KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...32 33 34 ...153 >

3,819 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

orice caz cu mult mai ușor decât jugul unui stăpânitor copil". Acest cuvânt a fost atât de convingător încît toți se declarară gata a se supune. O solie cătră împăratul pune la cale împreună cu el condițiile predării, cari din partea împăratului sânt recunoscute printr-un hrisov de aur. Partea cea mai cu vază și mai inteligentă a locuitorilor iese din oraș și merge unde tabăra împăratul cu Curtea, anume lângă locul Labisda, pentru a aduce în persoană omagiul lor împăratului și pentru

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
numai puterea bulgarilor, ci vaza și înrîurirea căpeteniei lor. Din cauza aceasta alanii, cari acuma se lepădaseră de-mpăratul, trimiseră solie cătră Sfentislav, a cărui putere le inspira respect, și-l rugară să le rânduiască căpetenii bulgare, sub a cărora ordine sânt dispuși să se lupte, și-i făgăduiră a combate cu efect năvălirea romeilor în Bulgaria daca aceștia și-ar fi pus de gând s-o facă. Propunerea lor fu primită și curând li se rânduiră și sosiră la noii aliați

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în statornica lui convingere confesională prin pilda nouă dată de Ioan Paleologul care trecuse la catolicism. Stăpânirea, clasele și poporul Țării Românești supravegheară cu geloasă teamă regulata administrație bisericească a țării lor și când băgară de seamă că multe mai sânt încă de lipsă, cătară numaidecât să îndrepteze și să îmbunătățească, păstrând însă neclintit în ochi punctul de vedere al unei autonomii bisericești neatârnate și neamestecate. Iacint, mitropolitul, numit încă la anul 1359 și mutat de la Vidin în Țara Românească, în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sufletească, episcopii aciia nu merită iertare nici de la Dumnezeu nici de la oameni, ci din contra să fie puși într-un rând cu furii, hoții de codru și spărgătorii de căsătorii; alungarea episcopilor fără drept și recunoașterea locțiitorului orânduit de patriarh sânt o condiție neapărată pentru restabilirea unei stări de lucruri cu orânduială întru ale bisericei. În spiritul acestui edict patriarhul nu numai că pusese sub anatema cea mare pe cei doi episcopi îngrămădiți, ci pusese și țara sub interdict, iar pe

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
parte din el să se întrebe daca teatrul nostru nu s-ar putea îmbunătăți și mai mult. Această întrebare este de datoria noastră s-o facem; și aflăm că, daca la teatrul românesc nu vedem neci unul din acei carii sânt nelipsiți la reprezentațiile franceze, aceasta nu este din nepatriotism, ci din convingere că direcția nu are neci o cunoștință de teatru și că nu-și împlinește datoriile cerute prin o asemenea nobilă îsărcinare; și că, în loc de a vedea în această

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
rezultatul ce iese din perseverarea pe acest stadiu al reprezentațiunei. Daca simțământul nemijlocit s-a tocit prin timp în repetarea necontenită și daca în genere individul a ieșit dintr-un period în care iritarea sa naturală și puterea sa lirică sânt puse în mișcare prin afectul afin din poet, atuncea s-arată în toată puterea ei cea cumplită neajunsul acestui stadiu. Daca însă actorul nu s-a ridicat neciodată la o tecnică pătrunsă de (cultură) formare, și daca nu și-a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
naturi cu totul germane - geniul lui Talma a zbucnit asupra spiritului națiunei sale, căci a pus în patosul cel abstract și unilateral a caracterelor din vechea tragedie franceză o plinătate de espresiunea cea mai vie, care apoi le Toți cunoscatorii sânt uniți într-asta că în jocul lui Iffland nimica nu era lăsat nemijlocirei. Pretutindenea manifesta conștiința cea mai dezvoltată, prin care pătrundea până în nuanțele cele mai fine ale caracterului și ne da totdeuna un întreg organic. Întreaga sa direcțiune, așadară

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai afunde. Dacă încă ea s-a născut din silința de-a produce un efect oarecare și dacă aceasta a succes la o masă care primește și favoriză cu ușorătate tot ceea ce-i surprinzător și frapant, mai ales când mai sânt și susținute de mijloace fericite, atunci pericolul cel mare e aci cumcă maniera se va-ntrețese ca o stricăciune incurabilă prin toată viața artistică a reprezintatorului. Până și naturi de artist însemnate și superb dispuse nutresc adesea în manieră un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prin mijlocul cărora formează actorul sînt: tonul și gestul. E dar tezea celor două părți prime de-a urmări organice formarea lor prin toate treptele, începînd de la elementele cele mai simple până la manifestațiunile cele mai curate a stărilor sufletului. Ele sânt columnele ce susțin întregul edificiu al artei. Adevărul lor 366 r însă ele[-l] au numai ca momente a unei unități mai nalte, la cari se ridică și care abia ni descopere ținta absolută a artei noastre. Acest rezultat este

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
degrabă un defect dialectic decât actorului. de Dezvoltarea noastră se pronunță totodată prin asta absolut și ne-ncongiurabil pentru legea emancipărei de dialect pentru artiștii reprezintători. Actorul să fie liber de dialect, va să zică el să aibă pronunția curată a națiunei. Germanii sânt într-astă privință mai puțin stricți decât francezii. Francezii au în capitala lor centrul nu numai pentru viața lor politică și [ci] și pentru artea și știința lor. C-un astfel de centru se unesc firește mari foloase și pentru

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
puțin stricți decât francezii. Francezii au în capitala lor centrul nu numai pentru viața lor politică și [ci] și pentru artea și știința lor. C-un astfel de centru se unesc firește mari foloase și pentru scenă. La teatrele capitalei sânt ațintite privirile Franciei, cum se ațintă asupra tuturor manifestărilor de viață ale capitalei; Parisul e inima din care izvorăște sângele prin toate provinciile, pentru de-a se întoarce iar în centrul din care a pornit. Parisul dă impulsul și prin

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
individ de sub dominarea sa neci în timpi mai târzii, când acesta s-a pus chiar sub împregiurări și încungiurare cu totului alta. Voința firmă, o pază mereu asupra sa însuși și o ureche fină, primitoare pentru nuanțe și mai fine sânt condițiunile ne-ncongiurate pentru de-a se emancipa cu desăvârșire de dialect. Și auzul poate să se facă mai delicat prin atențiune și se poate face iritabil pentru orce consonanță, fie cât de-abia. Se-nțelege, se remarcă o mare diferință

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
celor vorbite, trezește deja intuițiuni oarecari. Abia cu împlinirea acestei teme, celei mai nalte pe acest teren, ne aflăm pe pământul artei. E impulsul spiritului care sforțează organele vorbirei de-a da sunetul articulat; așadar elementele limbei dintru începutul lor sânt îndreptate spre însemnătatea lor și capabile de-a deveni corpurile cugetelor. La aceasta inspiciune vine mai întîi la [prin] cultura sunetului articulat înainte de toate. O tehnică adevărată are așadar de-a (merge înapoi) recurge la (acest fundament) temeiul acesta și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se zămislesc literele este aspirațiunea neobser[va]bilă carea premerge pronunțiarea oricărei litere. Această aspirațiune e mai auzibilă și mai obser vabilă cu deosebire la literele acelea care se formă numai de cătră aerul ce izvorăște din deschizătura gurei. Aceste sânt vocalele. Vocala în genere [o] căpătăm când columna de aer răsună fără de-a avea trebuință de altceva consonant. Vocala e așadar aspirațiunea repezită prin o deschizătură anumită a gurei. Așadar în vocală vocea apare în libertatea ei originală, ea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă luăm sama la impresiunea lor, atuncea însemnătatea lor diferită nu va rămânea defel dubioasă pentru o ureche simțitoare. Pentru că vocalele sânt esențialminte muzicalul limbei, de-aceea ele și servesc naturalminte cu deosebire espresiunei simțământului. Cu. cât auzim mai clar și mai curat răsunetul lor, cu-atît mai potențată i se pare auditorulni muzica limbei, cu-atît mai clar vuiește în preajma lui râul simțămintelor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vorbire. Cele de-a doua, consonantele proprii, silesc nemijlocit pe organ, după pronunțarea lor nu sânt în stare de-a se susținea în același sunet și se revarsă în aerul ce răsună după ele. Prin asta se arată esențialminte cumcă sânt sunete nestătătoare de sine și care trec în aspirațiunea vocalică. De-aceea le și-nseamnă limba de consonante mute. Așa se nasc (se provoacă) din cerul gurei, cu aspirațiune premergătoare, sunetul r, din organul limbei l, parte prin aerul ce

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ele prin asta se-nmoaie. Așa trec sunetele aspre palatinal, limbal și labial k, t, p în sunetele moi g, d, b. Pentru că aste din urmă împărtășesc cu cele dentîi originea lor din același organ, de-aceea și în pronunție sânt așa de ușor de confundat încît provincii întregi germane află într-asta o greutate mai neînvingibilă pentru pronunția corectă. De-a ține bine aceste distincțiuni va trebui să fie o grijă de căpetenie a oratorului, dar mai cu seamă a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
între dinți, preparată pe capătul estrem al limbei. De-aceea nu cere un organ propriu spre crearea sa, ci el e de privit ca aspirațiunea consonanțială, care de-aceea e capabil de toate modificațiunile unei aspirațiuni. Modificațiunile unei aspirări însă sânt lărgirea, și condensarea sa. Astfel s parcurge cîteștrile formele lui s moale (cum în sagen, sanft etc. ), care, cu o aspirațiune ieșite devine s aspru (apare sensibil în ss și-n B: ErlaB, HaB etc. ), schimbîndu-se apoi în cea mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cea mai grea, dar și cea mai naltă la care să poate sui accentul simbolic, și întrebuințarea sa cere cea mai însemnată măsură de simț simbolic și de putere creatorie. Espresiunile cari înseamnă fenomenele lumei sensuale și a universului natural sânt mult mai înrudite cu materia (Inhalt ) lor prin sine însele, adică prin natura elementelor lor, a sunetelor articulate; pe când cuvintele acelea cari esprimă intuițiuni nesensibile, abstracte, se prezintă închipuirei noastre mai mult ca niște semne a căror sunete nu au

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
raporturile frumoase din comembrațiunea periodei și apoi să le reproducă cineva în ritm, în deplina lor varietate. Și aicea e organul artistic busola proprie a lucrării, care nu se lasă înlocuit prin rațiunea abstractă. Ba încă simțul pentru frumusețile periodologiei sânt în genere o sămănătură {EminescuOpXIV 318} {EminescuOpXIV 319} atât de rară că o declamațiune care ar prezinta misterioasa lege ce se deschide auditorului într-o asemenea compozițiune [ar] aparține celor mai mari rarități. Complecta împlinire a legilor accentului logic nu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
tempoului va rezulta, întîi, din speția dramei și din grupul căreia ea aparține, a doua, din caracterul ei spețial. În linia a doua tempoul se individualiză înăuntrul dramei, și adică după caracterele deosebitelor figuri. Firește că aici distincțiunile și nuanțele sânt și mai multe. Antitezele vârstei mature și bătrâne pe de-o parte, a repedei junii pe de alta, a circumspecțiunii și a pasionabilității, a melancoliei și a sațului de viață pe de-o parte, a setei de viață și a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
fiindcă prin această procedură se găsește instanța ideei, e lesne ca în urmă din ea să deducem faptele concrete ce ni s-ar prezinta cu alte ocaziuni. Cele două antiteze cari ni se prezintă în vicisitudinea tempoului unui caracter singuratec sânt acelea ale afectului și a reflexiunii. Afectul scoate sufletul din echilibrul său și-i răpește liniștea și circumspecțiunea spiritului. Așadar afectului îi corespunde un tempo relativ mai repede, care să reflecte ca-ntr-o icoană mișcarea sufletului, deși acest tempo

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cea mai generală, deși prea puțin suficientă, ni prezintă caracterele genetice a liricei. Însă acestea sânt pentru declamațiune de-o categorie foarte subordinată, căci aicea totul atârnă de la modul cum ele sânt tratate de cătră autor. Cântecul ca și oda sânt determinațiuni de-o întindere foarte vastă, cari ele de sine nici nu decid care să fie tonul fundamental al declamațiunii lor, ci coprinsul și modul cum acesta e tratat - iată legislatorii proprii pentru fixarea în fiece timp a tonului fundamental

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se facă începutul cu recitațiunea unor mici poezii lirice în care domină o simțire simplă și intensivă, într-o formă neîmpodobită. singura normă e pronunția saloanelor din Iași or București, nu, pentru că e a saloanelor, salon or câmp înaintea obiectivității sânt egal îndreptățite în această privință, ci pentru că acea pronunție e oarecum o abstracțiune curată din pronunțiile varii ale poporului nostru însuși; rădăcina pronunției curate e tot așa poporul, el e însă tot așa de bine și rădăcina pronunției spurii. Aicea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
să clarifice intuitiv ideea ce conține. De-aceea ele și sânt o școală minunată. Aicea vrem ca recitatorul să puie înainte-ne întreaga bogăție a narațiunii epice într-o viociune oarecum dramatică. Aceste diferințe, concepute de noi în privința compozițiunii poetice, sânt acelea [după care] s-ar putea distinge productele lirice în genere, sau cel puțin declamațiunea poetică arangeată după aceste categorii s-ar putea trata mai cu folos și ar deveni mai fructifere pentru artistul reprezentator. {EminescuOpXIV 331} 3. LEGEA DECLAMAȚIUNII

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]