din viață... De lângă șură, răzimată, Te va privi muncita sapă, De‐ ar ști vorbi surata bună, Amar te‐ ar prohodi la groapă: O
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pregătește cu grijă și le depozitează în cămară, pentru iarnă. Decât să vă plângeți, mai bine v-ați odihni, că mai este puțin și se luminează de ziuă, acuș vine stăpâna și vă pune iar la muncă. Toate vasele tăcură rușinate și-și plecară sfios capul în barbă, iar soba închise calm ochii, pregătindu-se pentru odihna binemeritată. Dincolo de prag, Ilenuța se rușină și ea, nici nu se gândise vreodată cât de multe treburi face mămica ei într-o zi! Privi
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
fost Mantinela, nu se putea accepta aventura ei cu un pușcăriaș. A fost acceptat tractoristul. În fond, era și el om al muncii și, la o adică, aducea un ban sigur în casă. A și intervenit Goncea, promițându-i tatălui rușinat că, dacă nu mai are nici o pretenție, vor interveni ei să-l scape de ratele de la C.A.R.-ul Salubrității. Și s-a ținut de cuvânt. Brandaburlenii au hotărât că, pentru binele ei, Mantinela trebuia să rămână acasă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aparatul, stè rezematè de mèsuța micè pe care, pe lângè aparatul de cafea, se mai aflè și o mașinè veche de scris, de fabricație nemțeascè care cred cè mai funcționeazè încè, Stiti, eu n-am vizitat niciodatè muzeul?! îi mèrturisesc rușinat că un școlar care mai roșește, nu-mi vine sè cred cè am spus asta, ea zâmbește, Mi-ar face plècere sè te însoțesc într-o zi prin muzeu, Eu nu mè pricep deloc la picturè, fac eu mèrturisire dupè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]